ICCJ. Decizia nr. 3083/2011. Civil. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3083/2011
Dosar nr.732/44/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2727 din 1 septembrie 2003, Judecătoria Focşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.B. şi pe pârâtul S.D., având ca obiect partaj de bunuri comune, în favoarea Tribunalului Vrancea, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 58/2003 şi de valoarea bunurilor partajabile, care depăşeşte 1 miliard de lei vechi.
Prin sentinţa civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2004, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Galaţi.
A reţinut că data sesizării instanţei, respectiv 30 iunie 2003, este anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 58/2003, 28 august 2003, când art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., modificat prin OUG nr. 138/2000, reglementa valoarea obiectului proceselor şi cererilor în materie civilă la peste 2 miliarde lei, pentru competenţa în primă instanţă a tribunalului.
De asemenea, cererea de partaj este o cerere accesorie divorţului, în sensul art. 36 alin. (2) C. fam., astfel încât, potrivit art. 17 C. proc. civ., este de competenţa judecătoriei în primă instanţă, faţă şi de Decizia pronunţată în interesul legii nr. VIII/2001, de Curtea Supremă de Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în redactarea dată de OUG nr. 138/2000, tribunalele sunt competente să soluţioneze procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde de lei, iar, în prezent, prin OUG nr. 58/2003, această competenţă a fost stabilită la peste 1 miliard de lei.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., acţiunea de partaj nefiind alăturată acţiunii de divorţ şi nici nu poate fi calificată ca atare în raport de art. 36 alin. (2) C. fam., care stabileşte numai condiţiile în care bunurile comune pot fi partajate în timpul căsătoriei.
Prin urmare, faţă de valoarea masei partajabile, de 11.372.000.000 lei, şi de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, atât din perspectiva OUG nr. 138/2000, cât şi a OUG nr. 58/2003, revine Tribunalului Vrancea.
Prin încheierea de admitere în principiu din 02 iulie 2004 a Tribunalului Vrancea s-au admis, în principiu şi în parte, acţiunea şi cererea reconvenţională, au fost admise cererile de intervenţie în sprijinul pârâtului formulate de intervenientele SC C. SRL şi SC T.C. SRL.
S-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de 20% reclamanta şi 80% pârâtul, mai multe bunuri mobile şi imobile.
Împotriva încheierii interlocutorii a declarat apel reclamanta, iar, prin Decizia civilă nr. 1328 din 21 octombrie 2004 (dosar nr. 2359/2004 al Curţii de Apel Galaţi), s-a admis apelul şi s-a schimbat, în parte, încheierea, în sensul că, în masa bunurilor comune, au fost incluse şi alte bunuri decât cele reţinute de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, iar prin încheierea nr. 142 D din 10 ianuarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 17336/2004, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Prin Decizia civilă nr. 1164 din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1328/2004 a aceleiaşi instanţe, pe care a modificat-o, în parte, în sensul că s-a reţinut că aceasta are o contribuţie la dobândirea bunurilor comune de 40%, iar pârâtul de 60%, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
În fond, prin sentinţa civilă nr. 1298 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea civilă pentru partaj bunuri comune şi cererea reconvenţională şi a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor, prin atribuirea bunurilor în sensul celor menţionate în dispozitiv, cu obligarea reciprocă a părţilor la plata unor sulte, a obligat cele două societăţi comerciale la plata, către reclamantă, a dividendelor cuvenite acesteia şi neîncasate.
A obligat pe reclamantă la plata, către pârât, a sumei reprezentând cheltuieli comune suportate de acesta în perioada octombrie 2002-decembrie 2005.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 135A din 20 aprilie 2007, a admis apelurile declarate de reclamanta-pârâtă S.B. şi de intervenientele SC C. SRL Focşani şi SC T.C. SRL Focşani, a schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată şi a constatat o altă valoare a unuia dintre bunurile imobile atribuite pârâtului, cu modificarea sultei datorate de acesta către reclamantă, a atribuit acesteia lotul B din varianta II a expertizei S. - fila 143 vol. III dosar, iar pârâtului lotul A, cu obligarea lui la plata sultei corespunzătoare.
A obligat pe pârât, în loc de SC C. SRL şi SC T.C. SRL, la plata dividendelor către reclamantă.
A obligat pe reclamantă către pârât la plata a 18.222.508 lei reprezentând diferenţă cheltuieli comune.
Ca urmare a compensării cheltuielilor de judecată s-a constatat că pârâtul trebuie să plătească reclamantei suma de 22.552.800 lei.
S-a respins apelul pârâtului-reclamant S.D., ca nefondat.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanta şi pârâtul.
Prin Decizia civilă nr. 6853 din 19 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis ambele recursuri, a casat Decizia din apel şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru reevaluarea bunurilor imobile şi mobile din masa partajabilă.
În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 293 A din 27 octombrie 2009, a admis apelurile declarate de reclamanta S.B. şi de intervenientele SC C. SRL Focşani şi SC T.C. SRL Focşani împotriva sentinţei civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea, a schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, a constatat care este valoarea actualizată a imobilelor în litigiu; ca efect al reactualizării, a obligat pe pârât sa plătească reclamantei, cu titlu de sultă pentru imobile, suma de 337.274,8 RON.
A atribuit reclamantei lotul B de bunuri mobile din varianta II din expertiza S.V., în valoarea reactualizată de 6.475 RON şi pârâtului lotul A din varianta II, în valoare reactualizată de 16.910 RON.
Ca efect, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 2.879 RON, sultă pentru bunurile mobile.
A obligat pe pârât, în loc de interveniente, să plătească reclamantei dividendele distribuite şi neîncasate, actualizate cu indicele de inflaţie la data execuţiei.
A obligat pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 18.222,2 RON, diferenţa cheltuielilor comune.
Ca urmare a compensării cheltuielilor de judecată în primul ciclu de judecată, s-a constatat că pârâtul trebuie să plătească reclamantei suma de 2.255,8 RON.
S-au compensat cheltuielile de judecată în prezentul apel până la concurenţa sumei de 500 RON şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 760 RON, cheltuieli de judecată, după compensare.
A înlăturat dispoziţiile contrarii şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.D.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant, criticând-o pentru încălcarea principiului disponibilităţii şi a dispoziţiilor art. 67311, art. 6736 alin. (3) C. proc. civ. şi a deciziei de casare nr. 6853/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a pus în discuţie, ca motiv de ordine publică, excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Vrancea în soluţionarea cauzei în primă instanţă, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 şi de art. 2 din aceeaşi lege.
Analizând excepţia invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este întemeiată, ceea ce va conduce la admiterea căilor de atac şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, în primă instanţă, la Judecătoria Focşani, pentru următoarele considerente:
Anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, respectiv a sentinţei civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, a intrat în vigoare Legea nr. 219 din 6 iulie 2005 (la 17 iulie 2005) privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, care a stabilit, în art. 1 pct. 1., că sunt în competenţa de primă instanţă a tribunalului, printre altele, „procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară (…)".
Totodată, legea cuprinde şi o normă tranzitorie, în art. 2, conform căreia, „(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece".
Prin urmare, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, competenţa de soluţionare a cererii de partaj, în primă instanţă, revenea judecătoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, iar instanţele învestite cu asemenea cereri, care nu mai erau competente potrivit noii legi să judece astfel de procese, erau obligate să trimită dosarele instanţelor competente, pe cale administrativă.
Neprocedând în acest sens şi continuând să soluţioneze cauza în primă instanţă, Tribunalul Vrancea a încălcat normele de competenţă materială din Legea nr. 219/2005, precum şi dispoziţia tranzitorie din aceeaşi lege, pronunţând, în aceste condiţii, o hotărâre lovită de nulitate potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
La rândul său, Curtea de Apel, neobservând încălcarea normelor de competenţă materială, de către prima instanţă, a pronunţat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţinerile intimatei reclamante pârâte, în sensul că problema competenţei materiale de primă instanţă a mai format obiect de dezbatere pe parcursul procesului sunt reale, dar nu confirmă existenţa autorităţii de lucru judecat pe acest aspect al vreuneia dintre hotărârile pronunţate anterior.
Aceasta deoarece aspectele legate de competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă nu s-au referit la incidenţa art. 1 pct. 1 şi art. 2 din Legea nr. 219/2005, ci au avut în vedere alte chestiuni de ordin juridic în materie.
Regulatorul de competenţă pronunţat asupra conflictului negativ intervenit între Judecătoria Focşani şi Tribunalul Vrancea, respectiv sentinţa civilă nr. 1 din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, care a stabilit competenţa de primă instanţă a Tribunalului, a avut în vedere criteriul valoric al masei partajabile şi dispoziţiile OUG nr. 138/2000, în redactarea iniţială; de altfel, nici nu avea cum să se raporteze la dispoziţiile unei legi care nu era în vigoare la data pronunţării regulatorului (Legea nr. 219/2005).
Decizia de casare nr. 6853 din 19 octombrie 2007 a prezentei instanţe, prin care s-au soluţionat recursurile părţilor, în cel al pârâtului reclamant invocându-se şi necompetenţa materială a Tribunalului Vrancea, a înlăturat critica referitoare la necompetenţă în raport de hotărârea dată în regulatorul de competenţă, iar nu cu referire la dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
Ca atare, cum excepţia de necompetenţă materială este o excepţie de ordine publică şi nu a fost rezolvată în fazele procesuale anterioare în raport de aspectele supuse dezbaterii în dosarul de recurs de faţă, Înalta Curte a invocat-o din oficiu, potrivit art. 162 C. proc. civ. şi constată că este întemeiată pentru argumentele prezentate în precedent.
Pentru aceste considerente, ambele instanţe anterioare au pronunţat hotărâri nelegale, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, în cadrul căruia s-a analizat excepţia de necompetenţă materială a primei instanţe, şi va casa Decizia recurată.
Soluţia de casare se impune faţă de trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă la judecătorie, chiar dacă motivul de nelegalitate avut în vedere la fundamentarea acesteia, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atrage, de regulă, modificarea deciziei atacate.
Pentru aceleaşi argumente, în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ., va admite apelurile declarate de reclamantă şi de interveniente împotriva sentinţei civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, va anula sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, în primă instanţă, la Judecătoria Focşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva deciziei nr. 293/ A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia recurată.
Admite apelurile declarate de reclamanta S.B. şi de intervenientele SC C. SRL Focşani şi SC T.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
Anulează sentinţa civilă apelată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, la Judecătoria Focşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3085/2011. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 3074/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
