ICCJ. Decizia nr. 4065/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4065/2011
Dosar nr. 3737/111/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 273/ C din 6 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul D.I.T., împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, reţinându-se că, deşi legal citat, reclamantul nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi dovedi susţinerile, citaţia i-a fost trimisă în Penitenciarul Oradea, acesta semnând de luarea la cunoştinţă, nu s-a formulat cerere de amânare şi nici nu şi-a angajat reprezentant, iar pârâta a solicitat judecarea în lipsă, motiv pentru care, în aplicarea prevederile art. 1169 C. civ. a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul solicitând acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei, întrucât în mod nejustificat nu i s-a comunicat răspuns la petiţia formulată (plângerea penală adresată Tribunalului Sălaj în data de 14 iulie 2008) aducându-i-se astfel un prejudiciu, fapt pentru care a formulat prezenta cerere.
Reclamantul a mai arătat că, deşi plângerea formulată se încadrează în dispoziţiile art. 285 C. proc. pen. şi art. 2, art. 6 şi art. 8 din OG nr. 27/2002, aceasta nu a fost soluţionată în timp util astfel încât i s-a încălcat dreptul prevăzut de art. 21 şi art. 51 din Constituţie, respectiv dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, iar Tribunalul Bihor a reţinut greşit că deşi a fost legal citat nu s-a prezentat în instanţă, omiţând împrejurarea că este arestat, astfel că pentru a se prezenta în instanţă se impunea emiterea unei dispoziţii de transfer.
Reclamantul a mai precizat că Tribunalul Sălaj i-a trimis comunicarea nr. 3227/39/2008 din 14 iulie 2008, înregistrată la Penitenciarul Satu Mare sub nr. 311523 din 17 iulie 2008, copie pe care a anexat-o ca probă acţiunii formulate şi că, deşi instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei că nu şi-a dovedit susţinerile, aceasta trebuia să emită o adresă Tribunalului Sălaj pentru a i se comunica termenul de soluţionare a plângerii formulate, respectiv stadiul de soluţionare a acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 63/A. din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinându-se că, deşi acţiunea formulată nu a fost motivată sub aspectul temeiului de drept, din conţinutul cererii rezultă că reclamantul invocă răspunderea Statului pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate prin erori judiciare, respectiv pentru îngrădirea unor drepturi constituţionale.
Instanţa de apel a reţinut că răspunderea Statului pentru repararea unei erori judiciare în procesele penale intervine în cazul în care se constată printr-o hotărâre judecătorească încălcarea drepturilor şi libertăţilor unei persoane prin pronunţarea unei hotărâri nelegale de condamnare (ulterior, în rejudecare, persoana fiind achitată), sau privarea ori restrângerea pe nedrept a libertăţii unei persoane de către organele de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, dispoziţii care însă nu sunt incidente în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste texte de lege.
Pe de altă parte, art. 52 alin. (3) din Constituţie stabileşte răspunderea patrimonială a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul în care s-au produs, condiţiile şi limitele exercitării dreptului la reparare stabilindu-se prin lege organică, însă în speţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nefiind dovedită eroarea judiciară prin raportare la motivele la care reclamantul face referire, plângerea penală formulată de acesta fiind înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu consecinţa analizării temeiniciei, iar dispoziţiile art. 504-507 C. proc. pen. nu sunt incidente astfel cum mai sus s-a reţinut.
Instanţa de apel a constatat că, deşi apelantul susţine că prin nesoluţionarea plângerii penale formulate într-un termen rezonabil, i-au fost cauzate numeroase prejudicii, acesta nu a adus nici o probă în dovedirea prejudiciului cauzat, respectiv a vreunei erori judiciare, deşi a fost prezent în instanţă, în apel.
Împotriva acestei decizi a formulat recurs reclamantul, arătând că nu a beneficiat de un proces echitabil, în condiţiile în care instanţa de fond a refuzat administrarea probatoriilor solicitate şi nu a procedat la cercetarea cauzei, aspecte ce i-au creat acestuia grave prejudicii, inclusiv în planul stării de sănătate.
In concret, reclamantul a arătat că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea pretenţiilor întemeiate pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. nu a făcut adresă la Tribunalul Sălaj pentru a verifica modalitatea de soluţionare a plângerii penale formulate de acesta, lucru ce echivalează cu lipsa cercetării judecătoreşti.
Reclamantul a mai arătat că, datorită faptului că era arestat a fost în imposibilitatea de a se deplasa, adresând instanţei cereri prin poştă, la care nu a primit nici un răspuns, situaţie faţă de care apreciază că a fost discriminat şi i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
În faza procesuală a recursului consilierul juridic al Statului român a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Analizând cu prioritate această excepţie peremptorie, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
In consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
In speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
In cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări şi situaţii de fapt fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate.
Reclamantul nu aduce critici modalităţii în care i-au fost soluţionate pretenţiile întemeiate pe dispoziţiile art. 504-509 C. proc. pen., dispoziţii faţă de care instanţele anterioare au reţinut că nu sunt incidente în cauză, ci relevă instanţei de recurs aspecte de fapt ce nu pot fi avute în vedere în această etapă procesuală.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea şi evaluarea situaţiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 63/A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4069/2011. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4066/2011. Civil. Strămutare. Contestaţie... → |
|---|
