ICCJ. Decizia nr. 3254/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3254/2011

Dosar nr. 3517/118/2008

Şedinţa publică din 7 aprilie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1332 din 14 decembrie 2009, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantului L.C. şi a obligat pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, să restituie reclamantului în deplină proprietate cota de ½ din imobilul situat în Constanţa, alcătuit din construcţie P+3 etaje şi teren în suprafaţă de 143 mp.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui M.S., decedat în anul 1933, iar în urma decesului acestuia, bunul s-a transmis prin moştenire legală succesorilor săi P.T. şi F.L., în cote de câte ½ fiecare. Reclamantul se legitimează ca succesor al defunctului F.L., decedat la 15 iunie 1956, nepot de fiu, conform certificatului de moştenitor nr. 466/1977, emis de notariatul de Stat al sectorului 1 Bucureşti şi certificatul de moştenitor nr. 896/1981, emis de Notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti, după defunctul L.I.G.

Conform istoricului de rol fiscal întocmit în anul 1950, coroborat cu situaţia juridică a imobilului, comunicată de Municipiul Constanţa, a rezultat că imobilul notificat de reclamant a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 712/1966, la momentul preluării acesta fiind înregistrat sub formula „proprietate a moştenitorilor M.S.".

În condiţiile în care unitatea deţinătoare nu a răspuns notificării reclamantului şi având în vedere faptul că bunul notificat intră sub incidenţa art. 2 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul Constanţa a analizat pe fond notificarea reclamantului şi a dispus obligarea unităţii deţinătoare să restituie în natură, reclamantului, cota de ½ din imobil.

Tribunalul a ataşat la dosarul cauzei de faţă, dosarul civil nr. 2125/36/2007 al Curţii de Apel Constanţa, în cadrul căruia s-a soluţionat irevocabil cererea de restituire formulată de către reclamantul C.D., de pe urma autoarei P.T., cealaltă moştenitoare a defunctului autor M.S.

Prin Decizia civilă nr. 135 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.

Legea nr. 10/2001 se înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa măsuri reparatorii cât mai complete şi mai adecvate pentru proprietarii deposedaţi abuziv, legiuitorul fiind preocupat să acopere, pe cât posibil, toate situaţiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, întreaga procedură fiind guvernată de principiul prevalenţei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv - art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea 10/2001 şi art. 1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.

Prin urmare, numai în ipoteza în care legea interzice restituirea în natură prin dispoziţie expresă şi prevede că măsurile reparatorii se pot acorda în echivalent, ori când imobilele expropriate au fost demolate iar terenul este ocupat funcţional de obiectivul de interes public pentru care s-a dispus măsura [art. 11 alin. (3)], nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.

În fapt, constatând că în termenul legal de 60 de zile de la data înregistrării notificării, unitatea deţinătoare nu a răspuns printr-o dispoziţie motivată, prima instanţă a procedat la soluţionarea notificării reclamantului, soluţie în acord cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia XX din 19 martie 2007 pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Prima instanţă, cu respectarea principiului prevalenţei restituirii în natură a bunului notificat, a reţinut că, în condiţiile în care apartamentele ce intră în componenta imobilului notificat nu au fost înstrăinate chiriaşilor conform Legii nr. 112/1995, bunul poate fi restituit în natură, în cota de ½, reclamantului.

S-a reţinut astfel ca nefondată critica pârâtului ce vizează împrejurarea că Tribunalul s-ar fi pronunţat asupra unei acţiuni în revendicare, iar nu asupra cererii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Soluţia de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul notificat este în acord cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi respectiv principiul prevalenţei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, principiu ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială de reparare prejudiciilor suferite de foştii proprietari.

S-a reţinut ca nefondată şi critica ce vizează inadmisibilitatea cererii reclamantului de restituire în procedura Legii nr. 10/2001 a unei cote ideale din imobilul notificat. În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea 10/2001, respectiv art. 4.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007, conform cărora în cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existenţa unei coproprietăţi la data preluării abuzive, se va emite dispoziţie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate. În cazul în care numai o parte dintre proprietari a solicitat restituirea în natură pe calea legii, Decizia de restituire se va emite numai pentru cotele ideale cuvenite acestora.

Imobilul în litigiu la momentul preluării de către stat se afla în proprietatea indiviză a moştenitorilor defunctului M.S., starea de indiviziune, în cote de ½ pentru succesorii P.T. şi F.L. - ultimul în calitate de autor al reclamantului din prezenta cauză - fiind reţinută în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 322/C din 15 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, confirmată prin Decizia civilă nr. 3439din 29 mai 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Imobilul în litigiu a făcut obiectul a două notificări distincte, formulate de moştenitorii foştilor proprietari, C.D.M. - succesor al defunctei P.T. şi L.C., moştenitor al defunctului L.F. Cota de ½ din imobil a fost restituită notificatorului C.D.M., prin Decizia civilă nr. 322/C/2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3439 din 29 mai 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În raport de această situaţie, prima instanţă a reţinut în mod judicios că în prezenta cerere sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că reclamantul a solicitat restituirea cotei de ½ din imobil, iar nu bunul integral, în materialitatea lui, nu constituie un impediment în recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului, şi pentru restituirea lui în procedura Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care privarea de proprietate a autorului reclamantului, L.F., s-a realizat exclusiv cu privire la o cotă de ½ din imobil, iar cealaltă cotă de ½, fostă proprietate P.T., a fost deja restituită în procedura Legii nr. 10/2001, prin hotărâre judecătorească irevocabilă moştenitorului acesteia C.D.M.

S-a reţinut ca nefondată şi critica ce vizează soluţionarea pe fond a notificării reclamantului în raport de Decizia nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamantul L.C. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea 10/2001 republicată, restituirea imobilului în litigiu.

Deşi termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se împlinise până la momentul sesizării instanţei, unitatea deţinătoare a imobilului nu a înţeles să emită o dispoziţie motivată cu privire la notificarea reclamantului.

În condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare la ipoteza în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia ori dispoziţia prevăzută de textul legal mai sus citat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente, pe motiv că plângerea este prematură sau inadmisibilă. În această privinţă absenţa răspunsului persoanei deţinătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului care trebuie cenzurat de tribunal în condiţiile legii speciale, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. IV din 20 martie 2006.

Inconsecvenţa legiuitorului şi necorelarea dispoziţiilor legale din actul normativ în discuţie nu pot împiedica persoana îndreptăţită să-şi valorifice drepturile şi nici nu o pot pune într-o situaţie de inferioritate faţă de persoanele cărora li se transmite răspunsul în termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, şi în ipoteza în care nu există o dispoziţie de restituire, refuzul celui notificat de a se pronunţa se contestă la tribunal în procedura Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei/deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare părţii interesate.

S-a reţinut că Primarul Municipiului Constanţa, încălcând dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 a refuzat să răspundă în termenul legal notificării formulate de reclamant, iar temporizarea soluţionării cererii reclamantului, fără un temei legal, a deschis celui vătămat accesul la justiţie, hotărârea pronunţată de prima instanţă răspunzând sub acest aspect exigenţelor art. 6 din C.E.D.O.

S-a respins ca nefondată şi critica apelantului pârât ce vizează lipsa calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

Conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

Reclamantul L.C. s-a legitimat ca succesor legal al defunctului L.I.G. (tatăl său), decedat la 3 iulie 1981, conform certificatului de moştenitor nr. 898/1981, eliberat de Notariatul Stat Local sector 3 Bucureşti, iar acesta din urmă rândul lui a fost succesorul legal al defunctului L.F., decedat 15 iunie 1965, conform certificatului de moştenitor nr. 466/1977, emis de Notariatul de Stat Local al sectorului 1. L.F. a fost unul dintre succesorii defunctului M.S., fostul proprietar al imobilului situat în Constanţa. Calitatea lui F.L. de coproprietar al imobilului notificat, alături de P.T., la data preluării bunului de către stat în baza Decretului 712/1966 a fost în mod irevocabil stabilită prin Decizia nr. 3439/29 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2125/36/2007, recursul declarat de Municipiul Constanţa împotriva deciziei civile nr. 322/C din 15 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa fiind respins ca fondat.

Prin testamentul întocmit la 24 octombrie 1928 autorul M.S. a dispus pentru cauză de moarte cu privire la bunurile aflate în proprietatea sa, constituind o serie o serie de legate, între beneficiarii legatelor figurând şi nepotul său, F.L., desemnat şi ca executor testamentar.

Referitor la imobilul din Constanţa, în litigiu, din analiza testamentului rezultă că „de cujus" nu a dispus cu privire la atribuirea acestuia în proprietatea vreunei persoane, ci l-a mandatat pe nepotul său, executorul testamentar F.L., să înstrăineze bunul şi preţul să fie folosit pentru plata unor datorii ale defunctului, iar „banii ce vor prisosi" urmând a fi împărţiţi în părţi egale între nepoţii F., P., Z. şi S.

Imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat potrivit dispoziţiilor testamentare, ci a fost moştenit conform dispoziţiilor ce reglementează moştenirea legală, de către succesorii legali ai defunctului, între care figurează şi L.F. Codul civil nu exclude coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară, de cujus putând dispune prin testament de o parte din averea sa, urmând ca restul averii să fie deferită cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează succesiunea conform art. 650 C. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 887 C. civ. „se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva sau de unul sau mai multe obiecte determinate".

Împrejurarea că imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat în scopul achitării unor datorii ale defunctului, ci a intrat în patrimoniul moştenitorilor săi legali, între care nepoţii P.T. şi F.L., rezultă şi din adresa emisă de S.P.I.T Constanţa la 21 noiembrie 2008 - istoricul de rol fiscal. Conform acestei adrese, imobilul în litigiu a figurat înregistrat în registrul matricol manual din perioada 1942 - 1950, la matricola 452 pe numele „ Moştenitorii Ş.". Această situaţie este confirmată şi prin adresa nr. 163671 din 26 noiembrie 2008, emisă de Primăria Municipiului Constanţa - Direcţia patrimoniu - adresă care se coroborează cu Carnetul de schiţe de teren nr. 144 întocmit la data de 4 aprilie 1936 în care imobilul este înregistrat pe numele „Moştenitorii Ş." .

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 29 iulie 2010, pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

În raport de dispoziţiile art. 480 C. civ., cu privire la proprietate, respectiv că dreptul afirmat trebuie să fie exclusiv şi absolut, acţiunea în revendicare a cotei de ½, o cotă ideală şi abstractă, este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 10/2001 prevede această modalitate în procedura administrativă de rezolvarea a întregului bun numai pe calea conexării notificărilor, şi numai după această fază, rezolvarea indiviziunii pe calea dreptului comun.

Prin similitudine, orice acţiune separată (disjunsă) a unei cote ideale şi abstracte este exclusă în această procedură.

Hotărârea instanţei de apel a încălcat dispoziţiile art. 129, punctul 6 C. proc. civ. – s-a susţinut că, deşi în primul motiv de apel, a arătat faptul că judecătorul fondului a transformat acţiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, într-una în revendicare, fără ca această chestiune să fie pusă în discuţia părţilor, critica nu a fost avută în vedere de către instanţa de apel.

Decizia nr. XX a instanţei supreme a fost greşit aplicată la speţă, întrucât reclamantul nu a depus documentaţia pentru rezolvarea notificării sale în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă o prorogare a termenului până la data la care petentul îşi îndeplineşte obligaţia. Nici până în prezent, reclamantul nu a depus documentele pentru a se finaliza faza administrativ-jurisdicţională şi a se verifica calitatea sa de persoană îndreptăţită.

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea art. 3 din Legea nr. 10/2001, din probe rezultând că reclamantul nu este persoana îndreptăţită la restituire în baza Legii nr. 10/2001, întrucât: prin testamentul din data de 24 octombrie 1928, care a anulat expres toate clauzele din testamentele anterioare, M.S. a dispus asupra averii sale mobiliare şi imobiliare, precum şi asupra sarcinilor succesiunii; cu privire la imobilele sale, între care şi construcţia situata în Constanţa, testatorul a dispus asupra vinderii lor cu consecinţa constituirii din banii obţinuţi a unui fond special destinat achitării legatelor stabilite prin voinţa sa; spre a se asigura că ultima sa voinţa va fi adusă la îndeplinire, testatorul a desemnat în calitate de executori testamentari pe nepotul sau F.L. şi cumnatul său I.C.; acceptând execuţia testamentului după decesul lui M.S., executorul testamentar F.L. a declanşat, procedura de evaluare a activului şi pasivului succesoral, fiind întocmit în acest sens procesul-verbal din 26 martie 1934 şi a dispus asupra vinderii imobilelor parte din succesiunea lui M.S.; F.L. a achiesat asupra dispoziţiilor testamentare referitoare la valorificarea acestui imobil, acceptând îndeplinirea sarcinilor impuse de calitatea sa de executor testamentar şi nu şi-a apropriat bunul în calitate de succesor legal; consemnarea imobilului în cartea funciară provizorie pe numele lui F.L. şi nu are efect de opozabilitate faţă de terţi şi nu conferă o prezumţie absolută de proprietate, având în vedere şi faptul că principiul forţei probante a intabulării este inaplicabil moştenitorului care dobândeşte proprietatea în temeiul succesiunii şi nu a efectului constitutiv al intabulării (art. 26 din Legea nr. 115/1938); apărările relative ale reclamantului, potrivit cărora bunul nu ar fi ieşit din masa succesorala, iar P.T. a acceptat moştenirea ca efect al devoluţiunii legale, nu pot fi primite, întrucât actul de voinţa al testatorului probează că acesta nu avea singura vocaţie succesorală la această succesiune, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că legatul instituit în favoarea lui P.T. s-a convertit într-un drept de proprietate asupra acestui bun succesoral prin acrescământ, ca efect al ineficacităţii legatului, datorită unor cauze de nulitate, revocare sau caducitate; prin urmare, nefiind dovedită intrarea imobilului în patrimoniul P.T., nu va putea fi primită nici ideea transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului în cota-parte, prin testamentul olograf din 16 martie 1950, către legatarul cu titlu universal.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

În fapt, reclamantul L.C. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile exprese ale Legii nr. 10/2001, republicată, restituirea imobilului în litigiu.

Instanţele fondului - singurele abilitate să stabilească pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte - au consemnat că imobilul în litigiu, la momentul preluării de către stat, se afla în proprietatea indiviză a moştenitorilor defunctului M.S., respectiv că starea de indiviziune, în cote de ½ pentru succesorii P.T. şi F.L. (ultimul în calitate de autor al reclamantului din prezenta cauză) a fost reţinută în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 322/C din 15 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, confirmată prin Decizia civilă nr. 3439 din 29 mai 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Imobilul în litigiu a făcut, aşadar, obiectul a două notificări distincte, formulate de moştenitorii foştilor proprietari, C.D.M. (succesor al defunctei P.T.) şi L.C. (moştenitor al defunctului L.F.). Cota de ½ din imobil a fost restituită notificatorului C.D.M. prin hotărârile judecătoreşti sus-menţionate.

S-a reţinut că, până la momentul sesizării instanţei, unitatea deţinătoare a imobilului nu a înţeles să emită o dispoziţie motivată cu privire la notificarea reclamantului.

În drept, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la împlinirea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".

S-a reţinut că, în situaţia particulară de faţă, unitatea deţinătoare nu a răspuns printr-o dispoziţie motivată în termenul legal de 60 de zile calculat de la data înregistrării notificării, circumstanţe care au îndreptăţit instanţa să procedeze la soluţionarea notificării reclamantului, soluţie care este în consens cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia XX din 19 martie 2007 pronunţată într-un recurs în interesul legii.

În circumstanţele particulare ale cauzei pendinte, respectiv în condiţiile în care apartamentele ce intră în componenta imobilului notificat nu au fost înstrăinate chiriaşilor conform Legii nr. 112/1995, instanţele anterioare - în considerarea principiului prevalenţei restituirii în natură a bunului notificat - au apreciat corect că bunul poate fi restituit în natură, în cota de ½, reclamantului.

Critica recurentului-pârât referitoare la lipsa calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, obiectivul declarat al adoptării Legii nr. 10/2001 privind situaţia juridică unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 a fost acela de a înlătura prejudiciile suferite de proprietari prin abuzurile săvârşite de stat, iar, pe de altă parte, dispoziţiile exprese ale art. 3 şi art. 4 din lege au prescris că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii - restituire în natură sau, după caz, prin echivalent - persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

Instanţele fondului au consemnat în mod corect că reclamantul L.C. s-a legitimat ca succesor legal al defunctului L.I.G., decedat la 3 iulie 1981, conform certificatului de moştenitor nr. 898/1981, eliberat de Notariatul Stat Local sector 3 Bucureşti, iar acesta din urmă rândul lui a fost succesorul legal al defunctului L.F., decedat 15 iunie 1965, conform certificatului de moştenitor nr. 466/1977.

L.F. a fost unul dintre succesorii defunctului M.S., fostul proprietar al imobilului situat în Constanţa. Calitatea lui F.L. de coproprietar al imobilului notificat, alături de P.T., la data preluării bunului de către stat în baza Decretului nr. 712/1966 a fost în mod irevocabil stabilită prin Decizia civilă nr. 3439 din 29 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de Municipiul Constanţa împotriva deciziei civile nr. 322/C din 15 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa fiind respins ca fondat.

Referitor la imobilul în litigiu, din analiza testamentului aflat la dosarul cauzei, instanţele fondului în mod corect au reţinut că de cujus nu a dispus cu privire la atribuirea acestuia în proprietatea vreunei persoane, ci l-a mandatat pe nepotul său, executorul testamentar F.L., să înstrăineze bunul şi preţul să fie folosit pentru plata unor datorii ale defunctului, iar „banii ce vor prisosi" urmând a fi împărţiţi în părţi egale între nepoţii F., P., Z. şi S.

În aceste condiţii de fapt, s-a reţinut corect că dispoziţiile Codului civil nu exclud coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară, de cujus putând dispune prin testament de o parte din averea sa, urmând ca restul averii să fie deferită cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează succesiunea conform art. 650 C. civ. - în acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile exprese ale art. art. 887 C. civ.

În raport de considerentele de fapt şi de drept redate în cuprinsul deciziei atacate, în mod evident nu poate fi primită critica conform căreia instanţele anterioare s-ar fi pronunţat asupra unei acţiuni în revendicare, iar nu asupra unei cereri întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, instanţele nu au avut de rezolvat şi, drept consecinţă, nici nu au dezlegat chestiunea admisibilităţii acţiunii în revendicare a unei cote de ½ din imobilul în litigiu.

Important pentru cauza pendinte este faptul că soluţia de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul notificat este în acord cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv cu principiul prevalenţei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie -1945 - 22 decembrie 1989, principiu ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială de reparare a prejudiciilor suferite de foştii proprietari.

Prin urmare, în mod categoric şi pe deplin legal a fost respinsă critica ce susţinea inadmisibilitatea cererii reclamantului de restituire în procedura Legii nr. 10/2001 a unei cote ideale din imobilul notificat.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea 10/2001 „În cazul în ca restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată şi se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun". Conform art. 4.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007, în cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existenţa unei coproprietăţi la data preluării abuzive, se va emite dispoziţie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate. În cazul în care numai o parte dintre proprietari a solicitat restituirea în natură pe calea legii, Decizia de restituire se va emite numai cotele ideale cuvenite acestora.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul Municipiul Constanţa, prin primar, va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva deciziei nr. 135/C din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Obligă recurentul Municipiul Constanţa, prin primar, la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul L.C.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3258/2011. Civil. Expropriere. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3252/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 3254/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3254/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs