ICCJ. Decizia nr. 3134/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3134/2011
Dosar nr.9491/101/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 259 din 2 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 9491/101/2007, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâta RAAN.
În motivarea sentinţei, instanţa a avut în vedere faptul că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru acordarea daunelor materiale şi morale solicitate de către reclamantă pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii de către pârâtă a adresei nr. RR/2004 care conţine, potrivit pretenţiilor reclamantei, date cu caracter personal.
În fapt, instanţa a reţinut că la cererea Agenţiei pentru Dezvoltarea Regională Sud-Vest Oltenia (din 3 noiembrie 2004), cu care reclamanta a încheiat în perioada 2001-2003 contract de consultanţă juridică, reziliat la 28 iulie 2003, pârâta a emis adresa nr. RR din 4 noiembrie 2004, înregistrată la agenţie sub nr. XX/2004, prin care îi comunică informaţii despre perioada cât reclamanta a fost angajata acesteia, postul ocupat, data desfacerii contractului individual de muncă, temeiul desfacerii, concursurile la care a participat reclamanta după disponibilizare, angajarea în calitate de avocat în dosare în care partea adversă este RAAN, etc.
Informaţiile furnizate de pârâtă terţului Agenţiei pentru Dezvoltarea Regională S-V Oltenia prin adresa RR/2004 nu reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal ale reclamantei în sensul art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 677/2001, iar art. 18 alin. (2) din lege, invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată, se referă la dreptul persoanei care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, de a se adresa instanţei pentru repararea acestuia.
Pe de altă parte, reclamanta avea posibilitatea acţionării în justiţie pentru prejudiciul suferit ca urmare a utilizării adresei RR/2004, a Agenţiei pentru Dezvoltare Rgională Sud-Vest Oltenia şi a celor două angajate ale acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 998, art. 999 şi art. 1000 C. civ., temei juridic invocat în subsidiar, în condiţiile în care în anul 2005 reclamanta a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie împotriva unor angajate ale Agenţiei pentru Dezvoltare Regională S-V Oltenia, dar şi a agenţiei în calitate de parte responsabilă civilmente pentru emiterea şi semnarea adresei nr. TT/2004 şi pentru folosirea în public a adresei RR/2004 emisă de RAAN Drobeta Turnu Severin, constituindu-se parte civilă pentru prejudiciul material şi moral suferit, proces civil finalizat prin achitarea inculpatelor, ca urmare a abrogării art. 206 C. pen., lăsând nesoluţionată latura civilă a cauzei.
Cerinţele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei nu sunt, însă, întrunite în cauză, astfel încât solicitarea în subsidiar a reclamantei pentru obligarea pârâtei RAAN la daune materiale şi morale, în temeiul acestor texte de lege, nu este fondată.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost admis prin Decizia civilă nr. 44 din 15 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel, a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile referitoare la citarea părţilor la termenul din 18 septembrie 2009, încălcându-se dreptul la apărare, contradictorialitatea şi oralitatea dezbaterilor.
S-a reţinut, astfel, că la termenul anterior, respectiv cel din 4 septembrie 2009, instanţa dispusese citarea părţilor, chiar dacă părţile avuseseră până la acel moment termenul în cunoştinţă.
Citarea s-a dispus în considerarea organizării unei forme de protest al magistraţilor la nivel naţional şi local sub forma restrângerii activităţii, a amânării cauzelor, cu excepţia celor penale urgente - măsuri preventive şi măsuri speciale de protecţie a minorilor. Pentru acest motiv, s-a apreciat că, în condiţiile particulare de amânare a cauzei, ce nu ţineau în mod necesar de conduita procesuală a părţilor, nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. privind termenul în cunoştinţă, impunându-se citarea părţilor, ca o garanţie că acestea vor cunoaşte termenul acordat şi legată intrinsec de respectarea dreptului la apărare şi de asigurarea unui proces echitabil.
Instanţa de apel a apreciat că acest act de procedură este legal, ca, de altfel şi măsura de a nu suspenda judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., chiar dacă părţile au lipsit la acel termen.
Cu toate acestea, la termenul din 18 septembrie 2009, deşi părţile au lipsit din nou, iar instanţa a dispus amânarea cauzei la data de 2 octombrie 2009, pentru aceleaşi considerente arătate la data de 4 septembrie 2009, nu a mai dispus citarea părţilor, ci numai citarea martorei C.M. Concomitent, instanţa a conceptat părţile cu termen în cunoştinţă, prezumând că acestea cunosc termenul.
Instanţa de apel a apreciat că la termenul din 2 octombrie, s-ar fi impus constatarea că părţile nu sunt legal citate, neavând termen în cunoştinţă.
Împrejurarea că pentru înfăţişarea din 2 octombrie 2009, reclamanta a depus prin arhiva instanţei o cerere de amânare, în care se menţionează şi ziua termenului de judecată, nu echivalează cu vreuna din ipotezele normei cu privire la cunoaşterea termenului, prevăzute în art. 153 alin. (1), pentru a considera că partea are termenul în cunoştinţă în sensul legii şi ca o garanţie a respectării dreptului la apărare şi a dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ.
Mai mult, părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, în aceste condiţii, instanţa era ţinută să facă aplicarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., în sensul suspendării cauzei, însă numai dacă regularitatea citării părţilor sau cunoaşterea termenului de către acestea, în condiţiile legii, sunt asigurate. Astfel, instanţa în mod greşit a păşit şi din această perspectivă la judecarea cauzei, neasigurând nici oralitatea şi contradictorialitatea dezbaterilor, aspecte peste care se poate trece, dar nu la aprecierea instanţei, ci numai la cererea părţilor.
În ceea ce priveşte proba cu martori, odată încuviinţată, fiind socotită utilă în cauză în raport cu art. 167 C. proc. civ. şi având în vedere că partea şi-a îndeplinit obligaţia de a nominaliza martorul şi de a preciza adresa acestuia pentru a fi citat, aceasta nu poate fi decăzută din probă mai înainte ca instanţa să procedeze la aplicarea efectivă a unei amenzi judiciare şi epuizarea mijloacelor procedurale puse la dispoziţie de lege şi în orice caz - în final, instanţa trebuie să revină motivat asupra probei.
Curtea a constatat că, într-adevăr, prima instanţă a dispus amendarea martorei C.M. (fără CNP), dar comunicarea încheierii s-a restituit instanţei, pe plicul restituit fiind făcută menţiunea „expirat termenul de păstrare". În aceste condiţii, existând şi posibilitatea ca adresa martorei să nu fie corectă, citarea fiind realizată prin afişare şi pe fondul restituirii titlului executor pentru lipsă CNP, instanţa era ţinută să lămurească aceste aspecte şi apoi să procedeze în consecinţă, câtă vreme nu a revenit asupra probei.
Instanţa de apel a conchis în sensul că hotărârea judecătorească apelată - ca act de procedură al instanţei, s-a îndeplinit cu neobservarea formelor legale prescrise de art. 85 C. proc. civ., art. 88 şi 89 C. proc. civ., 29 alin. (5) şi art. 242 alin. (1) pct. 2, alin. (2) C. proc. civ., fiind afectată de nelegalitate, în temeiul art. 105 alin. (1) teza II C. proc. civ., art. 108 alin. (2) C. proc. civ. Vătămarea produsă părţii prin toate aceste neregularităţi, cu toate consecinţele ce au decurs de aici în ceea ce priveşte dreptul la apărare, nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea sentinţei şi reluarea judecăţii de la actul anulat.
Faţă de prioritatea în examinare a motivelor de apel ce au vizat nelegalitatea sentinţei şi de soluţia ce s-a impus, de reluare a judecăţii în primă instanţă, instanţa de apel a considerat de prisos examinarea celorlalte motive de apel care vizează fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâta RAAN Drobeta-Turnu Severin, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiei vizând inaplicabilitatea Legii nr. 677/2001, astfel încât solicită instanţei de recurs să se pronunţe asupra acestei excepţii.
Recurenta a dezvoltat această susţinere, arătând, în esenţă, că RAAN nu intră sub incidenţa Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi Ordinului Avocatului Poporului din 04 iunie 2002 - privind stabilirea unor măsuri şi prevederi specifice care să asigure un nivel satisfăcător de protecţie a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul prelucrărilor, care reglementează printre altele, noţiunile de: operatori date şi date cu caracter personal, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din prelucrarea unor asemenea date.
În acest context, RAAN nu este instituţie sau autoritate publică ce funcţionează în baza Legii nr. 677/2001, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă, motiv de apel asupra căruia instanţa de apel nu s-a pronunţat.
De asemenea, în măsura în care s-ar considera că sunt incidente dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ., urmează să se constate că cererea este netimbrată şi să fie respinsă ca atare.
În mod eronat instanţa de apel a apreciat întemeiat apelul declarat de apelanta-reclamantă motivat de prevederile art. 242 pct. 1 alin. (2) C. proc. civ.
În baza art. 129 alin. (1) şi art. 723 C. proc. civ., instanţa trebuia să cenzureze acţiunea reclamantei, deoarece, aşa cum rezultă din derularea acestui proces, reclamanta a urmărit cu precădere tergiversarea judecării acestei cauze.
Reclamanta, după repunerea rol a acestei cauze, suspendată în temeiul art. 242 pct. 1 alin. (2) C. proc. civ. la data de 1 aprilie 2008, a mai formulat şi alte cereri de amânare a judecării prezentei cauze la data de 7 aprilie 2009 şi 21 aprilie 2009, astfel că în mod legal instanţa de fond a respins a treia cerere de amânare, formulată pentru termenul din data de 01 octombrie 2009, deoarece în baza art. 156 pct. 1 C. proc. civ. "instanţa va putea da un singur termen, temeinic motivat".
De asemenea, aşa cum s-a arătat şi în concluziile scrise depuse pe fond la dosarul cauzei, reclamanta a mai promovat o acţiune cu acelaşi obiect în anul 2004, la judecarea căreia a renunţat din proprie iniţiativă, după trei ani.
La termenul din 1 aprilie 2011, intimata-reclamantă a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, instanţa reţinând cauza spre soluţionare pe excepţia nulităţii recursului, în condiţiile în care susţinerile relative la conţinutul motivelor de recurs se circumscriu, în fapt, aceleiaşi excepţii a nulităţii, după cum se va arăta în considerentele ce urmează a fi expuse.
Examinând motivele de recurs formulate, Înalta Curte apreciază, din dezvoltarea acestora, că nu este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile descrise de art. 304 C. proc. civ., astfel încât este operantă sancţiunea nulităţii căii de atac declarate, prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte reţine că argumentul esenţial pentru care instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare este acela al încălcării de către prima instanţă a principiilor privind dreptul la apărare şi al contradictorialităţii, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la citarea părţilor, astfel încât criticile de nelegalitate ar fi trebuit să se raporteze la aprecierile instanţei de apel pe acest aspect de natură procedurală.
Or, motivele de recurs nu conţin asemenea critici, recurenta formulând susţineri legate de temeiul juridic aplicabil în cauză, totodată, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a RAAN - Drobeta Turnu Severin în acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 677/2001 şi formulând susţineri privind atitudinea procesuală a reclamantei, ce îmbracă forma unui abuz de drept procesual.
În ceea ce priveşte excepţia vizând legitimarea procesuală a pârâtei în acţiunea de faţă, se constată că a fost invocată şi prin motivele de apel, însă instanţa de apel nu a procedat la soluţionarea acesteia, deoarece a analizat prioritar motivele de apel vizând aspecte procedurale, pe care le-a constatat întemeiate, fără a evoca fondul şi fără a se pronunţa asupra temeiniciei hotărârii primei instanţe, desfiinţând sentinţa în totalitate.
În aceste condiţii, controlul de legalitate al deciziei de apel poate fi exercitat de către această instanţă de recurs doar în privinţa aspectelor de ordin procedural pe care a fost motivată Decizia de apel, nu şi a aspectelor ţinând de fondul cauzei, inclusiv a legitimării procesuale pasive, cât timp fondul dreptului dedus judecăţii nu a fost evocat în apel.
În măsura în care instanţa de recurs ar fi fost învestită cu cercetarea modului de soluţionare de către Curtea de Apel a chestiunilor procedurale şi s-ar fi constatat o aplicare greşită a legii din această perspectivă, s-ar fi dispus casarea deciziei astfel pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, fără ca în acest cadru procesual să se fi procedat la soluţionarea aspectelor de fond.
Drept urmare, în condiţiile în care atât excepţia în discuţie, cât şi apărările relative la temeiul juridic aplicabil cererii de chemare în judecată formulate în cauză, vizează însuşi fondul, susţinerile cu acest obiect nu pot fi analizate în recurs şi deci, nu pot conduce la casarea ori modificarea deciziei recurate.
Ca atare, în absenţa unor critici de nelegalitate a deciziei de apel ori a invocării unei excepţii procesuale relevante pentru stadiul procesual existent, se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursului.
Această concluzie nu este infirmată nici de motivul de recurs referitor la atitudinea procesuală pretins abuzivă a reclamantei, care ar fi urmărit, prin cererile formulate în cauză, tergiversarea judecăţii, susţinerile pe acest aspect fiind formulate de o manieră contradictorie şi fără nicio referire la modul în care instanţa de apel a dezlegat aspectul procedural vizând nerespectarea de către prima instanţă a unor principii fundamentale ce guvernează procesul civil.
Recurenta pretinde ca instanţa de apel să fi cenzurat demersul judiciar al reclamantei, urmare a conduitei procesuale a acesteia, însă actul de procedură indicat drept abuziv, respectiv cererea de amânare a judecăţii formulată de reclamantă la termenul din 18 septembrie 2009 în faţa primei instanţe a fost deja cenzurat de către instanţă prin respingerea sa, după cum se recunoaşte prin chiar motivele de recurs.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că amânarea judecăţii s-a dispus la acel termen pentru un motiv obiectiv, neimputabil părţilor, reprezentat de protestul organizat de magistraţi la nivel naţional şi local sub forma restrângerii activităţii. Recurenta nu s-a referit la acest aspect şi nu a arătat în context în ce a constat culpa procesuală a reclamantei, sancţionabilă de către instanţă.
În aceste condiţii, nici acest motiv de recurs nu poate fi reţinut spre analiză din perspectiva vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nefiind o critică de nelegalitate a deciziei recurate, drept pentru care, în aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată de către intimata-reclamantă şi va constata nul recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta RAAN Drobeta Turnu-Severin împotriva deciziei nr. 44 din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3165/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3133/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
