ICCJ. Decizia nr. 3194/2011. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3194/2011
Dosar nr. 1084/39/2010/a1
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC D.I. SRL prin lichidator judiciar avocat A.N.C. a chemat în judecată pe pârâtele SC B.E. SRL Vatra Dornei şi SC M.E. SRL prin lichidator C. S.P.R.L. Bacău, pentru ca prin hotărârea ce urma a se pronunţa în cauză să se constate nulitatea absolută a acordului de stingere a creanţelor reciproce din 20 mai 2004 încheiat între părţi, urmând a fi obligată pârâta la plata sumei de 7.810.161 RON reprezentând debite neachitate.
Prin încheierea de şedinţă de la 22 octombrie 2007, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea soluţionării cauzei conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind invocată adresa din 3 octombrie 2007 care atestă existenţa Dosarului penal nr. 276/D/P/2004 al D.I.I.C.O.T.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri, pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii, aceluiaşi Tribunal, aşa cum rezultă din Decizia nr. ....
Prin încheierea din 8 noiembrie 2010 Tribunalul Suceava, secţia comercială a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul aceluiaşi articol până la soluţionarea Dosarelor penale nr. 276/D/P/2004 şi nr. 692/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul declarat împotriva acestei din urmă încheieri a fost soluţionat prin Decizia irevocabilă nr. 82 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, conform căreia s-a admis recursul, s-a casat încheierea recurată şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
În temeiul art. 281 C. proc. civ., pârâta SC B.E. SRL Vatra Dornei a formulat cerere completatoarea a deciziei nr. 82 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, având în vedere omisiunea consemnării dispoziţiilor instanţei din şedinţa de judecată de la 14 ianuarie 2011 ca urmare a dezbaterii cu privire la necesitatea efectuării unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior pârâta şi-a precizat cererea în sensul solicitării îndreptării erorii materiale strecurată în Decizia atacată, întemeiată pe art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea irevocabilă din Camera de consiliu din 10 iunie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale, motivând că petenta nu a justificat un interes legitim în înlăturarea acestor omisiuni, înserarea acestora neputând conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată în cauză.
Împotriva acestei încheieri pârâta SC B.E. SRL Vatra Dornei a declarat recurs, pe care nu la- motivat.
Conform art. 137 C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
În acest context Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, pe care o va admite pentru următoarele considerente.
Art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. reglementează căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierii pronunţate în temeiul art. 281 C. proc. civ., în sensul că acestea sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea.
Încheierea recurată este o încheiere de îndreptare a erorii materiale a unei decizii pronunţată în condiţiile art. 281 C. proc. civ.
Potrivit art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. o astfel de încheiere este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea.
În speţă, încheierea recurată este irevocabilă, ca şi hotărârea a cărei îndreptare a erorii materiale s-a cerut, nefiind supusă recursului întrucât este exclusă posibilitatea legală a recurării unei hotărâri irevocabile, în condiţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva căruia se verifică admisibilitatea recursului.
Aşa fiind, în temeiul art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că hotărârea atacată nu poate fi supusă exercitării căii de ataca a recursului, urmează a admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi ca urmare recursul declarat de pârâtă în aceste condiţii va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.E. SRL VATRA DORNEI împotriva încheierii din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3198/2011. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3191/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|