ICCJ. Decizia nr. 3290/2011. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3290/2011
Dosar nr. 45330/3/2007
Şedinţa publică din 08 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 13 A din 19 ianuarie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.G. împotriva sentinţei civile nr. 343 din 12 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC C.C.H. România şi intimatul-pârât O.S.I.M.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 4 decembrie 2007 reclamanta SC C.C.H. România SRL a chemat în judecată pe pârâtul S.G. solicitând instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să se dispună
- anularea brevetului de invenţie X, având data de depozit 16 decembrie 2004,
- înscrierea menţiunii privind hotărârea de anulare a brevetului de invenţie în Registrul naţional al brevetelor de invenţie - Secţiunea pentru brevete de invenţie acordate pe cale naţională,
- înregistrarea hotărârii la O.S.I.M. şi
- publicarea hotărârii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secţiunea invenţii, în termen de cel mult două luni de la data înregistrării, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a susţinut că la data de 5 iulie 2007 a primit notificarea pârâtului, prin care acesta pretindea că a contrafăcut invenţia brevetată de acesta şi protejată prin brevetul X, sugerând că singura modalitate de a nu se ajunge la un litigiu de natură să afecteze imaginea companiei este aceea de a accepta oferta de cesionare exclusivă a dreptului la brevetul menţionat, pentru un preţ de 2.000.000 euro; pârâtul a precizat totodată că va realiza o amplă campanie de mediatizare a acţiunilor de contrafacere a invenţiei, ceea ce va afecta imaginea companiei pe piaţă.
A avut loc o întâlnire între părţi, care nu a condus la niciun rezultat în ce priveşte pretinsa contrafacere, iar astfel de acţiuni au fost îndreptate şi împotriva altor societăţi importante, pe motivul folosirii de către acestea a unor umbrele similare celor ce fac obiectul brevetului litigios.
Arătând temeiul de drept invocat şi pornind de la dispoziţiile art. 54 din lege, reclamanta a susţinut că, prin raportare la art. 7, 8, 9 din Legea nr. 64/1991, precum şi la Regulile 30, 32 pct. B alin. (2) din Regulamentul de aplicare a legii, invenţia brevetată nu îndeplineşte condiţiile de fond necesare pentru acordarea protecţiei. Astfel, invenţia nu îndeplineşte cerinţele cumulative impuse de art. 7 din lege, respectiv condiţia noutăţii, iar, în subsidiar, nici condiţia activităţii inventive.
Cu referire la condiţia noutăţii, definită de art. 8 din lege, făcând trimitere şi la Regula 30 din Regulament, reclamanta a arătat că soluţia tehnică pentru care s-a eliberat brevetul contestat era de multă vreme cunoscută şi utilizată pentru umbrele, indicând anteriorităţi ale brevetului. Reclamanta a invocat art. 9 din lege şi Regula nr. 32 pct. b alin. (2) din Regulament, în forma în vigoare la data de depozit a brevetului, susţinând că invenţia nu îndeplineşte condiţia activităţii inventive şi enumerând soluţii tehnice anterioare, din care rezultă cu evidenţă, pentru specialistul în domeniu, soluţiile tehnice cuprinse în obiectul brevetului litigios.
Prin cererea reconvenţională formulată în cauză, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei:
- să înceteze de îndată încălcarea drepturilor de proprietate industrială ale pârâtului, decurgând din brevetul de invenţie X din 16 decembrie 2004, constând în importul, achiziţionarea în vederea folosirii, utilizarea şi distribuirea umbrelelor de terasă prevăzute cu discontinuităţi ale acoperământului, care sunt identice cu umbrelele protejate prin brevetul X;
- obligarea reclamantei să îl informeze asupra identităţii terţilor care fabrică şi/sau distribuie, precum şi asupra circuitelor de distribuţie a umbrelelor;
- obligarea reclamantei să îi furnizeze situaţia la zi a numărului de umbrele folosite pe ani şi pe distribuitori, începând cu anul în care a folosit prima dată aceste umbrele;
- să se dispună sechestru asigurător şi confiscarea în vederea distrugerii a tuturor umbrelelor ce încorporează soluţia tehnică protejată prin Brevetul X, deţinute de reclamantă;
- publicarea sentinţei de admitere a acţiunii într-un ziar de largă răspândire, pe cheltuiala reclamantei, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 343 din data de 12 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a dispus:
- admiterea acţiunii principale,
- anularea brevetului de invenţie X, cu data de depozit 16 decembrie 1994,
- înscrierea menţiunii privitoare la hotărârea de anulare a brevetului de invenţie în Registrul Naţional al brevetelor de invenţie,
- înregistrarea prezentei hotărâri la O.S.I.M. şi publicarea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la înregistrarea hotărârii la O.S.I.M.,
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 4.039,3 RON,
- respingerea excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active şi pasive, lipsei interesului, invocate de reclamanta-pârâtă reconvenţională cu privire la cererea reconvenţională,
- respingerea ca neîntemeiată a excepţiei netimbrării petitului reconvenţional vizând plata daunelor moratorii,
- admiterea excepţia netimbrării petitului reconvenţional având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte reconvenţionale la plata daunelor morale şi în consecinţă, a anulat acest petit ca netimbrat,
- respingerea ca inadmisibil a petitului reconvenţional având ca obiect instituirea sechestrului asigurător,
- respingerea cererii reconvenţionale completată ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Pârâtul este titularul Brevetului de invenţie X, având data de depozit 16 decembrie 2004, pentru produsul umbrelă.
Societatea reclamantă justifică un interes personal, născut, actual şi legitim în declanşarea acţiunii în anulare, prin aceea că a fost notificată de pârât, acesta oferindu-i spre concesionare exclusivă dreptul la brevetul nr. X pentru produsul „umbrelă", precum şi dreptul asupra invenţiei având ca obiect „umbrela de mari dimensiuni", având depozitul reglementar YY/2005; reclamanta justifică interesul pornind şi de la necesitatea de a se proteja de o eventuală acţiune în contrafacere sau în despăgubiri ce ar putea fi declanşată de titularul brevetului.
Pornind de la dispoziţiile art. 54 alin. (1) lit. a), raportate la prevederile art. 7-10, 12, 13 din lege, precum şi de la dispoziţiile cuprinse în Regulile 30 şi 32 din Regulamentul de aplicare a legii, în forma în vigoare la data depozitului, invenţia al cărei titular este pârâtul nu îndeplineşte condiţiile de brevetabilitate prevăzute de lege.
Astfel, potrivit raportului de expertiză şi suplimentului la acest raport, întocmite în cauză de expertul în proprietate intelectuală E.M., revendicările 1, 3 şi 4 nu îndeplinesc condiţia de noutate, prevăzută de art. 7 şi 10 din Legea nr. 64/1991, precum şi de Regula 32 punct A din Regulamentul în vigoare la data de depozit. Atât expertul judiciar, cât şi expertul parte al reclamantei au concluzionat în acelaşi sens cu privire la revendicările 1, 3 şi 4, cu referire la condiţia noutăţii, concluzie rezultată în urma analizei comparative în raport de brevete şi modele anterioare.
Cu privire la revendicările 2, 3, 4, expertul judiciar şi expertul parte au stabilit că, potrivit comparaţiei cu brevetele anterioare, identificate în cuprinsul raportului şi al suplimentului la expertiză, acestea nu îndeplinesc nici condiţia activităţii inventive, expertul parte apreciind în acelaşi sens şi cu privire la revendicarea 1. Chiar dacă expertul parte a apreciat diferit cu privire la această condiţie de brevetabilitate, acest aspect este lipsit de relevanţă, întrucât expertiza judiciară a stabilit că pentru revendicarea 1 nu este îndeplinită condiţia noutăţii.
În ce priveşte revendicările 5 şi 6 ale brevetului, expertul judiciar a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile noutăţii şi inventivităţii, aceleaşi fiind şi aprecierile expertului parte, propus de reclamantă. Aceste revendicări privesc mânerul ergonomic şi suportul de fixare a umbrelei, nu sunt revendicări independente, ci se află în strânsă legătură cu primele revendicări, având ca obiect forma şi structura umbrelei. În aceste condiţii, soarta revendicărilor 5 şi 6 depinde de brevetabilitatea apreciată asupra revendicărilor 1-4, astfel cum rezultă din interpretarea Regulii 15 din HG nr. 152/1992.
Cu privire la cererea reconvenţională, s-au reţinut următoarele:
Excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active şi pasive, lipsei interesului, netimbrării petitului având ca obiect plata daunelor moratorii, invocate de reclamanta-pârâtă sunt neîntemeiate.
În ce priveşte inadmisibilitatea, reclamanta-pârâtă a susţinut că nu poate fi primită cererea reconvenţională, cu caracterul unei acţiuni în contrafacere, câtă vreme pârâtul nu a formulat, în prealabil, o acţiune în anularea modelului industrial încorporat de umbrelele folosite de reclamantă. O atare apărare nu poate fi primită, dat fiind că legea nu condiţionează exercitarea dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei, conform art. 32 din lege, de formularea unei acţiuni în anulare, de genul cei la care face trimitere reclamanta-pârâtă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului reclamant reconvenţional, se susţine că pârâtul-reclamant nu poate invoca nicio eventuală încălcare a unor drepturi de proprietate industrială decurgând din brevetul său, întrucât invenţia brevetată nu îndeplineşte condiţiile de fond pentru acordarea protecţiei. Această susţinere nu poate fi primită câtă vreme până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a unei hotărâri de anulare a brevetului, pârâtul - reclamant reconvenţional este titularul brevetului litigios, bucurându-se de protecţie potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 64/1991. Susţinerile reclamantei legate de condiţiile de brevetabilitate nu pot constitui temei al excepţiei, ci sunt apărări formulate pe fondul cererii de anulare.
Aceeaşi este soluţia şi în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei reconvenţionale, împrejurarea constând în folosirea sau comercializarea umbrelelor de către aceasta implicând o analiză de fond a cererii.
Cu referire la excepţia lipsei interesului, excepţia este neîntemeiată, pentru aceleaşi motive ca şi cele anterior reţinute, în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, motivarea celor două apărări vizând acelaşi aspect.
Este neîntemeiată şi excepţia netimbrării capătului de cerere reconvenţional având ca obiect obligarea reclamantei - pârâte la plata despăgubirilor de 10.000 RON pe zi de întârziere. În acest sens, deşi reclamanta - pârâtă invocă incidenţa art. 20 din Legea nr. 146/1997 republicată, această lege nu reglementează plata taxei de timbru pentru acţiunile având ca obiect plata daunelor, solicitate pe zi de întârziere, astfel că este aplicabil principiul de drept conform căruia „ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus".
S-a admis excepţia netimbrării petitului reconvenţional având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte reconvenţionale la plata daunelor morale şi în consecinţă, s-a anulat acest petit ca netimbrat. În susţinerea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că prin încheierea din 3 aprilie 2008 instanţa a pus în vedere pârâtului reclamant reconvenţional să timbreze petitul având ca obiect daunele morale, stabilind şi cuantumul acestei taxe, iar cererea de reexaminare formulată a fost respinsă.
Împotriva sentinţei menţionată anterior a declarat apel pârâtul S.G., instanţa apreciindu-l ca nefondat, în considerarea celor ce succed, reţinute în esenţă.
A. Cu privire la cererea principală.
1. Este nefondat motivul de apel prin care se susţine că prima instanţă ar fi încuviinţat în mod nelegal extinderea cererii iniţiale a reclamantei de la constatarea lipsei condiţiilor de brevetabilitate pentru revendicările 1 şi 3 din invenţie, la toate revendicările invenţiei, ţinând cont că prin petitul cererii de chemare în judecată s-a cerut anularea brevetului de invenţie X, având data de depozit 16 decembrie 2004, aceasta însemnând în tot, iar nu aşa cum susţine apelantul, numai cu privire la anumite revendicări.
2. În ceea ce priveşte proba cu expertiză tehnică, aceasta în mod temeinic a fost încuviinţată de către prima instanţă, având în vedere că era concludentă şi pertinentă potrivit art. 167 alin. (1) raportat la art. 201 alin. (1) C. proc. civ., fiind necesară lămurirea împrejurărilor de fapt legate de îndeplinirea condiţiilor noutăţii şi activităţii inventive de către invenţia/grupul de invenţii la care se referea brevetul în cauză. Pentru aceasta era necesară identificarea şi compararea caracteristicilor tehnice constructive ale produselor indicate drept anteriorităţi de către reclamantă, ale cunoştinţelor cuprinse în stadiul tehnicii şi produsul la care se referă brevetul de invenţie în cauză, activitate pentru care erau necesare cunoştinţe tehnice de specialitate.
Apelantul a mai susţinut în motivele de apel că obiectivele raportului de expertiză trebuiau să fie altele. Pârâtul putea cere, în apărare, la acelaşi termen de judecată, încuviinţarea probei cu expertiză sau încuviinţarea unor obiective suplimentare cu condiţia suportării unei părţi din onorariu, conform art. 170 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu a făcut.
3. Cu privire la obiectivul prin care se intenţiona lămurirea împrejurărilor de fapt privitoare la existenţa noutăţii, apelantul pârât a mai susţinut că trebuia găsită o singură anterioritate care să fie comparată cu întreaga invenţie care face obiectul brevetului în cauză, conform Regulii 32 A pct. 2, iar nu compararea fiecărei revendicări cu câte o anterioritate diferită, metodă apreciată ca fiind în sistem mozaic.
Pentru a determina dacă este temeinică sau nu această susţinere trebuie stabilit în primul rând dacă în speţă este o singură invenţie sau cu un grup de invenţii, în funcţie de aceasta urmând a se determina textul de lege aplicabil modului de analiză a condiţiei noutăţii, având în vedere că, potrivit Regulii 32 A alin. (3), într-un grup de invenţii care respectă unitatea invenţiei, materialele din stadiul tehnicii vor fi luate în considerare individual, pentru fiecare invenţie.
Chiar din descrierea invenţiei făcută de către pârât la data depunerii cererii de brevet de invenţie rezultă că invenţia care face obiectul acesteia îşi propune să rezolve mai multe probleme tehnice, (să permită folosirea mai bună a spaţiului protejat, să permită colectarea şi dirijarea scurgerii apei de pe acoperământ, să micşoreze rezistenţa aerodinamică a acoperământului), iar nu una singură, astfel că în speţă este un grup de invenţii.
Faptul că în speţă pârâtul susţine că prima revendicare este independentă, iar celelalte sunt dependente nu contrazice ideea existenţei mai multor invenţii, având în vedere că testul de unitate al unui grup de invenţii care rezolvă probleme diferite este dacă poate fi formulată în mod fictiv o revendicare principală în raport de care invenţiile din grup să fie revendicate prin revendicări dependente şi a cărei problemă unitară rezolvată să circumscrie problemele ridicate de fiecare invenţie.
Ca atare, fiind un grup de invenţii, pentru aprecierea noutăţii se aplică Regula 32 A alin. (3), astfel că în mod corect materialele din stadiul tehnicii au fost luate în considerare individual, pentru fiecare invenţie cuprinsă în revendicări.
Aceasta nu este echivalentă cu luarea în considerare a materialelor din stadiul tehnicii în sistem mozaic, când pentru aprecierea noutăţii fiecărei revendicări s-ar avea în vedere mai multe anteriorităţi combinate în acelaşi timp.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei noutăţii, expertul, comparând caracteristicile tehnice ale revendicărilor cu cea mai apropiată anterioritate a ajuns la concluzia că revendicările 1, 3, 4 nu îndeplinesc această condiţie, revendicarea 1 fiind comparată cu brevetul (SUA) din anul 1901, iar revendicările 3 şi 4 cu brevetul (Franţa) din anul 1927.
În ceea ce priveşte revendicarea 1 aceasta a fost comparată cu brevetul (SUA) din 1901, astfel că, raportat la cunoştinţele aflate în stadiul tehnicii, aceasta nu este nouă.
Apelantul susţine că revendicarea 1 este diferită de anterioritatea aleasă prin aceea că în cazul invenţiei sale fiecare spiţă a umbrelei poate fi de lungime diferită, tija poate fi plasată chiar şi pe marginea umbrelei, etc.
Acest argument nu poate fi reţinut având în vedere că propunerile care se reduc la modificarea formei unei construcţii fără ca această modificare să producă un efect tehnic nou nu pot fi brevetate. Tot astfel, nu este brevetabilă modificarea numărului, dimensiunilor ori aşezării diferitelor piese ale unor dispozitive cunoscute sau înlocuirea lor cu alte piese cunoscute, dacă această modificare nu produce un efect tehnic nou.
Pentru determinarea noutăţii trebuie stabilit efectul tehnic nou obţinut prin utilizarea materialelor aflate în stadiul tehnicii.
În ceea ce priveşte revendicările 3 şi 4, acestea au fost comparate de către experţi cu brevetul (Franţa) din anul 1927.
Apelantul susţine că specific revendicării 3 este faptul că porţiunea de acoperământ dintre două spiţe alăturate este făcută din două bucăţi care se suprapun şi că înainte de a se gândi el la această soluţie porţiunea de acoperământ dintre două spiţe alăturate era făcută doar dintr-o singură bucată. Or, după cum rezultă din brevetul avut în vedere de către expert, această soluţie a existat în stadiul tehnicii încă din 1927, când în încercarea de a rezolva neajunsurile date de simpla suprapunere a acestor bucăţi de acoperământ, care nu permiteau deplasarea unui volum suficient de aer, s-a propus inserarea diferitelor materiale în marginile fantelor.
Deşi s-a apreciat că este suficientă neîndeplinirea unei singure condiţii cumulative reglementate de art. 7 din Legea nr. 64/1991 pentru a fi anulat brevetul de invenţie, lipsa noutăţii revendicării principale atrăgând aceeaşi concluzie şi pentru revendicările dependente, s-au analizat şi motivele de apel privind aprecierea lipsei activităţii inventive, considerate ca fiind neîntemeiate.
Referitor la obiectivul prin care s-a cerut ca expertul să stabilească pentru fiecare revendicare îndeplinirea condiţiei activităţii inventive, este neîntemeiată susţinerea apelantului în sensul că Regula 32 B prevede îndeplinirea activităţii inventive de către ansamblul revendicărilor şi nu de fiecare în parte, activitatea inventivă fiind o caracteristică a invenţiei luate în ansamblu, având în vedere că potrivit regulii 32 lit. b alin. (2) „la aprecierea activităţii inventive se stabileşte stadiul tehnicii din care se formează un mozaic de soluţii tehnice ce se compară, în totalitatea lui, cu revendicările". Astfel, din interpretarea gramaticală a acestui text de lege rezultă că mozaicul de soluţii tehnice, în totalitatea lui se compară cu revendicările, iar nu cum susţine apelantul că mozaicul de soluţii tehnice s-ar compara cu totalitatea revendicărilor - „lui" se acordă în gen şi număr cu mozaicul, iar nu cu revendicările.
În ceea ce priveşte problema dacă pentru stabilirea activităţii inventive mozaicul de soluţii tehnice trebuie comparat cu fiecare revendicare sau, aşa cum susţine apelantul cu invenţia în ansamblu, este de reţinut că acelaşi text de lege menţionat anterior stabileşte expres că mozaicul de soluţii tehnice se compară cu revendicările, deci cu fiecare dintre ele, iar nu cu invenţia în ansamblu.
Este firesc să fie aşa atât timp cât, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, revendicările definesc obiectul protecţiei solicitate; de asemenea, potrivit art. 33 alin. (3) din lege, întinderea protecţiei conferite prin brevet este determinată de conţinutul revendicărilor, iar, potrivit regulii 2 a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, prin revendicări se înţelege prezentarea obiectului protecţiei solicitate şi a elementelor de noutate ale invenţiei. Astfel, protecţia conferită prin brevet vizează doar acele soluţii noi şi cu privire la care se stabileşte că există activitate inventivă din partea solicitantului de eliberare a brevetului.
În ceea ce priveşte revendicarea 1, ceea ce pretinde pârâtul că ar fi inventat este produsul „Spiţele umbrelei în număr mai mare de 3, pot avea lungimi diferite şi/sau pot fi dispuse în jurul tijei (1) astfel încât unghiurile dintre ele să fie diferite, determinând pentru acoperământul (5) o formă de poligon cu mai mult de trei laturi care poate fi oarecare, cu laturile conţinute în plane care pot fi neperpendiculare pe tijă, iar tija poate fi plasată atât de excentric cât se doreşte faţă de centrul de greutate al proiecţiei orizontale a acoperământului".
Trecând peste faptul că această prezentare a revendicării este departe de a îndeplini condiţiile art. 18 privitor la claritate, concizie, corectitudine din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, atât timp cât sunt întrebuinţaţi termeni cu valoare de posibilitate, iar nu de certitudine, „pot fi (…)" într-un fel sau altul, care implică o incertitudine asupra obiectului protecţiei, instanţa a analizat obiectul protecţiei în sensul cel mai larg posibil, conform celor revendicate de către pârât.
Invenţia propusă de către pârât constă într-o combinaţie de mijloace cunoscute. Astfel, cel puţin 4 spiţe, de lungimi diferite, (brevet de invenţie Franţa din 1926, umbrelă de formă ovală, din 1937, umbrelă de ploaie adaptată, brevet SUA din 1974, ş.a. în care spiţele nu sunt egale), spiţe dispuse în jurul tijei sau într-o parte a tijei, formă de poligon oarecare, laturi în plane care pot fi perpendiculare pe tijă (brevetul SUA din 1901, apărătoarea de vânt pentru biciclete) sau neperpendiculare (laturi în plane neperpendiculare) au marea majoritate a umbrelelor care se găsesc în comerţ, dovada reprezentând-o majoritatea anteriorităţilor prezentate, nefiind necesar să se trimită expres la un anumit brevet; tija poate fi plasată atât de excentric cât se doreşte, adică şi la o margine exterioară a umbrelei, conform susţinerilor apelantului, (umbrela de ploaie cu montură descentrată, brevet Franţa din 1946, umbrela descentrată, brevet SUA din 1960, ş.a.).
Nu s-a depus un efort creativ pentru acest produs prezentat în revendicarea 1, astfel că acest obiect nu are la bază o activitate inventivă. Sunt aplicabile în acest caz prevederile Regulii 32 B.alin. (4) lit. g), potrivit cărora rezolvarea problemei se face prin folosirea în comun a două sau mai multe soluţii cunoscute, iar efectul tehnic previzibil rezultă din simpla însumare a efectelor fiecărei soluţii (juxtapunerea soluţiilor cunoscute) şi ale lit. i) - rezolvarea problemei se referă la alegerea unui material corespunzător cunoscut şi/sau la executarea unor modificări constructive după reguli în sine cunoscute.
În speţă, această combinaţie nouă de mijloace cunoscute nu produce un rezultat de ansamblu diferit de efectul fiecărui mijloc în parte.
În ceea ce priveşte revendicarea 2, aceasta este prezentată în brevetul în cauză "umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că acoperământul (5) este prevăzut de jur împrejur cu o streaşină (7) realizată din material impermeabil, menţinută într-o poziţie depărtată de acoperământul (5) astfel încât să asigure o secţiune triunghiulară (b) suficientă pentru trecerea apei, prin intermediul unor distanţiere (9) fixate la un capăt de marginea streaşinei şi la celălalt capăt de o spiţă sau o tijă de întărire în aşa fel încât să nu împiedice plierea acoperământului, streaşină care la partea cea mai de jos, situată de regulă la capătul spiţei celei mai lungi, este prevăzută cu un orificiu de evacuare (8) cu contur întărit, capsat sau turnat într-o gaură din streaşină, prin care apa colectată de straşină este deversată în exterior".
Cu privire la această revendicare, dependentă de revendicarea 1, aşa cum rezultă din chiar începutul prezentării ei, problema tehnică rezolvată constă în permiterea colectării şi dirijarea scurgerii apei de pe acoperământ. Nici în acest caz problema tehnică nu este nouă, punându-se această problemă cu mult timp înainte de depunerea cererii de brevet în cauză.
În raportul de expertiză se reţine cu privire la această revendicare că nu este îndeplinită condiţia activităţii inventive. Într-adevăr, în acest caz sunt aplicabile dispoziţiile Regulii 32 B alin. (4) lit. i) - rezolvarea problemei referindu-se la alegerea unui material corespunzător cunoscut şi/sau la executarea unor modificări constructive după reguli în sine cunoscute.
La fel este şi revendicarea 4 "umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că în tivurile marginilor streaşinei şi ale fantelor este inserat un şnur cu rezistenţă mare la întindere", care face trimitere atât la revendicarea 1, dar şi la revendicările 2 şi 3. Şi aceasta este cuprinsă în stadiul tehnicii, fiind aplicabile dispoziţiile Regulii 32 B alin. (4) lit. c) - rezolvă problema numai printr-o simplă înlocuire de materiale cu caracteristici cunoscute care conduc la efecte previzibile şi f) - rezolvarea problemei se face prin mijloace echivalente existente în stadiul tehnicii şi conduce la obţinerea aceloraşi efecte, pentru considerentele menţionate la analizarea condiţiei noutăţii.
Aceeaşi problemă a dependenţei se pune şi cu privire la revendicarea 5 „umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că are un mâner ergonomic (17) dintr-un material semirigid, de preferinţă spumă poliuretanică cu densitate mare, având axa plasată înclinat faţă de axa tijei (1) astfel construit încât să ocupe ca formă şi volum spaţiul delimitat de podul palmei şi de degetele mâinii în poziţie semiînchisă şi care are o protuberanţă (c) care are poziţia, forma rotunjită şi dimensiunile spaţiului delimitat de degetele arătător şi mijlociu depărtate la 4 mm între ele" şi la revendicarea 6 „umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că, într-o variantă de realizare, are un suport (11) care poate fi fixat sub o roată de vehicul şi care este alcătuit dintr-o talpă (12), realizată din profile sudate, de care este prins, într-o parte, un manşon (14) în care intră tija (1) umbrelei care este fixată cu un şurub fluture (15), talpa (12) având forma unui dreptunghi şi al unui triunghi alipit de o latură mică a dreptunghiului, laturile mari ale dreptunghiului fiind suficient de lungi, încât să permită fixarea tălpii sub o roată de vehicul, iar laturile mici ale dreptunghiului fiind de lungime mai mică decât pata de contact a roţii respective cu solul".
În ceea ce priveşte revendicarea 3 aceasta este prezentată în brevetul în cauză „umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că porţiunea de acoperământ aflată între două spiţe alăturate este făcută din două sau mai multe bucăţi care se suprapun dând naştere unor fante (a) care au latura inferioară egală ca lungime cu distanţa dintre punctele de prindere pe spiţe, în timp ce latura exterioară a fantei are lungimea mai mare decât distanţa dintre punctele de prindere de cele două spiţe alăturate".
Problema tehnică propusă a fi rezolvată prin această invenţie este micşorarea rezistenţei acoperământului la vânt. Nici în acest caz nu se poate reţine susţinerea apelantului în sensul că el ar fi inventat această problemă, adică s-ar fi gândit primul la ea, având în vedere că aceasta există încă de la inventarea umbrelei în forma iniţială, propunându-se în timp chiar mai multe soluţii, aşa cum rezultă din anteriorităţile prezentate de către reclamantă.
Anteriorităţile sunt reprezentate de brevetul din 1962, Franţa, umbrelă de soare cu bolţi pentru circulaţia aerului, brevetul din anul 1969, SUA, umbrelă rezistentă la vânt, brevet din 1989 USA, structură umbrelă din fibră de sticlă, brevet SUA din 1991, umbrelă rotativă cu calotă, care au fost avute în vedere şi în raportul de expertiză.
Reclamanta a prezentat mai multe anteriorităţi care se suprapun acestor caracteristici ale acestei revendicări, cea mai apropiată raportat la multitudinea fantelor fiind umbrela rezistentă la vânt brevet din 1969, SUA, revendicarea pârâtului în cauză reprezentând o formă simplificată a acestor umbrele rezistente la vânt. Or, potrivit Regulii 32 B alin. (4) lit. e) o invenţie nu implică o activitate inventivă dacă rezolvă problema printr-o simplificare, fără să menţină cel puţin performanţele cunoscute din stadiul tehnicii.
Modul de prindere al acestor fante este identic cu cel descris de către pârât, iar prin revendicarea 4 se menţionează şi inserarea unui şnur cu rezistenţă mare la întindere la marginea fantelor, care nu este diferit de „firul elastic sau orice altă piesă echivalentă" menţionat în brevetul din anul 1962, Franţa. Or, potrivit Regulii 32 B alin. (4) lit. f), o invenţie nu implică o activitate inventivă dacă rezolvarea problemei se face prin mijloace echivalente existente în stadiul tehnicii şi conduce la obţinerea aceloraşi efecte.
Apelantul pârât susţine că specialistul în umbrele nu ar putea realiza invenţia în cauză deoarece nu s-ar gândi să îmbine totalitatea soluţiilor revendicate, întrucât nu ar cunoaşte rezultatul final şi astfel succesiunea operaţiilor. Or, această problemă, dacă ar fi reală, s-ar pune în cazul tuturor combinaţiilor de mijloace cunoscute, astfel că nu s-ar mai justifica noţiunea de „juxtapunere nebrevetabilă" reglementată de Regula 32 B alin. (4) lit. g) - direct legată de activitatea inventivă este depunerea unui efort creativ, iar simpla reunire într-un singur produs a mai multor metode cunoscute care îndeplinesc diferite funcţii nu necesită un astfel de efort.
În consecinţă în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că brevetul în cauză nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991, astfel că s-a impus anularea acestuia în baza art. 55 din Legea nr. 64/1991.
B. Cu privire la modul de soluţionare a cererii reconvenţionale.
Contestaţia la modul de determinare a taxei de timbru se soluţionează potrivit legii prin încheiere irevocabilă şi este inadmisibilă invocarea în apelul declarat împotriva hotărârii pe fondul cauzei a acestor aspecte. Aceeaşi este situaţia şi în cazul în care nu s-ar fi formulat cerere de reexaminare atât timp cât legea prevede o cale specială prealabilă, pentru contestarea modului de determinare a taxelor de timbru.
Referitor la cererea de sechestru asigurător, în mod temeinic a apreciat prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 591C. proc. civ., având în vedere că creditorul nu are titlu executoriu, iar creanţa nu este constatată prin act scris; ca atare, pârâtul trebuia să facă dovada, conform alin. (3) al acestui articol, a faptului că debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori că este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă. Nu s-a dovedit nici existenţa unui risc de încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet şi faptul că această încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori că există un risc de distrugere a elementelor de probă, conform art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991.
În ceea ce priveşte neanalizarea capetelor cererii reconvenţionale referitoare la contrafacerea revendicării 3 a brevetului în cauză, s-a apreciat că atât timp cât s-a constatat nul brevetul de invenţie, pe care pârâtul îşi întemeia cererea reconvenţională, nu se mai puteau analiza capetele de cerere aferente.
Curtea a considerat inutilă analizarea temeiniciei pretenţiilor din cererea reconvenţională, raportat la faptul că a fost constatată legală şi temeinică hotărârea primei instanţe de fond de anulare a brevetului de invenţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-pârât S.G., criticând-o pentru următoarele motive.
1. Cererea reclamantei conţine afirmaţii la modul cel mai general în loc de motive, care nu ar fi trebuit luate în seamă de instanţele de judecată.
În aceste condiţii, sarcina ilegală a motivării cererii a fost încredinţată experţilor tehnici, iar aceştia, în lipsa motivelor reale, au inventat unele motive, cu încălcarea prevederilor legale şi a practicii obişnuite în materie.
2. Referitor la cerinţa noutăţii.
Cu referire la art. 8 din Legea nr. 64/1991 în vigoare la 16 decembrie 1994 şi Regula 32 A (2) din Regulamentul de aplicare a legii, se susţine că o invenţie nu este nouă dacă este conţinută întreagă într-un singur material din stadiul tehnicii, considerat ca fiind cel mai apropiat de invenţia revendicată şi cu care se compară 1:1. Dacă în urma comparaţiei se constată că invenţia revendicată are o singură caracteristică esenţială diferită de stadiul tehnicii, atunci ea trebuie considerată nouă.
Invenţia în cauză are nu mai puţin de 12 astfel de caracteristici esenţiale diferite de stadiul tehnicii, dintre care se subliniază în mod expres cea descrisă în revendicarea independentă-acoperământul umbrelei poate avea forma unui poligon oarecare, adică niciuna din laturi nu este egală cu alta şi niciun unghi nu este egal cu altul.
Această formă oarecare a umbrelei brevetate, necunoscută în stadiul tehnicii, învinge prejudecata că toate umbrelele existente trebuiau să aibă forma regulată şi/sau simetrică şi are un efect tehnic nou, acela că permite folosirea optimă a spaţiului protejat de umbrelă.
Instanţele nu au observat că niciunul dintre cele 14 documente depuse de reclamantă ca anteriorităţi în dovedirea lipsei noutăţii invenţiei sale nu conţine toate elementele constitutive ale acesteia pentru a putea fi opus, iar potrivit regulii 32 A se examinează o singură anterioritate, respectiv aceea care este cea mai apropiată de obiectul invenţiei analizate.
Or, nici reclamanta şi nici experţii n-au fost în stare să comunice o singură anterioritate care să fie opozabilă potrivit legii şi practicii de examinare a noutăţii invenţiilor ci doar au afirmat la modul cel mai general că soluţia cu privire la care s-a eliberat Brevetul X era de multă vreme cunoscută şi aplicată pentru umbrele.
Noutatea invenţiei sale este astfel în perfectă concordanţă cu disp. art. 8 din Legea nr. 64/1991 şi a regulii 32 A din HGR. nr. 152/1992, astfel încât brevetul X cu titlul „Umbrela" nu poate fi anulat pentru lipsa noutăţii.
3. Referitor la cerinţa activităţii inventive.
Activitatea inventivă, cea de a doua condiţie de brevetabilitate, este exact definită în art. 9 din Legea nr. 64/1991, în vigoare la data de 16 decembrie 1994, în sensul că o invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă, dacă, pentru o persoană de specialitate în acel domeniu ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii.
Aprecierea evidenţei se face conform Regulii 32 B (1) din Regulamentul de aplicare a legii „(...) În raport cu problema tehnică pe care o rezolvă invenţia". Aşadar, dacă o invenţie rezolvă o problemă tehnică nouă, pusă pentru prima dată şi deci necunoscută stadiului tehnicii, ea are activitate inventivă, deoarece specialistul din domeniu, care se presupune că cunoaşte întreg stadiul tehnicii, nu avea cum să ajungă la soluţia invenţiei, la rezolvarea problemei, atâta vreme cât nu cunoştea problema.
La fel ca în cazul noutăţii, niciunul dintre cele 21 de documente depuse de reclamantă ca anteriorităţi nu poate fi reţinut în dovedirea lipsei activităţii inventive deoarece nu conţine problema tehnică rezolvată efectiv de invenţia în discuţie, care este scopul sau finalitatea invenţiei şi care odată cunoscut ar fi putut conduce specialistul mediu către realizarea umbrelei brevetate prin simple operaţiuni de executare.
Nici reclamanta şi nici experţii nu au putut arăta anterioritatea care conţine problema tehnică rezolvată de invenţie, care să fie opozabilă potrivit legii şi practicii de examinare a îndeplinirii condiţiei existentei activităţii inventive, ci doar au afirmat că soluţia tehnică revendicată prin brevet rezultă cu evidenţă pentru specialistul mediu fără a presupune un efort creativ.
Constatarea post factum, după divulgarea invenţiei, că soluţia pare evidentă pentru specialistul mediu, fără a demonstra că ideea sau problema de rezolvat era cunoscută, nu reprezintă dovada că lipseşte activitatea inventivă. Specialistul mediu este un executant mediocru, nicidecum un creator. El trebuie, cu necesitate, să aibă un motiv cunoscut în specialitatea sa pentru a se presupune că putea ajunge la invenţie. El trebuie să cunoască în prealabil problema tehnică pe care o rezolvă invenţia. În niciun caz specialistul mediu (constructor de umbrele) nu putea depăşi prejudecata veche de când umbrela, că forma umbrelei trebuie să fie regulată şi/sau simetrică, ca toate umbrelele pe care le-a făcut până atunci.
Chiar presupunând prin absurd că invenţia ar rezulta din combinarea celor 21 de documente anexate de reclamantă ca fiind distrugătoare de activitate inventivă, trebuia ca reclamanta sau experţii să dovedească dacă persoana de specialitate ar fi fost îndreptăţită (motivată) din punct de vedere tehnic să combine aceste documente pentru a ajunge la aceasta şi nu dacă ar fi putut ajunge la invenţie combinându-le.
În aceste condiţii, activitatea inventivă a invenţiei este în perfectă concordanţă cu prevederile art. 9 din Legea nr. 64/1991 şi a Regulii 32 B din HGR. nr. 152/1992, aşa că brevetul nu poate fi anulat pentru lipsa activităţii inventive.
4. Noutatea şi activitatea inventivă nu rezultă din absenţa (evidentă în speţă) a unor anteriorităţi pertinente ci din existenţa unor diferenţe caracteristice care sunt esenţiale pentru deosebirea dintre umbrela propusă şi umbrelele anterior cunoscute.
5. Instanţa de apel ca şi cea de fond nu au observat ilegalităţile evidente cuprinse în lucrările de expertiză şi au reţinut în mod greşit şi nelegal concluzia experţilor, dată cu neobservarea formelor legale, ca fiind semnificativă şi determinantă.
Nu este permisă analiza îndeplinirii condiţiilor de brevetabilitate privind noutatea şi activitatea inventivă prin fărâmiţarea invenţiei în aşa numite de experţi „elemente de noutate" şi „elemente de inventivitate" şi analiza lor separată de restul invenţiei. Procedura de analiză a îndeplinirii condiţiei noutăţii urmăreşte ca invenţia să nu fie cuprinsă ca atare într-o singură anterioritate, iar pentru existenţa activităţii inventive dacă problema tehnică rezolvată de invenţie este cunoscută; invenţia, luată ca un tot, nu trebuie să rezulte din cunoştinţele existente în stadiul tehnicii.
Experţii au atribuit arbitrar textul revendicărilor invenţiei sale unor invenţii străine, care evident aveau o cu totul altă învăţătură tehnică decât invenţia în cauză.
Lucrările denumite impropriu expertiză tehnică şi supliment de expertiză tehnică sunt atât de viciate legal şi procedural încât sunt nule de drept şi de fapt şi în nici un caz nu pot fi considerate probe.
Astfel, experţii nu au identificat niciun document din stadiul tehnicii care să fie el singur opozabil întregii invenţii şi prin aceasta distrugător de noutate. Pentru a concluziona în mod eronat că invenţiei îi lipseşte noutatea, experţii au folosit, printre alte ilegalităţi şi două documente diferite, fapt interzis expres de Regula 32 A pct 2 din HGR. 152/1992.
În ce priveşte activitatea inventivă, experţii nu au demonstrat că problema tehnică rezolvată efectiv de invenţia sa era cuprinsă în stadiul tehnicii la data relevantă în aşa fel încât specialistul mediu să fi fost îndreptăţit să ajungă la soluţiile acesteia. S-au încălcat astfel prevederile Regulii 32 B pct. (1) care obligă la considerarea problemei tehnice şi tratarea invenţiei ca un tot unitar şi nu fiecare revendicare în parte.
Reclamanta, în răspunsul la interogatoriu, n-a putut face dovada utilizării anterioare a unei umbrele identice.
Cea mai concludentă probă pentru anularea unui brevet referitor la un produs - umbrela în cazul său, este folosirea anterioară a unui produs identic. Ori reclamanta nu a produs nicio dovadă că folosea înainte de 1996, anul publicării invenţiei, o umbrelă identică.
Lipsit de pregătire juridică, neasistat şi nereprezentat de avocat, a cerut prin motivele de apel, în afară de proba cu înscrisuri şi interogatoriul intimatelor şi expertiza tehnică, dar aceste probe i-au fost refuzate şi prin aceasta şi dreptul la un proces echitabil conform art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Analizând Decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed.
1. Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, în acţiunea principală se regăsesc motivele de fapt şi de drept care o susţin, cu referire inclusiv sub aspect probator în ceea ce priveşte cerinţele legale imputat a fi nerespectate la data acordării brevetului contestat, nefiind atrasă astfel incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii pentru existenţa unei invenţii brevetabile.
Cu referire la dispoziţiile în vigoare la data brevetării invenţiei a cărei anulare s-a solicitat în dosarul de faţă, pârâtul recurent limitează verificarea acestei cerinţe la regula 32 A.2 din Regulamentul de aplicarea Legii nr. 64/1991 privind bretele de invenţie aprobat prin HGR. nr. 152/1992.
Aceeaşi apărare privind analiza noutăţii a fost susţinută şi în dosarul de apel, instanţa arătând pe larg care sunt argumentele pentru care aceasta nu poate fi primită în cauză şi făcând totodată justificarea regulii apreciate ca fiind incidentă.
Fără a arăta motivele de nelegalitate ale deciziei de apel sub aspectul modului de soluţionare a criticii aferente, pârâtul recurent reiterează normele invocate şi înlăturate argumentat de instanţa de apel, neformulând astfel critici care să se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi care să vizeze greşita aplicare a unui text legal în cauză.
Astfel, întregul raţionament al susţinerilor pârâtului recurent este fundamentat pe existenţa unei invenţii privite singular, deşi instanţa de apel a constatat, argumentat, că în cauză se regăseşte un grup de invenţii care respectă unitatea invenţiei şi care impune aprecierea stadiului tehnici pentru fiecare invenţie cuprinsă în revendicări, fiind aplicabilă regula 32 A.3 din Regulamentul de aplicarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie aprobat prin HGR. nr. 152/1992.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în susţinerea motivului de recurs nu s-au formulat motivele de nelegalitate pe care acesta să se întemeieze, cu referire la modul de soluţionare dispus prin Decizia atacată, cerinţă impusă de art. 3021 lit. c). C. proc. civ., neputându-se proceda astfel la cenzurarea deciziei în lipsa cadrului procesual adecvat.
3. În ceea ce priveşte cerinţa activităţii inventive pentru existenţa unei invenţii brevetabile.
Contrar celor susţinute în cadrul acestei critici, instanţa de apel nu s-a limitat în analiza acestei cerinţe la afirmaţia în sensul că soluţia tehnică revendicată prin brevet rezultă cu evidenţă pentru specialistul mediu, fără a presupune un efort creativ, fără a se arăta o anterioritate care conţine problema tehnică rezolvată de invenţie, nefiind atrasă astfel incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Plecând de la cele statuate în analiza cerinţei noutăţii, cu reţinerea unui grup de invenţii, instanţa de apel, cu referire la regula 32 lit. B.2 din Regulament, a analizat cerinţa în discuţie în raport de fiecare revendicare, ţinând cont totodată de caracterul independent al revendicării nr. 1 şi dependenţa de aceasta a celorlalte revendicări - Regula 32 lit. B.2 alin. (1) din Regulament făcând referire, pentru analiza activităţii inventive şi la revendicările din brevet.
Astfel, cu privire la revendicările formulate s-au reţinut ca fiind aplicabile reguli din Regulament care exclud de plano activitatea inventivă, respectiv regula 32 B alin. (4), în analiza caracterului brevetabil al unei invenţii, respectiv
- lit. c)- rezolvă problema numai printr-o simplă înlocuire de materiale cu caracteristici cunoscute care conduc la efecte previzibile;
- lit. e)- rezolvă problema printr-o simplificare, fără să menţină cel puţin performanţele cunoscute din stadiul tehnicii;
- lit. f)- rezolvarea problemei se face prin mijloace echivalente existente în stadiul tehnicii şi conduce la obţinerea aceloraşi efecte;
- lit. g)- rezolvarea problemei se face prin folosirea în comun a două sau mai multe soluţii cunoscute şi dacă efectul tehnic previzibil rezultă din simpla însumare a efectelor fiecărei soluţii (juxtapunerea soluţiilor cunoscute) şi
- lit. i)- rezolvarea problemei se referă la alegerea unui material corespunzător cunoscut şi/sau la executarea unor modificări constructive după reguli în sine cunoscute.
În raport de aceste elemente, neschimbate în această etapă procesuală faţă de limitele fixate prin cererea de recurs, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect lipsa activităţii inventive a invenţiei contestate, făcând aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În condiţiile în care în analiza activităţii inventive a unei invenţii se constată că sunt elemente care exclud această cerinţă de brevetabilitate, astfel cum sunt acestea reglementate prin normele incidente, orice analiză sub acest aspect este inutilă.
De altfel, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, nici nu se mai impunea analiza ambelor cerinţe de brevetabilitate în discuţie, respectiv atât noutatea cât şi caracterul inventiv, fiind suficient să lipsească numai una dintre ele. Aceasta întrucât art. 7 din Legea nr. 64/1991, în vigoare la data acordării brevetului, prevedea că o invenţie este brevetabilă dacă este nouă, rezultă dintr-o activitate inventivă şi este susceptibilă de aplicare industrială - aceste cerinţe fiind cerute cumulativ.
4. Cu privire la această critică urmează a fi avute în vedere cele arătate mai sus subpct. 2 şi 3.
5. Ultima critică de recurs repune în discuţie aspecte ce ţin de cele două cerinţe de brevetabilitate, respectiv noutate şi caracter inventiv, urmând a fi avute în vedere cele reţinute mai sus în analiza recursului.
Reanalizarea raportului de expertiză şi a celorlalte probe din dosar vizează temeinicia hotărârii, care nu poate fi cenzurată în recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
La termenul de judecată a cauzei în apel, apelantul (pârâtul recurent) a solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul intimatei - reclamante, pentru dovedirea unor aspecte ce au apărut după ce aceeaşi probă a fost administrată în faţa primei instanţe. După respingerea motivată a cererii privind proba cu interogatoriu, apelantul a declarat că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de apel.
Nu se poate pune astfel problema încălcării dreptului pârâtului recurent la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât jurisprudenţa Curţii Europene a confirmat în analiza acestui articol obligaţia în sarcina instanţei de a aprecia pertinenţa elementelor de probă ale părţilor – ceea ce a şi făcut instanţa de apel în respingerea probei cu interogatoriu solicitată.
În considerarea celor reţinute mai sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, făcând aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.G. împotriva deciziei nr. 13 A din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3292/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3289/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
