ICCJ. Decizia nr. 3336/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3336/2011
Dosar nr. 323/88/2006
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2210 din 21 noiembrie 2007 Tribunalul Tulcea a admis în parte plângerea formulată de reclamanta G.P. în contradictoriu cu pârâtele Comuna I. - prin Primar şi Primăria Comunei I. şi a anulat dispoziţia din 25 septembrie 2006 emisă de Primăria Comunei I., jud. Tulcea, ca netemeinică şi nelegală.
Au fost obligaţi pârâţii, prin Primar, să propună, prin dispoziţie, motivată reclamantei, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul pe care l-au deţinut autorii acesteia în localitatea I., judeţul Tulcea, compus din suprafaţa de 1.000 m.p. teren situat între vecinii: Nproprietatea C.I., S-drum judeţean Tulcea - Măcin, V - drumul T. şi E-proprietatea L.A., conform expertizei tehnice imobiliare şi a schiţei anexă întocmite de expert M.R. care face parte integrantă din prezenta hotărâre, imobil care a fost preluat abuziv de către stat.
S-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta s-a legitimat ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 în calitate de succesoare a defuncţilor P.I. şi I.P.I., foşti proprietari ai imobilului situat în comuna R.F., în prezent comuna I., judeţ Tulcea, compus din 1.000 m.p. şi samalâc construit din lut.
S-a mai reţinut că acest imobil a fost preluat în 1952 în mod abuziv şi fără plata vreunei despăgubiri din proprietatea autorilor reclamantei de către autorităţile legale administrative în scopul realizării unui cămin cultural – obiectiv de interes public.
Caracterul abuziv al preluării imobilului a fost recunoscut de unitatea deţinătoare notificată, Comuna I., dispunând acordarea de măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 numai pentru o suprafaţă de teren de 350 m.p., ocupată în prezent de construcţia Căminului cultural.
Prima instanţă a mai reţinut că restituirea în natură nu mai este posibilă şi că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren de 1.000 m.p. preluată abuziv de Comuna I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta G.P. iar prin Decizia civilă nr. 290 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa s-a admis apelul şi s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 149,66 m.p., reprezentând figura S 4 identificată în raportul de expertiză efectuat de expertul M.R.A mai fost menţinută obligaţia pârâtului de a propune despăgubiri pentru diferenţa de 850,44 m.p. teren ce nu poate fi restituit în natură.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, art. 10 alin. (1) şi consacră principiul restituirii în natură.
Ca urmare, numai în situaţiile în care ea interzice restituirea în natură prin dispoziţii exprese sau prevede că măsurile reparatorii se pot acorda numai prin echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.
Potrivit expertizei tehnice de specialitate efectuată de expert M.R., cât şi înscrisurile depuse la dosar, o suprafaţă de 530 m.p. reprezintă amprenta în plan a construcţiei „Cămin Cultural" şi „Biblioteca comunală", iar suprafaţa de 183,14 m.p. reprezintă terenul aferent „Căminului Cultural" şi „Bibliotecii comunale",necesar pentru buna funcţionare a instituţiilor publice - dispus în partea dinspre drumul judeţean Tulcea şi în faţa construcţiei spre drumul T.
Faţă de această destinaţie a terenului se constată că în mod corect Tribunalul Tulcea a apreciat că este afectat de amenajări de utilitate publică şi că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din lege, în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcţii, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatori se stabilesc în echivalent.
Art. 10 alin. (3) prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
Prin urmare, chiar legea care constituie fundamentul juridic al pretenţiilor cu caracter reparator prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres reglementate prin art. 10, iar instanţa de fond nu putea ignora aceste dispoziţii legale.
Soluţia privitoare la terenul de 713 m.p. afectat de construcţia „Căminului Cultural", bibliotecă şi cel afectat accesului pietonal la aceste instituţii publice nu încalcă principiul restituirii în natură consacrat de legea specială cum în mod eronat susţine reclamanta, deoarece tribunalul a constatat justificat că terenul nu este liber în sensul art. 10 alin. (1) din lege şi că, pe cale de consecinţă, nu poate fi restituit în natură, iar în acest context singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantei în cadrul Legii nr. 10/2001 era acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Imposibilitatea restituirii în natură a fost corect apreciată pentru că actuala destinaţie a terenului intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localităţilor urbane şi rurale", astfel cum este determinată de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; astfel din adresa din 13 mai 2008 emisă de Primăria Comunei I. şi raportul de expertiză efectuat de expert M.R. la instanţa de fond, necontestat de reclamantă reiese că suprafaţa de teren de 713,14 m.p. a fost înscrisă în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei I., ca fiind „piaţă civică" şi teren afectat de construcţiile „Căminul Cultural" şi „Bibliotecă" şi că a fost inclus în domeniul public de interes local al unităţii administrativ-teritoriale cu această destinaţie, fiind atestat cu acest caracter prin HG nr. 1360 din 27 decembrie 2001.
Este reală susţinerea reclamantei conform căreia încadrarea terenului mai sus menţionat în domeniul public de interes local al Comunei I., judeţ Tulcea nu are relevanţă în aprecierea posibilităţii de restituire în natură a acestuia pentru că statul nu a avut un titlu valabil asupra bunului şi pe cale de consecinţă, caracterul inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al proprietăţii publice nu i se aplică, însă această imposibilitate rezultă din destinaţia actuală a terenului - aceea de teren aferent unor instituţii ce servesc interesul public -„Cămin Cultural" şi „Bibliotecă", stabilită ca atare în documentaţia de amenajare a Comunei I. - ori potrivit art. 10 alin. (2) din lege coroborat cu art. 10.3 din Normele ei de aplicare, terenurile cu asemenea destinaţie nu pot fi restituite în natură.
Instanţa de apel a reţinut că din declaraţiile martorilor J.S.T. şi I.H.H. rezultă că cele două construcţii „Căminul Cultural" şi „Biblioteca" sunt folosite în prezent de locuitorii comunei pentru organizarea unor petreceri de revelion, organizare de nunţi, iar o parte din imobil are destinaţia de bibliotecă. Deşi reclamanta a solicitat să i se restituie în natură terenul şi cele două construcţii care îl afectează, în condiţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se reţine că cererea acesteia este nefondată, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de textul de lege mai sus menţionat.
Astfel unitatea deţinătoare - Comuna I. - a susţinut că imobilul în litigiu îi este încă necesar, deservind locuitorii comunei conform destinaţiei stabilite la momentul edificării lor, terenul şi clădirile fiind incluse în domeniul public de interes local al comunei.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a făcut însă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul în suprafaţă de 149,66 m.p. - teren liber de construcţii şi folosit fără titlu legal de vecinul C.I.
Conform suplimentului de expertiză efectuat de expert M.R. în apel, o suprafaţă de 149,66 m.p. (reprezentând figura S 3 din schiţa anexă la expertiză) din totalul de 1.000 m.p., fostă proprietatea autorilor reclamantei, nu a fost afectată de detaliile de sistematizare ale Căminului Cultural şi ale Pieţii civice, ci a fost împrejmuită de proprietarul lotului învecinat C.I., fără un titlu legal.
Instanţa de apel a constatat că potrivit titlului de proprietate din 26 aprilie 1994 emis în baza Legii nr. 18/1991 numitului C.I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 921 m.p. teren intravilan.
Prin expertiza efectuată de expert M.R. – supliment la expertiză, realizat în apel s-a reţinut că terenul deţinut în prezent de numitul C.l. măsoară 1.070,66 m.p., suprafaţa de 149,66 m.p. ce excede titlului de proprietate-identificat S 4 în schiţa anexă la expertiză - se identifică cu terenul revendicat de reclamantă. În condiţiile în care acest teren este liber de construcţii, iar terţul C.I. nu a invocat un drept asupra acestui teren, cu ocazia efectuării expertizei conformând faptul că s-a extins asupra terenului învecinat, proprietatea Comunei I., care la rândul său l-a preluat fără un titlu valabil de la autorul reclamantei, Curtea reţine că cererea reclamantei de restituire a acestui teren este întemeiată, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apelul reclamantei fiind întemeiat sub acest aspect.
Referitor la terenul în suprafaţă de 136,20 m.p. stăpânit în prezent de numitul L.A. instanţa de apel a reţinut că acesta nu poate fi restituit reclamantului în procedura Legii nr. 10/2001, terţul deţinător al bunului legitimându-se ca proprietar al unui teren în suprafaţă de 525 m.p., cu act de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public E.F. din 10 septembrie 1996 teren în care este inclusă suprafaţa revendicată de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut că din analiza actului de vânzare-cumpărare mai sus invocat se reţinerea numitul L.A. a cumpărat de la vânzătorul D.T. o suprafaţă de teren de 525 m.p. şi o casă de locuit, învecinată la vest cu Căminul Cultural, bun pe care vânzătorul l-a dobândit prin succesiune de la autoarea D.I., care l-a rândul ei, prin succesiuni succesive l-a dobândit de la primii proprietari - I.N.A. şi N.A. în baza actului de vânzare-cumpărare din 29 decembrie 1934 şi transcris la grefa Tribunalului Judeţean Tulcea sub nr. X din 29 octombrie 1934.
S-a mai reţinut că din expertiza efectuată de ing. M.R. şi schiţa anexă rezultă că în prezent L.A. stăpâneşte o suprafaţă mai mică decât cea menţionată în titlul său de proprietate, respectiv o suprafaţă de 507,63 m.p. faţă de 525 m.p., cât e menţionată în acte.
S-a mai reţinut că din expertiza efectuată de ing. M.R. şi schiţa anexă rezultă că în prezent L.A. stăpâneşte o suprafaţă mai mică decât cea menţionată în titlul său de proprietate, respectiv o suprafaţă de 507,63 m.p. faţă de 525 m.p., cât e menţionată în acte.
Prin urmare, nu se poate reţine că terenul deţinut de L.A. poate fi restituit în natură reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001, nefacându-se dovada că terţul dobânditor, a ocupat fără titlu o porţiune din fosta proprietate a autorilor reclamantei, după preluarea abuzivă a imobilului de către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G.P. solicitând modificarea în sensul restituirii în natură a întregii suprafeţe de teren de 1.000 m.p.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte.
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care terenul de 1.000 m.p. a aparţinut părinţilor săi, fiind preluat abuziv în 1952 iar construcţia existentă pe teren a fost ridicată fără autorizaţie şi în prezent această construcţie este într-o stare avansată de deteriorare şi pune în pericol siguranţa persoanelor.
În aceeaşi idee se susţine că în condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 reclamanta şi-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării abuzive astfel că la data ridicării construcţiei neautorizate, reclamanta era proprietara de drept a terenului, motiv pentru care invocă incidenţa dispoziţiilor art. 492 – 494 C. civ.
Or susţine reclamanta soluţiile instanţei de apel şi fond nu sunt în concordanţă cu probele administrate şi cu prevederile legale incidente.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a examinat cauza atât prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum cât şi a expertizei tehnice efectuată în cauză în apel, şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Astfel suprafaţa de teren de 713,14 m.p. din cei 1.000 m.p. solicitaţi de reclamantă a fost înscrisă în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Comunei I. ca fiind teren afectat de construcţiile Cămin Cultural şi Bibliotecă.
Imposibilitatea restituirii în natură a acestei suprafeţe rezultă din destinaţia actuală a terenului care se circumscrie faptic noţiunii de amenajări de utilitate publică a localităţilor, art. 10.3. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber restituibil în natură se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces.
Dispoziţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii. Individualizarea acestor suprafeţe în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor.
Cum prin expertiza efectuată în cauză rezultă că terenul solicitat de reclamantă de 7,16 m.p. nu se circumscrie noţiunii de teren liber, fiind afectat unei amenajări de utilitate publică, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Susţinerile recurentei sunt astfel nefondate.
Din perspectiva celor expuse şi a dispoziţiilor legale sus evocate nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 492 - 494 C. civ.
În ce priveşte susţinerea reclamantei că au fost edificate pe terenul său construcţii fără autorizaţie, este de reţinut că potrivit art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
Or, situaţia invocată de reclamantă nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 vizează terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate după 1 ianuarie 1990.
Astfel din perspectiva celor expuse, a expertizei tehnice efectuată în cauză (necontestată de reclamantă) instanţa de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice, a stării de fapt şi de drept nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.P. împotriva deciziei nr. 290C din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3337/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3335/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
