ICCJ. Decizia nr. 3309/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3309/2011
Dosar nr. 7552/86/2009
Şedinţa publică din 08 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 38 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantul M.L. împotriva sentinţei nr. 188 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava. S-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. 7552/86/2009 din 28 noiembrie 2009 şi precizată ulterior, reclamantul M.L. a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 21.250.000 ROL, reprezentând daune morale în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 188 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Suceava a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească. Instanţa, manifestând rol activ, i-a pus în vedere reclamantului să depună înscrisurile invocate în cerere, pentru susţinerea acţiunii, însă acesta nu a înţeles să se conformeze acestor obligaţii legale, prevăzute de art. 112 pct. 5 C. proc. civ. Practic, reclamantul nu a propus nicio probă în susţinerea acţiunii, acestea rămânând la nivelul unor simple alegaţii. Pretenţiile reclamantului la daune morale ar putea antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtului, conform art. 998-999 C. civ., însă nu s-au dovedit condiţiile acesteia şi anume: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului cert şi nereparat, a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei.
Asupra apelului declarat de reclamant, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava, reclamantul a arătat că solicită daune morale de la pârâtul Statul Român pentru încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, fără a preciza temeiul juridic al acţiunii sale şi fără a detalia în ce constă fapta ilicită a pârâtului care îi antrenează răspunderea în acoperirea prejudiciului moral invocat. Deşi instanţa a solicitat în mod repetat precizarea obiectului acţiunii şi a temeiului juridic al acesteia, reclamantul nu a formulat în scris răspunsul către instanţă.
Cu ocazia judecării apelului, prezent în instanţă, reclamantul apelant a arătat în ce constă fapta invocată a fi cauzat prejudiciul ce se solicită a fi reparat în cadrul prezentului proces, precum şi temeiul juridic al acţiunii promovate, respectiv art. 504 C. proc. pen., art. 4 din Protocolul adiţional nr. 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Titlul I art. 7 din aceeaşi convenţie.
Constatând că prima instanţă a respins acţiunea reclamantului prin raportare la un alt temei juridic decât cel indicat de reclamantul apelant, respectiv art. 998-999 C. civ., se constată că în cauză în faţa primei instanţe nu a avut loc o cercetare efectivă a obiectului acţiunii cu care reclamantul a înţeles să sesizeze instanţele judecătoreşti. Se impune însă sublinierea faptului că nesoluţionarea de către prima instanţă a fondului cauzei este imputabilă reclamantului apelant care nu a înţeles să arate în scris motivele de fapt şi de drept pentru care a formulat prezenta acţiune, insistând în a solicita aducerea la sediul instanţei şi acordarea posibilităţii de a-şi exprima doleanţele oral în faţa instanţei, în ciuda faptului că dispoziţiile procedurale civile prevăd în mod expres că prezenţa părţilor nu este obligatorie, iar solicitările părţilor pot fi formulate în scris.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, formulând următoarele motive:
1. Se invocă excepţia autorităţii lucrului judecat, motivat de faptul că reclamantul a mai formulat o acţiune în temeiul art. 504 C. proc. pen., soluţionată prin sentinţa nr. 1055 din 27 mai 2008 a Tribunalului Suceava, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 111 din 7 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
2. În situaţia în care temeiul de drept al acţiunii ar putea fi considerat art. 998 - 999 C. civ., se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, răspunderea civilă delictuală prevăzută de aceste dispoziţii legale fiind o răspundere personală.
Singurul caz în care răspunderea pentru erorile judiciare aparţine Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice este cel prevăzut la art. 504 C. proc. pen.
3. Reclamantul a avut asigurată deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege, a avut posibilitatea precizării motivelor de fapt şi de drept ale acţiunii însă nu a uzat de această posibilitate din culpa sa exclusivă.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Prima critică nu poate fi analizată de instanţa de recurs decât cu privarea părţii de grade de jurisdicţie, cu încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, excepţia urmând a fi avută în vedere la rejudecarea cauzei.
2. Temeiul juridic al cererii reclamantului este cel reţinut prin Decizia de apel, ceea ce face să nu fie primită nici cea de-a doua critică.
3. În ceea ce priveşte cea de-a treia critică de recurs, se constată că instanţa a reţinut şi că modul de soluţionare în primă instanţă nu este imputabil acesteia.
În considerarea argumentelor reţinute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava împotriva deciziei nr. 38 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3310/2011. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3307/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
