ICCJ. Decizia nr. 3667/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3667/2011
Dosar nr. 43575/3/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 16 noiembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 1 februarie 2011, reclamantul U.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei anularea deciziei nr. 15630 din 21 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 29 aprilie 2011, Tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei Tribunalului Bucureşti motivând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită.
Primind dosarul, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut, în esenţă, că litigiul nu este de competenţa sa, întrucât, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele Case de Pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
S-a constatat, că în considerentele hotărârii de declinare a Tribunalului Dolj s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, lege care a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 astfel că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 cu referire la art. 725 C. proc. civ. văzând şi prevederile art. 727 din acelaşi act normativ, s-a apreciat că, în cauză, nu poate fi reţinută competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 7651 din 15 septembrie 2011a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că reclamantul U.G. a învestit instanţa cu o cerere prin care solicită anularea deciziei nr. 15630 din 21 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.
Este de necontestat că Decizia de recalcularea a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010. Cererea de anulare a fost formulată la data de 1 februarie 2011, în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi depusă la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Dispoziţiile art. 196 lit. a) din legea anterior menţionată au abrogat expres Legea nr. 19/2000 care făcea trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă Decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reţinut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii, sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport şi de prevederile art. 727 din acelaşi act normativ, este de reţinut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speţa de faţă competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află în Craiova, judeţul Dolj, instanţa reţine competenţa teritorială pentru soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul U.G. în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3752/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3666/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|