ICCJ. Decizia nr. 3168/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3168/2011
Dosar nr.1257/97/2007
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia precizată, înregistrată la data de 21 martie 2007 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. 1257/97/2007, reclamanta A.L. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 919/2008 emisă de către pârâtul Primarul municipiului Deva şi, în principal, restituirea în natură, prin compensare, a terenului liber de construcţii, identificat prin expertiza judiciară efectuată în cauză, iar în subsidiar, obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziţii prin care să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu un alt teren, pe un alt amplasament decât cel ce a fost preluat abuziv de stat şi care a făcut obiectul expertizei judiciare în prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 319/2009, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea reclamantei,a anulat dispoziţia atacată sub aspectul articolului 2, a dispus atribuirea în natură, prin compensare, a suprafeţei de teren de 132 mp situat în intravilanul municipiului Deva, identificat prin expertiza efectuată în cauză de expertul judiciar V.I. ca înscris în C.F. 1098 Deva, nr. de ord. A+151, nr. topo 802/x/s/3/2, reprezentat grafic ca circumscris poligonului punctelor 2-3-24-29-28-27-26-17-30-2, conturat cu culoare galben în planul de situaţie anexă la lucrarea respectivă - parte integrantă a prezentei hotărâri; a dispus întabularea dreptului de proprietate al contestatoarei, în cartea funciară, pe numărul topo nou, propus de expert prin lucrarea de expertiză executată şi a menţinut în rest dispoziţia atacată sub aspectul acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru porţiunea de imobil teren în suprafaţă de 100 mp şi construcţii (demolate), ce nu pot fi restituite contestatoarei în natură. Intimatul a fost obligat să transmită dosarul notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării titlurilor de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 – cu modificările şi completările ulterioare – de îndată ce prezenta hotărâre va rămâne irevocabilă şi să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Deva, prin Decizia nr. 109A din 18 iunie 2010 a admis calea de atac, a schimbat sentinţa în parte în sensul că a respins contestaţia în totalitate pentru considerentele ce urmează.
Prin dispoziţia atacată, pârâtul a constatat că reclamanta este persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 în ce priveşte imobilul expropriat, precum şi faptul că acest imobil nu poate fi restituit în natură, întrucât construcţiile existente la data exproprierii au fost demolate, iar terenul este ocupat de blocul M1, scopul exproprierii fiind astfel atins. (filele 33-34, dosar fond). Reclamanta nu a contestat aceste împrejurări, solicitând prin acţiune teren în compensare.
Faţă de această situaţie, în cauză sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Aceste măsuri prin echivalent vor consta, potrivit alin. 8 din acelaşi articol, în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri.
În speţă, reclamanta a solicitat ca pârâtul să-i acorde în compensare alte bunuri imobile, respectiv să i se atribuie prin compensare teren disponibil în municipiul Deva. În cazul în care compensarea se face cu alte terenuri, cum este cazul în speţa de faţă, este necesar ca aceste terenuri să fie libere în sensul Legii nr. 10/2001, întrucât dacă ele nu sunt susceptibile de a fi restituite foştilor proprietari, cu atât mai puţin pot fi atribuite în compensare.
Prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, terenul este liber dacă nu este afectat de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale. Sintagma de „teren afectat de amenajări de utilitate publică " este explicată în art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007. Potrivit textului legal menţionat, această noţiune are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
În ce priveşte terenul pentru care prima instanţă a dispus să-i fie atribuit reclamantei în compensare, din raportul de expertiză întocmit la fond, rezultă cu evidenţă că acest teren, aflat în jurul blocului D4, are profilul actual de zonă verde, fiind împrejmuit de jur împrejur cu gard viu, iar prin punctele 1-16-17-26 trece o conductă de gaz, pozată pe peretele lateral al blocului D4 (filele 143-145).
Din înscrisurile depuse în probaţiune în apel, rezultă că suprafaţa de 132 mp în discuţie este străbătută de reţele de utilitate publică, respectiv: o conductă de canalizare, de o conductă de gaze naturale ce alimentează blocul D4, iar pe acest teren este amplasat branşamentul de gaze naturale ce alimentează acelaşi bloc (filele 21-21 apel). Împrejurarea că aceste reţele ar putea fi deviate nu are relevanţă, câtă vreme ele sunt amplasate pe terenul propus a fi atribuit în compensare şi acestea deservesc un bloc de locuinţe cu care se învecinează acest teren, astfel că există impedimentul legal de atribuire în natură.
Din cele ce preced rezultă că terenul atribuit reclamantei de prima instanţă nu este liber în înţelesul Legii nr. 10/2001, fiind ocupat de spaţii verzi şi afectat de reţele edilitare. Acest teren, aflat in Deva, între blocul D4 şi imobilul de la nr. 9, este destinat folosinţei normale a locuinţelor din acest bloc, făcând parte structural din perimetrul blocului de locuinţe. Instanţa supremă a statuat că asemenea terenuri nu pot fi restituite în natură, amenajările de acest fel fiind considerate de utilitate publică (în acest sens fiind şi deciziile civile nr. 3417/2009 şi 6755/2009 ale Î.C.C.J.), aşa încât, cu atât mai multe, asemenea terenuri nu pot face obiectul unor atribuiri în compensare, în temeiul art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, neîntemeiat în drept. Prin motivarea recursului se arată că: terenul nu este în domeniul public al municipiului; linia de gaz este aeriană şi poate fi reorientată pe alt traseu; şi conducta de canalizare poate fi reorientată pe alt traseu; nu este zonă verde; terenul se află în spatele blocului unde nu sunt geamuri, neexistând astfel niciun impediment pentru restituire.
Afirmaţiile recurentei, nestructurate juridic pot fi totuşi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. în sensul că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticii formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, impun entităţii învestite cu soluţionarea notificării să verifice destinaţia actuală a terenului pentru a nu afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane, amenajări destinate a deservi nevoilor comunităţii şi alte asemenea amenajări.
Terenul de 132 mp solicitat a fi acordat în compensare, nu este liber în sensul legii de reparaţie deoarece spaţiile verzi şi reţelele edilitare-conductă gaz, conductă canalizare şi branşamentul de gaze naturale - sunt destinate a servi folosinţei normale a locatarilor blocului D4.
Înalta Curte, însuşindu-şi în totalitate considerentele instanţei superioare de apel şi reţinând că dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi (8) din lege, coroborate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ au fost corect aplicate, va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.L. împotriva deciziei nr. 109/A din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3207/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3085/2011. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
