ICCJ. Decizia nr. 3923/2011. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3923/2011
Dosar nr. 27421/3/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1845, pronunţată la data de 23 februarie 2010, Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.C. C.F.R. C. SA, în contradictoriu cu pârâta SC T.C. C.F.R. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 191.633,49 lei, reprezentând penalităţi pentru plata cu întârziere a facturilor emise în baza contractului nr. 1/4584 din 6 decembrie 2006 şi nr. 127 din 4 decembrie 2007 şi suma de 5.149,20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată reprezintă penalităţi aferente facturilor emise în baza menţionatelor contracte, pentru anii 2007 şi 2008, având ca obiect asigurarea contracost a legitimaţiilor de călătorie pe CFR pentru salariaţii pârâtei şi membrii de familie ai acestora; că reclamanta a eliberat legitimaţiile de călătorie, emiţând 4 facturi pentru anul 2007 şi 5 facturi pentru anul 2008; că, din înscrisurile depuse în probaţiune, rezultă că sumele pretinse prin acţiune nu au făcut obiectul compensării din data de 6 decembrie 2007, cum susţine pârâta, care nu probează afirmaţia că legitimaţiile de călătorie pentru anul 2008 s-au eliberat în martie 2008, iar, cu privire la penalitatea aferentă contractului nr. 127 din 4 decembrie 2007, a avut în vedere că legitimaţiile de călătorie au fost eliberate după data de 31 ianuarie 2008 şi că factura s-a predat la 17 aprilie 2008, cu termen de plată de 30 de zile, conform clauzei 4.1. din contract.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 292, pronunţată de Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, la data de 28 iunie 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar, răspunzând motivelor de apel invocate, a reţinut, cu referire la excepţia prematurităţii, că, din cuprinsul notificării, rezultă că pârâta a fost convocată la sediul reclamantei pentru data de 23 martie 2009, iar afirmaţia că întâlnirea părţilor nu a fost posibilă la acea dată din vina reclamantei nu este susţinută de actele dosarului, emiterea unei delegaţii pentru reprezentanţii apelantei în vederea participării la conciliere nefăcând dovada că la secretariatul reclamantei nu era cunoscută data concilierii, cât timp o astfel de delegaţie nu a fost prezentată secretariatului pentru înregistrare.
Instanţa de apel a reţinut, cu privire la scadenţa facturii fiscale nr. 1001096 din 17 aprilie 2008, emisă după data de 31 ianuarie 2008, în baza contractului nr. 127 din 4 decembrie 2007, pentru legitimaţiile de călătorie eliberate în trimestrul 1 al anului 2008, reprezentând regularizarea trimestrială la care se referă art. 3.2.4 din contract, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4.1. din acest act juridic, considerând că voinţa părţilor a fost ca plata facturilor emise pentru legitimaţiile de călătorie eliberate trimestrial să se facă în 30 de zile de la emitere, întrucât nu au fost eliberate pentru întregul an 2008, apreciind corectă data de 6 februarie 2005, reţinută de instanţa de fond ca dată a eliberării legitimaţiilor şi permiselor de călătorie.
Curtea de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză întocmit de A.C., referitoare la compensarea datoriilor părţilor prin protocol, şi a considerat că, întrucât prin motivele de apel nu se face referire la compensarea făcută ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, prin Protocolul din 31 martie 2010, sumele astfel compensate nu fac obiectul controlului judiciar, faţă de dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere în momentul executării hotărârii, apreciind totodată că expertul contabil a calculat în mod corect sumele datorate faţă scadenţele de plată a facturilor fiscale nr. 1507402 din 14 februarie 2007, nr. 1000655 din 18 ianuarie 2008, nr. 1508137 din 12 iulie 2007 şi nr. 1001238 din 8 mai 2008.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit factura nr. 1001096 din 17 aprilie 2008 considerând-o o formă de regularizare a diferenţelor şi raportul de expertiză cu privire la termenul de scadenţă al acestei facturi, precum şi prevederile contractuale în baza cărora s-a emis menţionata factură, apreciind greşit că în scadenţa obligaţiei de plată operează termenul de 30 de zile de la data emiterii facturii şi că penalităţile trebuie aplicate la întreaga sumă cuprinsă în acest înscris.
Recurenta a arătat, de asemenea, că instanţa de control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., în soluţionarea excepţiei prematurităţii; a încălcat prevederile art. 969 C. civ., nesocotind voinţa părţilor exprimată prin art.4 din contractele nr. 1/4584 din 6 decembrie 2006 şi nr. 127 din 4 decembrie 2007, în sensul că plata facturii, emisă în conformitate cu art. 3.2.2., trebuia să fie efectuată în 4 rate egale, aspect ce atrage nelegalitatea calculării penalităţilor de întârziere; a respins, fără temei, obiecţiunile la raportul de expertiză şi a reţinut greşit că sumele compensate la data de 31 martie 2010 nu fac obiectul controlului judiciar, deşi reprezentantul său a solicitat verbal instanţei să aibă în vedere şi această compensare, aspect consemnat în încheierea din data de 21 iunie 2011.
Au fost evocate dispoziţiile art. 977, art. 970 alin. (2), art. 982, art. 979, art. 978, art. 983, art. 984, art. 985 C. civ., fără a se preciza relevanţa acestei evocări faţă de decizia atacată.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel, apreciind neîntemeiate criticile aduse acestei hotărâri.
Recursul este nefondat.
Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deşi rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecăţii ori înţelesul lui, instanţa de apel, prin interpretarea greşită dată acestora îi alterează, în mod substanţial, natura sau înţelesul lămurit, vădit neîndoielnic.
Este de observat că instanţa de apel a reţinut, ca atare, dispoziţiile contractuale referitoare la plata facturilor în condiţiile art. 4 şi art. 4.1. şi că interpretarea dată probelor, cu referire la factura în discuţie, nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada parcurgerii procedurii concilierii directe înaintea introducerii cererii de chemare în judecată, conform cerinţelor art. 7201 C. proc. civ., nu poate fi primită critica încălcării acestor dispoziţii legale de către instanţa de apel prin înlăturarea, ca nedovedite, a afirmaţiilor apelantei referitoare la prezenţa reprezentanţilor săi, conform convocării, în vederea concilierii directe.
Reţinând că, faţă de eliberarea legitimaţiilor şi permiselor de călătorie cu an de valabilitate 2008, după data de 31 ianuarie 2008, prevăzută de art. 3.2.2 din contractele încheiate de părţi, aceste prevederi contractuale nu-şi găsesc aplicare în ce priveşte factura fiscală nr. 1001096, emisă la data de 17 aprilie 2008, apreciată ca reprezentând regularizarea trimestrială la care se referă art. 3.2.4., situaţie ce impune calculul penalităţilor pentru suma cuprinsă în această factură conform art.4.1., se constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor contractuale incidente, iar înlăturarea aplicării prevederilor contractuale cuprinse în art. 4, respectiv în art. 3.2.2., nu justifică critica încălcării principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere că, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel nu poate analiza decât aspectele deduse judecăţii prin cererea de apel se constată că, în mod judicios, instanţa de control judiciar a considerat că nu poate face obiectul verificării sale aspectul compensării penalităţilor prin Protocolul încheiat la data de 31 martie 2010, cât timp acesta nu se regăseşte în cuprinsul motivelor de apel.
Pentru aceste considerente, constatând că dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de apelanta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.C. C.F.R. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 292 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3924/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3920/2011. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
