ICCJ. Decizia nr. 3325/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3325/2011
Dosar nr. 39516/3/2008
Şedinţa publică de la 27 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5625 din 4 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC D.I.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul R.R. De asemenea, a fost respinsă şi cererea reconvenţională. A fost admisă cererea conexă formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâţii M.D. şi SC D.I.T. SRL S-a dispus dizolvarea pârâtei SC D.I.T. SRL S-a dispus înscrierea în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, a hotărârii pronunţate în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile. Au fost obligaţi pârâţii M.D. şi SC D.I.T. SRL din cererea conexă la plata sumei de 21.374,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat şi onorariu expert) către reclamantul din cererea conexă R.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că textul invocat de societate este art. 222 alin. (1), lit. b) din LSC inaplicabil unei societăţi cu răspundere limitată, dar din expunerea faptelor imputate rezultă că reclamanta se întemeiază pe art. 222 lit. d), ca şi pârâtul din cererea reconvenţională şi că expertiza nu a atestat existenţa clară şi determinată a faptelor de fraudă sau de folosirea cu rea credinţă a semnăturii şi a capitalului societăţii de către cei doi asociaţi aflaţi în vădite conflicte şi divergenţe de natură a perturba funcţionarea acesteia.
Totodată s-a reţinut că între cei doi asociaţi sunt grave conflicte şi divergenţe care au degradat şi alterat în întregime substanţa încrederii necesară existenţei societăţii ca formă de asociere între două persoane legate prin încredere şi aspiraţii comune, astfel încât funcţionarea normală în continuare a societăţii este imposibilă, ceea ce impune dizolvarea acesteia pe temeiul dispoziţiilor art. 227 lit. e) din LSC.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii SC D.I.T. SRL şi M.D. iar R.R. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelanţii reclamanţi.
Prin decizia comercială nr. 46A din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC D.I.T. SRL şi de apelantul pârât M.D.
A admis apelul declarat de apelantul R.R.
A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pe M.D. şi SC D.I.T. SRL la plata sumei de 27.073,68 lei cheltuieli de judecată către reclamantul din cererea conexă, R.R.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins cererea apelantului R.R. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.
A reţinut că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 80 şi ale art. 82 din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, s-a constatat că, într-adevăr, expertiza contabilă efectuată în cauză la cererea pârâtului reclamant R.R., nu are relevanţă pentru soluţionarea cererii de excludere a asociatului R.R. din societate, cerere formulată de reclamantul-pârât. Expertiza a fost solicitată pentru probarea cererii reconvenţionale, cerere având ca obiect excluderea din societate a asociatului administrator M.D., în temeiul prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Cu privire la probatoriul încuviinţat apelantei reclamante SC D.I.T. SRL, a constatat că au fost admise probele aşa cum au fost solicitate de către aceasta prin administrator, respectiv proba cu înscrisuri.
A constatat că în mod întemeiat a considerat prima instanţă că între asociaţi sunt neînţelegeri grave care împiedică funcţionarea societăţii şi că în mod eronat prima instanţă a avut în vedere la calculul cheltuielilor de judecată acordate pe cererea conexă suma înscrisă în factura seria ODAV nr. 1893 din 08 aprilie 2009 şi extrasul de cont nr. 59 din 18 mai 2009 ca fiind exprimată în lei şi nu în Euro (1785 Euro).
Refăcând calculul cu luarea în considerare a sumei înscrise în euro, şi faţă de paritatea leu-euro la cursul oficial de la data achitării sumei menţionate în înscrisurile arătate, a constatat că suma totală datorată cu titlu de cheltuieli de judecată de către pârâţii M.D. şi SC D.I.T. SRL reclamantului R.R. este de 27073,68 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii S.C D.I.T. SRL şi M.D. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii cererii principale şi excluderea din societate a asociatului R.R., respingerea ca neîntemeiată a cererii conexe având ca obiect dizolvarea SC D.I.T. SRL.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenţii au susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 80 şi art. 82 din Legea nr. 31/1990. Contractul de comodat conferea domnului R.R. doar dreptul de a utiliza autoturismul şi nicidecum de a-l folosi ca un suport de reclame comerciale în beneficiul firmei sale personale sau altor firme concurente. Recurentul M.D. nu şi-a dat consimţământul pentru ca celălalt asociat, pârâtul R.R. să înfiinţeze la Tg.Mureş o firmă concurentă, având acelaşi obiect de activitate.
- Instanţa face o greşită aplicare a prevederilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990. Actele depuse la dosar atestă că firma îşi desfăşoară afacerile în mod normal, nestânjenit, a avut şi are o activitate continuă şi profitabilă iar asociatul R.R. nu are şi nici nu a avut nici un fel de implicare activă în bunul mers al acesteia, în afara faptului că a solicitat cota sa parte din beneficiile societăţii. Ca atare instanţa de apel luând act pe baza înscrisurilor depuse la dosar de faptul că firma funcţionează în mod optim trebuia să decidă respingerea cererii de dizolvare.
- Instanţa de apel a admis în mod neîntemeiat apelul intimatului R.R. În temeiul prevederilor art. 274 alin. (3) instanţa trebuia să constate că ponderea onorariului avocaţial este nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat şi în consecinţă se impunea micşorarea acestuia. În acest sens s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 401 din 14 iulie 2005.
Recurenţii SC D.I.T. SRL şi M.D. au formulat note scrise solicitând admiterea recursului ca fondat.
Intimatul R.R. a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de SC D.I.T. SRL şi M.D.
Instanţa de apel a apreciat în mod corect, în raport de starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 31/1990 întrucât nu s-au făcut dovezi că autoturismul societăţii a fost utilizat în interesul altei firme concurente.
Nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 31/1990 întrucât SC D.I.T. SRL în care intimatul are calitatea de asociat nu are acelaşi obiect de activitate ca şi societatea reclamantă iar asociatul M.D. deşi a avut cunoştinţă de înfiinţarea acestei societăţi încă din 2007 nu a făcut nicio opoziţie cu privire la activitatea acesteia.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 reţinând că funcţionarea societăţii comerciale semnifică nu numai faptul că aceasta desfăşoară activitate comercială potrivit principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, ci şi faptul că asociaţii pot adopta hotărâri cu privire la societate şi bunul mers al acesteia în conformitate cu prevederile art. 191 şi urm. din Legea nr. 31/1990.
În mod întemeiat instanţa de apel a considerat, în raport de starea de fapt stabilită, că între asociaţi sunt neînţelegeri grave care împiedică funcţionarea societăţii, ceea ce atrage incidenţa textului de mai sus.
În ceea ce priveşte ultima critică se constată că recurenţii nu au formulat apel şi cu privire la modul de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond, astfel că omisso medio ea nu poate fi examinată direct în recurs raportat la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Instanţa de apel a avut în vedere erorile de calcul săvârşite de instanţa de fond cu privire la cheltuielile de judecată acordate sens în care a admis în mod corect apelul formulat de R.R.
Pentru considerentele expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul SC D.I.T. SRL şi M.D. ca nefondat.
Raportat la culpa procesuală şi la munca prestată de avocat în temeiul art. 274 C. proc. civ. se vor obliga recurenţii să plătească intimatului suma de 2.650 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâţii SC D.I.T. SRL Bucureşti şi M.D., împotriva deciziei Secţiei a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti nr. 46 din 31 ianuarie 2011.
Obligă recurenţii să plătească intimatului suma de 2.650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3304/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3333/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
