ICCJ. Decizia nr. 3880/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3880/2011
Dosar nr. 8668/99/2009
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2011
Prin sentinţa nr. 1376/com din 17 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis acţiunea principală formulată de reclamanta SC C.Q.T. SRL, reprezentată prin administrator judiciar G.M.R. IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC E.C.T.C.T. SA şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 165.774,29 lei preţ neachitat şi 10.931,48 lei cheltuieli de judecată.
În baza art. 120 alin. (2) C. proc. civ. s-a disjuns cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei la plata sumei de 50.909,02 Euro despăgubiri materiale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că, reclamanta, în calitate de subantreprenor a executat în beneficiul pârâtei, în calitate de antreprenor, în baza unui contract de subantrepriză încheiat la data de 5 februarie 2007, lucrări de construcţii, neachitate şi necontestate de către pârâtă, care invocă doar aspecte ce ţin de calitatea inferioară a acestora.
În legătură cu viciile ascunse apărute, reţine că cele patru facturi în litigiu, conţin reţinerea de 5% pentru fondul de garanţie stipulat la art. 4.9 din contract, iar cu privire la excepţia de neexecutare invocată de pârâtă se arată caracterul nefondat al acesteia.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia nr. 23 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, apelanta fiind obligată la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că starea de fapt a fost corect stabilită, în baza dovezilor administrate, iar dispoziţiile legale menţionate au fost judicios aplicate.
Astfel, pârâta datorează reclamantei contravaloarea lucrărilor facturate în temeiul contractului de subantrepriză, plată care nu este condiţionată de întocmirea unui proces-verbal de recepţie finală a lucrării, nefiind operantă excepţia de neexecutare invocată de către pârâtă.
În ceea ce priveşte viciile de care se prevalează pârâta s-a reţinut că, prima instanţă a evaluat judicios concluziile expertizei tehnice, în sensul că înlocuirea materialului de construcţie iniţial stabilit, nu îi poate fi imputată reclamantei.
De asemenea, s-au interpretat corect prevederile art. 4.9 din contractul de subantrepriză, urmând ca despăgubirea pentru eventualele defecte ascunse să se regleze conform respectivei prevederi contractuale.
Instanţa de apel a mai reţinut şi faptul că evaluarea proporţiei executării cu vicii a fost corectă, şi totodată, prima instanţă nu a încălcat regula de interpretare prevăzută de art. 977 C. civ. De asemenea, argumentul potrivit căruia apelanta-pârâtă ar fi supusă la o plată dublă pentru aceleaşi lucrări nu a fost primit, câtă vreme s-a reţinut că operează între părţi dispoziţiile contractuale referitoare la garanţia de bună execuţie.
Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
1. Hotărârea este rezultatul greşitei interpretări a actului juridic dedus judecăţii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 969 C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Concret, recurenta se referă la interpretarea dispoziţiilor contractuale vizând garanţia de buna execuţie şi arată că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că despăgubirile pentru eventualele defecte ascunse se reglează conform clauzei de la art. 4.9 din contractul de subantrepriza, de vreme ce aceasta reglementează un alt tip de răspundere a subantreprenorului, anume pentru viciile lucrării, având o durată de 12 luni de la data semnării de către beneficiarul final a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Ori, susţine că apărările sale au vizat executarea necorespunzătoare a lucrării, acele vicii aparente, deosebite de viciile ascunse.
Fondul de garanţie nu poate fi utilizat de către pârâtă pentru repararea prejudiciilor suferite, cu atât mai mult, cu cât, un asemenea proces-verbal nu a fost încă încheiat. Mai mult, se susţine că, garanţia de buna execuţie are în vedere viciile ascunse ale materialelor încorporate şi ale lucrărilor efectuate, răspundere care va putea fi antrenată abia după recepţionarea lucrării de către client.
Sintetizând acest motiv de recurs, pârâta arată că instanţele de fond au apreciat fără niciun temei că dispoziţiile contractuale cuprinse la art. 4.9 din contractul de subantrepriză reglementează situaţia răspunderii subantreprenorului pentru neexecutarea culpabilă/executarea defectuoasă a obligaţiilor asumate, încălcând astfel prevederile art. 977 C. civ. potrivit cu care interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante. Or, această intenţie – susţine recurenta-a fost ca prin dispoziţiile contractuale cuprinse la art. 4.9 să se reglementeze exclusiv mecanismul atragerii răspunderii subantreprenorului pentru viciile ascunse, nu şi alte forme de răspundere a acestuia.
2. În al doilea rând, criticile vizează lipsa de temei legal şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii, prin hotărârea dată în apel, motiv de recurs prevăzut de arat. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta critică raţionamentul eronat al instanţelor de fond referitor la neîndeplinirea cerinţelor pentru ca excepţia de neexecutare pe care a invocat-o să poată opera, şi anume, inexistenţa unei neexecutări consistente, cu efecte determinante din partea reclamantei, precum şi inexistenţa culpei exclusive a reclamantei în ceea ce priveşte această executare necorespunzătoare.
Se arată că, în mod greşit s-a stabilit faptul că neexecutarea din partea reclamantei nu este suficient de importantă, prin raportarea cuantumului pretenţiilor din cererea reconvenţională a pârâtei, la valoarea totală a contractului de subantrepriză.
Şi aceasta, pentru că raportarea la cererea reconvenţională este eronată, de vreme ce ea a fost disjunsă şi nu face obiectul dosarului în care se judecă acţiunea principală. Astfel, instanţele fondului nu aveau de unde să cunoască întinderea exactă a prejudiciului suferit de pârâtă ca urmare a executării necorespunzătoare de către reclamantă a obligaţiilor ce-i incumbă, cuantum care ar putea suferi modificări pe parcursul administrării probatoriului în dosarul în care se judecă acea cerere.
Pe de altă parte, este eronată şi raportarea la valoarea totală a contractului de subantrepriză, deoarece acesta este un act juridic civil cu executare succesivă,iar nu cu executare uno ictu, astfel că raportarea trebuia să aibă în vedere valoarea obligaţiilor executate necorespunzător de către reclamantă.
3. În al treilea rând, criticile recurentei se îndreaptă asupra manierei în care instanţa de apel a interpretat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, privitor la calitatea materialului utilizat de subantreprenor, pentru a scoate în evidenţă existenţa unei culpe comune a părţilor litigiului, în ceea ce priveşte viciile ascunse. În acest context, recurenta invocă greşita apreciere a probelor administrate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2011 (fila 103-108), intimata SC C.Q.T. SRL, reprezentată prin administrator judiciar G.M.R. IPURL a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei din apel, precum şi obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În apărare arată că nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu s-a dat actului juridic dedus judecăţii o altă calificare decât cea pe care părţile au avut-o în vedere şi nici motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece , în ceea ce priveşte prima ipoteză a textului, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, trebuie să se facă dovada că soluţia pronunţată nu este juridică, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare aplicării legii se găsesc în cauză sau instanţa ia în considerare un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanţial potrivite.
Faţă de teza a II-a, respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a legii , ar trebui avute în vedere situaţiile în care instanţa recurge la texte de lege aplicabile speţei, pe care însă fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, ori interpretarea este prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.
Intimata susţine că niciuna dintre aceste ipoteze nu se verifică în speţă.
În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului solicită menţinerea considerentelor pe care instanţele de fond le-au avut în vedere atunci când au stabilit cu privire la ponderea despăgubirilor din valoarea totală a contractului şi raportat la suma pretinsă prin cererea reconvenţională.
Intimata apreciază că executarea succesivă a contractului de subantrepriză nu determină raportarea prejudiciului eventual cauzat la altă sumă decât la valoarea totală a contractului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. 0030 din 5 februarie 2007, conform căruia pârâta SC E.C.T.C.T. SA, în calitate de antreprenor, i-a încredinţat reclamantei SC C.Q.T. SRL, în calitate de subantreprenor, realizarea lucrărilor exterioare, de sistematizare verticală, privind drumul de acces şi platforma pentru obiectivul ”K.F.D. (BF)” situat în Iaşi.
Pentru lucrările efectuate, reclamanta a emis facturi conform contractului, în valoare de 165.774,29 lei neachitate însă de către antreprenor, care a invocat calitatea inferioară a acestora.
1. Prima critică din recurs se referă la interpretarea eronată a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a art. 4.9 din contractul de subantrepriză ale cărui dispoziţii s-au interpretat, fără temei, susţine recurenta, în sensul că reglementează şi situaţia răspunderii subantreprenorului pentru neexecutarea culpabilă/executarea necorespunzătoare a obligaţiei asumate.
Critica este nefondată, reţinându-se că instanţa de apel a interpretat această dispoziţie din actul juridic dedus judecăţii, în mod legal şi nu cu încălcarea art. 977 C. civ. cum susţine pârâta.
Astfel, art. 4.9 din contractul de subantrepriză prevede că asupra plăţilor se va reţine, cu titlu de garanţie pentru eventualele defecte ascunse şi daune decurgând din neîndeplinirea obligaţiilor subantreprenorului de specialitate SC C.Q.T. SRL, o sumă egală cu 5% din valoarea situaţiei de plată, sumă ce va constitui fondul de garanţie pentru buna execuţie şi va avea o durată de 12 luni, începând din data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepţie a lucrărilor.
2. Nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate deoarece, în analiza condiţiilor cerute pentru a putea invoca exceptio non-adimpleti contractus, instanţa de apel a statuat că două dintre acestea nu sunt îndeplinite în speţă, respectiv: inexistenţa unei neexecutări consistente, cu efecte determinante, din partea subantreprenorului şi respectiv, inexistenţa culpei exclusive a subantreprenorului, în ceea ce priveşte această executare necorespunzătoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a proporţiei executării necorespunzătoare, aprecierea legată de măsura în care proporţia la care s-a ajuns este sau nu consistentă pentru a justifica sau nu excepţia de neexecutare, precum şi interpretarea probaţiunii administrate în speţă pentru determinarea culpei în ceea ce priveşte executarea necorespunzătoare, prin referire la aprecierile experţilor şi concluziile reţinute de instanţă urmare administrării probei cu expertiza tehnică, exced motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât vizează chestiuni de fapt ce ţin de temeinicia, iar nu de legalitatea soluţiei pronunţate în cauză.
3. În fine, critica vizând interpretarea într-o manieră subiectivă de către instanţele de fond a concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, cu privire la tipul de material utilizat de subantreprenor la realizarea lucrării nu se încadrează în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 C. proc. civ., urmând ca şi acestea să fie înlăturate.
Pentru considerentele mai sus reţinute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În temeiul art.274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să-i achite intimatei SC C.Q.T. SRL, prin administrator judiciar G.M.R. IPURL Oradea, suma de 4.597,18 lei cheltuieli de judecată în recurs, potrivit notei de cheltuieli depuse de intimată la fila 122, ocazionate cu plata onorariului avocaţial (fila 123), precum şi cheltuielile de transport, potrivit facturii depusă la fila 125).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.C.T.C.T. SA CHISODA împotriva deciziei nr. 23 din 18 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Obligă recurenta SC E.C.T.C.T. SA CHISODA să-i plătească intimatei SC C.Q.T. SRL prin administrator judiciar G.M.R. IPURL ORADEA suma de 4597,18 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3881/2011. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 3879/2011. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
