ICCJ. Decizia nr. 3826/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3826/2011
Dosar nr. 4071/115/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, în temeiul Legii nr. 221/2009, să fie obligat să-i plătească daune morale în cuantum de 750.000 Euro.
Motivându-şi acţiunea reclamanta a arătat că, împreună cu părinţii săi, a fost strămutată din localitatea de domiciliu, în perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955.
Prin sentinţa civilă nr. 238 din 18 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii, a sumei de 125.000 Euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, împreună cu părinţii săi, a fost strămutată, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, din localitatea de domiciliu Vrani, în localitatea Jegălia din Câmpia Bărăganului, începând cu data de 18 iunie 1951 şi până la data de 20 decembrie 1955, măsură ce a avut consecinţe negative pe plan psihic şi fizic, situaţie în care este îndreptăţită la plata de daune morale.
Apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost admis, prin Decizia nr. 169 din 26 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, şi a fost schimbată, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei, la suma de 75.000 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective.
Schimbând parţial sentinţa tribunalului, curtea de apel a reţinut că suma de 75.000 Euro este proporţionată, echitabilă şi rezonabilă raportat la prejudiciul moral cauzat reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că au fost încălcate prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, întrucât în privinţa reclamantei nu există o hotărâre de condamnare cu caracter politic, ci a fost supusă unei măsuri administrative de dislocare şi stabilirea unui domiciliu obligatoriu, că suma stabilită de instanţa de apel este exagerat de mare şi constituie un izvor de îmbogăţire fără just temei şi că nu au fost respectate principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, precum şi criteriul echităţii.
Recursul este parţial fondat.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu acelaşi caracter.
Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât şi de întregul conţinut al acestuia.
Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu acelaşi caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material şi moral persoane persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945 – 1989.
Aşa fiind, se constată că este nefondată prima critică formulată de recurent.
Fondat este însă cel de-al doilea motiv de recurs, vizând cuantumul daunelor acordate.
Într-adevăr legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.
Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică o doză de aproximare, instanţa trebuind să stabilească un echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii Convenţiei Europene a drepturilor omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Curtea va constata că suma de 75.000 Euro stabilită de instanţa de apel este exagerat de mare şi că suma de 40.000 Euro reflectă menţinerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral cauzat reclamantei prin stabilirea domiciliului obligatoriu.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 314 C. proc. civ., a fi modificată în parte Decizia atacată, în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale la suma de 40.000 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii şi a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 169 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că stabileşte cuantumul daunelor morale la 40.000 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3914/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3822/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
