ICCJ. Decizia nr. 4098/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4098/2011
Dosar nr. 47619/3/2009
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine cele ce urmează:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 29600/3/2009, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, a contestat dispoziţiile nr. 9581 şi nr. 9582 din 14 februarie 2008, emise de pârât în baza Legii nr. 10/2001, solicitând anularea acestora, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamantul a arătat că pârâtul a dispus în mod nelegal prin actele contestate măsuri în baza Legii nr. 10/2001. Aceste dispoziţii au fost atacate în instanţă de persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, C.J., iar, după pronunţarea hotărârii, Prefectul a solicitat modificarea acestor acte în sensul dispus de Tribunal.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 10/2001, precum şi prevederile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 27 octombrie 2009, Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, reţinând că:
Prin dispoziţiile nr. 9581 şi nr. 9582 din 14 februarie 2008 emise de pârât s-au dispus măsuri în baza Legii nr. 10/2001, lege ce reglementează recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940.
Litigiile izvorând din restituirea în natură a imobilelor se soluţionează potrivit Legii nr. 10/2001, iar reclamantul are posibilitatea de a se adresa instanţelor civile, contestând dispoziţia emisă în baza acestui act normativ, conform legislaţiei civile, şi nu instanţei de contencios administrativ.
Dispoziţiile emise de Primar în baza Legii nr. 10/2001 sunt, fără discuţie, acte emise de o autoritate publică în executarea legii, însă nu creează un raport juridic de drept public, ci unul de drept privat, deoarece prin aceste acte se recunoaşte un drept subiectiv civil, respectiv dreptul de proprietate.
Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 02 decembrie 2009, sub nr. 47619/3/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 10 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea formulată de către Prefectul Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia civilă nr. 408A din 29 iunie 2010, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru următoarele motive:
Cererea reclamantului s-a întemeiat pe atribuţia conferită prefectului, cea de exercitare a dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, conferită de prevederile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicată, art. 5 din Titlul II al OUG nr. 184/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 48/2004, HG nr. 250/2007, HG nr. 361/2005 şi Legea nr. 247/2005, inclusiv normele de aplicare ale acestui act normativ.
Coroborând toate aceste dispoziţii legale, Curtea a constatat că ele se referă strict la controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, aşadar la procedura administrativă prealabilă, cu caracter obligatoriu, iar nu la cea judiciară, facultativă şi subsidiară, care implică apelul la justiţie, în condiţiile legii, adică în termenul şi modalităţile expres stabilite de Legea nr. 10/2001, în vederea satisfacerii drepturilor de către cei nemulţumiţi de modul de soluţionare a cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de către persoanele juridice notificate.
Împotriva deciziei a declarat recurs Prefectul Municipiului Bucureşti întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost greşit soluţionată faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a pct. 2.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. nu sunt aplicabile cauzei câtă vreme acestea se referă doar la hotărârile judecătoreşti ce nu pot fi atacate cu apel), reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi instituţia Prefectului, republicată, Prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului, verifică legalitatea actelor administrative ale Consiliului Judeţean, ale Consiliului Local sau ale Primarului.
Art. 5 alin. (1) din Titlul II al OUG nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002 prevede că „controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul HG nr. 361/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, de către Prefecţi sau persoanele desemnate de aceştia din cadrul instituţiei Prefectului".
În HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, la Cap. 3, „Măsuri instituţionale", art. 2.2., se stipulează că „controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul HG nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, de către Prefecţi sau persoanele desemnate de Prefecţi în acest sens".
Totodată, prevederile art. 21.6 din Norme sunt în sensul că „instituţia prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de Primari şi de preşedinţii Consiliilor Judeţene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau notificatorul nu face dovada calităţii de moştenitor al fostului proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind Prefectul şi instituţia Prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii contenciosul administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Conform art. 9 alin. (5) din HG nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, „Prefectul sau persoanele desemnate de acesta ori Corpul de Control al Autorităţii exercită controlul aplicării fazei administrative, prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 83/1999, republicată, Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare".
Potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv – art. 16 alin. (21), „dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul Prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei Prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta".
Dispoziţiile legale arătate se referă strict la controlul fazei administrative a legii de reparaţie, la procedura prealabilă, iar nu la cea judiciară.
Cum, în pricina de faţă, conform susţinerilor reclamantului, dispoziţiile contestate au făcut deja obiectul controlului judecătoresc, la cererea persoanei fizice îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, sens în care s-a şi dispus de către o altă instanţă prin hotărâri judecătoreşti executorii, iar, în cauză, nu s-a probat că, anterior, în faza administrativă a aplicării legii speciale, a fost verificată legalitatea actelor administrative emise de pârât, la cererea Prefectului Municipiului Bucureşti, s-a reţinut în mod corect de către tribunal incidenţa prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare", cu referire la calitatea procesuală activă în formularea contestaţiilor îndreptate împotriva unor astfel de dispoziţii, aspect ce implică inclusiv punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu precizarea că motivele instanţei de apel sunt însuşite în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 408A din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4099/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4057/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
