ICCJ. Decizia nr. 3207/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3207/2011
Dosar nr. 595/43/2008
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 2684/2002, reclamanţii J.A., L.A. şi R.M. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 10 din 12 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Beica de Jos, obligarea la predarea în deplină proprietate şi posesie a morii ţărăneşti cu teren aferent, situate în comuna Beica de Jos, nr. 102, judeţul Mureş, precum şi a utilajelor din dotarea acesteia, naţionalizate la 17 iulie 1948, intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
În cauză au depus cerere de intervenţie în interes propriu J.M. şi T.P., formulând aceleaşi pretenţii ca reclamanţii, atacând aceeaşi dispoziţie a primarului emisă şi în urma notificărilor transmise de acestea.
Prin sentinţa civilă nr. 846 din 29 octombrie 2003 Tribunalul Mureş a respins, ca nefondate, atât cererea principală, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii J.A., L.A. şi R.N., soţul defunctei R.M., precum şi intervenientele în interes propriu.
Reclamanţii au criticat sentinţa, arătând că este nelegală şi netemeinică, instanţa reţinând greşit, printr-o interpretare eronată a probelor, că imobilul a cărui restituire s-a cerut, ar fi unul nou faţă de cel naţionalizat. Aceasta, în condiţiile în care, potrivit expertizei efectuate în cauză, s-a constatat că părţile componente ale morii existente la data naţionalizării se regăsesc în prezent în proporţie de 60% din totalul suprafeţei imobilului, care se află pe acelaşi amplasament de la momentul naţionalizării, iar ponderea valorii actualizate a obiectivului iniţial faţă de aceeaşi valoare a imobilului în prezent este de 54,14%.
Intervenientele au susţinut, de asemenea, că imobilul în litigiu nu este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat.
Prin Decizia civilă nr. 347/A din 19 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi interveniente.
Prin Decizia civilă nr. 1647 din 14 februarie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate de reclamanţii L.A., R.N., J.A. (continuat de moştenitorii acesteia A.A. şi A.E.), precum şi de intervenientele J.M. şi T.P., cu trimiterea cauzei la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor.
Instanţa de recurs a reţinut că ambele instanţe de fond au avut în vedere la soluţionarea cauzei prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la acea dată, potrivit cărora foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii numai prin echivalent în situaţia în care imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat. În prezent însă, acest text este abrogat, prin Legea nr. 247/2005, aplicabil în speţă fiind art. 19 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 247/2005, potrivit căruia foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în situaţia imobilelor construcţii cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau pe verticală, în raport cu forma iniţială noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial. Sau, în altă ipoteză, potrivit alin. (2) acelaşi text, dacă aceloraşi imobile le-au fost adăugate corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari li se restituie în natură suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.
În consecinţă, instanţa de recurs a reţinut că este necesar a se stabili chestiunile de fapt într-o aplicare corectă a textului menţionat raportat la obiectul acţiunii.
În rejudecare, a fost pronunţată Decizia civilă nr. 25/A din 9 martie 2010, prin care Curtea de Apel Tg.-Mureş a admis apelurile declarate, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu şi a anulat dispoziţia nr. 10 din 13 februarie 2002 a Primarului comunei Beica de Jos. În consecinţă, a dispus restituirea către reclamanţi şi interveniente a imobilului compus din moară şi teren aferent în suprafaţă de 1439 mp/18118 mp, situat în comuna Beica de Jos, nr. 102, judeţul Mureş.
S-a dispus intabularea în C.F. nr. 645/II Beica de Jos a dreptului de proprietate al reclamanţilor şi intervenientelor asupra imobilului restituit în natură.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, pe aspectul situaţiei de fapt, că prin dispoziţia atacată în instanţă – emisă ca urmare a notificărilor transmise de către reclamanţi şi interveniente – s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Imobilul în litigiu a fost naţionalizat şi preluat de stat în anul 1948 (conform procesului-verbal din 17 iunie 1948 menţionându-se că s-au preluat de la proprietarii J.H. şi L.A. moara ţărănească din comuna Beica de Jos şi terenul aferent în suprafaţă de 1439 mp, precum şi utilajele şi instalaţiile existente în dotarea morii).
Prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu este unul nou în raport cu cel preluat de stat, fiind incidente dispoz. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data pronunţării sentinţei) deoarece potrivit expertizei, ponderea construcţiilor iniţiale existente pe amplasament este de 46,96%.
Cu ocazia rejudecării apelului s-a dispus efectuarea unei noi expertize pentru a se verifica incidenţa art. 19 din Legea nr. 10/2001 (în forma dată prin Legea nr. 247/2005), conform îndrumărilor deciziei de casare.
Faţă de concluziile raportului de expertiză – care stabileau că suprafeţele desfăşurate ale corpurilor noi însumează peste 100% din aria desfăşurată a corpurilor de clădiri rămase din cele preluate – contravenindu-se semnificativ concluziilor expertizei de la judecata în primă, s-a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize de către trei experţi.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit acestei din urmă expertize, imobilul a fost edificat în anul 1942 şi a suferit unele modificări în anii 1962, 1991 şi 2000 datorită investiţiilor efectuate de Statul Român, însă prin prisma prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilul în litigiu nu constituie o construcţie nouă, întrucât aria desfăşurată a construcţiilor noi reprezintă 67% din aria desfăşurată a construcţiilor iniţiale şi 52% din aria actuală a construcţiilor.
În ceea ce priveşte transformările aduse imobilului, s-a reţinut de către experţi că în anul 1962 la clădirea morii a fost supraînălţată sala de măciniş, s-a demolat magazia de cereale şi pe aceeaşi fundaţie s-a reconstruit o clădire cu două încăperi (magazie şi birou). De asemenea, s-a demolat peretele care despărţea sala generatorului de sala maşinilor, rezultând o singură încăpere - sala maşinilor şi s-a construit un şopron, toate aceste investiţii fiind efectuate în anul 1962.
Prin urmare, în contextul în care prin transformările aduse construcţiilor preluate de Statul Român în anul 1948 de la J.,H. şi L.A. aria desfăşurată a noilor corpuri de clădire nu reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării, curtea a apreciat că potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, moştenitorii foştilor proprietari sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Beica de Jos, judeţul Mureş.
Referitor la construcţiile noi, instanţa a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece noile construcţii nu au o existenţă de sine-stătătoare de restul construcţiilor care compun imobilul (moară) situat administrativ la nr. 102.
În ceea ce priveşte terenul aferent morii preluate de la antecesorii reclamanţilor, din procesul-verbal încheiat la 17 iunie 1948 cu ocazia naţionalizării a rezultat că, odată cu clădirile care compuneau acest imobil, s-a preluat şi suprafaţa de 1439 mp teren, identificată pe nr. top 2284/22 înscris în C.F. nr. 645/II Beica de Jos (suprafaţa totală de teren care corespunde numărului topografic menţionat fiind de 18116 mp).
Întrucât în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 moştenitorii foştilor proprietari sunt îndreptăţiţi la restituirea construcţiilor, instanţa de apel a constatat că se impune în temeiul aceloraşi prevederi legale şi restituirea terenului aferent în suprafaţă de 1439 mp.
Referitor la utilajele existente în dotarea morii de la data naţionalizării s-a solicitat şi plata contravalorii acestora, însă instanţa a avut în vedere faptul că în baza Hotărârii nr. 15 din 21 mai 1999, dată de Consiliul Local Beica de Jos utilajele respective au fost casate.
Or, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Ca atare, faţă de prevederile legale menţionate, pretenţiile formulate, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru utilajele existente în dotarea morii la data naţionalizării au fost considerate nefondate.
Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu s-a constatat că aceasta fusese admisă în principiu de prima instanţă pe considerentul că cele două interveniente au depus notificare în termen legal, prin dispoziţia contestată soluţionându-se şi notificarea acestora. Ulterior, prin sentinţa pronunţată de tribunal, cererea de intervenţie a fost respinsă pe fond pe aceleaşi considerente care au justificat respingerea cererii reclamanţilor.
În apel, reclamanţii au solicitat respingerea cererii de intervenţie susţinând că intervenientele nu sunt succesoare ale foştilor proprietari ai imobilului în litigiu iar notificarea formulată de ele priveşte un alt imobil. Solicitarea reclamanţilor a fost apreciată nefondată, având în vedere că prin dispoziţia emisă de primar s-a soluţionat şi notificarea formulată de cele două interveniente cărora le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite, cu privire la imobilul solicitat de reclamanţi, iar dispoziţia respectivă nu a fost contestată de reclamanţi sub acest aspect. Prin urmare, intervenientelor nu le poate fi contestat dreptul de a sta în proces şi de a-şi valorifica drepturile care decurg din dispoziţia contestată, urmând ca ulterior, pe calea dreptului comun să se stabilească drepturile fiecărei persoane cuprinse în dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanţii-reclamanţi şi de către Primăria comunei Beica de Jos.
1. Recurenţii-reclamanţi au susţinut caracterul nelegal al soluţiei din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoz. art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, prin aceea că nu a dispus restituirea în natură a utilajelor confiscate sau a contravalorii acestora, de 32.973 lei, cum a fost aceasta determinată prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Astfel, conform procesului-verbal întocmit cu ocazia preluării morii au fost inventariate toate bunurile care la acel moment se aflau în dotarea morii, iar potrivit raportului de expertiză, au fost evaluate „utilajele existente în moara din Beica de Jos" proprietatea defunctului J.H., expertul menţionând că a evaluat doar acele utilaje care mai sunt încă în stare de funcţiune.
Or, instanţa de apel deşi reţine că utilajele vechi au fost identificate şi evaluate, apreciază pretenţiile reclamanţilor ca nefondate sub acest aspect, pe motiv că respectivele bunuri au făcut obiectul casării în anul 1999.
În felul acesta, instanţa nu a avut în vedere finalitatea Legii nr. 10/2001, al cărei scop este cel al repunerii în situaţia anterioară a celor de la care statul a naţionalizat bunurile în mod abuziv.
- Soluţia este greşită, dată cu încălcarea dispoz. art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, prin aceea că admite şi cererea de intervenţie principală deşi în mod constant reclamanţii au susţinut că intervenientele nu au vocaţie succesorală la moştenirea rămasă în urma foştilor proprietari ai morii, de la data naţionalizării.
În realitate, imobilul revendicat de către interveniente este diferit de cel care face obiectul contestaţiei reclamantelor deoarece a fost amplasat în comuna Beica de Jos, intabulat în C.F. nr. 1698, nr. top 934/2, fiind demolat încă din anul 1935.
Moara a fost proprietatea numiţilor J.H. junior şi L.A. senior, persoane de la care Statul Român a naţionalizat-o, iar nu a bunicilor paterni ai intervenientelor, J.H. senior şi soţia A., aşa cum eronat susţin acestea.
2. Primăria comunei Beica de Jos a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică având în vedere starea de fapt la care s-a aplicat în mod greşit legea.
S-a arătat că în mod eronat instanţa a apreciat asupra posibilităţii restituirii în natură a imobilului deşi moara ce face obiectul revendicării a suferit în perioada 1956 – 1962 schimbări în proporţie de 100%.
- Instanţa a pronunţat Decizia atacată fără a lua în considerare probele administrate respectiv, proba testimonială şi expertiza de specialitate.
- În conformitate cu inventarul aflat la dosarul cauzei , coroborat cu declaraţiile martorilor, rezulta cu certitudine că vechea clădire s-a transformat în una nouă şi nu pot fi reţinute concluziile expertizei deoarece, în conţinutul ei pleacă în mod eronat de la declaraţii ale reclamanţilor, fără a exista vreo dovadă.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatele-interveniente au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului Primăriei, care a formulat critici cu referire la probe administrate deja, fără a aduce vreun element de noutate în această fază procesuală pentru susţinerea afirmaţiilor care sunt total necorespunzătoare.
Cu privire la recursul reclamanţilor s-a învederat caracterul nefondat al criticii acestora referitoare la admiterea cererii de intervenţie principală, în condiţiile în care calitatea de moştenitoare a intimatelor a fost recunoscută până la acest moment, de fiecare autoritate, administrativă şi judecătorească, iar dovada acestei calităţi este făcută prin copia certificatelor de stare civilă şi a arborelui genealogic depus la dosar.
Analizând cele două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
1) Recursul apelanţilor-reclamanţi este nefondat.
Critica recurenţilor vizând nerestituirea în natură sau prin echivalent a utilajelor morii nu poate fi primită tocmai avându-se în vedere conţinutul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de care reclamanţii înşişi se prevalează ca fiind de natură să le justifice pretenţia.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Or, sub aspectul acestui element de fapt care determină modalitatea de aplicare a legii (în ce măsură se cuvin sau nu măsuri reparatorii), instanţa de apel a reţinut că utilajele au fost casate încă din anul 1999, conform Hotărârii nr. 15 din 21 mai 1999 a Consiliului local Beica de Jos, ceea ce atrage situaţia de excepţie reglementată de textul legal, pentru care nu se datorează măsuri reparatorii.
Împrejurarea că o serie de utilaje vechi s-ar afla în continuare în stare de funcţionare nu îndreptăţeşte pe recurenţi la o reparaţie suplimentară (constând în c/val. acestora) câtă vreme s-a restituit în natură imobilul – moară, a cărui funcţiune este asigurată de respectivele utilaje.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele în înţelesul acestui act normativ sunt avute în vedere „cu oricare dintre destinaţiile de la data preluării în mod abuziv".
Cum imobilul a fost preluat prin naţionalizare, ca moară, aceeaşi destinaţie având-o şi în prezent, rezultă că restituirea nu se poate face în absenţa utilajelor care îi asigură funcţionalitatea.
De aceea, solicitarea reclamanţilor-recurenţi de a le fi restituite şi aceste utilaje - în natură sau prin echivalent (deoarece, deşi casate ele sunt folosite în continuare), reprezintă în fapt, o pretenţie de dublă reparaţie: restituirea, în acelaşi timp, a morii cu utilajele care îi asigură normala funcţionare şi separat, a utilajelor aceleiaşi mori.
Apare astfel, ca total nefundamentată critica potrivit căreia, prin soluţia adoptată, instanţa s-a îndepărtat de principiul repunerii în situaţia anterioară reglementat de Legea nr. 10/2001, realizând „o nouă naţionalizare".
- Este nefondată, de asemenea, susţinerea recurenţilor conform căreia, prin admiterea cererii de intervenţie în interes propriu ar fi fost nesocotite dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Pronunţând o astfel de soluţie, instanţa a avut în vedere că dispoziţia primarului contestată pe cale judiciară a fost emisă urmare a notificărilor transmise deopotrivă, de către reclamanţi şi interveniente, stabilindu-se în favoarea tuturor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a reţinut în acelaşi timp, că dispoziţia emisă în procedura prealabilă nu a fost contestată de către reclamanţi sub aspectul beneficiarilor măsurilor reparatorii şi că, în aceste condiţii, intervenientelor nu le poate fi negat dreptul de a sta în proces, urmând ca ulterior, pe calea dreptului comun, să fie stabilite în mod concret drepturile fiecărei persoane.
Or, negându-şi propriul demers în justiţie – întrucât pe calea contestaţiei promovate nu au pretins greşita emitere a dispoziţiei şi pe numele intervenientelor –, reclamanţii deduc judecăţii în recurs o serie de împrejurări de fapt care, oricum, sunt în afara controlului judiciar ce poate fi realizat în această fază (aspecte legate de asocierea în vederea construirii morii ţărăneşti, de contribuţia celor două familii asociate, de amplasamentul unei alte mori ţărăneşti decât cea care ar fi făcut obiectul notificării intervenientelor) pentru a demonstra că intervenientele nu ar avea, alături de ei, calitatea de persoane îndreptăţite.
Astfel cum s-a arătat şi prin întâmpinare, cum recurenţii înşişi au susţinut cu ocazia dezbaterii recursului, întinderea drepturilor fiecărei părţi urmează a se realiza conform dreptului comun şi vocaţiei succesorale concrete demonstrate de fiecare parte.
Pentru toate aceste considerente, criticile de nelegalitate formulate de reclamanţi au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
2. Recursul Primăriei comunei Beica de Jos conţine motive nesusceptibile de încadrare în dispoz. art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.
Deşi formal este indicat ca temei al cererii de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea argumentelor nu permite încadrarea lor în acest text procedural şi nici, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreun alt motiv de nelegalitate.
Astfel, recurenta-pârâtă nu deduce dezbaterii judiciare în recurs aspecte de nelegalitate a deciziei, ci împrejurări de fapt sau referitoare la modalitatea de apreciere a mijloacelor de probă, ambele fiind însă în căderea jurisdicţională a instanţelor fondului şi în afara controlului instanţei de recurs.
În acest sens, se constată că recurenta face trimitere la proba testimonială, expertiza de specialitate, inventarul aflat la dosarul cauzei, mijloace de probă care, coroborate, ar fi trebuit să conducă la reţinerea unei alte situaţii de fapt legate de starea de imobil nou a celui restituit în natură.
De asemenea, se pretinde că trebuia înlăturate concluziile raportului de expertiză şi reţinut aspectul morii „în comparaţie cu fotografiile vechi şi cu depoziţiile tuturor martorilor", ceea ce ar fi condus la concluzia caracterului legal al dispoziţiei atacate.
O asemenea modalitate de formulare a criticii tinde, în realitate, la o devoluare a fondului, pretinzându-se instanţei de recurs o reapreciere a probatoriului pe baza căreia să determine o altă situaţie de fapt.
Astfel cum s-a arătat anterior, în faza recursului nu pot fi cenzurate situaţiile de fapt şi nici reapreciate probele, controlul purtând doar asupra aspectelor de nelegalitate.
Cum prin modalitatea de redactare a motivelor, pârâta-recurentă nu învederează asemenea aspecte iar potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c), cu referire la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, rezultă că în cauză este incidentă sancţiunea nulităţii menţionată.
În consecinţă, pe temeiul textelor procedurale indicate anterior şi în absenţa vreunui motiv de ordine publică în sensul dispoz. art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va constata nulitatea cererii de recurs formulate de Primăria comunei Beica de Jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.A., A.E. (E.), S.E.(M.) şi L.A., pentru acesta din urmă recursul fiind continuat de moştenitorii L.A. Jr., L.F., M.F.C. împotriva deciziei nr. 25A din 09 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată nul recursul declarat de pârâta Primăria Comunei Beica de Jos prin Primar împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3211/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3168/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
