ICCJ. Decizia nr. 4186/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 4186/2011

Dosar nr. 57113/299/2010

Şedinţa Camerei de Consiliu de la 15 decembrie 2011

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 10.897 din 6 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul S.M. în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

S-a reţinut în acest sens că din invitaţia la conciliere reclamanta a solicitat pârâtului să efectueze plata în contul B.C.R. A.V.I.G. SA, sucursala Alba, cu specificaţia prejudiciu dosar daună, astfel că locul plăţii şi locul unde obligaţia a luat naştere este Alba Iulia.

Mai mult, potrivit art. 7 C. proc. civ. se prevede că cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.

Neexistând niciun criteriu în funcţie de care să fie competentă Judecătoria Sector 1 şi nefiind întrunite nici condiţiile prorogării convenţionale de competenţă prevăzută de art. 19 C. proc. civ., unde trebuie să existe acordul tuturor părţilor, s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Judecătoria Alba Iulia prin încheierea din 12 octombrie 2011, la rândul ei a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, ridicată din oficiu, considerând că în speţă competenţa aparţine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu motivarea că aşa cum este reglementată competenţa de dispoziţiile art. 10 C. proc. civ. este una alternativă iar alegerea de competenţă o face reclamantul prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţe.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a suspendat de drept judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, soluţionând conflictul negativ de competenţă stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti şi pârâtul S.M. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente.

Din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, apare fără echivoc că reclamanta a formulat o acţiune în regres împotriva pârâtului S.M. pentru obligarea acestuia la plata sumei de 20.250 lei cu titlu de contravaloare despăgubire şi dobânzi legale, precizând că potrivit art. 12 C. proc. civ. reclamantul are opţiunea de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar conform art. 10 alin. (4) C. proc. civ. apreciază că este competentă instanţa de la locul plăţii, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

De remarcat că din extrasul de cont din data de 6 iunie 2008 rezultă că locul plăţii este Bucureşti – Sector 1.

Dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 10 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că în afară de instanţa domiciliului pârâtului mai este competentă în cererile privitoare la obligaţii comerciale şi instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa, respectiv că instanţa în a cărei rază teritorială se află banca prevăzută în contract drept bancă la care se poate face plata este competentă să soluţioneze litigiul de natură comercială al părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 15 decembrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4186/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond