ICCJ. Decizia nr. 4138/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II- A CIVILĂ
Decizia nr. 4138/2011
Dosar nr. 5519/1/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 iunie 2011 pe rolul acestei instanţe, petentul K.A.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2359 din 1 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 872/96/2009, în contradictoriu cu intimata SC B.C.R.A. SA, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., în ipoteza celor doua cazuri reglementate de text, precum şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, petentul susţine că s-a conformat dispoziţiei instanţei de recurs de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2.296,5 lei, achitând suma de 2.297 lei.
De asemenea, petentul consideră că în cauză poate fi reţinută şi ipoteza greşelii materiale reglementată de art. 318 C. proc. civ., respectiv acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ce determină soluţia greşită a instanţei.
Contestatorul consideră că în cauză operează situaţia „obişnuită” reglementată de art. 317 C. proc. civ., când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, precum şi contestaţia în anulare specială, în condiţiile în care şi-a îndeplinit obligaţia de plata a taxei judiciare de timbru.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 1940 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Harghita a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul K.A. împotriva pârâtei SC B.D.R.A. SA prin care a solicitat obligarea acesteia la plata de despăgubiri în cuantum de 30.000 Euro pentru clădirea distrusă în dauna totală, la 5000 Euro pentru bunurile distruse în totalitate şi la dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 68 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, iar prin decizia nr. 2359 din 16 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că recurentul, deşi a fost citat cu menţiunea depunerii originalului dovezii cu care a achitat taxa judiciară de timbru, nu s-a conformat obligaţiei legale şi nici dispoziţiilor instanţei, motiv pentru care, faţă de faptul că a timbrat recurs ui doar cu timbrul judiciar în valoare de 5 lei, a anulat ca insuficient timbrat recursul.
În raport de dispoziţiile legale invocate de contestator şi de consemnările din decizia atacată, contestaţia în anulare este nefondată.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul reglementat de art. 317 alin. ( I) pct. 1 C. proc. civ., neîndeplinirea legală a procedurii de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, se constată că la termenul când s-a soluţionat recursul, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la dosarul de recurs, recurentul a fost citat (ca de altfel şi la termenele anterioare) cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru, procedura fiind legal îndeplinită şi prin urmare prevederile evocate nu-şi găsesc incidenţa în cauză.
Nici cel de-al doilea motiv invocat prin contestaţia în anulare nu este fondat, art. 318 teza 1 C. proc. civ., în contextul în care deşi contestatorul face vorbire de despre „greşeala materială” săvârşită de instanţă la modul general, definind-o de altfel în mod corect, nu arată în concret în ce a constat aceasta.
Faptul că instanţa de recurs a dispus citarea recurentului cu menţiunea de a depune în original dovada achitării taxei judiciare de timbru denotă că aceasta a observat că la dosarul cauzei a fost depusă o copie a actului respectiv şi că a dat curs dispoziţiilor legale impuse prin Legea nr. 146/1997, iar aceasta nu poate constitui o greşeală materială. Mai mult, prin anularea recursului ca insuficient timbrat instanţa a dat eficienţă sancţiunii impuse de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1997, în contextul în care nu s-a putut raporta decât la timbrul judiciar de 5 lei depus la dosar conform legii, neputându-se susţine că dintr-o greşeală materială nu ar fi observat, existenţa în dosar a taxei judiciare de timbru câtă vreme aceasta nu a putut fi luată în considerare pentru ca nu îndeplinea condiţiile legale mai sus arătate.
În consecinţă, susţinerile contestatorului nu pot fi subsumate greşelii materiale reglementate de art. 318 teza 1 C. proc. civ., pentru a atrage incidenţa acestora.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr. 2359 din 16 iunie 2011, pronunţată de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de contestatorul K.A.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Civil. Acţiune în revendicare.... | ICCJ. Decizia nr. 4139/2011. Civil → |
|---|
