ICCJ. Decizia nr. 3878/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3878/2011
Dosar nr. 7958/306/2007
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu, reclamanta SC C.A. SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.A. SA la plata sumei de 150.600 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii pe care a plătit-o asiguratului său, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 10 noiembrie 2005, s-a produs un accident de circulaţie, vinovat fiind conducătorul autoturismului asigurat la societatea pârâtă. În temeiul asigurării CASCO, societatea reclamantă a suportat cheltuielile de reparaţie, astfel că în baza art. 22 din Legea nr. 36/1995 se subrogă în drepturile asiguratului său, fiind îndreptăţit la recuperarea sumei plătite .
Judecătoria Sibiu, prin Ordonanţa nr. 5753 din 15 noiembrie 2007 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul reducerii pretenţiilor ca urmare a unei plăţi făcute societăţii pârâte, suma solicitată fiind de 13.213 lei, la care se adaugă 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Judecătoria Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1786 din 26 februarie 2010 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Mureş, în raport de natura comercială a cauzei şi valoarea litigiului.
În faţa tribunalului, reclamanta a precizat şi cuantumul penalităţilor, la nivelul sumei de 150.600 lei.
Moştenitorii intervenientului forţat au fost introduşi în cauză.
Examinând cererea reclamantei, tribunalul a reţinut că potrivit art. 22 din Legea nr. 36/1995, reclamanta are dreptul la recuperarea sumei de 150.600 lei, reprezentând cheltuieli de reparaţie ale autotractorului, persoana vinovată de producerea accidentului fiind K.E.C., asigurat la societatea pârâtă. În ceea ce priveşte apărarea privind lipsa de la dosarul de daună a angajamentului scris al persoanei păgubite, tribunalul a constatat că, cererea de despăgubire a fost comunicată societăţii pârâte, fiind inserat în cuprinsul ei şi angajamentul expres prevăzut de art. 32 pct. 3 lit. c) din Ordinul nr. 3108/10 decembrie 2004. De asemenea, a fost înlăturată apărarea pârâtei cu privire la cuantumul despăgubirii pretinse, pârâta recunoscând în faţa instanţei că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate doar în limita sumei de 137.387 lei, sumă achitată reclamantei la data de 18 august 2009.
Tribunalul a analizat valoarea despăgubirii în raport de prevederile art. 36-38 din Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004 şi a constatat că şi în ipoteza în care se are în vedere valoarea de catalog şi scăzând uzura corespunzătoare, se ajunge la o valoare superioară celei pretinse de societatea reclamantă.
Prin urmare, valoarea despăgubirilor acordate asiguratului său şi solicitată pe calea regresului de la pârâtă, de 150.600 lei, se situează sub valoarea maximă admisă a despăgubirii stabilită în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3108 din 10 decembrie 2004. De asemenea, instanţa a mai reţinut că pârâta nu a formulat obiecţiuni la suma pretinsă de reclamantă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 45 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004, astfel încât a obligat pârâta şi la plata sumei pretinse cu titlu de penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa comercială nr. 3029 din 8 octombrie 2010, Tribunalul Comercial Mureş a admis cererea de chemare în judecată, precizată şi a obligat pe pârâta SC A.A. SA să plătească reclamantei SC C.A. SA suma de 13.213 lei reprezentând rest din debitul principal şi suma de 150.600 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, prin care a invocat că trebuia stabilit coeficientul de uzură potrivit art. 1 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul nr. 3108/2004, aceasta fiind de 59%, valoarea maximă de despăgubire fiind de 137.387,29 lei, care s-a şi plătit. Eroarea în care s-a aflat instanţa de fond este determinată de evaluarea stării de întreţinere în medie, în loc de satisfăcătoare.
Prin decizia nr. 29/A din 2 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a analizat critica pârâtei legată de cuantumul despăgubirilor şi a reţinut că suma asigurată din poliţă a fost de 55.200 Euro, sumă care corespunde cu valoarea reală a autovehiculului asigurat. În ceea ce priveşte starea tehnică, instanţa a constatat că aceasta a fost efectuată cu 5 luni înainte de producerea evenimentului rutier, iar pârâta nu a demonstrat că autotractorul prezintă caracteristicile pentru o stare de întreţinere satisfăcătoare, enumerate la art. 3 alin. (3) lit. c) din Ordinul CSA nr. 3108/2004.
Decizia sus evocată a fost recurată de către pârâta SC A. SA BUCUREŞTI, în cadrul termenului legal, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta susţine că potrivit art. 1 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul nr. 3108/2004, valoarea maximă de despăgubire este de 37.452,58 Euro, adică 137.387,29 lei, care a fost achitată de către pârâtă.
Calculul greşit al valorii maxime de despăgubire se datorează confuziei pe care o face instanţa de apel cu privire la evaluarea stării de întreţinere a autovehiculului din medie în satisfăcătoare, din acest punct de vedere nu s-a ţinut seama de art. 1 alin. (4) lit. c) din Ordinul nr. 3108/2004, care stabileşte stabilirea coeficientului de uzură în funcţie de numărul de kilometri parcurşi. Arată că această stare de întreţinere putea fi lesne constatată printr-o expertiză de specialitate.
Recurenta a formulat critici şi cu privire la depunerea de către reclamantă a unui dosar de daună incomplet, din care lipsea acordul păgubitului. Din acest punct de vedere solicită să se constate că nu se aplică dispoziţiile art. 45 din Ordinul CSA nr. 3108/2004.
Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei pronunţată de către instanţa de apel, prin prisma aplicării greşite a dispoziţiilor art. 35 din Ordinul CSA nr. 3108/2004, aceasta fiind critica de nelegalitate care poate fi examinată de către instanţa de control judiciar.
În concret, recurenta pârâtă a contestat cuantumul despăgubirii solicitată de către societatea reclamantă, raportat la valoarea autovehiculului asigurat, care a susţinut pârâta că este de 183.183,05 lei şi nu 58.462,56 Euro, astfel cum a fost stabilită de către instanţa de apel.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 35 din Ordinul 3108/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acelaşi ordin, unde la stabilirea valorii autovehiculului au fost avute în vedere uzura autovehiculului, ţinând seama de vechimea şi de starea de întreţinere medie, şi nu de numărul de kilometri care nu se cunoştea la data producerii evenimentului asigurat.
Chestiunea litigioasă dedusă judecăţii poartă asupra încadrării vehiculului într-o stare tehnică medie sau satisfăcătoare, care poate modifica valoarea autovehiculului. Din acest punct de vedere, se constată că argumentele recurentei sunt lipsite de fundament legal, întrucât prevederile art. 3 alin. (3) lit. c) din Ordinul CSA nr. 3108/2004 enumără caracteristicile care definesc starea de întreţinere satisfăcătoare, rezultând fără echivoc că autovehiculul avariat nu se încadrează în această ipoteză.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei cu privire la necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, care în opinia pârâtei era singura probă care putea lămuri aceste aspecte mai sus menţionate, Înalta Curte arată că libertatea de apreciere în ceea ce priveşte utilitatea administrării probelor în cauză, aparţine instanţelor devolutive, însă în speţa de faţă, necesitatea administrării acesteia nu a reieşit în raport de avizul favorabil dat de Registrul Auto Român în sensul îndeplinirii condiţiilor de siguranţă privind circulaţia pe drumurile publice.
A doua critică a recurentei a vizat faptul că pârâta a fost în imposibilitate de a achita integral pretenţiile reclamantei, datorită depunerii unui dosar de daună incomplet, însă această apărare nu a fost formulată ca şi critică în faţa instanţei de apel, astfel încât ea nu poate fi analizată omisso medio în recurs.
În ceea ce priveşte motivul invocat de recurentă privind inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 45 din Ordinul nr. 3108/2004, cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere aferente sumei solicită, Înalta Curte arată că aceste dispoziţii sunt aplicabile tocmai în situaţia în care există obiecţiuni asupra sumelor solicitate, de la data comunicării refuzului de plată, urmând a fi calculate şi penalităţi de întârziere.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 29/A din 2 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3879/2011. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3877/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
