ICCJ. Decizia nr. 3257/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3257/2011
Dosar nr.3612/117/2008
Şedinţa publică din 7 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 759 din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis cererea reclamantului C.A., împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a stabilit despăgubirile aferente exproprierii terenului în suprafaţă de 1.500 mp., tarlaua 1299/1, parcela 20, cu număr cadastral 2878, din titlul de proprietate nr. 27.641/572 din 26 iunie 1997, eliberat de Comisia Judeţeană Cluj, realizată prin Hotărârea nr. 7 de stabilire a despăgubirii din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, la suma de 240.000 lei, în favoarea reclamantului, a fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma menţionată.
Prin Hotărârea nr. 7 din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Gilău a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat în litigiu, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 Euro.
Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, coroborat cu art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994 a dispus efectuarea unei expertize tehnice, având ca obiective evaluarea terenului expropriat şi daunele aduse reclamantului ca urmare a exproprierii.
Din raportul de expertiză efectuat a rezultat că valoarea de circulaţie a imobilului, la momentul realizării expertizei, a fost de 240.000 lei, respectiv de 160 lei/mp, neexistând vreun alt prejudiciu ca urmare a exproprierii.
S-a avut în vedere de către instanţă valoarea de circulaţie la momentul expertizării, aceasta prin raportare la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994
Prin Decizia civilă nr. 81/A/2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Viciul referitor la componenţa comisiei, prin raportare la dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 198/2004, a fost remediat prin exercitarea de către instanţa de apel a rolului activ, astfel valoarea de 240.000 lei a terenului în litigiu, stabilită la data de 31 martie 2009, a fost însuşită de către toţi cei trei experţi, indicându-se ca sursă de informare la stabilirea valorilor, acte de tranzacţionare certe, notariate publice şi agenţii imobiliare, arătându-se că ofertele negociabile sunt reduse cu cca. 15-20% pentru obţinerea preţului de tranzacţie, iar din cauza fenomenului de recesiune, s-a mai aplicat o reducere suplimentară a preţurilor maximale cu încă 35-45%. Ca metode de determinare a valorii imobilului s-au utilizat metoda comparaţiei directe şi metoda comparaţiei prin bonitare.
Prin răspunsul formulat la obiecţiunile formulate de către pârât la modalitatea de determinare a valorii imobilului şi la metodele luate în considerare, experţii şi-au menţinut opiniile exprimate în cuprinsul raportului de expertiză iniţial. Au arătat în mod expres că, întrucât au avut la dispoziţie doar contracte de vânzare-cumpărare din anii 2007 şi 2008, este evident că la acestea s-au raportat, însă pentru a determina valoarea imobilului la data efectuării expertizei, au aplicat corecţiile corespunzătoare în raport de evoluţia preţului imobilelor. Experţii au aplicat atât corecţiile negative, cât şi coeficienţii de particularizare, precum şi indicele de inflaţie corespunzător.
În ce priveşte deciziile de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că acestea, pe de o parte, nu constituie izvor de drept, iar, pe de altă parte, considerentele concrete invocate de apelantă nu vin nicidecum în susţinerea apelului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 22 aprilie 2010, pârâta C.N.A.D.N.R. SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Decizia civilă a fost pronunţată cu încălcarea legii - art. 304 art. 9 C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 129 C. proc. civ.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară în materia exproprierii.
Astfel, potrivit normei legale sus-menţionate, la stabilirea despăgubirii, atât experţii tehnici, cât şi instanţa de judecată se vor raporta la „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele (...) la data întocmirii raportului de expertiză".
S-a susţinut că raportul de expertiză judiciară a fost întocmit la fondul cauzei cu încălcarea legii - art. 26 din Legea nr. 33/1994 - respectiv că metodele de expertizare utilizate în cuprinsul raportului de expertiză întocmit la fondul cauzei sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat şi s-a solicitat încuviinţarea refacerii probei cu alţi specialişti.
Instanţele inferioare au reţinut în mod greşit ca fiind legală evaluarea judiciară fundamentată pe valori de tranzacţionare proprii anului 2007, în condiţiile în care raportul a fost întocmit în anul 2009 (experţii înşişi afirmând că, în intervalul de timp scurs, preturile au scăzut drastic). Preţul de tranzacţionare rezultă doar din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare.
S-a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, respectiv deciziile nr. 5721/2009 şi nr. 6680/2008, potrivit cărora, în privinţa imobilelor expropriate, despăgubirea se stabileşte în condiţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a preţului; sintagma preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
Indiferent dacă acceptă sau nu concluziile expertizei, instanţă de judecată trebuia să-şi motiveze opinia, întrucât „o expertiză nu poate fi luată în considerare atunci când concluziile la care ajunge nu sunt rezultatul unor raţionamente precise şi verificabile, ci ale unei simple aprecieri a expertului" (Tribunalul Suprem, Colegiul civil, Decizia nr. 1168/1964).
De asemenea, instanţa de apel a respins totalmente nemotivat solicitarea de efectuare a unei noi expertize, aflându-se într-o gravă eroare de fapt.
În concluzie, faţă de criticile formulate, s-a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei, cu trimitere cauzei spre rejudecare în vederea administrării unei noi expertize judiciare în conformitate cu art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Art. 129 C. proc. civ. reglementează câteva dintre ipotezele rolului activ al judecătorului, în condiţiile în care rolul activ al instanţei este o garanţie a exercitării drepturilor părţilor. S-a susţinut că, în cazul dedus judecăţii, încălcarea rolului activ ar consta în faptul că Decizia pronunţată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speţă proba expertiză tehnică.
Instanţele anterioare nu erau obligate să adopte concluziile unui raport de expertiză vădit eronat şi nelegal, având posibilitatea şi, mai mult, obligativitatea, în virtutea rolului activ, să discearnă în privinţa dovezilor administrate, iar pe de altă parte instanţa de apel a apreciat în mod eronat că în litigiile de acest gen singura probă admisibilă este cea cu expertiză judiciară.
Or, raportul de expertiză întocmit la fondul cauzei este vădit nelegal, iar în privinţa regimului probator, legea nu limitează probele la raportul de expertiză. Proba care a fost solicitată de recurenta-pârâtă în dovedirea cererii de apel şi care a constat în solicitarea de relaţii Camerei Notarilor Publici era pertinentă şi concludentă.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
În fapt, prin Hotărârea nr. 7 din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Gilău a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat în litigiu, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 Euro.
În procedura judiciară, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, coroborat cu art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994 a dispus efectuarea unei expertize tehnice, având ca obiective evaluarea terenului expropriat şi daunele aduse reclamantului ca urmare a exproprierii. Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că valoarea de circulaţie a imobilului, la momentul realizării expertizei, a fost de 240.000 lei, respectiv de 160 lei/mp, neexistând vreun alt prejudiciu ca urmare a exproprierii.
În drept, important de subliniat este faptul că, instanţele fondului au identificat corect dispoziţiile legale incidente cauzei pendinte. Astfel, în mod formal, s-a consemnat că s-a avut în vedere valoarea de circulaţie la momentul expertizării, reţinând în mod expres că, pe parcursul soluţionării cauzei, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care prevedea că „la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege" a fost modificat de pct. 3 al art. IV din OUG nr. 228/2008, în sensul că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, ... în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii", art. 26 alin. (2) din acest act normativ statuând că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză".
Cu toate acestea, prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informaţiile pe care acesta s-a fundamentat şi concluziile experţilor, fiind de neacceptat.
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme - nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a preţului; sintagma preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială - nu pot fi validate de judecător concluziile unui raport de expertiză care, în cauza de faţă, se fundamentează pe valori de tranzacţionare proprii anului 2007, în condiţiile în care raportul a fost întocmit în anul 2009 (experţii înşişi afirmând că, în intervalul de timp scurs, preturile au scăzut drastic).
Instanţa de apel, în rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condiţiile legii, pentru a respecta criteriul pe care doar legea îl poate impune, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informaţii concludente, cum ar fi preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, orice alte relaţii care sunt compatibile normei legale incidente, din această perspectivă solicitarea de relaţii de la Camera Notarilor Publici fiind pe deplin pertinentă.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei C.N.A.D.N.R. SA, pe care o va casa, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 81/ A din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3231/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3219/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
