ICCJ. Decizia nr. 317/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.317/2011
Dosar nr. 11995/3/2009
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 24 martie 2009, sub nr. 11995/3/2009, reclamanţii C.A., C.F. (fostă M.), Ş.L. (fostă T.) şi M.D. (fostă P.), au chemat în judecată pe pârâţii M. Bucureşti prin P.G., P.M.B. prin P.G. şi P.G.M.B., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţat să se dispună anularea dispoziţiei nr. 4840 din 27 decembrie 2005 precum şi a dispoziţiei nr. 4841 din 27 decembrie 2005 emise de P.G.M.B. ca fiind nelegale şi netemeinice.
În motivarea contestaţiei se arată că, prin dispoziţia nr. 644 din 12 noiembrie 2002, emisă de P.G.M.B. s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 504 m.p. situat în Bucureşti fosta stradă Ionete Gheorghe. După aproape trei ani de la intrarea în circuitul civil al bunului retrocedat, P.G. emite două dispoziţii în anul 2005 prin care revocă dispoziţia nr. 644 din 12 noiembrie 2002 şi dispune respingerea notificării privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 504 m.p. acordându-se măsuri reparatorii în echivalent. Se arată în continuare că, această măsură de revocare a unei dispoziţii care constituie un titlu de proprietate, după ce bunul a intrat în circuitul civil, este nelegală şi constituie un abuz din partea organului administrativ care a emis dispoziţia anterioară.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 869 din 18 iunie 2009, a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiilor înregistrate sub numerele 4840 din 27 decembrie 2005 şi 4841 din 27 decembrie 2005 emise de P.G.M.B.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, contestaţia împotriva dispoziţiilor emise de pârât a fost depusă cu respectarea termenului de 30 de zile, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă o comunicare anterioară către reclamanţi a dispoziţiilor contestate. Pe fond s-a reţinut că dispoziţia prin care s-a restituit contestatorilor în natură imobilul pentru care au formulat notificare este un act administrativ jurisdicţional care a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice şi nu poate fi revocată unilateral de către organul emitent, indiferent de motivele existente, ci doar pe calea acţiunii în justiţie, în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului de apărare al persoanelor interesate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că s-a dispus revocarea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului, întrucât ulterior emiterii acestui act administrativ a rezultat o altă situaţie de fapt decât cea anterioară, în sensul că s-a constatat că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 289/1988 iar în anul 1990, terenul a intrat în patrimoniul societăţii de stat SC L. SA potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 36 din 9 decembrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului M.B. prin P.G.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost restituit în natură contestatorilor în baza dispoziţiei nr. 644 din 12 noiembrie 2002, iar ulterior s-a dispus revocarea acestei dispoziţii, emiţându-se o altă dispoziţie prin care s-au acordat despăgubiri pentru imobilul restituit în natură.
S-a arătat că, dispoziţia de restituire în natură are valoarea unui înscris autentic, şi că nu poate fi denunţat unilateral de către unitatea emitentă, ci numai pe calea acţiunii în justiţie, de către o instanţă judecătorească, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al asigurării dreptului la apărare al părţilor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs M.B. prin P.G. şi P.G.M.B., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Contestaţia reclamanţilor împotriva deciziilor emise de pârâtă în anul 2005 a fost înregistrată tardiv, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicare.
- Prin dispoziţia contestată s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării, întrucât pentru acest teren s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în baza Legii nr. 15/1990 şi întabulat în C.F. nr. 4330.
- Restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, astfel că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2009.
Intimaţii nu au depus întâmpinare.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed.
Obiectul demersului judiciar îl reprezintă anularea deciziilor înregistrate sub numerele 4840 din 27 decembrie 2005 şi 4831 din 27 decembrie 2005 emise de pârâtul P.G.M.B.
Primele critici de nelegalitate a hotărârii vizează tardivitatea contestaţiei formulate împotriva deciziilor sus arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001 modificată, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau după caz al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că deciziile contestate, care fac obiectul prezentei cauze, au fost comunicate reclamanţilor, la cerere, la data de 23 martie 2009, iar contestaţia împotriva acestor decizii a fost înregistrată la 24 martie 2009, deci cu respectarea termenului de 30 de zile impus de textul de lege sus enunţat.
Susţinerile recurentei pârâte în sensul că deciziile contestate au fost comunicate persoanelor îndreptăţite la 16 martie 2006, sunt fără suport probator.
Pe fond
Imobilul supus analizei a fost restituit, în natură, reclamanţilor prin dispoziţia nr. 644 din 12 noiembrie 2002.
Conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată (fost art. 23) Decizia sau după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit cu care Decizia sau dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a unei acţiuni în anulare, prin care se invocă încălcarea legii în procedura retrocedării unui imobil, aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se găseşte nemişcătorul, potrivit art. 1 şi art. 3 C. proc. civ.
În speţa supusă analizei, pârâtul P.G.M.B., prin deciziile a căror anulare se solicită, dispune revocarea deciziei nr. 644 din 12 noiembrie 2002 potrivit cu care s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului supus analizei.
În raport cu dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată (mai sus arătată), corect instanţele au dispus anularea deciziilor întrucât, revocarea deciziei nr. 644 din 12 noiembrie 2002 era de competenţa instanţelor judecătoreşti şi nicidecum a unităţilor administrativ teritoriale, având în vedere că Decizia de restituire în natură constituie titlu de proprietate.
Analizând în continuare motivele de recurs, se constată că, sunt nefondate şi criticile de recurs ce vizează eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul supus analizei, întrucât dispoziţia emisă contestatorilor reprezintă un act administrativ jurisdicţional care a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice şi nu poate fi neglijat pentru că s-a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru acelaşi teren.
În acest context, valabilitatea actelor juridice urmează să se verifice uzând de alte căi prevăzute de lege.
Aşadar, hotărârea ce face obiectul recursului este pronunţată cu respectarea cerinţelor de legalitate, motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii M.B., prin P.G. P.G.M.B. împotriva deciziei civile nr. 36 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 318/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 316/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
