ICCJ. Decizia nr. 3335/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3335/2011
Dosar nr. 5849/111/2003
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 80 din 26 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 5849/111/2003, s-a admis acţiunea formulată de petent B.E., în nume propriu şi în calitate de mandatară a petenţilor G.G. şi G.F., în contradictoriu cu intimaţii Primarul Comunei V.C., Primăria Comunei V.C. şi Statului Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor; s-a dispus anularea dispoziţiei Primarului Comunei V.C. din 11 decembrie 2001 şi a fost obligat intimatul Primarul Comunei V.C. să emită dispoziţia de admitere a notificării şi de restituire în natură către petenţi a imobilului - teren în suprafaţă de 7.438 m.p., cu nr. top. a înscris în CF nr. F, Vadu Crişului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Conform copiei colii CF nr. F, Vadu Crişului, numiţii HG şi soţia O.E. au fost proprietarii imobilului cu nr. top. a, în natură teren în suprafaţă de 7.438 m.p.
În baza actului intitulat „contract provizoriu de cumpărare" sub semnătură privată încheiat la data de 16 octombrie 1928, proprietarii tabulari HG şi soţia O.E. au înstrăinat către numitul M.G.F. imobilul de mai sus, în schimbul preţului de 15.000 RON.
Operaţiunea de vânzare-cumpărare încheiată între proprietarii tabulari şi numitul M.G.F. a fost confirmată şi de martorii audiaţi în cauză.
În acest sens este declaraţia martorului O.Z., rudă cu fosta proprietară tabulară a imobilului, O.E., care a arătat că înainte de al doilea război mondial numiţii HG şi soţia O.E. au vândut către familia M.G. - fraţii F. şi M. - terenul pe care îl deţineau în proprietate, situat în Vadu Crişului, după care s-au mutat în Oradea, în familia vânzătorilor cunoscându-se despre această tranzacţie.
De asemenea, martorii B.M. şi B.A. au relatat că cei doi fraţi M. - G.F. şi M. au cumpărat terenul situat lângă Crişul Repede în localitatea Vadu Crişului de la H.I.Au mai arătat aceşti martori că familia M.G.a folosit terenul până în anul 1970, când a fost preluat abuziv de Statul Român.
Întrucât imobilul a fost părăsit de proprietarii tabulari HG şi soţia O.E., prin sentinţa civilă nr. 1226/1972 a Judecătoriei Oradea a fost declarat, în baza Decretului nr. 111/1951, ca fiind bun părăsit şi s-a dispus trecerea acestuia în proprietate de stat. Statul şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară. Statul şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară sub B 3, cu titlu de bun părăsit.
În aceste condiţii, prin adresa nr. AA/1972 emisă de Consiliul Popular al Comunei V.C. i s-a pus în vedere numitului M.G.M. să îşi retragă bunurile depozitate pe acest teren.
Conform certificatului de moştenitor nr. XX/2002, în urma deces numitului M.G.F., la data de 6 septembrie 1954, au rămas ca moştenitori G.G. şi G.F., în calitate de nepoţi de fiu, iar potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, petenta B.E. este fiica defunctului M.G.M., decedat la data de 27 octombrie 1983, fratele defunctului M.G.F.
Prin notificarea, nr. RR/2001 adresată Primăriei Comunei V.C., petenta B.E. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului în litigiu, întrucât nu au făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorului său cu privire la imobilul in litigiu, prin dispoziţia Primarului Comunei V.C. din 11 decembrie 2001, a fost respinsă notificarea acesteia.
Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 marttie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie în natură, în condiţiile legii. În caz în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii echivalent ce vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001, se consideră ca fiind preluate abuziv imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, îndreptăţite la măsuri reparatorii sunt persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora. De prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite [art. 4 alin. (2)].
Pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, persoanele soliei trebuie să facă dovada calităţii lor de proprietari la data preluării abuzive a imobilului.
Conform dispoziţiilor art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege: orice acte juridice translative de proprietate atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras carte funciară, act sub semnătură privată, încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţii şi la interzicerea construiri autorizare şi în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri şi asemenea); orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau în faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol).
Având în vedere că în speţă petenţii B.E., G.G. şi G.F. au făcut dovada că antecesorii lor au avut calitatea de proprie imobilului la data preluării abuzive a acestuia, calitate care a fost dovedită cu act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului, adresa nr. AA/1972 emisă de Consiliul Popular al Comunei V.C. a constatat că aceştia sunt persoane îndreptăţite la restituirea imobilului şi în aceste condiţii, în temeiul dispoziţiilor art. 1, 3, 4, 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, a dispus anularea dispoziţiei Primarului Comunei V.C. din 11 decembrie 2001 şi a obligat pârâtul să emită dispoziţia de notificării şi de restituire în natură a imobilului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Primăria Comunei V.C., Primarul Comunei V.C. şi Ministerul Finanţelor Publice iar prin Decizia civilă nr. 8 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea s-au respins apelurile reţinându-se următoarele considerente:
În ce priveşte apelul Primăriei Comunei V.C. şi a Primarului Comunei V.C., s-a reţinut că motivele de apel invocate sunt străine cauzei.
S-a mai reţinut că mandatarea reclamantei de descendenţii în linie directă ai defunctului proprietar, M.G.F., s-a făcut printr-un act autentic şi chiar în lipsa acestui mandat, reclamanta era îndreptăţită în nume propriu în calitate de colateral privilegiat, în lipsa notificării depuse de descendenţii în linie directă, să depună notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să solicite măsurile reparatorii prevăzute de aceasta.
Astfel reţine instanţa de apel, este nerelevant dacă notificarea depusă a fost făcută în nume propriu sau în reprezentarea descendenţilor defunctului, critica formulată de apelanţi cu privire la acest aspect fiind nefondată.
Cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al defunctului M.G.F., în mod corect Tribunalul Bihor a reţinut că potrivit Legii nr. 10/2001, HG nr. 250/2007, dovada proprietăţii se poate face inclusiv prin acte translative proprietate sub semnătură privată, astfel că şi această critică formulată de apelanţi privind nevalabilitatea înscrisului doveditor este nefondată. De asemenea s-a mai reţinut că de altfel, antecontractul de vânzare-cumpărare cu care reclamanta a dovedit că unchiul său a cumpărat imobilul din litigiu este confirmat de declaraţi autentice ale martorilor, aflate la dosarul de fond, precum şi de adresa emisă de fostul Consiliu Popular al Comunei V.C. din Dosarul nr. 75/2003 Judecătoriei Aleşd - prin care defunctul M.G.M. este somat să predea Statului imobilul din litigiu, ceea ce atestă că în anul 1972 imobilul se afla în posesia defunctului.
Celelalte aspecte invocate de apelanţi, privind existenţa altor cauze aflate pe rolul instanţelor cu privire la terenul în litigiu, sunt nerelevante şi inutile cauzei.
S-a mai reţinut că apelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, pentru Ministerul Finanţelor Publice, apare ca fiind lipsit de interes cât timp nu a fost obligat în nici un fel prin dispozitivul instanţei de fond.
Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor Publice este reprezentantul general al Statului, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român de la fostul proprietar, astfel, nu se poate reţine că apelantul nu are calitate procesuală pasivă cât timp este reprezentantul legal al entităţii care a preluat abuziv imobilul în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bihor, Primarul Comunei V.C. şi Primăria Comunei V.C.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurenta D.G.F.P. Bihor a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român.
În acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi prevederile hotărârii din 5 septembrie 2007.
Se mai susţine că în calitate de reprezentant al Statului Român Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţia de a aviza sau aproba Decizia emisă de unitatea deţinătoare a imobilului şi nici de a acorda titlului de despăgubiri.
Recursul Primarului Comunei V.C. şi Primăria Comunei V.C. vizează greşita interpretare şi aplicare a legii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care s-a solicitat modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă desfiinţarea hotărârii instanţei de fond.
Se învederează că soluţia instanţei de fond de a restitui în natură imobilul solicitat încalcă flagrant principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali, întrucât B.E. nu are calitate de moştenitor după defunctul M.G.F.
În ce priveşte dovada dreptului de proprietate, se mai susţine că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 1928, terenurile se aflau în circuitul civil astfel că puteau să fie transmise prin vânzare-cumpărare. Astfel susţin recurenţii, la data redactării înscrisului erau incidente dispoziţiile C. civ. austriac şi a legilor maghiare ce confereau efect constitutiv de drepturi înscrierilor în cartea funciară, dreptul de proprietate fiind dobândit efectiv la această dată.
Se mai susţine că, posesia terenului nu echivalează cu proprietatea şi că înscrisul depus nu îndeplineşte cerinţele unui înscris sub semnătură privată.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate.
Instanţa de apel a examinat cauza prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum şi a dispoziţiunilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia din 11 decembrie 2001 emisă de Primarul Comunei V.C. s-a respins notificarea motivat de lipsa dovezii dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat.
Or, prin actele depuse s-a făcut atât dovada proprietăţii antecesorului notificatorilor, cât şi faptul că preluarea imobilului s-a făcut din posesia acestuia.
Nici o prevedere din Legea nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie.
Noţiunea de „acte doveditoare" prevăzută de art. 33 din Legea nr. 10/2001 face trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, ce generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Or, din această perspectivă, actul depus de notificatori se circumscrie noţiunii de act doveditor al dreptului de proprietate.
În ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, instanţa de fond şi de apel au avut în vedere atât certificatul de moştenitor nr. XX/2002 eliberat de Biroul Notarului Public C.L.C., cât şi precizarea acţiunii şi procura depusă la dosarul instanţei de fond.
În ce priveşte reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Astfel din perspectiva celor expuse, nici unul din motivele de recurs invocate nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursurile fiind nefondate urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bihor, Primarul Comunei V.C. şi Primăria Comunei V.C. împotriva deciziei nr. 8A din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Obligă recurenţii pârâţi la plata sumei de 534 RON cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi B.E., G.G. şi G.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3336/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3334/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
