ICCJ. Decizia nr. 3909/2011. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A-II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3909/2011

Dosar nr. 8633/86/2008

Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, - sub nr. 8633/86 din 22 decembrie 2008, reclamanta SC C.N.T.A.R.T. OTOPENI a solicitat obligarea pârâtei RA A.S.C.M. SUCEAVA la plata sumei de 332.932,45 lei, reprezentând dauna produsă societăţii ca urmare a indisponibilizării aeronavei tip ATR 45-500.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 13 ianuarie 2006 aeronava ATR 45-500, înmatriculată YR-ATA, proprietatea C.T. SA a fost accidentată în timp ce staţiona pe platforma Aeroportului Suceava, fiind lovită de o autospecială operată de salariaţi ai aeroportului în cadrul serviciilor de degivrare în vederea efectuării zborului RO802. În urma incidentului, aeronavei i-a fost avariată aripa dreaptă, producându-se, pe lângă prejudiciul direct şi un prejudiciu indirect, născut ca urmare a indisponibilizării aeronavei pentru o perioadă de 25 zile necesare efectuării reparaţiilor reintroducerii ei în trafic.

Astfel, în această perioadă a fost necesară înlocuirea cu o aeronavă tip Boeing 737 care, având o capacitate şi un gabarit mai mare, a implicat şi costurile operaţionale mai mari, ce se ridică la valoarea de 292.040,27 lei, calculate pe baza documentelor care atestă efectuarea fiecărei curse şi recalcularea costurilor aferente acestora, diferenţa dintre rezultatul financiar al celor două variante operare reprezentând pierderi aferente riscurilor neasigurate. De asemenea, s-au impus operaţiuni de rerutare şi transport a pasagerilor cursei anulate, a căror contravaloare s-a ridicat la suma de 3682,16 ron.

A mai arătat reclamanta că au mai fost identificate şi alte costuri rezultate indirect din acest incident, respectiv suma de 37.210,02 lei reprezentând TVA aferent următoarelor facturi:

- factura nr. 3542 din 29 iunie 2007 reprezentând costuri efectuate cu piese de schimb, asistenţă tehnică, cheltuieli cu personalul specializat etc. total TVA 51.306,06 lei, din care s-a încasat doar 43.114,36 lei la 06 august 2008, rămânând de încasat suma de 8.191,70 lei;

- factura nr. 4540 din 15 octombrie 2007 reprezentând manopera reparaţie permanente, piese de schimb şi materiale - total TVA 19.678,22 lei;

- factura nr. 4541 din 15 octombrie 2007, reprezentând manopera reparaţiei temporar şi cost transport aerian personal tehnic - total TVA 9.340,10 lei.

Reclamanta a arătat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., incidentul de pe aeroportul Suceava conducând la efectuarea unor serii de cheltuieli neprogramate şi care nu au fost achitate de partea care prin neglijenţa ei a creat acest prejudiciu.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că susţinerile reclamantei cu privire la fapta ilicită nu au temei legal motivat de faptul că incidentul a fost rezultatul unei forţe majore, respectiv existenţa pe platformă a gheţii şi a zăpezii, ceea ce a dus la imposibilitatea controlării specialei de degivrare care a lovit aeronava iar, potrivit art. 11.1 din Contractul Principal, forţa majoră înlătură răspunderea părţilor.

De asemenea, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 8 subpunctul 8.1 lit. d) din contract RA A.S.M. Suceava răspunde pentru dauna sau pierderea bunurilor aflate în proprietatea sau operate de către sau în numele transportatorului (C.N.T. SA) şi a oricărei pierderi şi pagube ce rezultă de aici doar în cazul în care acestea se datorează culpei grave sau relei credinţe. Cum incidentul s-a produs ca urmare a forţei majore şi nu din culpa gravă sau gravă neglijenţă, a arătat pârâta că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate. S-a mai arătat că daunele materiale au fost achitate de către SC A. SA, iar suma cerută de reclamantă nu este justificată, calculul acesteia nefiind explicitat şi reprezintă rezultatul unor aşa numite diferenţe, calculate pe baza unor documente care atestă efectuarea fiecărei curse şi recalcularea costurilor aferente acestora, diferenţa dintre rezultatul financiar al celor două variante de operare reprezentând pierderile aferente riscurilor neasigurate. Referitor la susţinerile reclamantei vizând facturile 4540 şi 4541 din 15 octombrie 2007 reprezentând costurile efectuate cu piese de schimb a arătat că acestea au fost achitate în totalitate de SA A.S.B.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile concretizată în raport de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul M.D.

Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1809 din 2 noiembrie 2009, a admis acţiunea, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei SC C.N.T.A.E.T. OTOPENI suma de 284.428,62 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi suma de 16.740 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că la data de 13 ianuarie 2006, aeronava ATR 45-500, înmatriculată YR-ATA, proprietatea C.T. SA a fost accidentată în timp ce staţiona pe platforma Aeroportului Suceava, fiind lovită de o autospecială operată de salariaţi ai aeroportului în cadrul serviciilor de degivrare în vederea efectuării zborului RO802; în urma incidentului, aeronavei i-a fost avariată aripa dreaptă, rezultând indisponibilizarea acesteia pentru o perioadă de 25 zile, necesare efectuării reparaţiilor şi reintroducerii ei în trafic. Potrivit Raportului final întocmit de Inspectoratul Aviaţiei Civile, printre cauzele favorizante ale incidentului s-a numărat şi „manevrarea autovehiculului neadaptată condiţiilor meteorologice şi stării suprafeţei platformei”.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt date elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ., neexistând un caz de forţă majoră şi că, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de domnul expert M.D., daunele produse reclamantei se ridică la suma de 284.428,62 lei reprezentând diferenţele dintre cheltuielile de operare ale celor 2 aeronave (Boeing 737 şi ATR 42-500) pentru perioada în care nava avariată a fost indisponibilă.

Prin decizia nr. 23 din 11 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de reducere a onorariului expertului judiciar L.P. A admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea în daune formulată de reclamanta SC C.N.T.A.R. - TAROM SA şi a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 49.024,3 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Analizând cu prioritate cererea de reducere a onorariului expertului, formulată de către pârâta apelantă s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, expertul are dreptul, pe lângă onorariu, şi la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare şi la plata diurnei.

Cum din nota de justificare a onorariului, depusă la dosarul cauzei de către experta C.L.P. a rezultat că în suma solicitată pentru efectuarea raportului de expertiză sunt cuprinse şi aceste cheltuieli, instanţa de apel a respins ca nefondată cererea de reducere a onorariului expertului.

Referitor la apel, curtea de apel a reţinut că prin hotărârea primei instanţe s-a admis acţiunea doar pentru daunele constând din diferenţa de costuri rezultate din înlocuirea aeronavei avariate, iar reclamanta nu a formulat apel cu privire la acest aspect. Astfel fiind, curtea de apel nu a mai analizat aceste pretenţii, considerând că ele nu fac obiectul apelului. În ceea ce priveşte prejudiciul constând în diferenţa de costuri rezultată din înlocuirea aeronavei avariate, curtea de apel a constatat că prima instanţă, admiţând acţiunea, a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. şi cele ale art. 1000 alin. (3) C. civ. privind răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor.

Din economia motivelor sentinţei se desprinde ideea că instanţa a apreciat că sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în modul defectuos în care angajaţii pârâtei apelante au operat cu echipamentul de operare la sol, apreciindu-se că nu există vreun motiv de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, respectiv forţa majoră.

Analizând actele lucrările dosarului, susţinerile părţilor şi motivele de apel, curtea de apel a constatat că prima instanţă a abordat speţa în mod superficial, fără a se preocupa să stabilească care este cadrul legal aplicabil relaţiilor dintre părţi şi fără să analizeze în nici un mod apărările pârâtei apelante referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor contractuale care stabileau expres întinderea răspunderii.

Astfel, deşi dispoziţiile enunţate mai sus stabilesc cadrul legal al răspunderii civile delictuale, instanţa era datoare să stabilească dacă acestea îşi mai găsesc aplicabilitatea atâta timp cât în contract, care constituie legea părţilor, există clauze speciale referitoare la daunele suferite de părţi cu prilejul executării contractului.

Potrivit acestor prevederi contractuale, cuprinse în art. 8, intitulat Răspunderea şi despăgubirea pentru daune şi pierderi, transportatorul, respectiv reclamanta intimată, se obliga să suporte daunele sau pierderile, în raport cu orice răspundere legală, faţă de dauna sau pierderea bunurilor proprietatea sa cu excepţia cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei credinţe a companiei de handling [art. 8.1 lit. d)].

De asemenea, în art. 8.5 din contract părţile explică expres în ce constă răspunderea companiei de handling, arătând că aceasta răspunde pentru „orice - pierdere fizică, daună sau prejudiciu aduse avionului transportatorului, cauzate prin operarea neglijentă a echipamentului de operare la sol”. Mai mult decât atât, „pentru a evita orice îndoială”, părţile au stabilit expres că acest subarticol nu-i prejudiciază generalitatea prevederilor subarticolului 8.1-, întărind principiul că transportatorul nu va face nici o reclamaţie împotriva companiei de handling şi va suporta daunele sau pierderile directe şi indirecte, indiferent de maniera şi de gradul în care au apărut. Prin urmare, compania de handling şi-a asumat obligaţia de a răspunde doar pentru daunele produse avionului prin operarea neglijentă a echipamentului de operare la sol, iar transportatorul şi-a asumat obligaţia de a suporta orice pagubă sau pierdere care rezultă din dauna bunurilor aflate în proprietatea sa, cu excepţia cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei credinţe a companiei de handling.

În cauză, reclamanta intimată a făcut dovada că, urmare a avarierii avionului a fost nevoită să opereze cu o altă aeronavă, fapt ce a generat, cheltuieli mai mari, ducând la producerea prejudiciului reclamat însă, pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâtei apelante, era necesar să facă şi dovada că faptul generator – avarierea avionului – a fost urmarea culpei grave sau relei credinţe a companiei de handling.

Cum contractul este legea părţilor, conform dispoziţiilor art. 969 C. civ., iar potrivit acestuia, răspunderea pârâtei pentru prejudicii indirecte poate fi antrenată doar în cazul în care este dată culpa gravă sau reaua credinţă, iar existenţa acestora nu a fost dovedită, curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul, cu consecinţa schimbării în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând:

- modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului promovat de către intimata-pârâtă;

- omologarea raportului de expertiză contabilă întocmit pe parcursul derulării etapei procesuale a apelului în privinţa răspunsului oferit de acesta la obiectivul al doilea încuviinţat de instanţă şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatei-pârâte la plata către TAROM a sumei de 147.161 lei RON;

- obligarea intimatei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată efectuate de compania sa, în etapele procesuale anterioare (fond şi apel), cât şi în etapa recursului, cheltuieli ce constau în onorarii de avocaţi şi experţi, cheltuieli de deplasare şi taxa de timbru.

În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. „instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, recurenta susţine că obiectul cererii introductive de instanţă formulată de reclamantă a fost răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ. cu raportare la dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., or, soluţionând apelul, curtea de apel şi-a întemeiat decizia pe dispoziţiile art. 969 C. civ., deci pe răspunderea contractuală, încălcând în acest fel, atât principiul disponibilităţii, cât şi norma imperativă prevăzută de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., schimbându-se în apel obiectul cererii de chemare în judecată.

Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” recurenta arată că instanţa de apel nu argumentează în niciun fel lipsirea de eficienţă a prevederilor legale în baza cărora reclamanta a intentat acţiunea introductivă şi, totodată, apreciază în motivarea deciziei că reclamanta nu a făcut dovada că avarierea avionului a fost urmarea culpei grave sau relei credinţe a C.H. (Aeroportul Suceava), în împrejurarea în care Raportul Final privind investigaţia tehnică a incidentului de aviaţie demonstrează fără echivoc culpa gravă a personalului aeroportului care trebuia instruit să evite astfel de incidente.

În baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”, recurenta mai arată că pe de-o parte, instanţa îşi fundamentează decizia pe prevederile contractului de handling standard propus (şi nu impus) de IATA, ignorând că părţile au semnat doar varianta simplificată a acestuia şi nu pe cea standard, iar, pe de altă parte, instanţa a analizat situaţia litigioasă dedusă judecăţii din perspectiva incidenţei unei instituţii juridice care nu era operantă (răspunderea contractuală în loc de cea delictuală).

Având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii” recurenta consideră că decizia curţii de apel este rezultatul unei greşite interpretări a legii (nu s-a ţinut cont de reglementările specifice domeniului portuar) a unei încălcări a legii [s-au încălcat dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi principiul disponibilităţii] şi este lipsită de temei legal (nu oferă argumente juridice pentru a exclude de la aplicare răspunderea delictuală).

Examinând motivele de recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, se constată că recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente:

În mod evident în speţa dedusă judecăţii nu a fost respectat principiul disponibilităţii, întrucât este în afara oricărei discuţii că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe răspunderea civilă delictuală, iar instanţa de apel a analizat-o din perspectiva răspunderii contractuale, stabilind că aceasta configurează cadrul legal aplicabil relaţiilor dintre părţile litigante şi, drept urmare, nu mai este necesar de a analiza dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale.

Or, o astfel de abordare în soluţionarea cauzei, respectiv de schimbare în apel a obiectului cauzei, ignoră nu numai principiul disponibilităţii, care lasă reclamantului dreptul de a indica temeiul juridic al cererii sale, dar şi dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu poate fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, cât şi faptul că prin raportarea instanţei la un alt temei juridic într-o cale de atac, în speţă, apel, reclamanta este lipsită de posibilitatea de a parcurge toate gradele de jurisdicţie şi de a-şi construi apărarea, prin raportare la acel temei.

Având în vedere că hotărârea curţii de apel este pronunţată prin luarea în considerare a unui alt temei juridic decât cel avut în vedere de reclamantă în formularea pretenţiilor sale, aceasta nu cuprinde nici motivele pe care se sprijină, în sensul că nu analizează şi nu argumentează lipsirea de eficienţă juridică a prevederilor legale pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea.

De asemenea, se constată că deşi reclamanta şi-a motivat cererea, arătând că urmare a producerii incidentului i-au fost produse două categorii de daune, respectiv un prejudiciu direct constând în contravaloarea reparaţiilor efectuate la aeronava avariată – contravaloare ce a fost suportată de SC A. SA – şi un prejudiciu indirect constând în costuri suplimentare pe care le-a efectuat ca urmare a înlocuirii aeronavei cu o aeronavă Boeing, care a necesitat cheltuieli mai mari de operare şi doar acestea din urmă au rămas în discuţie în apel, curtea de apel se referă exclusiv la daune indirecte aduse avionului transportatorului, conform clauzelor contractuale prevăzute de art. 8.5 şi art. 8.1, reţinând că transportatorul, respectiv reclamanta şi-a asumat obligaţia de a suporta orice pagubă sau pierdere care rezultă din dauna bunurilor aflate în proprietatea sa, cu excepţia cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei credinţe a companiei de handling.

În acest context, se impune a se lămuri dacă prejudiciile indirecte invocate de reclamantă, pe care îşi întemeiază pretenţiile din prezenta acţiune, născute ca urmare a indisponibilizării aeronavei pe o perioadă de 25 de zile necesare efectuării reparaţiilor, înlocuirea cu o aeronavă tip Boeing 737 şi implicit costurile operaţionale mai mari determinate de rerutare şi transportul pasagerilor cursei anulate pot fi încadrate în categoria daunelor indirecte prevăzute în contract aşa cum a apreciat curtea de apel sau este vorba despre costuri suplimentare, colaterale, respectiv prejudicii situate în afara contractului.

În fine, se constată că instanţa de apel a reţinut că pârâta - compania de handling şi-a asumat obligaţia de a răspunde doar pentru daunele produse avionului prin operare neglijentă a echipamentului la sol, or, în speţă, nu s-a făcut dovada că avarierea avionului, ce a generat reclamantei cheltuieli mai mari ducând la producerea prejudiciului reclamat se datorează culpei grave sau relei credinţe a companiei de handling pentru a putea fi antrenată răspunderea acesteia.

În legătură cu aceasta, după lămurirea naturii prejudiciilor şi dacă va mai fi nevoie, după caz, Înalta Curte apreciază că se impune, luând în considerare reglementările specifice domeniului aeroportuar, Raportul Final privind investigaţia tehnică a incidentului de aviaţie şi orice alte mijloace de probă, să se stabilească cu certitudine dacă avarierea avionului, imobilizarea lui şi toate consecinţele produse şi reclamate drept prejudicii se datorează sau nu culpei sau neglijenţei grave a pârâtei sau reprezintă un caz de forţă majoră.

 În consecinţă, reţinându-se că recursul reclamantei întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 – 9 C. proc. civ. este fondat faţă de considerentele mai sus arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis, se va casa decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.