ICCJ. Decizia nr. 3310/2011. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3310/2011
Dosar nr.8601/3/2010
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 45 din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul U.F. împotriva pârâtei A.P. blocul X din Bucureşti, strada L.P., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, complet specializat în asigurări sociale.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive, în esenţă:
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă, atât timp cât s-a solicitat plata unei sume datorate reclamantului pentru munca prestată în cadrul organelor de conducere ale pârâtei - cu aplicarea dispoziţiilor C. muncii.
Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, cu motivarea că între părţi s-a încheiat o convenţie civilă şi nu un contract individual de muncă, ceea ce face ca litigiul să fie unul de natură civilă.
Curtea de apel a apreciat că în soluţionarea conflictului trebuie să se ţină cont de obiectul cererii de chemare în judecată şi de faptul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 61 lit. a) şi art. 62 C. muncii.
Dacă legislaţia muncii îl va proteja sau nu efectiv pe reclamant, în circumstanţele concrete ale cauzei şi pe baza dispoziţiilor invocate de acesta C. muncii, în sensul admiterii sau respingerii acţiunii în justiţie pe baza dispoziţiilor invocate de acesta, este o problemă ce se stabileşte pe fond de instanţa specializată în litigii de muncă.
Împotriva regulatorului de competenţă a formulat cerere de recurs pârâta, în susţinerea căreia a arătat că litigiul este de drept civil, Tribunalul Bucureşti apreciind în mod corect dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 - în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 230/2007, poate fi legal încheiată între părţi şi o convenţie civilă.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
În soluţionarea conflictului de competenţă, în mod corect instanţa a avut în vedere obiectul cererii şi temeiul acesteia, astfel cum au fost indicate de reclamant – respectiv imputarea faptul că, potrivit art. 61 lit. a) şi 62 pct. 1 şi 2 C. muncii, pârâta nu a emis decizie de concediere în termen de 30 de zile de la data constatării cauzei concedierii, în scris, motivată în fapt şi în drept, cuprinzând şi precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi instanţa competentă. S-a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească salariul pe perioada concedierii ilegale şi repunerea în funcţie.
După cum a reţinut şi Curtea de Apel, în limitele fixate de reclamant, îi revine sarcina instanţei specializate de a aprecia dacă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile C. muncii, în circumstanţele concrete ale cauzei, este sau nu întemeiată.
În considerarea celor reţinute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.P. blocul X din Bucureşti, strada L.P. împotriva sentinţei nr. 45 din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3332/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3309/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
