ICCJ. Decizia nr. 4083/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4083/2011
Dosar nr. 659/89/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1248 din 18 octombrie 2010 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă, s-a respins excepţia netimbrării acţiunii, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.V., P.M., P.G. şi P.D.Ş. în contradictoriu cu pârâta A.T.A. SA Bucureşti şi a fost obligată pârâta să achite reclamantului P.V. suma de 13677,2 lei cu titlu de daune materiale, reclamanţilor P.V. şi P.M., câte 100.000 lei fiecare, reclamanţilor P.G. şi P.D.Ş., câte 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale. Prin aceeaşi hotărâre, a fost obligată pârâta să achite reclamanţilor P.V. şi P.M. suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Ordinul CSA 8/2008 a fost stabilit un plafon maxim de despăgubiri în cazul în care din acelaşi accident rezultă mai multe victime, respectiv de 1.500.000 Euro, sumă care va fi stabilită şi repartizată la părţile beneficiare în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptăţită la despăgubire pentru prejudiciile suferite în acelaşi accident.
În cauză, s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să fie despăgubiţi atât din punct de vedere material cât şi moral, decesul fiului, respectiv fratelui acestora, prin consecinţele ce decurg dintr-un asemenea fapt regretabil, atrăgând o proporţională şi justă compensaţie bănească.
S-a reţinut că accidentul din data de 16 martie 2009 s-a soldat cu două persoane decedate, respectiv numiţii P.B.V. şi P.C., şi alte şase persoane rănite, aşa că nu trebuie ignorată această împrejurare de natură a lăsa o marjă, suficientă pentru a se putea acorda în limita plafonului, despăgubiri şi pentru celelalte persoane îndreptăţite la despăgubiri.
Referitor la daunele materiale, s-a reţinut că factura BC VAS nr. 0059311 din 9 iulie 2010 face dovada suportării sumei de 13677,2 lei care a acoperit din cheltuielile de înmormântare, cel puţin pentru monumentul funerar, celelalte nefiind menţionate şi dovedite, astfel încât s-au acordat daune doar în limita a ceea ce s-a dovedit.
Pentru daunele morale, a apreciat prima instanţă că pentru compensarea traumelor de ordin psihic, având în vedere că reclamanţii sunt membrii aceleiaşi familii cu sentimente reciproce, această împrejurare fiind de natură să amplifice aceste traume, având în vedere că fiecare dintre cei doi părinţi şi ceilalţi doi copii au suferit pierderea copilului respectiv a fratelui lor, iar acest sentiment persistă în timp, sunt îndreptăţiţi la daune morale.
Astfel, în condiţiile în care pârâta nu a făcut dovada acordării în mod proporţional şi celorlalte părţi posibile beneficiare a asigurării, s-a constatat că acţiunea reclamanţilor este parţial întemeiată, în sensul acordării de despăgubiri superioare ofertei, dar nu în limitele cerute, apreciind că o justă despăgubire care să compenseze daunele de ordin moral să fie în limitele stabilite prin dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.T.A. SA solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi în rejudecare, reevaluarea temeiniciei pretenţiilor emise de către reclamanţi.
Prin decizia nr. 35/2011 din 25 mai 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei să achite reclamanţilor P.V. şi P.M., câte 40.000 lei fiecare, reclamanţilor P.G. şi P.D.Ş., câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale şi a înlăturat dispoziţia referitoare la daunele materiale.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere pe de o parte dreptul reclamanţilor de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, această compensaţie materială să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză.
Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii ştiinţifice corecte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamanţilor.
În acest context, s-a reţinut că suferinţa provocată reclamanţilor prin pierderea în urma accidentului de circulaţie a copilului, respectiv fratelui lor este permanentă, iar la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere pe de o parte prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar şi consecinţele pe plan social, profesional şi familial.
În aceste condiţii, s-a constatat că nu s-a probat faptul că victima ar fi avut o contribuţie materială decisivă, la traiul zilnic al reclamanţilor, prin urmare, instanţa a analizat cuantumul daunelor morale în principal sub aspectul prejudiciului moral legat de pierderea copilului respectiv a fratelui lor.
S-a mai reţinut şi împrejurarea în care s-a produs accidentul, respectiv, că atât victima cât şi şoferul care a provocat accidentul erau în relaţii apropiate şi deplasându-se cu autoturismul condus de acesta şi-a asumat ca orice pasager un risc cu privire la posibilitatea producerii pe timpul deplasării a unui eveniment rutier, lucru care s-a şi întâmplat.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că suma de 100.000 lei pentru părinţi şi suma de 50.000 lei pentru fraţi stabilită de prima instanţă este prea mare, având în vedere şi faptul că accidentul a produs mai multe victime ce urmează să fie despăgubite. Astfel, a apreciat instanţa că suma de 40.000 lei pentru fiecare părinte şi suma de 10.000 lei pentru fiecare frate reprezintă o compensaţie materială suficientă pentru suferinţele psihice cauzate de moartea fiului respectiv fratelui acestora.
În ceea ce priveşte daunele materiale, s-a considerat că nu au fost dovedite, în condiţiile în care deşi la dosarul cauzei se află o factură din care rezultă suma achitată cu titlu de cost monument funerar, în acelaşi dosar există declaraţia tatălui victimei dată ulterior emiterii acestei facturi din care rezultă că la data de 1 martie 2011 la mormânt nu există decât o centură de beton armat şi nu se făcuse comandă pentru un monument funerar, prin urmare s-a înlăturat dispoziţia referitoare la acordarea acestor daune.
Împotriva deciziei sus menţionate, au declarat recurs reclamanţii P.D.Ş., P.G., P.M. şi P.V., invocând dispoziţiile art. 304 pct.8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, menţinerea sentinţei primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că fundamentul drepturilor şi obligaţiilor sunt prevăzute de Legea nr. 136/1995, iar poliţa de asigurare reprezintă dovada încheierii contractului de asigurare RCA.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa a reţinut doar incidenţa dispoziţiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, ignorând dispoziţiile art. 24 pct. 1 şi 3 din acelaşi ordin. Au mai susţinut recurenţii că potrivit art. 26 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 20/2008, pretenţiile persoanelor prejudiciate pot fi dovedite prin orice mijloc de probă şi deşi la dosar s-a depus o factură din care rezultă că s-au cumpărat materiale pentru construirea unui monument funerar, instanţa nu a ţinut cont de acest înscris.
Referitor la daunele morale, s-a susţinut că soluţia dată de instanţa de apel are un caracter derizoriu, reprezentând 1,5% din limita minimă la care asiguratorul trebuia obligat în temeiul contractului RCA.
Recursul reclamanţilor este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea greşită a acestuia. Critica este nefondată întrucât acest motiv vizează situaţiile când se denaturează înţelesul actului prin interpretare, iar această interpretare a actului este contrazisă de sensul clar şi vădit neîndoielnic al temeiurilor şi conţinutul actului interpretat. Pe lângă faptul că nu s-a demonstrat în cadrul acestei critici care sunt termenii care prin interpretare au lezat conţinutul actului, din examinarea considerentelor deciziei atacate nu rezultă a fi fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, astfel că motivul invocat se reduce la o simplă afirmaţie bazată pe o interpretare proprie ce nu are fundament în argumentarea soluţiei instanţei de apel.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din actul normativ menţionat, limitele minime de despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte limita de despăgubire la un nivel de cel puţin 1.500.000 Euro echivalent în lei la data producerii accidentului. În strânsă legătură cu dispoziţiile legale menţionate sunt însă prevederile art.25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, potrivit cărora în cazul în care în unul şi acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane şi valoarea totală a prejudiciului depăşeşte limitele de despăgubire specificate în poliţa RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire.
Revenind la criticile recurenţilor cu privire la daunele acordate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite daune morale, potrivit dispoziţiilor legale mai sus evocate.
În ceea ce priveşte însă cuantumul daunelor morale, în lipsa unor criterii legale obiective, stabilirea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, astfel cum în mod corect s-a reţinut. Este de observat totuşi că instanţa s-a raportat la limita de despăgubire prevăzută de legiuitor şi menţionată în poliţa de asigurare, ceea ce constituie un criteriu obiectiv, precum şi la împrejurarea că în urma evenimentului rutier au rezultat mai multe victime ce urmează a fi despăgubite, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la daunele materiale, prin raportare la probele administrate în cauză (factura de achiziţionare a materialelor pentru monumentul funerar), precum şi susţinerile referitoare la cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei şi îndeplinirea ritualurilor religioase, acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, vizând eventuale aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate ale deciziei atacate. Ceea ce trebuie însă precizat este faptul că potrivit art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 20/2008, în adevăr, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere cheltuielile efectuate, pe baza documentelor justificative, dispoziţii ce nu contravin prevederilor art. 26 pct. 1 din acelaşi ordin, astfel cum susţin recurenţii, întrucât acestea reglementează cadrul general al stabilirii cuantumului despăgubirilor, ce includ atât latura materială cât şi cea morală.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.D.Ş., P.G., P.M. şi P.V. împotriva deciziei nr. 35/2011 din 25 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4084/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4082/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
