ICCJ. Decizia nr. 3530/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3530/2011
Dosar nr.3555/86/2007
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16 mai 2007, reclamanţii S.B. şi S.M., au formulat, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, contestaţie împotriva dispoziţiei din 3 mai 2004, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor situate în Cîmpulung Moldovenesc, identice cu parcelele topo. nr. X casă şi curte şi nr. Y arabil, înscrise în CF a comunei cadastrale Cîmpulung Moldovenesc, cu motivarea că aceste bunuri au trecut în proprietatea statului în baza Convenţiei româno-germane din 30 octombrie 1940 şi nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că sunt proprietarii imobilului a cărui restituire o solicită şi ca atare, nu se justifică respingerea acesteia.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, a fost respinsă ca nefondată contestaţia, în motivare reţinându-se că imobilele revendicate au trecut în proprietatea Statului Român în baza Convenţiei româno-germane din 30 octombrie 1940, astfel că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care se referă în mod expres la imobile preluate abuziv în perioada 1945-1989.
Prin Decizia nr. 10 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de pârâta Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în totalitate sentinţa apelată, iar pe fond, a admis acţiunea, a desfiinţat dispoziţia din 3 mai 2004 emisă de Primarul Municipiului Câmpulung Moldovenesc şi a dispus restituirea în natură a bunului imobil teren, identic cu p.f. nr. X de 603 m.p. şi p.f. nr. Y de 269 m.p., ambele înscrise în CF a comunei cadastrale Cîmpulung Moldovenesc şi a imobilului clădire situat pe p.c. nr. X, bunuri situate în oraşul Cîmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava.
În motivarea soluţiei sale, Curtea de Apel a reţinut următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1519 din 13 octombrie 2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus radierea intabulării dreptului de proprietate al Statului Român din CF cu privire la imobilele în litigiu, cu revenirea la situaţia anterioară. Prin încheierea din 8 decembrie 2009 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpulung Moldovenesc s-a confirmat efectuarea acestor modificări în cartea funciară, dreptul de proprietate cu privire la imobile fiind înscris în favoarea numitului D.S., autorul petenţilor. Aceste modificări operate în cartea funciară, împreună cu încheierile nr. V/1947 şi W/1929 din Registrul de carte funciară şi cu actele de stare civilă fac dovada dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor cu privire la imobilele în litigiu şi justifică îndreptăţirea petenţilor de a revendica aceste bunuri, în calitate de descendenţi ai lui D.S.
Caracterul abuziv al preluării de către stat a bunurilor este demonstrat de imposibilitatea instituţiei intimate de a depune la dosar acte şi înscrisuri referitoare la acest aspect, iar preluarea imobilelor ulterioară anului 1945 este dovedită de actele de la dosar, respectiv adeverinţa emisă de Întreprinderea de Stat E. care certifică faptul că în perioada 1 mai 1949 - 9 octombrie 1963 reclamantul S.M. era salariat al acestei întreprinderi, precum şi certificatele de călătorie pentru plecarea din ţară, care, deşi ilizibile, este cert că sunt emise după data de 30 decembrie 1947, când s-a proclamat Republica Populară Română şi chiar ulterior acestei date, având în vedere prezumţia care rezultă din folosirea literei „î" în loc de „â" în cuprinsul înscrisului.
În ce priveşte identificarea construcţiilor şi măsurarea terenurilor, din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C.D. şi din suplimentul la acest raport rezultă că parcela nr. X în suprafaţă actuală de 603 m.p. este ocupată în prezent de Grădiniţa cu program prelungit nr. P, pe o arie de 300 m.p., magazie de lemne de 30 m.p. şi curte aferentă de 220 m.p., restul suprafeţei fiind ocupată de numiţii O.C. şi M.L., care deţin contracte de închiriere pe teren. Parcela funciară nr. Y, în suprafaţa actuală de 269 m.p. este deţinută în întregime de familiile Z.M. şi A.A., cu grădina şi coteţele de păsări, fără a se identifica un contract de închiriere pentru suprafeţele astfel ocupate.
Imobilul casă de pe parcela construcţii X revendicat de reclamanţi este repartizat în prezent Grădiniţei nr. P, imobil inclus în inventarul bunurilor publice de interes local aprobat prin HG nr. 1357/2001, iar restul construcţiilor edificate pe teren sunt construcţii provizorii (parte din garaj, magazie şi coteţ păsări).
Având în vedere aspectele reţinute anterior, instanţa a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la restituire, în sensul prevăzut de art. 4 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001 modificată, iar imobilele revendicate fac parte din categoria celor prevăzute de art. 2 pct. i din această lege şi se află în administrarea instituţiei intimate.
În ce priveşte excepţia tardivităţii, aceasta a fost respinsă ca nefondată, cu următoarea motivare:
Prin adresa din 5 mai 2003 intimata a comunicat mandatarei reclamanţilor, avocat P.L., dispoziţia din 3 mai 2004, contestată în prezenta cauză.
Comunicarea dispoziţiei rezultă şi din borderoul nr. A pentru expedierea corespondenţei şi citaţiilor din 20 iulie 2007, însă la dosar nu există nici un act care să ateste confirmarea primirii dispoziţiei, astfel încât termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei urmează a fi calculat de la data recomunicării dispoziţiei, în urma cererii pe care reclamanţii au adresat-o Primăriei Câmpulung Moldovenesc în luna februarie 2007.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul Câmpulung Moldovenesc, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia tardivităţii contestaţiei, întrucât aceasta a fost formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, dispoziţia a fost comunicată doamnei avocat P.L., mandatara notificatorilor, conform procurii depuse la dosar, prin adresa din 05 mai 2004, iar faptul că, urmare solicitării notificatorilor, dispoziţia le-a fost recomunicată acestora prin adresa din 23 martie 2007, nu prezintă relevanţă.
Faţă de împrejurarea că dispoziţia a fost comunicată mandatarei notificatorilor, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, în anul 2004, iar contestaţia a fost formulată în anul 2007, în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia tardivităţii.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamanţilor, cu consecinţa menţinerii sentinţei Tribunalului.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentului vizează exclusiv respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită (...) în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, legea aplicabilă în cauză - Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nici o derogare în stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru declanşarea fazei judiciare a procedurii pe care o reglementează, stabilind că acest termen curge de la comunicarea actului contestat.
În speţă, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, prin adresa din 5 mai 2003 intimata a comunicat mandatarei reclamanţilor, avocat P.L., dispoziţia contestată în prezenta cauză, fapt ce rezultă şi din borderoul nr. A pentru expedierea corespondenţei şi citaţiilor din 20 iulie 2007.
În dosar nu există însă nicio dovadă de confirmare a primirii dispoziţiei.
Problema care se pune nu este aceea că dispoziţia a fost comunicată mandatarei reclamanţilor, astfel cum susţine recurentul, ci faptul că nu există dovada că reclamanţii au primit dispoziţia sau au luat cunoştinţă în vreun fel de conţinutul acesteia.
Această împrejurare echivalează cu o necomunicare a actului contestat şi sub aspectul soluţionării excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei, are drept consecinţă neînceperea curgerii termenului pentru atacarea în justiţie a deciziei emise.
Împrejurarea că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde norme prin care să reglementeze modalitatea de comunicare a deciziilor/dispoziţiilor emise în procedura pe care o instituie, nu poate duce la concluzia că această comunicare ar putea avea alt rol decât acela de a fi adusă la cunoştinţa persoanei interesate, de vreme ce legea impune, în mod expres, prin textul art. 26 alin. (3) comunicarea, ca modalitate de înştiinţare a persoanei îndreptăţite asupra modului de soluţionare a notificării formulate.
De aceea, aducerea la cunoştinţa persoanei îndreptăţite, prin comunicare, a actului pe care are, ulterior, are posibilitatea de a-l ataca în justiţie, nu poate fi înlăturată de împrejurarea că Decizia/dispoziţia emisă a fost comunicată mandatarului notificatorilor.
Prin urmare, susţinerile recurentului nu pot fi primite, întrucât acesta nu a dovedit că reclamanţii au primit sau au cunoscut în vreun fel conţinutul deciziei contestate dar, nu au atacat-o în termen legal în justiţie.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Câmpulung Moldovenesc împotriva deciziei nr. 10 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3531/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3528/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
