ICCJ. Decizia nr. 3528/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3528/2011
Dosar nr.19/117/2004
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Deliberând, reţine că prin sentinţa civilă nr. 665 din 12 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 19/117/2004, a fost admisă acţiunea civilă înaintată de reclamantele B.S. (decedată în cursul procesului, succesorii ei fiind M.R., B.S. şi B.D.) şi C.M. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
S-a dispus anularea dispoziţiilor nr. X şi Y din 23 februarie 2004, emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
A fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantelor o nouă dispoziţie de restituire în natură pentru apartamentele nr. 1 - nr. top. A, nr. 3 – nr. top. B şi nr. 4 – nr. C din imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, strada C., înscrise în CF Cluj-Napoca, părţile indivize comune din construcţia înscrisă în CF colectivă Cluj-Napoca, cu nr. top. N şi cota de teren aferentă apartamentelor arătate, înscris în CF Cluj-Napoca, cu nr. top. T şi să propună acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 2 din imobil, părţile indivize comune şi terenul aferent acestuia, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să plătească în favoarea reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON.
Totodată, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia nr. Y din 23 februarie 2004 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamanta B.S. cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, strada C., înscris în CFCluj, nr. top. R, motivându-se că reclamanta nu a făcut în termenul legal dovada calităţii de moştenitoare a foştilor proprietari tabulari ai imobilului.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza sentinţei civile nr. 8102/1955 a Tribunalului Cluj, dată în aplicarea Decretului nr. 111/1909, fiind preluat de la G.T. şi soţia născută S.F.
Din certificatul de calitate de moştenitor nr. PP/2007 rezultă că moştenitori ai defunctului G.T. sunt B.S. şi C.M., ca fiică, respectiv nepoată de fiu (B.I.) predecedat, fiecare în cotă de ½ parte din masa succesorală.
Reclamanta B.S. a decedat în timpul procesului, moştenitori ai săi, introduşi în proces, fiind M.R., B.D. şi B.S., în cotă de 1/3 fiecare.
În ce o priveşte pe fosta proprietară tabulară G.F., aceasta a decedat la 21 aprilie 1980, B.S. şi B.I. fiind fiii ei şi ai lui G.T.
Astfel fiind, rezultă că în cauză s-a făcut dovada calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Cum apartamentele nr. 1, 3 şi 4 ale imobilului sunt încă înscrise în cartea funciară în favoarea Statului Român, în administrarea operativă a Consiliului Popular al Municipiului Cluj-Napoca, acestea fiind doar închiriate, iar nu înstrăinate unor terţi, rezultă că ele pot fi restituite în natură către reclamanţi, împreună cu cota de teren aferentă.
În ce priveşte apartamentul nr. 2, asupra acestuia, precum şi asupra cotei de 110/215 m.p. teren este intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui S.G., acesta din urmă dobândind prin moştenire de la defuncta S.V., dobânditoare la rândul ei, prin cumpărare a apartamentului şi cotei din teren aferente. Astfel fiind, apartamentul nr. 2 nu poate fi restituit în natură, reclamanţii fiind însă îndreptăţiţi la despăgubiri corespunzătoare valorii acestuia şi cotei de 200/215 m.p. teren.
Excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de către pârât este neîntemeiată, căci deşi prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat, aparent, anularea numai a dispoziţiei nr. Y din 23 februarie 2004 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, motivele de fapt ale cererii evidenţiază că, în realitate, a fost contestată şi dispoziţia nr. X din 23 februarie 2004 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, prin care se soluţionează, privitor la acelaşi imobil, notificarea formulată în mod separat de C.M. Or, Primarul Municipiului Cluj-Napoca avea obligaţia de a emite o singură dispoziţie de soluţionare a celor două notificări formulate, câtă vreme ele priveau acelaşi imobil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii M.R., B.S., B.D. şi C.M., solicitând schimbarea ei în parte, în sensul restituirii în natură a întregului imobil situat în Cluj-Napoca, strada C., înscris în CFCluj , nr. top. R, deoarece, în mod netemeinic nu s-a dispus restituirea în natură şi cu privire la apartamentul nr. 2 al imobilului cu terenul aferent. Între dispoziţiile Decretului nr. 111/1959 (care nu constituite titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate) şi cele ale art. 8 din Constituţia din anul 1948 (care a recunoscut şi garantat proprietatea particulară) există neconcordanţe, fiind de văzut şi că S.V. nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 în anul 1974, câtă vreme doar în anul 1975 s-a făcut partajarea imobilului prin crearea de apartamente.
Sentinţa este şi nelegală pentru că terenul trebuie restituit în natură în întregime, câtă vreme cota cuvenită apartamentului nr. 2 nu poate fi jumătate din cota întregului imobil. Această cotă trebuie raportată la suprafaţa de teren înscrisă în CF Cluj, nr. top. N şi nu la întreaga suprafaţă dezmembrată în cărţile funciare, anume 195 stj.p.
Împotriva sentinţei a declarat apel şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Învederează că, în mod nelegal a fost anulată şi dispoziţia nr. X/2004 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, căci aceasta a fost atacată cu plângere doar în data de 22 septembrie 2006 (prin aşa-numita cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cererea de chemare în judecată), deşi îi cunoşteau conţinutul încă din anul 2004. Prin aceasta, termenul de 30 de zile recunoscut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, pentru atacarea cu plângere a dispoziţiilor sau, după caz, a deciziilor motivate a fost nerespectat, fiind vorba despre o plângere tardivă.
Nu a existat eroarea materială invocată de reclamante, câtă vreme atunci când au atacat dispoziţia nr. Y/2004 au folosit singularul, iar nu pluralul, iar în considerentele cererii este indicat un singur imobil.
Prin întâmpinare, reclamanţii au solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Prin Decizia civilă nr. 48/A din 8 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii M.R., B.S., B.D. şi C.M., precum şi apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi instanţa de apel a reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din înscrierile existente sub B+1 în CF Cluj asupra apartamentului nr. 2 compus din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente şi 1 pivniţă, având o suprafaţă construită de 43,33 m.p. şi cotă din părţile indivize comune de 50/100, numita S.V. şi-a intabulat cu titlu de cumpărare dreptul de proprietate la data de 12 noiembrie 1975, în baza titlului de proprietate din 28 decembrie 1974 eliberat de Administraţia Financiară Cluj.
Acest titlu de proprietate ce a stat la baza intabulării de sub B+1 nu a fost, până în prezent, desfiinţat în condiţiile legii, astfel că el trebuie considerat valid şi prin consecinţă, pe deplin producător de efecte juridice.
Este vorba, aşadar, despre un apartament care, până la eventuala desfiinţare a titlului de dobândire se bucură de prezumţia legalei înstrăinări către S.V., ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Dintr-o asemenea perspectivă, în mod legal prima instanţă a refuzat restituirea în natură a apartamentului, hotărând că este îngăduită exclusiv acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
În cadrul prezentei plângeri împotriva dispoziţiilor Primarului nu ar putea fi avute în vedere aspectele invocate de către reclamantă, prin cererea de apel, aspecte privitoare la contradicţia dintre prevederile Decretului nr. 111/1959 şi cele ale art. 8 ale Constituţiei României din anul 1948, după cum nu s-ar putea ţine seama nici de susţinerile ce afirmă imposibilitatea cumpărării apartamentului nr. 2 de către S.V. în anul 1974, câtă vreme împărţirea pe apartamente a construcţiei s-ar fi făcut doar în anul 1975, căci aceste aspecte ar putea prezenta utilitate numai în legătură cu soluţionarea unei cereri în nulitatea titlului de proprietate al fostei proprietare tabulare S.V. Or o asemenea cerere nu a fost dedusă judecăţii în prezentul proces, ceea ce trimite la concluzia că prima instanţă a statuat, sub aceste aspecte, pe deplin corect.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la nelegala atribuire, aferent apartamentului nr. 2, a unei cote din teren de 110/215 m.p., câtă vreme din înscrierea existentă sub B+5 în CF Cluj, rezultă că asupra acestei cote proprietarul tabular S.G. (succesor al lui S.V.) a dobândit dreptul prin Ordin al Prefectului Judeţului Cluj, conform Legii nr. 18/1991, iar acest ordin valorând titlu de proprietate în beneficiul lui S.G., nu a fost, nici el, desfiinţat total sau parţial în vreuna din modalităţile prevăzute de lege.
Rezultă, prin consecinţă, că şi sub acest aspect apelul reclamanţilor este nefondat, el urmând a fi respins în baza art. 296 C. proc. civ.
În ce priveşte apelul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, instanţa de apel a reţinut:
Prin cererea numită „Contestaţie" înregistrată la Tribunalul Cluj în data de 12 octombrie 2007, reclamanţii, au solicitat „anularea ca netemeinică şi nelegală a acestei decizii", adică a deciziei nr. Y din 23 februarie 2004 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca despre care, în prealabil, făcuseră vorbire.
Rezultă, aşadar, că aparent contestaţia (plângerea) s-a îndreptat exclusiv în contra dispoziţiei (numită eronat „decizie" de către reclamante) nr. Y/2004, fără a viza şi dispoziţia nr. X din 23 februarie 2004 a aceleiaşi autorităţi.
Consecutiv solicitării de anulare a dispoziţiei nr. Y/2004 reclamantele B.S. şi C.M. (aceasta din urmă fiind autoarea notificării în raport de care a fost emisă dispoziţia nr. X/2004), au pretins „admiterea cererii noastre de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, strada C., înscris în CF cu nr. top. R", adică a întregului imobil, reunindu-se astfel pretenţiile formulate iniţial, prin notificări distincte, de B.S. şi C. (Co.) M.
Coroborând acest obiect al contestaţiei cu motivele ei de fapt şi drept, rezultă, în afara îndoielii, că intenţia celor două petente a fost de a contesta soluţiile date notificărilor formulate în mod separat, pretenţiile lor referindu-se la întregul imobil.
Prin urmare, doar aparent nu a fost atacată şi dispoziţia nr. X/2004 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, căci cercetarea conţinutului propriu-zis al contestaţiei evidenţiază, cu îndestulătoare claritate, contrariul.
Instanţa de apel a considerat ambele apeluri nefondate şi în baza art. 296 C. proc. civ au fost respinse.
Împotriva deciziei mai sus menţionată, au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi reclamanţii M.R., B.S., B.D., C.M., pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a arătat că, iniţial, la data de 26 martie 2004 s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. Y/2004 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, dispoziţie emisă în soluţionarea notificării formulată pentru imobilul situat în Cluj-Napoca strada C. înscris în CF Cluj cu nr. top. R.
Prin precizarea de acţiune formulată la data de 22 septembrie 206 sub forma "îndreptare a erorii materiale", reclamanţii solicită instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună şi anularea dispoziţiei nr. X/2004, afirmând că în urmă cu doi ani când au formulat plângere împotriva dispoziţiei nr. Y/2004, au fost în eroare şi prin urmare să aprecieze instanţa că ambele dispoziţii au fost atacate în termenul legal stabilit de legiuitor.
Tribunalul Cluj în mod nelegal a admis acţiunea precizată şi pe cale de consecinţă a dispus anularea ambelor dispoziţii, obligând la emiterea unei singure dispoziţii - arătând şi modalitatea de emitere a acesteia.
Curtea de Apel Cluj, stabileşte în pag. 5 alin. (6) ca "într-adevăr reclamanţii au solicitat anularea unei singure dispoziţii însă în aparenţa contestaţia viza imobilul situat în Cluj-Napoca strada C. O atare motivare nu este convingătoare, nu este susţinută de vreun temei de drept şi nici poate fi reţinută ca legală.
În speţă, după cum rezultă din procedura de comunicare a dispoziţiei (vezi semnătura de primire), reclamanţii au cunoscut conţinutul deciziei contestate prin acţiunea înregistrată sub nr. 3137/2004 încă din anul 2004.
În acest context, termenul în care persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii pot să conteste Decizia sau dispoziţia dată ca urmare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 este de 30 de zile de la comunicarea dispoziţiei sau deciziei motivate potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001. Acest termen este unul de decădere şi nu unul de recomandare.
Nu poate fi reţinută supoziţia reprezentantului reclamanţilor potrivit căreia "au fost în eroare" şi prin urmare când au atacat dispoziţia nr. Y/2004 nu au fost în măsura să indice şi numărul celei de a doua dispoziţie, întrucât, după cum rezultă din modul de formulare a acţiunii, reclamantele folosesc "singularul în exprimare şi nu pluralul" iar în considerente este indicat un singur imobil.
Pentru toate considerentele menţionate mai sus, solicită amiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanţii M.R., B.S., B.D., C.M. au arătat că instanţa de control a apreciat că atâta timp cât sunt în vigoare actele juridice de dobândire a dreptului de proprietate de către defuncta S.V. şi succesorul acesteia, S.G. nu se poate dispune restituirea în natură a întregului imobil.
Au dovedit calitatea de moştenitori după persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, cât şi temeinicia cererii lor pentru apartamentele 1, 3 şi 4, a cotei de teren aferentă acestor apartamente, iar apartamentul 2 s-a apreciat că nu poate fi restituit în natură deoarece a fost înstrăinat defunctei S.V. şi apoi moştenit de către numitul S.G.
Instanţa nu le-a atribuit întregul imobil compus din 2 corpuri de clădire şi terenul aferent. Nu au avut cunoştinţă de partajarea imobilului care a fost un tot unitar, aşa cum rezultă din înscrierea din CF din 8 martie 1938. Dezmembrarea operată de Statul Român a făcut cât mai complicată situaţia juridică a acestuia, astfel că nu a cunoscut împrejurarea că apartamentul 2 a fost înstrăinat în 1974. Consideră că există o neconcordanţă între actul juridic al preluării imobilului de către Statul Român în temeiul Decretul nr. 111/1951, care nu constituie un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate, deoarece contravenea art. 8 din Constituţia din 1948, care a recunoscut şi a garantat proprietatea particulară şi înstrăinarea dreptului de proprietate asupra unei singure încăperi atâta timp cât înscrierea dreptului de proprietate a Statului Român s-a făcut doar în 12 noiembrie 1975, când a avut loc şi împărţirea pe apartamente, astfel că S.V. nu putea dobândi dreptul de proprietate în 1974 asupra unui apartament inexistent. Pe de altă parte, era imposibil să se vândă dreptul de proprietate asupra unei singure încăperi fără dependinţe, pentru că aceasta nu constituia un spaţiu de locuit util.
Este real că în prezent există intabulat dreptul de proprietate al lui S.G. cu titlu de moştenire asupra unei camere, care se află în mijlocul clădirii, iar S.G. foloseşte de fapt întreaga clădire, fără nici un temei sau îndreptăţire. Mai mult, Statul Român, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară, s-ar fi intabulat în temeiul unei sentinţe civile nr. 8102/1955, pronunţată în Dosarul nr. 7710/1955 al Tribunalului Cluj.
Redau în cele ce urmează situaţia juridică a imobilului pentru edificarea instanţei.
Imobilul solicitat a figurat în CFCluj, nr. top. R, compus din casă de cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu 2 camere, 1 bucătărie şi dependinţe, casă de cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu 2 camere şi curte în strada C. şi teren de 195 stjp, unde sub B 1, 2 figurau ca proprietari G.T. şi soţia născută S.F., cu o menţiune din 1938. La cedarea Ardealului de Nord în anul 1940 defuncta G.F. s-a refugiat în România în localitatea P. împreună cu cei doi copii S. şi I. În Cluj a rămas G.T. care atunci avea 51 ani. Au înţeles de la vecini că a fost deportat în Ungaria în cursul anului 1940, de unde nu s-a mai întors. Soţia acestuia s-a reîntors din refugiu, dar nu a mai putut să ocupe casa pentru că a fost ocupată de alte persoane cât au stat în refugiu. Au formulat acţiunea pentru declararea morţii prezumate şi în urma admiterii cererii s-a putut face dezbaterea succesorală conform certificatului de calitate de moştenitor nr. PP/2007 din 9 mai 2007, eliberat de Biroul Notarial Publice L.P.
G.F. a decedat în anul 1980, iar în anul 1991 a decedat şi fratele reclamantei defuncte G.I., al cărui unic moştenitor este fiica acestuia, aflată în prezent în Canada, fiind căsătorită C.
Între timp a decedat şi reclamanta B.S., după care au dezbătut succesiunea, eliberându-se certificatul de moştenitor din 11 iulie 2006, de către Biroul Notarial Public L.P. Succesorii sunt M.R. şi reclamanţii B.S. şi B.D.
Învederează deasemenea că hotărârea mai este nelegală şi pentru că terenul trebuia restituit în natură în întregime, deoarece cota cuvenită apartamentului 2 nu poate să fie jumătate din cota întregului imobil pentru că această cotă trebuia raportată la suprafaţa de teren înscrisă în CFCluj, nr. top. N şi nu la întreaga suprafaţă dezmembrată în cărţile funciare de 195 stjp.
Recursul este nefondat.
Cu privire la recursul declarat de reclamanţi Înalta Curte reţine că, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reţinând că apartamentul nr. 2 nu poate fi restituit în natură, nemaifiind în patrimoniul statului, ci în proprietatea altei persoane, motiv pentru care reclamanţii sunt beneficiarii măsurii reparatorii în echivalent în raport de disp. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Instanţa de apel în acest cadru procesual şi în raport de limitele învestirii prin contestaţia formulată, nu poate analiza legalitatea actului de cumpărare a acestui apartament de către proprietara S.V., actul de proprietate al numitei S.V., fiind prezumat a fi încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce conduce la concluzia că faţă de acest apartament deveneau incidente disp. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. De aceeaşi prezumţie de legalitate se bucură şi actul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului, din înscrierea existentă sub B+5 în CF Cluj, rezultă că asupra acestei cote proprietarul tabular S.G. (succesor al lui S.V.) a dobândit dreptul prin Ordin al Prefectului Judeţului Cluj, conform Legii nr. 18/1991.
Cu privire la recursul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a soluţionat critica acestui recurent care viza tardivitatea formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. X/2004, întrucât prin contestaţia formulată s-a solicitat restituirea în natură a întregului imobil, fiind atacată implicit şi dispoziţia nr. X din 23 februarie 2004 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, prin care se soluţionase, privitor la acelaşi imobil, situat în Cluj-Napoca strada C., notificarea formulată în mod separat de C.M.
Sunt considerentele pentru care în temeiul disp.a rt. 312 alin. (1) C. proc. civ. vor fi respinse ca nefondate, ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii M.R., B.S., B.D., C.M. şi de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Împotriva deciziei nr. 48 din 8 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3530/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3527/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
