ICCJ. Decizia nr. 3537/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3537/2011
Dosar nr.7704/101/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, reclamanta O.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să îl oblige pe acesta la plata sumei de 500.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că de la data de 18 iunie 1951 până la data de 24 februarie 1956 a fost strămutată şi i s-a stabilit domiciliul forţat împreună cu familia în comuna Z.V., jud. Brăila. A arătat că au fost luaţi de la domiciliul lor din comuna S. fără nicio explicaţie, fără a fi lăsaţi să ia vreun bun cu ei, au fost transportaţi cu vagoane pentru animale şi apoi cu căruţa până la Z.V., unde au fost lăsaţi în câmp şi li s-a interzis să depăşească limita de 5 km. Reclamanta a mai menţionat că au locuit într-un bordei în pământ în primii doi ani şi au îndurat condiţii inumane de viaţă, neavând mâncare, apă, medicamente, asistenţă medicală şi fără a urma vreo formă de şcolarizare, iar când s-au întors la domiciliu au fost marginalizaţi de ceilalţi copii şi de cadrele didactice.
Prin sentinţa civilă nr. 61 din 9 februarie 2010, a Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 140.000 euro, precum şi la 1.000 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, dat fiind faptul că ea, împreună cu familia sa, a fost dislocată de la domiciliul său pe o perioadă de 4 ani şi 8 luni.
Prin stabilirea domiciliului obligatoriu, reclamantei i-au fost încălcate dreptul la libertate şi dreptul la educaţie întrucât, fiind minoră, a fost privată de posibilitatea de a participa la cursurile şcolare specifice vârstei. Această măsură a produs consecinţe şi după momentul întoarcerii la domiciliu, reclamanta şi familia sa fiind trataţi diferit de consăteni.
În stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere şi repercusiunile asupra stării sănătăţii reclamantei, precum şi asupra posibilităţii acesteia de a se realiza pe plan social, profesional şi familial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta O.E., cât şi pârâtul Statul Român.
Reclamanta apelantă a solicitat prin apelul său admiterea în totalitate a acţiunii şi majorarea daunelor morale la suma de 500.000 euro, susţinând că datorită domiciliului forţat obligatoriu şi datorită strămutării a fost obligată să îndure condiţii inumane de viaţă şi că Statul Român responsabil de toate acestea avea obligaţia să-i plătească contravaloarea suferinţelor îndurate.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat la rândul său apel solicitând schimbarea sentinţei de fond cu respingerea acţiunii sau eventual reducerea contravaloarea daunelor.
S-a motivat arătându-se că reclamanta nu are dreptul de a solicita despăgubirile dat fiind că nu a fost condamnată politic, că oricum a primit drepturi băneşti pentru faptul că a fost persecutată politic şi oricum sumele sunt mult prea mari în raport de persecuţiile concret suferite şi de despăgubirile deja primite.
Prin Decizia civilă nr. 153 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantei şi a admis apelul pârâtului Statul Român, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul reducerii cuantumul despăgubirilor la suma de 250.000 RON, menţine restul dispoziţiilor ale sentinţei.
În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut următoarele considerente:
În perioada 18 mai 1951 – 24 februarie 1956, reclamanta O.E. a suferit, împreună cu familia sa, o deportare de la domiciliul său din comuna S., judeţului Mehedinţi în comuna Z.V., judeţul Brăila, unde i s-a stabilit domiciliul obligatoriu.
În această situaţie reclamanta este îndreptăţită conform art. 3 Legea nr. 221/2009 să primească daune morale pentru măsura administrativă luată împotriva familiei sale şi care s-a aplicat şi asupra sa, dat fiind că la data strămutării domiciliului, reclamanta avea vârsta de 3 ani.
De altfel, reclamantei născută la data de 26 august 1947 i s-a şi recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, deşi este destul de greu de imaginat cum şi în ce mod aceasta a reuşit să lupte contra regimului opresiv încă de la vârsta de 3 ani.
Tot pentru perioada de deportare de 4 ani şi 8 luni reclamantei i s-a acordat în baza Legii nr. 118/1990 o indemnizaţie lunară de 936 RON.
Reclamanta este îndreptăţită să primească, conform Legii nr. 221/2009, daune morale pentru suferinţele sale din timpul strămutării forţate, dar la calcularea acestor daune trebuie avut în vedere suferinţa concretă, iar nu cea pretinsă în mod interesat de reclamantă. Totodată trebuie avut în vedere că deja reclamanta a primit pentru 4 ani şi 8 luni de suferinţă o indemnizaţie lunară de 936 RON, ceea ce reprezintă o sumă pe care majoritatea celorlalţi cetăţeni care n-au suferit în domiciliul obligatoriu, dar au suferit muncind zilnic, întreaga viaţă, nu o primesc la retragerea în pensie.
Au fost apreciate şi condiţiile specifice concrete legate de persoana reclamantei, care a suferit domiciliul forţat şi strămutarea la vârsta de 3 ani până la vârsta de 8 ani.
Or, la această vârstă esenţială dezvoltării, este în principal ocrotirea familiei, de care reclamanta nu a fost despărţită. Şi tot datorită vârstei nu se poate invoca decât parţial inconvenientele legate de lipsa unei bune educaţii şcolare.
Oricum, reclamanta nu a dovedit că ar fi fost împiedicată să urmeze cursurile şcolare, la vârsta de 7 ani, notoriu fiind că regimul comunist deşi era opresiv, se preocupa totuşi cu multă atenţie de obligativitatea frecventării cursurilor şcolare.
Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat că suma reprezentând contravaloarea daunelor morale acordate reclamantei sunt vădit exagerate şi că o sumă corectă conform Legii nr. 221/2009 este apreciată de instanţă la 250.000 RON.
Instanţa a dispus obligarea Statului Român la plata daunelor în moneda naţională, iar nu în euro, aşa cum s-a solicitat prin cererea introductivă.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtul.
I. Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici:
La stabilirea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral, instanţa de apel nu a avut în vedere situaţia reală de fapt din speţă.
Astfel, organele de represiune comuniste s-au comportat într-un mod dur şi inuman cu reclamanta şi familia sa.
În noaptea deportării, au fost treziţi în miez de noapte de către organele de securitate, părinţilor ei i s-au confiscat actele şi au fost puşi sub pază până a doua zi, când au fost transportaţi cu căruţele, tot sub pază militară, până la gara M., unde au stat timp de două zile, până au venit trenurile cu vagoane de transport animale, în care au fost îmbarcaţi. Condiţiile de transport au fost inumane, nu li s-a oferit hrană şi nu ştiau unde vor fi duşi.
Ajunşi în localitatea Z.V., judeţul Brăila, au fost lăsaţi în plin câmp, li s-a arătat un ţăruş bătut în pământ şi li s-a spus că acela va fi domiciliul lor şi că nu au voie să depăşească 5 km de acesta, iar pe buletinul părinţilor a fost aplicată ştampila „DO" (domiciliu obligatoriu).
Fiind în câmp, fără casă, haine, mâncare, mama şi tatăl său au săpat un bordei în pământ. Aici au îndurat condiţii inumane de viaţă, precum frigul, foame şi teroarea de a nu fi duşi în altă parte. Foametea era de neîndurat, astfel că ajunseseră să mănânce plante de pe câmp şi rădăcini, iar unii dintre ei, chiar şoareci şi şerpi.
În perioada celor 5 ani de deportare, fiecare dintre ei a suferit cumplit din cauza vicisitidinilor vremii, condiţiilor mizere şi bolilor contactate.
Astfel, susţine recurenta, că prin această strămutare i s-au produs suferinţe pe plan moral şi social, i-a fost ştirbită demnitatea umană, liberatatea, sănătatea, posibilitatea de a se realiza pe plan social şi profesional, i-a fost lezată viaţa personală, libertatea, sănătatea, proprietatea, iar suferinţele fizice şi psihice sunt dincolo de orice îndoială şi nu pot fi descrise şi compensate cu adevărat.
Doctrina şi jurisprudenţa au stabilit un set de criterii orientative, pe care instanţa să le aibă în vedere atunci când stabileşte cuantumul daunelor morale, prejudiciul suferit apreciindu-se după importanţa valorii lezate, după gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice suferite.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, iar cuantumul acestor daune trebuie stabilit în aşa fel încât să i se asigure victimei o satisfacţie de ordin moral, susceptibilă de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantei, iar pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.
II. Prin recursul său, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Mehedinţi a criticat Decizia recurată sub următoarele aspecte:
1. Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care au suferit o condamnare prin sentinţă penală, nu şi celor faţă de care s-a luat o măsură administrativă, cum este cazul în speţă.
Modul de redactare a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu stabileşte dreptul de a pretinde, în temeiul acestei legi, daune morale de către persoanele care au avut de suferit în urma unei măsuri administrative cu caracter politic luată în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, în partea introductivă a art. 5 se arată care sunt persoanele care urmează să beneficieze de măsuri reparatorii în temeiul legii, fiind menţionate aici persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Totodată, însă, din modul de redactare a legii, rezultă că la fiecare măsură reparatorie în parte se face vorbire despre categoriile de persoane care urmează să beneficieze de aceasta.
În ce priveşte daunele morale reglementate prin art. 5 lit. a) din lege, se specifică că acestea se cuvin pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Termenul de condamnare folosit de lege este cel specific dreptului penal, nu şi în sens general şi în consecinţă, beneficiază de daune morale numai persoanele care au suferit condamnări prin sentinţe penale, nu şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească prevăzută în dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic (...) poate solicita:
a. acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (…)".
În speţă, reclamanta solicită despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale în urma luării unei măsuri administrative cu caracter politic şi nicidecum în urma unei condamnări dispuse printr-o hotărâre judecătorească.
2. Drepturile persoanelor persecutate politic în perioada comunistă sunt stabilite prin OUG nr. 214/1999 şi Decretul-Lege nr. 118/1990, alături de alte norme speciale de reparaţie.
Actele normative enunţate au drept scop repararea prejudiciilor de ordin material şi nu în ultimul rând, moral, celor care au suferit atrocităţile unui regim politic contestat.
În consecinţă, urmare a recunoaşterii calităţii de luptător anticomunist, persoanele cu această calitate beneficiază de restituirea în natură sau în echivalent a bunurilor confiscate, acordarea de ordine şi medalii, atribuirea numelui unor străzi, parcuri, dreptul la o indemnizaţie pentru fiecare an de detenţie, strămutare, deportare, prizonierat, pensie de urmaş, de vechime în muncă pentru fiecare an de detenţie, prizonierat, strămutare, deportare, etc., facilităţi de transport, servicii, locuinţe, asistenţă medicală, scutire de la plata taxelor şi impozitelor.
În speţă, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 a despăgubit pecuniar pe reclamant, toate acestea având drept scop repararea prejudiciilor de ordin material şi moral.
3. În subsidiar, în situaţia în care se va considera întemeiată acţiunea reclamantei, trebuie observat că daunele morale pretinse sunt exagerate faţă de situaţia de fapt.
Întinderea acestei compensaţii se stabileşte pe baza unor criterii cum ar fi durata măsurii abuzive, precum şi consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preţ al durerii, ci o reparaţie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, ţinându-se seama de aplicare principiului îmbogăţirii fără justă cauză. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implică o operaţiune de estimare care se efectuează în raport cu anumite criterii obiective şi nu în mod arbitrar.
Daunele morale se stabilesc prin apreciere, în funcţie de criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic, profesional, social, importanţa valorilor lezate şi măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs persoanei.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtului, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul reclamantei:
Recurenta-reclamantă contestă cuantumul daunelor morale stabilit în apel, susţinând că acesta este mult prea mic în raport de prejudiciul moral suferit ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat, împreună cu familia sa, în comuna Z.V., judeţul Brăila, că nu respectă criteriile legale şi jurisprudenţiale în materie şi că nu asigură o reparare integrală a prejudiciului moral în sensul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În ce priveşte criticile vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt relativă la consecinţele negative suferite de recurenta-reclamantă ca urmare a stabilirii, este de observat că acestea nu pot fi analizate, deoarece greşeala gravă de fapt, consecutivă aprecierii eronate a probelor, nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. 1. pct. 11.2 din OUG nr. 138/2000.
Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurenta-reclamantă, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, criticile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Ceea ce are competenţa să verifice instanţa de recurs este dacă, prin raportare la situaţia de fapt definitiv stabilită de instanţa de apel, legea a fost aplicată corect.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a considerat că suma de 140.000 euro, acordată la fond reclamantei, este nejustificat de mare în raport de prejudiciul moral suferit, în condiţiile în care acesta a beneficiat şi de indemnizaţia lunară reglementată de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi de toate celelalte facilităţi acordate de acest act normativ. În plus, ţinând seama şi de criteriul echităţii, instanţa de apel a redimensionat cuantumul daunelor morale la 250.000 RON, considerând că această sumă reprezintă o despăgubire echitabilă, care păstrează un anumit echilibru în raport cu prejudiciul moral încercat de victimă.
Rezultă că, la cuantificarea daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere atât consecinţele negative suferite de reclamantă ca urmare a stabilirii domiciliului forţat, cât şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. De asemenea, a avut în vedere şi criteriul echităţii, consacrat în jurisprudenţa naţională şi europeană, sens în care Curtea Europeană aplică criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale, în sensul de a se asigura persoanei vătămate o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, fără însă ca despăgubirile acordate să reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului ori venituri nejustificate pentru victimă.
Prin urmare, din perspectiva criteriilor de evaluare a prejudiciului moral, hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea corectă a legii, deoarece se întemeiază pe criteriile stabilite de doctrină şi jurisprudenţă în materia cuantificării daunelor morale, dar şi pe criteriul legal, prevăzut în acest scop de art. 5 alin. (1) lit. a) teza a doua din Legea nr. 221/2009, criteriu care are în vedere măsurile reparatorii deja acordate victimei unei condamnări cu caracter politic în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. Aşa fiind, criticile relative la acest aspect sunt neîntemeiate şi nu pot ocaziona motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte aprecierea, în concret, a cuantumului daunelor morale cuvenite recurentei-reclamante pentru prejudiciul încercat de autorul ei, prin raportare la criteriile aplicabile în materie, aceasta este o chestiune de fapt, care pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Ca atare, criticile în acest sens nu pot fi analizate în recurs, cale extraordinară de atac care permite reformarea unei hotărâri exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi criteriilor doctrinare şi jurisprudenţiale în materia cuantificării daunelor morale.
În consecinţă, recursul reclamantei apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Cu privire la recursul pârâtului:
1. Contrar susţinerilor recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, criticile în acest sens nefiind întemeiate.
Astfel, faptul că la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic.
Aceasta deoarece, alin. (1) al art. 5 deschide calea acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (…)".
Aşa fiind, categoriile de despăgubiri - morale şi materiale - enumerate în continuare, la lit. a) şi b), nu pot fi înţelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menţionate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.
Interpretarea susţinută de recurent, potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri numai pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu şi pentru prejudiciul moral suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, nu poate fi acceptată, deoarece ea ignoră sensul dispoziţiilor de la alin. (1) al art. 5 şi însăşi raţiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.
Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări şi măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situaţii similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale şi morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.
Prin urmare, recunoscând reclamantei dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu pentru el şi părinţii lui, măsură administrativă cu caracter politic prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.
În consecinţă, din acest punct de vedere nu sunt întrunite în speţă condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Este adevărat că prin Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 sunt recunoscute o serie de drepturi persoanelor persecutate politic în perioada comunistă, ceea ce nu înseamnă, însă, excluderea reclamantei de la beneficiul Legii nr. 221/2009, cum s-ar deduce din susţinerile recurentului.
Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire a actelor normative emise anterior în scopul reparării prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, cum sunt şi cele două acte normative invocate în recurs.
Soluţia rezultă din modul de redactare al dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009.
Astfel, la lit. a) se prevede că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral „se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 (…) şi al OUG nr. 214/1999 (…)", iar la lit. b) se prevede acordarea despăgubirilor materiale numai dacă bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative nu i-au fost restituite celui în cauză, în natură sau prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 274/2005.
Prin urmare, faptul că reclamanta este beneficiara unei indemnizaţii acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1991 nu înlătură dreptul său la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit ca efect al măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supus el şi părinţii lui în perioada comunistă, ci este doar un criteriu legal de cuantificare a daunelor morale acordate în baza Legii nr. 221/2009.
Ca atare, criticile formulate pe acest aspect sunt neîntemeiate, cu consecinţa inaplicabilităţii cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3. Recurentul a contestat şi cuantumul daunelor morale, susţinând că deşi s-a raportat corect la criterii precum durata măsurii abuzive şi consecinţele negative produse de aceasta asupra reclamantei şi familiei sale în plan fizic, psihic, profesional şi social, instanţa de apel a stabilit un cuantum prea mare al daunelor morale.
Rezultă că, ceea ce se impută instanţei de apel este nu ignorarea criteriilor de cuantificare a daunelor morale, ci aprecierea dimensiunii acestor daune prin raportare la criteriile aplicabile în materie, deci o chestiune de fapt, care pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.
Cenzurarea temeiniciei unei hotărâri nu mai este, însă, posibilă în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în această cale extraordinară de atac numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.
Pe cale de consecinţă, criticile legate de aprecierea cuantumului daunelor morale nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, astfel că nu pot fi analizate.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi le va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta O.E. şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Mehedinţi împotriva deciziei nr. 153 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3568/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3534/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
