ICCJ. Decizia nr. 3256/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3256/2011
Dosar nr. 4056/115/2009
Şedinţa publică din 7 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1056/115 din 17 decembrie 2009, reclamanta B.A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, şi a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 750.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru suferinţele morale îndurate în urma deportării tatălui şi a bunicilor săi în Bărăgan în perioada cuprinsă între 18 iunie 1951 şi 27 iulie 1955.
Prin sentinţa civilă nr. 236 din 18 februarie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plăţii.
Prima instanţă a reţinut că tatăl şi bunicii reclamantei au fost strămutaţi prin Decizia MAI nr. 200/1951 din localitatea de domiciliu V. în localitatea R.N. din Câmpia Bărăganului, începând cu data 18 iunie 1951 şi până la data de 27 iulie 1955. Reclamanta s-a născut ulterior venirii tatălui său din Câmpia Bărăganului.
Legea nr. 221/2009 acordă despăgubiri urmaşilor celor deportaţi, condiţionate de invocarea şi dovedirea unui prejudiciu moral determinat de faptul deportării antecesorului, nefiind suficientă invocarea doar a calităţii de succesor.
S-a apreciat că, în contextul materialului probator al cauzei, nu poate fi ignorată prezumţia simplă referitoare la existenţa unui prejudiciu moral constând în suferinţele psihice ale succesorilor, suferinţe determinate de condiţiile extrem de grele în care au trăit părinţii şi bunicii reclamantei în Câmpia Bărăganului, fapt de altfel de notorietate şi care nu mai trebuie dovedit.
Prin Decizia civilă nr. 201/A din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
În drept, textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprinde o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009, iar aceste măsuri pot fi solicitate de „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic ( ...) sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic".
S-a considerat că nu este întemeiată interpretarea pe care pârâtul-apelant a dat-o dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, act normativ care reglementează despăgubirile pentru prejudiciul moral, respectiv faptul că despăgubirile s-ar acorda numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi după decesul acestora, soţului ori descendenţilor până la gradul al II-lea inclusiv.
Măsurile reparatorii enumerate mai sus se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce priveşte determinarea prejudiciului moral, cuantificarea acestuia, legislaţia nu reglementează nici un fel de criterii.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situaţia familială, situaţia profesională sau cea socială.
Tot în doctrină şi jurisprudenţa s-a ajuns la concluzia că în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică evident şi o doză de aproximare, insă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă la situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
Şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 13 iulie 2010, pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Familia reclamantei nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege - art. 5 din Legea nr. 221/2009 - pentru a primi despăgubiri pentru prejudicial moral suferit.
Daunele morale sunt definite ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.
Acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că însăşi drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, care arată fără echivoc ce înseamnă condamnări cu caracter politic şi anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească.
Instanţa nu poate face distincţia şi nici asocierea unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva familiei reclamantei, aceasta având în vedere principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Suma acordată de instanţă este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi.
Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Prejudiciile morale pot fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale, specifice naturii prejudiciului.
Prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea instanţei de judecată care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit.
Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referinţă faţă de care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului, cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
La repararea daunelor morale instanţa de judecată trebuie să ţină cont şi de criteriul echităţii. Cuantificării prejudiciului moral trebuie să i se dea o apreciere rezonabilă, echitabilă corespunzătoare prejudiciului real suferit.
Gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale.
La acţiunea de daune morale certitudinea poate purta numai cu privire la existenţa prejudiciului, nu şi la întinderea acestuia, respectiv posibilitatea de a fi evaluat.
Raportat la împrejurările speţei o statuare în echitate care să asigure reparaţia morală şi nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În drept, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţele fondului, singurele abilitate să stabilească situaţia de fapt a cauzei pendinte, pe temeiul de drept sus-menţionat, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plăţii.
Recurentul-pârât nu contestă situaţia de fapt pe deplin stabilită în contextul procedurilor anterioare, însă formulează critici de pretinsă nelegalitate, aşa cum rezultă din expunerea de motive a cererii.
În contextul dispoziţiilor legale sus-menţionate, s-a apreciat corect că strămutarea familiei reclamantei într-o localitate din Bărăgan intră în categoria măsurilor administrative, cu un vădit caracter politic, sancţionator, fiind din acest motiv asimilate chiar de lege, condamnărilor cu caracter politic, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, din perspectiva unei interpretări logico-sistematice şi gramaticale a textului normei, enumerarea de la art. 5 nefiind limitativă, ci doar exemplificativă.
Această interpretare este în concordanţă cu însăşi titulatura dată Legii nr. 221/2009, lege care priveşte condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, cât timp măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, această situaţie trebuie să conducă şi la ideea existenţei unei identităţi de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material şi moral persoanele care au fost persecutate politic în perioada de referinţă a legii.
Pe de altă parte, răspunzând unei alte critici formulate, drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă ele însele măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice, ce trebuie avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, însă acordarea lor nu determină de plano respingerea acţiunii reclamantului, faţă de conţinutul explicit al art. 5 alin. (1) pct. a din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce priveşte operaţiunea efectivă de cuantificare a prejudiciului moral, în condiţiile în care actul normativ nu reglementează nici un fel de criterii, a revenit doctrinei şi jurisprudenţei rolul de a consacra anumite criterii, după cum urmează; consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situaţia familială, situaţia profesională sau cea socială a persoanei în cauză.
Principiul echităţii a fost avut în vedere de instanţele fondului, în contextul în care stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică o doză de aproximare, obligaţia instanţei de judecată fiind aceea de a stabili un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă la situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
S-a avut în vedere inclusiv jurisprudenţa instanţei europene, care pornind de la termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a impus criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale, respectiv necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Cauza Kudla vs. Polonia este relevantă sub acest aspect, întrucât a impus ideea conform căreia cuantumul daunelor morale acordate unei victime a represiunilor nu trebuie stabilit într-un cuantum disproporţionat şi nerezonabil, ci raportat, coroborat, evaluat la întinderea prejudiciului real suferit, respectiv că o astfel de pretenţie nu trebuie să reprezinte în nici un caz un izvor de îmbogăţire fără justă cauză. Observând suferinţa fizică şi psihică a deportaţilor înşişi, dar şi consecinţele deportării asupra familiilor acestora, instanţa europeană a constatat că instanţele trebuie să opereze şi cu principiul echităţii, în aşa fel încât indemnizaţia stabilită cu titlu de daune morale să fie justă, rezonabilă şi echitabilă şi nu exagerată, disproporţionată, chiar dacă o astfel de apreciere este dificilă şi implică întotdeauna o doză de subiectivism şi de aproximare.
În contextul normativ sus-citat şi cu o astfel de semnificaţie a noţiunilor şi exigenţelor convenţionale, instanţa de apel a concluzionat corect şi judicios că nu se poate reţine că suma stabilită de prima instanţă ca despăgubire pentru prejudiciul moral al reclamantei ar constitui o îmbogăţire fără just temei, respectiv că suma de 10.000 euro acordată este una rezonabilă şi respectă principiul proporţionalităţii cu prejudiciul suferit.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 201/A din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3263/2011. Civil. Dizolvare persoana... | ICCJ. Decizia nr. 3255/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
