ICCJ. Decizia nr. 3534/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3534/2011
Dosar nr.8791/3/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 06 martie 2009 reclamanta B.G.F. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent, Ministerul Finanţelor Publice), solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând preţul de piaţă al apartamentului nr. 5 situat în imobilul din Bucureşti, strada C., ce a fost restituit proprietarului iniţial.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de cumpărător, a încheiat cu C.-D.-D., în calitate de vânzători, contractul din 20 ianuarie 1997 având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. 5 situat în imobilul din Bucureşti, strada C.
A mai susţinut reclamanta că a fost de bună credinţă la cumpărarea imobilului, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 8216 din 25 mai 2007 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de F.L. şi D.V. în contradictoriu cu chiriaşa cumpărătoare - reclamanta din prezenta cauză.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1337, 1344 C. civ., art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată prin Legea nr. 1/2009, titlul I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 226 din 22 februarie 2010, a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General, pentru lipsa calităţii procesual pasive şi a admis în parte acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice, obligând acest pârât să plătească reclamantei suma de 149.209 euro, echivalent în lei la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, calitate procesual pasivă în astfel de cauze - privind restituirea preţului actualizat către chiriaşii cumpărători o are Ministerul Finanţelor Publice şi nu Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
Reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dobândit în baza contractului din 20 ianuarie 1997, în urma pronunţării sentinţei civile nr. 8216 din 25 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, prin care a fost admisă cererea de revendicare formulată de reclamanţii F.L. şi D.V. în contradictoriu cu B.G.F. şi Municipiul Bucureşti prin Primar General.
Această sentinţă a rămas irevocabilă prin pronunţarea deciziei civile nr. 57R din 05 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Aşadar, Tribunalul a constatat că reclamanta se află în situaţia cumpărătorului în baza Legii nr. 112/1995, care a pierdut proprietatea imobilului cumpărat în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, deşi contractul său de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Împotriva sentinţei Tribunalului, în termen legal a formulat apel pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român.
Prin Decizia nr. 410 A din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:
Potrivit art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009: „(2) Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. (21) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. (3) Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Din examinarea acestor dispoziţii legale, rezultă că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că textul de lege invocat mai sus este incident şi în situaţia în care contractul încheiat de foştii chiriaşi nu a fost anulat, ci numai în urma comparării de titluri a fost considerat mai puţin preferabil. Tocmai de aceea norma juridică nu face referire la „anularea" acestor contracte, ci la „desfiinţarea" lor, ceea ce include orice situaţie care le lipseşte de efecte juridice.
Nu există nici o raţiune care să justifice o diferenţă de tratament sub aspectul persoanei care trebuie să răspundă juridic pentru pierderea dreptului de proprietate de către cumpărători, între ipoteza în care contractul a fost anulat, în raport de cea în care contractul nu a fost anulat.
Mai mult, Curtea a avut în vedere că vânzătorul nu a făcut decât să respecte o obligaţie legală, nefiind echitabil ca răspunderea să revină celui care şi-a îndeplinit o obligaţie legală, cu atât mai mult cu cât contractul nu a fost anulat, presupunându-se că dispoziţiile legale privitoare la vânzare au fost respectate întocmai de către vânzător.
Curtea a apreciat că prin dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementat cu caracter de normă specială, dreptul chiriaşilor - ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate - la restituirea despăgubirilor de la Ministerul Finanţelor Publice, motiv pentru care în astfel de situaţii, este atrasă incidenţa normei speciale, fiind exclusă astfel de la aplicare - potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant - norma generală, în speţă, dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicţiune.
Prin urmare, în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cel chemat să răspundă în calitate de pârât, pentru despăgubirile reprezentând preţul de cumpărare actualizat sau, după caz, preţul de piaţă al imobilului (neincluzând valoarea îmbunătăţirilor determinate de cheltuielilor necesare şi utile), este pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reluând în mare parte criticile formulate prin cererea de apel, recurentul arată că înţelege să reitereze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dăuna unui terţ.
Or, Ministerul Finanţelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamantă şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatarul său, este terţ faţă de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului Bucureşti.
Nici dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanţelor Publice şi să acorde calitate procesuală acestei instituţii, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului.
Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ. Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală, pentru evicţiune totală a vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Mai arată recurentul că nici în urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, nu are calitate procesual pasivă, întrucât nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă şi Primăria Municipiului Bucureşti.
În situaţia de faţă, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres situaţia în care Ministerul Finanţelor Publice poate fi obligat la restituirea preţului actualizat la valoarea de piaţă plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi anume în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate irevocabil.
Or, instanţa de fond, în momentul în care a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta B.G. şi a dispus obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata preţului actualizat la valoarea de piaţă a imobilului, a încălcat aceste dispoziţii legale, întrucât legiuitorul a reglementat în mod expres şi limitativ această ipoteză, iar instanţa, prin pronunţarea acestei hotărâri, a adăugat la lege, încălcând şi dispoziţiile art. 1344 C. civ.
În subsidiar, în măsura în care se va respinge această excepţie, pe fondul cauzei, recurentul a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piaţă, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: prima condiţie este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiţie este ca ele să fi fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În speţă, condiţia referitoare la desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nu este îndeplinită, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada că acest contract de vânzare-cumpărare ar fi fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Astfel, recurentul apreciază că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat la restituirea preţului, actualizat la valoarea de piaţă, achitat de către reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Recursul aduce în dezbatere în primul rând, problema calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, motivându-se, cu referire la dispoziţiile art. 1337 şi 1341 C. civ., faptul că răspunderea pentru evicţiune se angajează în sarcina vânzătorului care, în speţă, este Primăria Municipiului Bucureşti, în timp ce recurentul are calitatea de terţ faţă de actul juridic al înstrăinării.
Critica este nefondată întrucât se întemeiază pe dispoziţiile dreptului comun referitoare la răspunderea pentru evicţiune or, materia este reglementată de legea specială.
Astfel, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice".
Este tocmai temeiul juridic a cărui aplicare, în mod corect a făcut-o instanţa de apel, tranşând problema raportului dintre norma generală şi cea specială.
Aşa fiind, se constată legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, acesta fiind titularul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, în ce priveşte cererea de obligare la plata preţului de piaţă al imobilului.
Susţinerea recurentului vizând faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 501 C. proc. civ. este de asemenea nefondată, pentru următoarele argumente:
Din interpretarea dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, rezultă distincţia între preţul actualizat şi preţul de piaţă al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate şi această distincţie funcţionează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu rea-credinţă, ca o consecinţă a admiterii acţiunii în nulitate sau prin admiterea acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiţie, existenţa unor titluri valabile de proprietate.
Art. 501 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009 prevede că: „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabileşte prin expertiză".
Astfel, ipotezele avute în vedere de dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 sunt diferite de cele cuprinse în art. 501 şi se exclud reciproc pentru că, în timp ce art. 50 are în vedere restituirea preţului actualizat în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dispoziţiile art. 501 dimpotrivă, se referă la restituirea preţului de piaţă al imobilelor în situaţia contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin art. 8 din Legea nr. 1/2009, la art. 20 din Legea nr. 10/2001, s-a introdus alin. (21), potrivit cărora „În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriaşii care au cumpărat cu bună credinţă imobilele în care locuiau şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ( …)".
Aşa fiind, este evident că, în înţelesul Legii nr. 1/2009, prin „desfiinţare" nu se înţelege doar situaţia când contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost anulat, ci şi cea a admiterii unei acţiuni în revendicare.
Faţă de împrejurarea că în fazele procesuale anterioare nu s-a reţinut că, în speţă, contractul ar fi fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, este evidentă concluzia că, menţinându-se valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor acestei legi, se impune acordarea valorii de piaţă a imobilului.
Întrucât prin sentinţa civilă nr. 8216 din 25 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a admis acţiunea în revendicare prin comparare de titluri formulată de foştii proprietari împotriva cumpărătoarei în temeiul Legii nr. 112/1995 - reclamanta din prezenta cauză - cu privire la imobilul litigios, contractul de vânzare-cumpărare care a reprezentat titlul de proprietate al reclamantei nu a fost desfiinţat, însă aceasta a pierdut dreptul de a exercita atributele specifice dreptului de proprietate asupra bunului, fiind obligată a ceda, în favoarea foştilor proprietari, deplina proprietate şi liniştita posesie a imobilului.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv cea a admiterii acţiunii în revendicare formulate de foştii proprietari şi menţinerea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că, are dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 410 A din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3537/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3533/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
