ICCJ. Decizia nr. 3251/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3251/2011
Dosar nr. 31371/85/2007
Şedinţa publică din 7 aprilie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 23 iulie 2007, reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin CNADNR SA şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea parţială a hotărârii nr. 40/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de la nivelul Comunei Ş. în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru expropriere pe bază de expertiză de specialitate.
În cauză au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenientele R.M. şi I.A., cerere admisă în principiu de instanţă prin încheierea de la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 465 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea formulată de reclamanta B.E. şi în fond cererea de intervenţie în interes propriu, dispunând anularea parţială a hotărârii nr. 40 din 25 mai 2007 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor de 25 euro/m.p. echivalent în lei la data plăţii pentru suprafaţa expropriată de 709 m.p.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că intervenientele şi contestatoarea au fost expropriate cu o suprafaţă de 709 m.p. pentru care li s-au acordat despăgubiri de 37.425 RON prin hotărârea nr. 40/2007.
S-a constatat că reclamantele au solicitat o despăgubire de 40 euro, iar prin expertiza efectuată în cauză experţii au stabilit o valoare de circulaţie de 20 euro/m.p.
Având în vedere destinaţia imobilului, faptul că terenul se află în extravilanul localităţii Ş. şi dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, instanţa de fond a apreciat ca fiind justă şi echitabilă o despăgubire de 25 euro/m.p.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât contestatoarea şi intervenientele, cât şi pârâtul Statul Român prin CNADNR SA.
Prin Decizia civilă nr. 148/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate, reţinând următoarele:
Pentru stabilirea despăgubirilor, prima instanţă a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie de experţi constituită în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Din conţinutul raportului de expertiză întocmit în faţa tribunalului rezultă că experţii au avut în vedere, cu ocazia aprecierii asupra valorii terenului în discuţie, toate criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală şi medie a terenurilor din zonă apropiată de valoarea notarială de încheiere a actelor autentice cât şi faptul că terenul este extravilan însă propice construcţiilor multifuncţionale.
Deşi susţin că valoarea imobilelor în zonă este de 50 euro/m.p., contestatoarea şi intervenientele nu au reuşit să probeze aceste afirmaţii în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Ofertele de vânzări terenuri depuse la dosarul cauzei relevă că pentru terenurile din extravilan, aşa cum este cel al contestatoarelor, preţul variază între 25 euro şi 45, respectiv 65 euro, acesta reprezentând oricum preţul solicitat, iar nu cel acordat la vânzare, preţul de vânzare fiind de regulă rezultatul unor negocieri.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile, iar prin Decizia civilă nr. 6586 din 11 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte a reţinut că despăgubirea plătită persoanei private de proprietate se compune din valoarea reală a bunului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar valoarea bunului se stabileşte în raport de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, la data întocmirii raportului de expertiză. Procedând la stabilirea şi acordarea despăgubirilor în alte limite decât cele riguros determinate de dreptul comun în materie, instanţele au încălcat normele legale, dar şi criteriul proporţionalităţii pretins de normele convenţionale, motiv pentru care dispoziţiile instanţei de apel se vădesc a nu fi legale.
Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 91A din 27 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B.E. şi de intervenientele I.A. şi R.M. şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 465 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, în sensul că a stabilit despăgubirea la 27 euro/m.p. echivalent în lei la data plăţii pentru suprafaţa de teren expropriată de 709 m.p.
A menţinut în rest sentinţa apelată şi a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Valoarea reală a imobilului expropriat a fost stabilită de către experţi la suma de 27 euro/m.p., respectiv la 78.677 RON, ţinându-se cont de valoarea de tranzacţionare a terenurilor situate în aceeaşi zonă, precum şi de îndrumările instanţei supreme.
Instanţa a apreciat ca nefondate pretenţiile formulate de reclamantă şi de intervenientele cu privire la despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.
Este adevărat că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului. Alin. (2) menţionează că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În noţiunea de prejudiciu/daună adusă proprietarului se cuprinde, conform practicii judiciare constante şi lipsa de folosinţă a terenului.
Această lipsă de folosinţă materializată în folosul agricol nerealizat a fost solicitată pentru prima dată în apel.
Pentru a se acorda acest folos, reclamanta şi intervenientele erau datoare să prezinte dovezi, în acest sens fiind prevederea expresă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă în absenţa acestor dovezi ar echivala cu o îmbogăţire fără just temei al reclamantei şi intervenientelor care ar obţine unele beneficii pe care dacă terenul le-ar fi rămas în proprietate nu le-ar fi obţinut şi ar reprezenta şi o încălcare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a mai reţinut că, în condiţiile în care s-a apreciat că se impune majorarea despăgubirilor stabilite pentru valoare reală a terenului, apelul pârâtului privind reducerea aceleaşi sume apare ca nefondat, prin concluziile scrise depuse la dosar apelanta pârâtă achiesând la această soluţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanta B.E. şi intervenientele I.A. şi R.M., precum şi pârâtul Statul Român prin CNADNR SA.
1. Prin recursul declarat, reclamanta B.E. şi intervenientele I.A. şi R.M. formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa de apel în mod eronat a apreciat că pretenţia privind plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului a fost pentru prima dată formulată în apel.
Decizia Curţii de Apel este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 6586 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care, instanţa de recurs a statuat cu privire la interpretarea legii în ceea ce priveşte valoarea prejudiciului produs prin expropriere.
Cu privire la valoarea reală a imobilului, se arată că un cuantum echitabil al despăgubirilor, care să ţină cont atât de valoarea reală de 27 euro cât şi de valoarea de circulaţie de 50 euro, este de 35 euro/m.p.
Cu privire la valoarea prejudiciului produs, se susţine că aceasta se ridică la suma de 5.722,5 RON, rezultând astfel un total al despăgubirilor de 107.712 RON.
2. Pârâtul Statul Român prin CNADNR critică Decizia pronunţată de instanţa de apel pentru următoarele motive, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului de proprietate. În cazul de faţă nu se respectă aceste dispoziţii legale, apreciindu-se ca justă şi echitabilă o despăgubire calculată la o dată ulterioară emiterii hotărârii de despăgubire.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Recursul declarat de reclamanta B.E. şi intervenientele I.A. şi R.M. este fondat sub următoarele aspecte:
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat „stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru expropriere".
Dezvoltarea motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată şi indicarea prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, conduc la concluzia că reclamantele au înţeles să solicite instanţei, prin actul de învestire a acesteia, stabilirea unei despăgubiri în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, compusă din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.
În consecinţă, susţinerea instanţei de apel în sensul că pretenţia reclamantelor de acordare a unei despăgubiri care să cuprindă, pe lângă valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere, ar fi fost formulată pentru prima dată în apel, nu este întemeiată.
Este fondată şi critica vizând încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Prin Decizia nr. 6586 din 11 iunie 2009 pronunţată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a statuat că normele aplicabile în materie trebuie interpretate în sensul cuprinderii în valoarea despăgubirii cuvenite proprietarului în caz de expropriere, a valorii de circulaţie a bunului şi a daunelor produse prin lipsirea de bun.
Faţă de conţinutul prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., problemele de drept dezlegate prin Decizia de casare vizând interpretarea normelor incidente sub aspectul includerii în valoarea despăgubirilor acordate a prejudiciului rezultat din lipsa de folosinţă a bunului, nu mai puteau fi reanalizate de instanţa de apel.
Prin urmare, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta B.E. şi intervenientele I.A. şi R.M. şi va modifica în parte Decizia recurată, în sensul că stabilirii cuantumului prejudiciul cauzat reclamantei şi intervenientelor la suma de 2.040 RON.
Înalta Curte va avea în vedere acest cuantum stabilit prin raportul de expertiză efectuat în apel, fără a primi criticile prin care recurentele contestă atât această valoare, cât şi valoarea reţinută de instanţă ca fiind valoarea reală a imobilului expropriat.
Sub aceste aspecte, Înalta Curte reţine că niciuna din părţile în litigiu nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză prin care aceste valori au fost stabilite.
Susţinerile cuprinse în motivele de recurs în legătură cu cuantumul despăgubirii reprezentând valoarea reală a imobilului acordat de instanţă pe baza raportului de expertiză efectuat şi în legătură cu valoarea prejudiciului determinat de expert prin acelaşi raport nu învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor. Ele se constituie fie în obiecţiuni la raportul de expertiză, fie în susţineri referitoare la probele administrate, fără a constitui critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ. Chiar dacă uneori cuprind trimiteri la anumite prevederi legale, aceste critici nu dezvoltă argumente pentru care respectivele dispoziţii legale ar fi fost greşit interpretate sau aplicate de instanţă.
În condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
2. Pârâtul Statul Român prin CNADNR SA susţine că Decizia instanţei de apel este nelegală pentru că încalcă dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008, în sensul că la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată nu s-au raportat la momentul transferului de proprietate, ci la o dată ulterioară emiterii hotărârii de despăgubire.
Înalta Curte constată că motivele de apel formulate în cauză, nu au cuprins la rândul lor critici cu acest conţinut. Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanţa de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanţei de apel.
Prin urmare, deşi pot fi încadrate în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici nu învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor întrucât ele nu au constituit în prealabil şi motive de apel în calea exercitată de apelantul-pârât.
În ceea ce priveşte susţinerile prin care se contestă cuantumul despăgubirilor acordate, pentru considerentele anterior expuse, în analiza recursul celorlalte părţi, Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi circumscrise prevederilor art. 304 C. proc. civ., astfel încât nu le va analiza.
În consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.E. şi intervenienţii I.A. şi R.M. împotriva deciziei nr. 91A din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Modifică, în parte, Decizia, în sensul că stabileşte cuantumul prejudiciul cauzat reclamantei şi intervenientelor la suma de 2.040 RON.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3253/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3248/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
