ICCJ. Decizia nr. 3916/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3916/2011
Dosar nr. 47860/3/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6957 din 10 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. 47860/3/2009, instanţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii reclamantului S.P., iar pe fond, a respins cererea de chemare în judecată a acestuia în contradictoriu cu pârâta SC D.G.S.R. - Direcţia Regională Bucureşti, având ca obiect executarea contractului de racordare la sistemul de distribuire a gazelor naturale nr. 10528756 din 9 aprilie 2009, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că Legea gazelor naturale nr. 351/2004 prevede la art. 64 situaţiile în care poate fi refuzat accesul terţilor la conductele din amonte, la depozitele de înmagazinare şi la sistemele de distribuţie a gazelor naturale, iar art. 65 din aceeaşi lege prevede că operatorul licenţiat care refuză acest acces este obligat să finanţeze lucrările necesare dacă acestea sunt economic justificate pentru a acorda solicitanţilor accesul la gaze naturale; în cazul în care realizarea conductelor nu este economic justificată pentru operator, solicitantul va participa în cotă parte, în colaborare cu operatorul, la finanţarea obiectivului, sub condiţia încheierii unui contract.
Raportând aceste dispoziţiile gale la situaţia din speţă, instanţa a reţinut că operatorul a constatat că pentru alimentarea reclamantului cu gaze naturale este necesară extinderea conductelor, părţi componente ale sistemelor şi că, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 351/2004, pârâta nu poate fi obligată să execute pe cheltuiala sa această extindere.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis ca fondat prin decizia nr. 158 A din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus obligarea pârâtei la efectuarea racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale conform Contractului nr. 10528756 din 9 aprilie 2009, respingând cererea de obligare a pârâtei la daune cominatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că între SC D.G.S.R. - Direcţia Regională Bucureşti ca operator şi S.P. ca solicitant/utilizator a fost încheiat contractul de racordare la sistemul de distribuire a gazelor naturale nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 al cărui obiect a constat in angajamentul operatorului, in baza unui tarif, de a realiza racordarea la reţeaua de gaze naturale a imobilului din comuna Bragadiru, aparţinând solicitantului.
Din analiza clauzelor convenţiei Curtea a constatat că angajamentul operatorului nu are valoare condiţională şi că nicio rezervă nu a fost luată de către acesta pentru modificarea tarifului de racordare sau a condiţiilor de executare a contractului în funcţie de elementele coexistente la data contractului.
S-a reţinut, de asemenea, că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a tarifului de racordare, totuşi SC D.G.S.R. - Direcţia Regională Bucureşti a refuzat executarea obiectului contractului. Refuzul a avut la bază, conform adresei AG 3756 din 6 iulie 2009, justificarea că datorită faptului că racordarea nu se poate realiza decât pe baza unei extinderi suplimentare şi că lucrarea se face prin cofinanţare parţial suportată de SC G.D.F.S.E. România SA, executarea contractului este condiţionată de plata unui tarif suplimentar de către solicitant, de 15.341,48 lei.
Analizând dacă lucrarea de extindere a sistemului de distribuţie era o lucrare necesară, potrivit susţinerii SC D.G.S.R. - Direcţia Regională Bucureşti, dacă operatorul putea, în condiţiile în care investiţia era neprofitabilă, să pretindă solicitantului cofinanţarea lucrării, alături de autoritatea locală, Curtea constatat că, niciun element al dosarului nu atestă schimbarea condiţiilor avute în vedere de SC D.G.S.R. - Direcţia Regională Bucureşti la data încheierii contractului nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 de natură să schimbe constatările tehnice ale intimatei la momentul emiterii acordului de acces potrivit căruia lucrarea contractată la 9 aprilie 2009 putea fi efectuată, fără extinderi, conform soluţiei adoptate de operator şi consimţite de cealaltă parte.
De asemenea, Curtea a reţinut că pârâta - intimată a arătat că la 29 ianuarie 2009, anterior încheierii contractului, Primăria Bragadiru a comunicat ca „în zonă se impune o extindere a conductei de gaze naturale, pe anumite străzi”, iar în aceste condiţii, intimata nu poate să condiţioneze executarea contractului de apariţia unor elemente ulterioare care ar putea, în circumstanţe obiective, să reprezinte o modificare a circumstanţelor avute în vedere la data încheierii sale, concluzia fiind aceea că efectuarea extinderii pe care intimata îşi întemeiază refuzul de executare, nu era o lucrare e cărei necesitate să apară ulterior încheierii contractului.
Cu privire la incidenţa art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 351/2004, s-a arătat că art. 64 al Legii gazelor enumera limitativ situaţiile în care operatorul poate refuza accesul consumatorilor la branşarea la conducte pentru alimentarea cu gaze, iar art. 65 prevede că, în cazul refuzului pentru lipsă de capacitate sau din lipsa obiectivelor/conductelor părţi componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată racordarea, operatorul este obligat să finanţeze lucrările necesare, dacă acestea sunt economic justificate. În acest sens, s-a considerat că nu poate fi refuzată justificat de către operator realizarea lucrării contractate dacă un terţ, cum ar fi cazul Primăriei Bragadiru, apreciază că sunt necesare lucrări de extindere a reţelei, pentru care oferă finanţare parţială.
Instanţa a apreciat că justificarea economică trebuie să aibă la bază un studiu de fezabilitate pe care operatorul licenţiat are obligaţia de a-l realiza, de a-l comunica gratuit solicitantului branşamentului în anumite termene şi condiţii.
În lipsa acestui studiu şi a celorlalte formalităţi prevăzute de lege, intimata – parată nu poate să afirme că refuzul său este legitim determinat de caracterul economic nejustificat al investiţiei, de natură să impună cererea de coparticipare la plata adresată reclamantului – apelant.
În aceste condiţii, Curtea a considerat că refuzul SC D.G.S.R. de executare a contractului de racordare la sistemul de distribuire a gazelor naturale nr. 10528756 din 9 aprilie 2009 este neîntemeiat şi reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale şi contractuale asumate, dar şi că sub aspectul soluţionării acestui capăt de cerere hotărârea primei instanţe este dată cu aplicarea greşită a legii.
Împotriva deciziei, SC D.G.S.R. S.R.L. a formulat recurs prin care a invocat următoarele:
- Potrivit art. 61 din Legea gazelor „în situaţia în care nu există obiective/conducte, părţi componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată conectarea” trebuie refuzat accesul terţilor la sistemele de distribuţie a gazelor naturale. În raport de aceste prevederi, recurenta susţine că instanţa a reţinut greşit că nu poate fi refuzată justificat de către operator, realizarea lucrării dacă un terţ, cum ar fi cazul Primăriei Bragadiru, apreciază că sunt necesare lucrări de extindere a reţelei, pentru că nu această instituţie este cea care apreciază necesitatea lucrărilor de extindere.
- Art.65 alin. (1) din lege prevede că operatorul licenţiat care refuză accesul din lipsa obiectivelor, conductelor, părţi componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată racordarea este obligat să finanţeze lucrările necesare, dacă acestea sunt economic justificate pentru a acorda accesul solicitanţilor.
Sub acest aspect, recurenta arată că a procedat la realizarea unui studiu de fezabilitate ce a fost comunicat instanţei de fond la termenul din 10 iunie 2011.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art.969 C. civ., în condiţiile în care între părţi s-a încheiat un contract (nr. 10528756 din 9 aprilie 2006) prin care operatorul s-a angajat – în baza unui tarif, de a realiza racordarea la reţeaua de gaze naturale a imobilului reclamantului contract ce a fost rezultatul verificării documentelor arătate la art. 2 din contract, recurenta având cunoştinţă despre toate acestea şi despre situaţia concretă, inclusiv despre necesitate a unei extinderi în zona respectivă ceea ce denotă că refuzul de executare este nejustificat.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 64 din Legea gazelor care reglementează cazurile în care operatorul poate refuza accesul consumatorilor la branşarea pentru alimentarea cu gaze şi a dispoziţiilor art. 65 care reglementează situaţia în care operatorul este obligat să finanţeze lucrările necesare, dacă sunt justificat economic, în mod corect s-a statuat că refuzul nu este justificat în condiţiile în care Primăria Bragadiru a oferit finanţare parţială.
Mai mult, în cauză s-a constatat lipsa unui studiu de fezabilitate din partea intimatei, fiind fără relevanţă că acesta ar fi fost efectuat la circa 2 ani de la perfectarea contractului, ceea ce denotă încă odată refuzul nejustificat şi nerespectarea contractului intervenit între părţi.
În consecinţă, constatând că sunt nefondate criticile recurentei, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.G.S.R. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 158 A din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3917/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3914/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
