ICCJ. Decizia nr. 3922/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3922/2011
Dosar nr. 4866/108/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17 septembrie 2009, reclamanta G.L.E. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, a solicitat instanţei să se constate caracterul politic al condamnării pronunţate prin sentinţa penală nr. 218 din 26 iunie 1980 de către Tribunalul Militar Cluj şi prin care soţul său, G.V., a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la incorporare şi să fie obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 35.000 Euro sau echivalentul în lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin sentinţa penală anterior menţionată soţul său a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la incorporare, pedeapsă pe care a executat-o, deţinut fiind, timp de un an şi două luni. A apreciat că infracţiunea pentru care a fost condamnat are caracter politic, întrucât condamnarea la care a fost supus este consecinţa faptului că a făcut parte din cultul religios „Martorii lui Iehova", iar convingerea sa religioasă l-a împiedicat să pună mâna pe armă-aspect ce a fost în contradicţie totală cu convingerile sale religioase.
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 24 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, în dosarul nr. 4866/108/2009, respinge ca nefondată acţiunea civilă exercitată de reclamanta G.L.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, având ca obiect pretenţii băneşti în temeiul Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Arad a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 218 din 26 iunie 1980, fostul soţ al reclamantei, defunctul G.V. a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de neprezentare la încorporare, pedeapsa fiind executată în loc de deţinere vreme de 1 an şi 2 luni.
Totodată, conform art. 3 din Legea nr. 221/2009, „constituie, de asemene, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr.214 /1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor, condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România.
Chestiunea esenţială de care depinde soluţionarea justă a prezentei cauze, este de a se stabili în ce măsură, condamnarea pronunţată pentru comiterea infracţiunii de neprezentare la încorporare ori concentrare, reprezintă o condamnare cu caracter politic pentru a se circumscrie prevederilor legii.
Această problemă a fost deja tranşată prin Decizia nr. 32/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti în interesul legii. Prin această decizie care este obligatorie, conform art. 329 C. proc. civ., cu privire la problemele de drept dezlegate, s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prev. de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului nr. 118/1990.
Împotriva sentinţei civile nr. 126 din 24 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4866/108/2009 a declarat apel reclamanta G.L.E., solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi constatării caracterului politic al condamnării soţului său G.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, dispusă prin sentinţa penală nr. 218 din 26 iunie 1980, pronunţată de către Tribunalul Militar Cluj şi obligarea Statului Român la plata daunelor morale.
În motivarea apelului s-a arătat că scopul Legii nr. 221/2009 este acela de a repara prejudiciul moral cauzat de către fostul stat comunist tuturor persoanelor care s-au opus într-un fel sau altul dictaturii comuniste.
Soţul reclamantei fiind membru al cultului religios „Martorii lui Iehova", a refuzat să satisfacă serviciul militar, impus de autorităţile vremii.
Pe acest argument reclamanta apelantă susţine că este îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 221/2009.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 227/A din 17 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, acţiunea reclamantei îşi are izvorul în hotărârea penală de condamnare a soţului său G.V., pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare.
Condamnarea s-a realizat prin sentinţa penală nr. 218 din 26 iunie 1980 pronunţată de către Tribunalul Militar Cluj.
Infracţiunea pentru care a fost condamnat, la aceea vreme, în anul 1980, soţul reclamantei este o infracţiune legată de modul în care Statul Român avea organizată strategia de apărare şi de satisfacere a stagiului militar.
Această politică de apărare naţională îşi are izvorul în Constituţia naţională, iar Constituţia României, din anul 1980, prevedea stagiul militar obligatoriu pentru persoanele apte să îndeplinească serviciul militar.
Opunerea la îndeplinirea serviciului militar, în condiţiile în care aceasta nu era permisă de către reglementările speciale, echivalează cu o neîndeplinire a obligaţiei constituţionale care este în sarcina tuturor cetăţenilor ţării şi nu poate fi asimilată ca un gest cu caracter politic, de condamnare a regimului socialist.
Această idee derivă şi din normele dreptului internaţional care lasă, la latitudinea statelor, modul de reglementare a stagiului militar, prin constituţiile interne fiind prevăzute reglementări precise în acest sens.
De altfel, nici din perspectiva principiului echităţii nu poate fi acceptată acţiunea reclamantei, pentru că nu se poate face o diferenţiere între majoritatea tinerilor care aveau vârsta de satisfacere a stagiului militar obligatoriu, şi au realizată această obligaţie constituţională, la aceea vreme deşi aveau poate diferite concepţii religioase, şi poziţia soţului acesteia care a refuzat îndeplinirea unei îndatoririi constituţionale, pe motive religioase.
Acesta este şi sensul deciziei nr. 32/2009, pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, care a statuat că obligaţiile de apărare a ţării nu au legătură directă cu o anumită orânduire socială ci derivă din dreptul suveran al statului de a reglementa participarea cetăţenilor săi la îndeplinirea unor obligaţii constituţionale, cum este aceea a satisfacerii obligatori a stagiului militar.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea ce face obiectul recursului a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că la pronunţarea hotărârii s-a avut în vedere strict considerentele deciziei nr. 32/2009 pronunţată în Recursul în Interesul Legii, deşi această decizie, vizează aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990.
Cererea reclamantului trebuia analizată prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile respectiv Legea nr. 221/2009, fiind irelevante dispoziţiile constituţionale care stabileau ca obligaţie efectuarea stagiului miliar.
- Infracţiunea săvârşită de soţul decedat a vizat afirmarea respectiv, recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie respectiv acela de a-şi exercita liber cultul religios, iar art. 7 din Legea nr. 221/2009 enumeră expres în art. 7 situaţiile în care persoanele condamnate, nu beneficiază de măsurile instituite prin lege iar fapta de natura celei săvârşite de reclamant nu se încadrează în aceste categorii.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed:
Prin demersul judiciar reclamanta a solicitat în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 să se constate caracterul politic al condamnării pronunţate prin sentinţa penală nr. 218 din 26 iunie 1980 de către Tribunalul Militar Cluj în baza căruia soţul reclamantei a fost condamnat la doi ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare.
Instanţa fondului a respins acţiunea, iar soluţia pronunţată a fost păstrată prin respingerea apelului exercitat de reclamantă.
În recurs, nemulţumirile recurentei vizează aplicarea greşită a Deciziei în Interesul Legii nr. 33/2009, susţinând constant, că, dispoziţiile acestei decizii sunt aplicabile Decretului-lege nr. 118/1990 şi, greşit au fost extinse şi altor legi şi anume Legea nr. 221/2009 care constituie temeiul de drept al speţei supusă analizei.
Contrar acestor susţineri, prin evocarea considerentelor deciziei în interesul legii arătate, s-a reţinut calificarea naturii infracţiunii de refuz de încorporare pe motiv de conştiinţă religioasă, respectiv, a condamnării dispusă pentru această infracţiune, în condiţiile în care Legea nr. 221/2009, nu defineşte o asemenea faptă ca fiind infracţiune de natură politică şi s-a făcut aplicarea principiului conform căruia în situaţii identice şi soluţia trebuie să fie identică.
Refuzul satisfacerii stagiului miliar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a ţării indiferent de natura regimului politic şi nu poate fi apreciat drept o manifestare de rezistenţă sau de constatare a legitimităţii puterii politice de la un anumit moment.
Obligaţia de satisfacere a serviciului miliar subzistă faţă de toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură, iar sancţionarea neîndeplinirii acesteia nu este aferentă unei orânduiri anume, ci reprezintă expresia dreptului suveran al unui stat de a reglementa participarea cetăţenilor săi şi formele de participare la îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, regăsindu-se de altfel şi în legislaţia statelor comunitare.
În aceste condiţii nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice, că şi ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de numite fapte a regimului politic existent la acea dată, iar în absenţa unui asemenea scop nu se poate vorbi de existenţa unei infracţiuni cu caracter politic şi pe cale de consecinţă a unei condamnări cu un asemenea caracter.
Condamnarea pentru refuzul la incorporare nu poate fi înţeles nici ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum eronat susţine reclamantul, întrucât nu a fost dispusă pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, care priveşte organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, iar practica comunitară în materie a stabilit că, art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul miliar obligatoriu din motive de conştiinţă.
Aşadar, susţinerile recurentului fiind nefondate, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta G.L.E. împotriva deciziei civile nr. 227 A din 17 iunie 2010 Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3928/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3830/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
