ICCJ. Decizia nr. 4085/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4085/2011
Dosar nr. 4750/100/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 2659 din 25 august 2010 pronunţată în dosarul nr. 4750/100/2010 al Tribunalului Maramureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.I.M. şi P.L. împotriva pârâtei SC Banca Comercială Română SA şi în consecinţă s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5, art. 9 lit. b) şi d) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008394748/2008 şi a dispoziţiilor art. 2.19 lit. a), art. 2.11 lit. a) alin. (3) şi art. 7.4 lit. g) şi h) din condiţiile generale de creditare anexă la contractul de credit. S-a dispus derularea în continuare a contractului fără aceste dispoziţii contractuale.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au solicitat în temeiul Legii 193/2000 şi ale O.U.G. nr. 174/2008 să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale anterior menţionate, precum şi înlăturarea acestora din contract şi condiţiile generale, cu derularea ulterioară a convenţiei în absenţa acestor clauze, cu motivarea că, în calitate de împrumutaţi şi-au respectat obligaţiile asumate achitând la termen ratele stabilite în contractul de credit.
Excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtă a fost respinsă de tribunal cu motivarea că reclamanţii au făcut dovada că anterior promovării acţiunii au îndeplinit procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
În privinţa fondului cauzei, instanţa a apreciat că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăşi sau împreună cu altă prevedere din contract creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ în drepturile şi obligaţiile părţilor, este o clauză abuzivă.
O clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea unei părţi contractante să influenţeze natura ei prin acte generale unilaterale, doar aparent negociate direct, de genul contractelor preformulate, regulamentelor de funcţionare ori condiţiilor generale – anexe la contracte.
Obligarea unei părţi contractante să-şi însuşească condiţiile generale, cât timp acestea nu sunt rezultatul unui acord bilateral de voinţă, dar influenţează sensul, natura şi întinderea unor clauze contractuale, echivalează cu transformarea voinţei contractuale de gen sinalagmatic, într-una unilaterală.
În acest context, în absenţa definirii termenului de ,,dobândă de referinţă variabilă”, clauza privind această dobândă şi obligaţiile ce decurg pentru reclamanţi, încalcă prevederile O.U.G. nr. 174/2008 şi are un caracter abuziv deoarece în lipsa transparenţei privind modul de calcul al dobânzii de referinţă, orice modificare a nivelului dobânzii de către pârâtă poate fi considerată o modificare unilaterală a contractului.
În egală măsură, împrejurarea că pârâta are posibilitatea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 193 /2000 de a modifica rata dobânzii plătite de reclamanţi în calitate de consumatori, dacă există un motiv întemeiat, nu-i anulează obligaţia de a prevedea în contractul de credit indicatorii pe baza cărora se calculează dobânda de referinţă pentru a putea fi verificaţi de cealaltă parte contractantă.
Totodată este îndeplinită şi condiţia privind existenţa unui dezechilibru semnificativ, deoarece diferenţa de la 510 Euro la 640 Euro pe care reclamanţii ar fi trebuit să o achite conform susţinerilor pârâtei poate fi calificată ca având astfel de consecinţe pentru reclamanţi.
Prin decizia civilă nr. 94 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă s-a respins apelul declarat de pârâta SC Banca Comercială Română SA, apelanta fiind obligată la plata sumei de 422,2 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
În argumentarea soluţiei pronunţate instanţa de apel a arătat că la data de 22 decembrie 2010, respectiv după pronunţarea sentinţei atacate şi anterior promovării căii de atac, contractul de credit din litigiu a fost cesionat de către pârâta apelantă în favoarea SC S.C. SRL, cesiunea fiind notificată debitorilor cedaţi, situaţie în care apelul a fost declarat de o persoană care nu mai are calitate procesuală activă în calea de atac.
În considerarea caracterului absolut şi peremptoriu al acestei excepţii, instanţa de apel a apreciat că nu se mai impune a se pronunţa asupra celorlalte excepţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC Banca Comercială Română SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 5 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru citarea cesionarei SC S.C. SRL, iar în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a fondului cauzei şi în contradictoriu cu această societate.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că decizia este nelegală , fiind dată cu interpretarea greşită a clauzei de la pct. 2.5 din contractul de cesiune de creanţe încheiat cu SC S.C. SRL, ceea ce constituie un temei pentru modificarea hotărârii potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Conform acestei clauze, care are un înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic, în ipoteza în care drepturile de creanţă pot fi afectate prin acţiunile debitorilor cedaţi, cesiunea de creanţă nu operează, recurenta păstrându-şi calitatea de titular al drepturilor derivate din contractul de credit, cu consecinţa că avea şi calitatea de a promova apelul în cauză.
Instanţa de apel a ignorat aceste argumente, deşi s-a invocat existenţa unei cauze de ineficienţă a cesiunii de creanţă, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active doar prin compararea datei formulării cererii de apel cu aceea a încheierii contractului de cesiune cu SC S.C. SRL.
Procedând astfel, prin decizia recurată au fost încălcate şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) şi art. 85 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a cesionarului pentru soluţionarea excepţiei şi în contradictoriu cu acesta.
În egală măsură este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cauza fiind soluţionată în lipsa cesionarului care nu a fost legal citat pentru examinarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active admise tocmai în considerarea existenţei contractului de cesiune.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate Înalta Curte constată că este fondat.
Astfel, potrivit clauzei stipulate la pct. 2 pct. 5 din contractul de cesiune de creanţe nr. J 1128/22/12/10 încheiat între recurentă în calitate de cedent şi SC S.C.SRL în calitate de cesionar ,,pentru evitarea oricărei neînţelegeri, cu excepţia cazului în care sunt altfel transferate în conformitate cu prezentul contract, oricare şi toate obligaţiile şi răspunderile cedentului către debitorii cedaţi sau către terţi în baza contractelor de credit sau a altor documente contractuale, în legătură cu creanţele cedate, nu vor fi cedate sau transferate şi nu vor trece astfel de la cedent la cesionar şi vor rămâne în oricare moment ale cedentului”.
În alţi termeni, recurenta pârâtă SC Banca Comercială Română SA susţine şi a invocat şi în faţa instanţei de apel că în conformitate cu această clauză pentru ipotezele în care apar pretenţii litigioase ale debitorilor cedaţi, respectiv ale intimaţilor reclamanţi faţă de cedentă, cesiunea de creanţă nu operează.
Această apărare, deşi esenţială pentru corecta soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active în apel nu a fost examinată, prin decizia recurată avându-se în vedere doar data încheierii contractului de cesiune şi aceea a declarării apelului, critica formulată de recurentă sub acest aspect fiind întemeiată.
Astfel, deşi s-a reţinut că cesionarul preia poziţia procesuală cedentului, instanţa de apel a omis să cerceteze excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în contradictoriu cu cesionarul respectiv cu SC S.C. SRL, cu toate că s-a pus în discuţie o clauză din contractul de cesiune şi tocmai în considerarea existenţei acestui contract excepţia a fost admisă.
Pe de altă parte, prin admiterea excepţiei calităţii procesuale active în apel, apelanta pârâtă a fost lipsită de posibilitatea de a-şi formula orice apărare în legătură cu contractul de credit, în condiţiile în care prin decizia recurată s-a menţinut hotărârea tribunalului privind derularea în continuare a contractului de credit cu pârâta SC B.C.R. SA, în absenţa clauzelor declarate abuzive.
În consecinţă, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., soluţia ei se impune este aceea de admitere a recursului casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe urmând a fi citată şi cesionara SC S.C.SRL.
Faţă de soluţia preconizată examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este posibilă însă în rejudecare instanţa de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va examina toate criticile şi apărările părţilor şi va administra la cerere sau din oficiu toate probele necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 94/2011 din 13 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4086/2011. Civil. Anulare incident plată.... | ICCJ. Decizia nr. 3983/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
