ICCJ. Decizia nr. 3341/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3341/2011
Dosar nr. 19888/3/2008
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 mai 2008 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta C.D.P. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Primăria Municipiului Bucureşti şi a solicitat să fie obligaţi la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţa - spaţiu comercial situat în Bucureşti, B-dul P.P.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a adresat pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti notificarea înregistrată sub nr. LL solicitând restituirea imobilului compus din construcţie şi teren situat în Bucureşti, B-dul P.P., mai puţin pentru spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă, aflat la această adresă.
Reclamanta a arătat că raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a individualizat spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă revendicat de către reclamantă şi care se compune din parter în suprafaţă de 76,29 m.p. şi subsol având suprafaţa de 50,60 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 326 din 09 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă în parte contestaţia precizată, formulată de reclamanta C.D.P. şi au fost obligaţi pârâţii să emită dispoziţia de restituire în natură către reclamantă a spaţiului comercial situat în Bucureşti, B-dul P.P. compus din parter în suprafaţă totală de 76,29 m.p. şi subsol în suprafaţă totală de 50,60 m.p., individualizat prin raportul de expertiză construcţii întocmit de expert F.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamanta a revendicat un imobil ce a aparţinut în proprietate autoarei sale şi care a fost preluat de stat în mod abuziv ca efect al măsurii de naţionalizare potrivit Decretului nr. 92/1950.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Bucureşti.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta susţine că nu a putut soluţiona notificarea, întrucât aceasta nu a fost însoţită de actele doveditoare.
Mai arată pârâta că obligaţia de a soluţiona notificarea revine conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 unităţii deţinătoare şi nu instanţei de judecată.
Împrejurarea că persoana îndreptăţită este obligată să parcurgă o procedură prealabilă, nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie şi nu afectează substanţa dreptului garantat.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Golder contra Regatului Unit că dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.
Mai arată pârâta că instanţa de judecată a dispus restituirea în natură a unei părţi din imobilul în litigiu, fără a clarifica situaţia juridică a acestuia şi fără a verifica dacă acesta poate sau nu poate fi restituit în natură.
La data de 05 mai 2010, SC A.P.C. SRL a formulat o cerere de intervenţie accesorie în favoarea apelantei pârâte Primăria Municipiului Bucureşti, arătând că instanţa a analizat, interpretat şi apreciat greşit probatoriul administrat în cauză, precum şi dispoziţiile art. 21, 25 din Legea nr. 10/2001.
Susţine intervenienta că motivul nesoluţionării notificării LL/2001 formulată de intimata reclamantă îl constituie nedepunerea tuturor înscrisurilor doveditoare în temeiul dispoziţiilor art. 23 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, unitatea deţinătoare a pus în vedere intimatei reclamante să completeze dosarul cu istoric de rol fiscal, copie certificat naştere pentru M.D.P., situaţia juridică şi locativă eliberată de A.F.I. şi SC R. SA, expertiză tehnică extra judiciară.
Potrivit pct. 3.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbă persoanei care pretinde dreptul.
Nedepunerea acestor înscrisuri a condus la nesoluţionarea notificării, fără însă ca unitatea deţinătoare să aibă sub acest aspect vreo culpă.
Mai arată intervenienta că, termenul de 60 de zile este un termen de recomandare cu caracter dispozitiv, principiul celerităţii soluţionării notificărilor aplicându-se numai în cazul în care potrivit legii s-au depus toate actele doveditoare.
Reiterează intervenienta şi motivul privind obligativitatea parcurgerii procedurii administrative, dreptul la acces la un tribunal nefiind un drept absolut.
De asemenea, prin nestabilirea situaţiei juridice a imobilului, instanţa de fond nu a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile restituirii în natură sau în echivalent, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Mai susţine intervenienta că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., împrejurare ce atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ.
La data de 02 septembrie 2009, intimata reclamantă a formulat o cerere de aderare la apelul pârâtei, solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelante, în sensul obligării intimatei pârâte şi la restituirea terenului aferent spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţă, situat în Bucureşti, B-dul P.P.
Susţine reclamanta că la 23 iunie 2008 şi-a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat şi restituirea terenului aferent construcţiei, dar instanţa a respins această cerere cu motivarea că în cauză nu s-a făcut o expertiză de identificare a terenului, ori în timp ce construcţia ar fi putut să sufere modificări pe parcursul timpului, terenul nu putea suferi asemenea modificări, iar din actele dosarului, rezultă că dreptul de proprietate al autorilor săi se extindea atât asupra construcţiei cât şi asupra terenului.
Pe de altă parte, în măsura în care instanţa ar fi apreciat că se impune administrarea unei expertize, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. avea posibilitatea să dispună efectuarea acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 454A din 23 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 326 din 09 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
A respins ca nefondată cererea de aderare la apelul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti formulată de reclamanta C.D.P. împotriva sentinţei civile nr. 326 din 09 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
A respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenienta SC A.P. SRL.
Curtea de Apel a constatat că cererile de apel, de aderare la apel şi cea de intervenţie accesorie sunt nefondate pentru considerentele de mai jos.
În privinţa apelului formulat de pârâtă şi a cererii de aderare la apel, care cuprind motive comune, s-a reţinut că prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publică în M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007 s-a statuat în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Ori, în speţă, reclamanta a formulat notificarea la 16 mai 2001 şi aceasta nu a fost soluţionată până la data promovării prezentei acţiuni - 26 mai 2008.
Contrar susţinerilor apelantei şi intervenientei accesorii, dosarul a cuprins toate actele doveditoare necesare, respectiv actul de proprietate al autorului reclamantei, acte de stare civilă, istoric de adresă poştală, planuri de situaţie şi situaţia juridică a imobilului.
Este de menţionat că adresele depuse în dosarul de fond, cu privire la adresa poştală şi situaţia juridică a imobilului poartă date anterioare datei promovării acţiunii (adresa SC F. este emisă în 2001, adresa privind modalitatea de preluare este emisă în 1996, iar istoricul poştal este emis în 2003).
Instanţa a constatat că intimata-reclamantă s-a adresat cu un memoriu Avocatului Poporului care a sesizat unitatea deţinătoare şi doar în urma acestei intervenţii, apelanta pârâtă a comunicat la 21 martie 2005 reclamantei că dosarul administrativ nu este complet.
În raport de data emiterii adreselor privind situaţia juridică a imobilului, instanţa constată că apărarea formulată de apelanta pârâtă privind lipsa actelor doveditoare nu poate fi primită, situaţia reclamantei putând fi caracterizată ca un refuz nejustificat al unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea.
Împrejurarea că termenul de 60 de zile pentru soluţionarea notificării este un termen de recomandare şi nu unul imperativ, nu este o apărare pertinentă, având în vedere durata excesivă a procedurii administrative.
În ceea ce priveşte împrejurarea că instanţa ar fi restituit un spaţiu comercial, fără a clarifica situaţia juridică a acestuia, Curtea a constatat că aceste demersuri au fost efectuate de către instanţă, stabilindu-se că spaţiul cu altă destinaţie ce face obiectul notificării, nu a fost înstrăinat, având destinaţia de salon de înfrumuseţare şi coafor şi este închiriat intervenientei (raport de expertiză F.F.).
În privinţa susţinerilor formulate de intervenientă privind nemotivarea hotărârii instanţei de fond, Curtea a reţinut că judecătorul fondului a analizat argumentele părţilor şi a stabilit dreptul reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În privinţa cererii de aderare la apel formulată de reclamantă, prin care aceasta tinde la restituirea suprafeţei de teren aferente spaţiului cu altă destinaţie, s-a constatat că prin notificarea înregistrată sub nr. LL/2001 la Biroul Executorului Judecătoresc E. şi P. nu s-a solicitat decât construcţia fără nici un fel de menţiune cu privire la teren.
În această situaţie, chiar dacă în faţa instanţei de fond reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând şi terenul aferent spaţiului, această cerere nu poate fi luată în considerate tinzând la completarea notificării după termenul prevăzut de lege pentru depunerea acesteia.
Împotriva deciziei civile nr. 454/A din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în termen legal, au declarat recurs reclamanta C.D.P. şi pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Primăria Municipiului Bucureşti care, invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
1. Recurenta-reclamantă C.D.P., în dezvoltarea criticii formulate învederează că autoarea sa, M.P. a primit de la mama sa cu titlu de zestre „casele cu tot locul lor, situate în Bucureşti, B-dul. P.P.", ceea ce înseamnă că a fost gratificată cu un imobil compus din teren şi construcţie.
Susţine că, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001 a formulat notificare adresată pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti şi a solicitat restituirea în natură a imobilului, prin care a înţeles construcţie şi teren.
Mai arată recurenta că, prin hotărârea recurată s-au încălcat dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform căruia „prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii".
Recurenta învederează că instanţa de apel a ignorat acest text, invocând ca temei al respingerii cererii de restituire o procedură care nu este impusă de Legea nr. 10/2001.
Mai susţine, cu privire la întinderea dreptului, că prin expertiza efectuată în apel de ing. C.N., s-a stabilit că terenul ce intră în compunerea imobilul în litigiu are o suprafaţă de 343 m.p., din care s-a înstrăinat suprafaţa de 68,7 m.p., situaţie în care, potrivit art. 7 alin. (11) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură a diferenţei de 274,93 m.p., teren liber.
2. Recurenţii-pârâţi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Municipiul Bucureşti, susţin că hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece reclamanta nu a depus anexat notificării acte prin care să dovedească dreptul de proprietate şi calitatea de persoană îndreptăţită.
Arată că, obligaţia de depunere a actelor doveditoare ale proprietăţii şi a calităţii de persoană îndreptăţită revine, potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, notificatorului, obligaţie ce nu a fost îndeplinită.
Mai susţine că reclamanta avea obligaţia să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării proprietăţii, fie prin declaraţii autentificate şi să menţioneze că se obligă la plata despăgubirilor în cazul constatării ulterioare a incidentului prev. de art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte le reţine ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.
În cauză, recurenta reclamantă a formulat notificare la 16 mai 2001, nesoluţionată până la data sesizării instanţei, 26 mai 2008.
Notificarea a fost însoţită de toate actele doveditoare ale proprietăţii şi acte de stare civilă ce au justificat calitatea sa de persoană îndreptăţită.
Având în vedere Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul în interesul legii, s-a reţinut că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond, nu numai contestaţia ce se formulează împotriva deciziei sau dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, astfel cum s-a procedat în speţă.
Este nefondată critica recurentei privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege, deoarece instanţa a soluţionat notificarea nr. LL/2001 în limitele învestirii, din conţinutul ei nerezultând solicitarea vreunei suprafeţe de teren.
Este evident că prin notificarea formulată de reclamantă, aflată la dosar de fond, a solicitat „restituirea în natură a spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţă, situat în Bucureşti, B-dul. P.P., colţ cu str. H., în prezent liber, deţinut de Primăria Municipiului Bucureşti" fără a se solicita vreo suprafaţă de teren.
Chiar dacă reclamanta, conform susţinerilor sale, este îndreptăţită la restituirea terenului aferent imobilului construcţie, situat la adresa indicată, acesta nu poate să-i fie restituit potrivit completării cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care se tinde la completarea notificării după expirarea termenului prevăzut de lege.
În raport de aceste considerente, criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către reclamantă sunt nefondate, hotărârea recurată este legală şi urmează ca recursul acesteia să fie respins ca atare.
- Şi recursul pârâtelor Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General şi Municipiul Bucureşti prin Primar General este nefondat, deoarece dosarul anexat notificării formulate de reclamantă a cuprins toate actele doveditoare privind dovedirea proprietăţii, cât şi a calităţii de persoană îndreptăţită.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, adresele cu privire la situaţia juridică a imobilului şi adresa poştală a acestuia poartă date anterioare promovării acţiunii, iar istoricul poştal este emis în anul 2003.
În raport de data emiterii adreselor privind situaţia juridică a imobilului, apărarea pârâtei privind lipsa actelor doveditoare din dosarul reclamantei, corect nu a fost primită, astfel că refuzul nejustificat de a răspunde notificării trebuie caracterizat ca un refuz nejustificat de a soluţiona notificarea.
În mod greşit recurentele pârâte au susţinut că, termenul de 60 de zile în care aveau obligaţia să răspundă la notificare este un termen de recomandare şi nu unul imperativ. Chiar dacă s-ar fi apreciat termenul ca unul de recomandare, tergiversarea soluţionării este realmente excesivă, astfel că în mod corect s-a procedat la soluţionarea notificării de către instanţă.
Şi critica referitoare la neclarificarea de către instanţă a aspectelor legate de eventualele despăgubiri primite de reclamantă la data preluării imobilului este nefondată, deoarece acest aspect poate fi rezolvat la momentul punerii în executare a hotărârii.
Faţă de aceste considerente, urmează ca şi recursul pârâtelor, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.D.P. şi de pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 454A din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3344/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3340/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
