ICCJ. Decizia nr. 3034/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3034/2011
Dosar nr.2224/88/2008
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 13 iulie 2009, pârâta SC P. SA a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
La termenul din 14 ianuarie 2010 judecata recursului a fost suspendată în condiţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Întrucât de la data suspendării nici una dintre părţi nu a săvârşit acte de procedură pentru continuarea judecăţii, Curtea a constatat că s-au împlinit cerinţele perimării, respectiv, faptul că pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege; rămânerea în nelucrare se datorează culpei părţilor; nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va constata perimarea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3074/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3026/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|