ICCJ. Decizia nr. 408/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 408/2011
Dosar nr. 2145/112/2009
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la data de 23 septembrie 2009, sub nr. 2145/112/2009, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul politic al măsurilor administrative de încadrare a sa şi a familiei sale în categoria chiaburilor între anii 1951-1956 şi să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 500.000 lei şi daune materiale în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciile suferite din această cauză pe perioada celor cinci ani.
Prin sentinţa civilă nr. 386/F din 05 noiembrie 2009, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat să se constate că ea, părinţii şi bunicul său au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic abuziv, urmare a includerii lor în clasa burgheză a satelor, apreciată în perioada de referinţă a Legii nr. 221/2009 ca exploatatoare întrucât îşi asigura veniturile şi profiturile proprii din munca altora, din arendări de pământuri, din speculă şi camătă, cu consecinţa acordării unor despăgubiri morale şi materiale.
Situaţia pe care o susţine reclamanta se încadrează, în drept, la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care stabileşte că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 (text unde se enunţă limitativ actele normative şi măsurile administrative pe care le-au edictat, considerate ex lege ca având caracter politic), pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) urmând a se aplica în mod corespunzător.
Art. 1 alin. (3) impune cerinţa săvârşirii unor fapte într-unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999. Din cuprinsul acţiunii introductive reiese că reclamanta susţine doar că ea şi familia ei au fost supuşi unor măsuri discriminatorii pe criteriu de avere, fără să invoce comiterea unei fapte pentru înlăturarea acestora, constând în acţiuni sau inacţiuni de oponenţă, de rezistenţă la regimul politic al vremii şi pentru care i s-a aplicat o sancţiune administrativă abuzivă, după cum se statuează în art. 2 lit. e) din OUG nr. 214/1999, la care face trimitere art. 1 alin. (3) din lege.
Din dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) ale Legii nr. 221/2009 rezultă că daunele morale se acordă numai pentru prejudiciul suferit prin condamnare penală, deci textul primeşte aplicare exclusiv situaţiilor de la art. 1, fără posibilitatea extinderii la cazul persoanelor persecutate prin măsuri administrative, iar prejudiciul material ce poate fi reparat, de această dată atât pentru condamnare, cât şi pentru sancţionare administrativă, reprezintă strict echivalentul valorii bunurilor confiscate cu aceeaşi ocazie, dacă nu au fost restituite prin efectul altor legi reparatorii (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), or reclamanta nu cere o atare despăgubire.
Prin Decizia civilă nr. 82/A din 19 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei susmenţionate.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că pentru a se constata, în temeiul Legii nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor administrative, reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că a fost supusă, ea sau rudele sale, dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unităţi şi colonii de muncă, stabilirii de loc de muncă obligatoriu, dacă aceste măsuri au fost întemeiate pe unul sau multe dintre actele normative indicate în art. 3 din lege.
Or, reclamanta a susţinut că a fost supusă, ea şi rudele sale, unor măsuri administrative politice ilegale, dar nu a făcut dovada acestor susţineri.
La fond, singurele probe administrate au fost acte din care reieşea că bunicul reclamantei ar fi fost înscris pe o listă ce cuprindea gospodăriile chiabure.
Reclamanta a mai depus o declaraţie extrajudiciară a unei persoane, dar aceasta nu poate fi luată în considerare cât timp probele trebuie administrate nemijlocit.
Nici în apel reclamanta nu a solicitat administrarea unor probe care să ducă la stabilirea unei stări de fapt care să creeze posibilitatea acordării unor despăgubiri urmare a faptului că, din catalogarea ca şi chiaburi, reclamanta şi rudele sale ar fi suferit unele măsuri administrative dintre cele indicate art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Astfel, pe de o parte, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la caracterul abuziv al măsurilor administrative luate împotriva familiei sale, iar, pe de altă parte, a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 3 alin. (1) din lege, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (...)".
Potrivit art. 4 alin. (2), „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora."
Întrucât primul capăt de cerere se referă la constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, iar instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, hotărârea recurată este nelegală.
Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 5 din lege, trebuie observat alin. (1) al acestui articol, în care se arată expres că pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri şi persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Prin urmare, expresia "prejudiciul moral suferit prin condamnare" se referă atât la condamnările penale propriu-zise, cât şi la măsurile administrative cu caracter politic.
Considerentele deciziei, în sensul că nu s-a făcut proba celor susţinute nu are nici un temei, deoarece declaraţiile depuse la dosar sunt declaraţii autentice, fiind imposibil de a prezenta martorii în instanţă, atât datorită vârstei lor înaintate, cât şi distanţei la care au domiciliile.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel s-a pronunţat asupra caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva reclamantei şi familiei sale, soluţia de respingere a apelului reclamantei fiind rezultatul interpretării corecte a dispoziţiilor legale incidente pe acest aspect - art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 defineşte măsura administrativă cu caracter politic ca fiind „orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (...)".
După cum corect a reţinut şi instanţa de apel, în speţă, aceste dispoziţii legale sunt inaplicabile, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit că ea şi membrii familiei ei au fost supuşi unor măsuri având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, întemeiate pe unul dintre actele normative expres prevăzute în cuprinsul art. 3.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de asemenea, instanţei de judecată constatarea caracterului politic al acestora, sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 1 alin. (3), „constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999."
Scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 sunt.
„a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică.
b) militarea pentru democraţie şi pluralism politic.
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;
d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale.
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau de opinie politică, de avere ori de origine socială."
Rezultă că, în interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic măsura aplicată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru fapte prin a căror săvârşire s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins că ea şi membrii familiei ei au fost supuşi unor măsuri discriminatorii pe criterii de avere, urmare a încadrării lor, în perioada anilor 1951-1956, în categoria chiaburilor, fără a invoca şi săvârşirea unor fapte pentru înlăturarea acestora, constând în acţiuni sau inacţiuni de oponenţă la regimul politic al vremii, şi pentru care i s-a aplicat o sancţiune administrativă, aşa cum impune art. 2 lit. e) din OUG nr. 214/1999 la care face trimitere art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
În aceste condiţii, nefiind întrunite exigenţele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod legal instanţa de apel a concluzionat că reclamanta nu a fost supusă unor măsuri administrative cu caracter politic, cu consecinţa confirmării soluţiei fondului de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată.
Deoarece s-a reţinut că reclamanta nu a fost supusă unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, apare ca inutilă analizarea condiţiilor de acordare de despăgubiri pentru prejudiciile create prin astfel de măsuri, reglementate de art. 5 din lege şi, implicit, a criticilor formulate pe acest aspect cu referire la interpretarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se reţine că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, astfel că nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 401/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
