ICCJ. Decizia nr. 3763/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3763/2011
Dosar nr.1284/117/2005
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 436 din 30 iulie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost admisă plângerea formulată de către reclamantul G.N.J. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziţie de soluţionare a notificării în temeiul Legii 10/2001, cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris iniţial în C.F. nr. 22605 Cluj, actualmente înscris în C.F. colectivă nr. 130082 Cluj, în sensul restituirii în natură a apartamentelor cu nr. 5, 6, 12, 13, 15, 17, 19, 20, 21, 22, 23, şi 24 şi al acordării de despăgubiri pentru diferenţa de cotă de 2,61/ 12 parte ce nu poate fi restituită în natură.
Pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată 1120 lei.
În considerentele acestei sentinţe, tribunalul reţine că instanţa a verificat îndreptăţirea reclamantului la măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001, în sensul art. 3, art. 4 din Legea 10/2001.
Din actele de stare civilă depuse în probaţiune, respectiv certificat de deces G.M., certificat de naştere al reclamantului, testament, precum şi din Adresa emisă de către Academia Română, Filiala Cluj-Napoca a rezultat că reclamantul este moştenitorul defunctului G.M., identic cu M.G.
Prin urmare, reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001.
Imobilul solicitat de către reclamant este situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj şi a fost înscris iniţial în C.F. nr. 22605 Cluj, în favoarea antecesorului reclamantului G.M. sau M. în cotă de 8/12 parte, restul cotei de 4/12 fiind proprietatea proprietarei tabulare G.A., aceasta din urmă cotă nefăcând obiectul prezentului dosar.
Potrivit Adresei nr. 34745/3/452/2007 emisă de Direcţia Fondului Imobiliar de Stat, imobilul în litigiu, este compus în prezent dintr-un număr de 24 de apartamente, dintre care s-au vândut, în temeiul Legii 112/1995, un număr de 12 apartamente, restul găsindu-se în continuare în proprietatea Statului Român, fiind închiriate către terţe persoane.
Actualmente, imobilul este înscris în C.F. colectivă nr. 130082 Cluj.
Instanţa a dispus efectuarea unui raport de expertiză în construcţii, care să identifice apartamentele care se află în patrimoniul Statului Român şi să verifice dacă acestea se înscriu în cota de 8/12 parte a proprietarului tabular G.M. sau M.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert C.R., apartamentele nevândute corespund unei cote de 5,39/12 parte, până la cota de 8/12 care a aparţinut antecesorului reclamantului rămânând o diferenţă de 2,61/ 12 parte.
Prin urmare, instanţa a considerat că reclamantul, ca răspuns la notificarea formulată, este îndreptăţit la restituirea în natură a tuturor apartamentelor rămase în proprietatea Statului Român precum şi la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii 247/2008, Titlul VII pentru diferenţa de cotă de 2,61/ 12 parte ce nu poate fi restituită în natură.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul G.N.J. cât şi pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca iar prin Decizia civilă nr. 330 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, s-au respins ambele apeluri pentru următoarele considerente:
Pe parcursul soluţionării procesului, la data de 21 aprilie 2008, pârâtul a emis Dispoziţia nr. 2751, prin care a respins notificarea, dispoziţie ce a fost comunicată reclamantului la data de 7 mai, 2008 şi care este în vigoare la ora actuală, nefiind contestată.
S-a reţinut că apelul pârâţilor nu este fondat, întrucât, aşa cum rezultă din cuprinsul C.F. individuale nr. 22605 Cluj, sub B 4 a fost notat doar sechestrul penal asigurător asupra porţiunii lui G.M. din imobilul situat pe str. T. nr. 10 apartamentele 1-4, de sub B 1, în baza proceselor verbale din 30 martie 1959 şi 4 aprilie 1959, însă dreptul de proprietate al Statului Român nu a fost intabulat cu titlu de confiscare penală, din cuprinsul cărţii funciare rezultând că această preluare s-a făcut doar în fapt, vechiul proprietar tabular de sub B 1 fiind radiat abia prin încheierea C.F. nr. 13338/ 24.08.1998 C.F., prin care s-a înscris noua documentaţie de apartamentare, imobilul fiind transcris într-o altă carte funciară nou înfiinţată în favoarea Statului Român. Aceeaşi împrejurare rezultă şi din înscrierea de sub B 4 din vechea carte funciară colectivă a imobilului nr. 2443, la care face referire pârâtul în motivele de apel (f. 21-22, 40-42 dosar tribunal).
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la emiterea unei dispoziţii de respingere a notificării în cursul soluţionării procesului, o astfel de dispoziţie nu a fost depusă la dosarul cauzei, dimpotrivă, pârâtul a formulat apărări de fond după data la care susţine că ar fi emis-o, bunăoară, obiecţiuni la expertiza judiciară efectuată în cauză, conform cererii înregistrată la 11 noiembrie 2008 (f. 306 dosar tribunal).
De altfel, fiind deja chemat în judecată, în măsura în care ar fi dorit să stingă litigiul, trebuia să emită o dispoziţie conform solicitării reclamantului şi să o depună la dosar, dispoziţia emisă în condiţiile invocate de pârâtul apelant neproducând vreun efect juridic.
În ce priveşte apelul reclamantului s-a reţinut că acest apel nu a fost motivat ci doar prin concluziile scrise s-a solicitat ca instanţa să dispună asupra măsurilor reparatorii cuvenite, respectiv să i se restituie apartamentele nevândute şi să se stabilească cuantumul despăgubirilor, solicitări ce nu au format obiectul judecăţii în prim instanţă şi ca atare sunt inadmisibile direct în apel faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj – Napoca, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea hotărârii instanţei de apel sub următoarele aspecte, prin prisma dispoziţiilor art. 304 cpt. 5 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit s-a menţinut hotărârea instanţei de fond considerând că prima invocare a dreptului de proprietate a Statului Român s-a efectuat abia în 1998, deşi dreptul de proprietate al statului s-a înscris în 1961.
Mai mult, arată recurentul, la 21 aprilie 2008, pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca a emis dispoziţia nr. 2751 prin care s-a respins notificarea reclamantului, dispoziţie necontestată de reclamant.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Acţiunea reclamantului a fost determinată de nesoluţionarea notificării în termenul legal prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, entitatea căreia i s-a adresat notificarea este obligată să o soluţioneze în termen de 60 de zile de la depunerea acesteia sau după caz a actelor doveditoare.
Nu există nici un temei legal pentru care, considerând că actele depuse de persoana îndreptăţită nu sunt suficiente, sau adecvate, entitatea respectivă să refuze „sine die" soluţionarea notificării.
Prin urmare chiar în situaţia nedepunerii de către persoana îndreptăţită a tuturor actelor considerate necesare de către unitatea notificată, soluţia instanţei de obligare a acesteia din urmă la emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, este în concordanţă cu dispoziţiile legale.
Refuzul entităţii notificate de a soluţiona cererea de restituire, nu poate fi apreciat ca un impediment legal pentru titularul notificării de a se adresa instanţei de judecată în vederea valorificării drepturilor recurente de legea specială de reparaţie, sub pretextul inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
O asemenea interpretare contravine principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Această concluzie este impusă şi de faptul că obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este una potestativă lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară discreţionară a entităţii notificate.
Or, din perspectiva acestor aspecte şi a principiului tantum devolutum, quantum apellatum, instanţa de apel a examinat raporturile juridice dintre părţi prin prisma obiectului dedus judecăţii şi a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Emiterea de către pârât în timpul derulării prezentului litigiu, a dispoziţiei nr. 2751 (la 5 luni după pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond) la 21 aprilie 2008, prin care se respinge notificarea reclamantului, nu a fost dovedită nici în instanţa de apel şi nici în recurs, şi de altfel acest aspect invocat de recurent nu se circumscrie dispoziţiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nefondată este şi critica legată de greşita interpretare a înscrierilor din C.F., în condiţiile în care instanţa de apel a examinat evoluţia şi succesiunea înscrierilor din C.F. individuală nr. 22605 Cluj, şi respectiv C.F. colectivă a imobilului nr. 2443.
Din perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., urmează a fi respins recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 330A din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3764/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3690/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
