ICCJ. Decizia nr. 3204/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3204/2011
Dosar nr. 51329/299/2010
Şedinţa din Camera de consiliu de la 19 octombrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, creditoarea SC C.R.M.T. SA a solicitat emiterea ordonanţei cuprinzând somaţia de plată prin care, obligarea debitorului C.N.I. să fie somat la plata sumelor de: 166,4 RON – contravaloare servicii, 81,65 RON daune – interese şi 98,8 RON cheltuieli de judecată.
În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile OUG nr. 5/2001, art. 969 C. civ., art. 1066 C. civ.
Prin sentinţa nr. 1187 din 2 iulie 2009, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În considerentele sentinţei, instanţa s-a raportat la prevederile art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001 şi a considerat că acestea constituie o derogare de la regimul juridic al excepţiei relative prin care se invocă necompetenţa teritorială, în sensul că aceasta poate fi ridicată şi din oficiu.
De asemenea, s-a avut în vedere că – în cererile privitoare la executarea unui contract – legea prevede o competenţă teritorială alternativă, reclamantă având posibilitatea să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar pentru ca, în cauză să fie incidente dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. era necesar ca în contract să fie arătat locul plăţii sau cel al executării.
Cum, prin convenţie părţile nu au indicat nici locul plăţii şi nici al executării, însă au convenit ca în caz de litigiu instanţa competentă să fie cea de la sediul creditoarei, instanţa a apreciat că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă teritorial să soluţioneze cauza.
Prin sentinţa nr. 9272 din 13 mai 2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din OG nr. 5/2001 nu au rolul a transforma competenţa teritorială de drept comun în competenţă exclusivă şi că art. 22 pct. 3 din contract are valoarea unei clauze atributive de competenţă realizată exclusiv în favoarea celui ce urmează să formuleze cererea de chemare în judecată, adică a creditoarei SC C.R.M.T. SA Constanţa.
Instanţa a mai avut în vedere că, prin introducerea cererii la Judecătoria Constanţa, creditoarea a renunţat să se prevaleze de clauza contractuală, iar atâta timp cât debitorul nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială instanţei respective, ea rămâne învestită cu soluţionarea cererii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Constanţa pentru următoarele considerente:
Creditoarea SC C.R.M.T. SA Constanţa cu sediul în Bucureşti a adresat instanţei o cerere de emitere a ordonanţei care să cuprindă somaţia de plată împotriva debitorului C.N.I. pentru următoarele sume: 166,4 RON contravaloare servicii telefonie mobilă, penalităţi de întârziere de 0,5 % şi 81,65 RON – daune – interese.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 5/2001 privind somaţia de plată, care la art. 2 alin. (1) prevede că cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
În acelaşi act normativ, art. 2 alin. (3) prevede că judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, însă aceste prevederi nu au rolul decât a reitera obligaţia generală ce incumbă oricărei instanţe de a-şi verifica propria competenţă în soluţionarea unui litigiu raportat la competenţa materială, competenţa generală ori la cea teritorială exclusivă şi, nicidecum de a imprima normelor de competenţă teritorială de ordine privată caracter de ordine publică.
Aşa fiind, prima instanţă sesizată – Judecătoria Constanţa nu avea a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, ştiut fiind că – în cazul în care nu se pune în discuţie necompetenţa teritorială exclusivă a instanţei, singurul care poate invoca excepţia este numai pârâtul, care are la îndemână două posibilităţi: prin întâmpinare sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare.
Mai mult, prin contract (art. 22.5) părţile au convenit – în favoarea celui care va sesiza instanţa – ca litigiul să fie soluţionat de instanţa de la locul sediului SC C.R.M.T. SA Constanţa, care este în Bucureşti Sectorul 1 adică la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prevederea din contract are valoarea unei clauze atributive de competenţă, în sensul dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ. Cu toate acestea, prin sesizarea unei alte instanţe decât cea asupra căreia s-a convenit, creditorul – în favoarea căruia opera clauza atributivă de competenţă a înţeles să nu se mai prevaleze de aceasta, sesizând o altă instanţă.
Cum, debitorul – singurul în măsură să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa – nu a făcut-o instanţa iniţial sesizată rămâne competentă să soluţioneze cauza.
În atare situaţie, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului ivit între creditoarea SC C.R.M.T. SA CONSTANŢA şi debitorul C.N.I., în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3205/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3199/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
