ICCJ. Decizia nr. 4079/2011. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4079/2011
Dosar nr. 29832/3/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta SC A.C.F. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N. & G.I. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună evacuarea necondiţionată a acesteia din spaţiul închiriat conform contractului de închiriere nr. 1094 din 15 iunie 2005, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 504 pronunţată la 18 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea reclamantei şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul reprezentând A.F.O., în suprafaţă de 2399 mp, situat în Bucureşti, sector 2.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a închiriat pârâtei, conform contractului de închiriere nr. 1094 din 15 iunie 2005, spaţiul din care s-a solicitat evacuarea, al cărei proprietar este. Termenul închirierii a fost stabilit la 5 ani de la data de 01 iulie 2005, cu posibilitatea prelungirii în situaţia în care contractul nu este denunţat de una dintre părţi.
Locatorul a comunicat pârâtei la 01 aprilie 2010, notificarea 214 din 31 martie 2010, arătând că potrivit hotărârii Consiliului de Administraţie din 17 martie 2010, contractul nu se va prelungi ulterior împlinirii termenului, respectiv datei de 30 iunie 2010. S-a reţinut în aceste condiţii că reclamanta a anunţat concediul, cu respectarea termenului de preaviz, astfel că nu a operat tacita relocaţiune, chiar dacă pârâta a continuat să folosească spaţiul închiriat şi a făcut plăţi în contul chiriei, conform art. 1438 C. civ., prin urmare, pârâta nu justifică un titlu pentru folosirea spaţiului proprietatea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC N. & G.I. SRL, iar prin decizia comercială nr. 172A din 31 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul.
În motivarea apelului, pârâta a susţinut că la judecata în primă instanţă, a fost citată la 3 august 2010 pentru termenul de judecată stabilit la 15 martie 2011, apoi însă a primit comunicarea sentinţei atât la sediu cât şi la punctul de lucru, din care rezultă că aceasta a fost pronunţată la data de 18 ianuarie 2011.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut, în esenţă, că termenul de judecată stabilit iniţial la prima instanţă, în mod aleatoriu în sistem informativ, la 15 martie 2011, a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2011, potrivit încheierii date în cauză la 26 octombrie 2010, prin care s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta SC A.C.F. SA.
S-a reţinut că pentru termenul de judecată de la 18 ianuarie 2011 pârâta SC N. & G.I. SRL a fost legal citată atât la sediul social cât şi la punctul de lucru, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 127 şi 129 din dosarul de fond. Îndeplinirea în mod legal a procedurii de citare a pârâtei priveşte inclusiv aspectul realizării acesteia prin afişare, în cazul sediului social, potrivit art. 92 alin. (4) C. proc. civ., respectiv, în cazul punctului de lucru, prin predarea citaţiei funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei identificat sub aspectul numelui prin actul de identitate, cu aplicarea semnăturii acestuia şi ştampilei societăţii, potrivit art. 91 C. proc. civ.
Prin concluziile puse în cauză, pârâta a mai susţinut şi nelegala reprezentare a societăţii pârâte în faţa primei instanţe de către consilierul juridic S.L., faţă de lipsa semnăturii pe împuternicirea de reprezentare juridică şi faptul că ulterior aceasta a primit aceeaşi împuternicire de la societatea reclamantă.
Sub acest aspect, s-a constatat însă că atât împuternicirea aflată la fila 105 cât şi aceea aflată la fila 133 din dosarul de fond, sunt semnate şi atestă exercitarea atribuţiei de reprezentare de către persoana menţionată în mod distinct, în timpul judecăţii la prima instanţă, respectiv după pronunţarea sentinţei apelate, fără să existe indicii referitoare la o eventuală nelegalitate a reprezentării.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs pârâta SC N. & G.I. SRL BUCUREŞTI, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat desfiinţarea ambelor hotărâri şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-pârâtă a susţinut că ambele instanţe au pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1438 C. civ., având în vedere că notificarea prin care a fost anunţat concediul a fost afişată la uşa principală, însă adresa la care s-a făcut afişarea nu este adresa sediului social, ci o altă adresă, respectiv Str. C., bl. 20 şi nu L20, aşa cum era corect. Ca atare, procedura de comunicare a notificării de denunţare a contractului nu a fost îndeplinită cu respectarea normelor legale.
Recursul pârâtei SC N. & G.I. SRL este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie sa îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac.
În speţă, se constată că pârâta a criticat în apel sentinţa primei instanţe sub aspectul lipsei de procedură pentru termenul de judecată din 18 ianuarie 2011, când tribunalul a reţinut cauza spre soluţionare, urmare a preschimbării termenului de judecată stabilit pentru 15 martie 2011.
Aşa fiind, având în vedere că în apel nu s-a criticat sentinţa sub aspectul modului de soluţionare a fondului cauzei, cu referire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1438 C. civ. privind notificarea concediului, invocarea criticii direct în recurs este inadmisibilă, fiind o critică nouă, formulată omisso medio.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, va fi obligată recurenta-pârâtă SC N. & G.I. SRL BUCUREŞTI la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (fila 15) către intimata-reclamantă SC A.T.C. SA BUCUREŞTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. & G.I. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 172A din 31 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta la 1.240 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.T.C. SA BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4080/2011. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 4078/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
