ICCJ. Decizia nr. 421/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 421/2011
Dosar nr. 596/116/2008
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4653 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta V.M.M.A. şi pe pârâta Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria comunei Belciugatele, având ca obiect obligarea acesteia din urmă la reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren ce a aparţinut autorilor reclamantei şi anularea adresei nr. 2002 din 31 august 2005 a Consiliului local Belciugatele, în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi, sub nr. 303/C/2006, şi a fost conexat la dosarul nr. 1689/2005, aflat pe rolul acestei instanţe, având aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 314 din 28 martie 2006, a respins acţiunea reclamantei V.M.M.A. şi excepţiile invocate de pârâta Comisia de pe lângă Primăria Belciugatele, pentru următoarele considerente:
Reclamanta nu a individualizat în mod precis bunul solicitat prin acţiune şi nici modalitatea şi momentul preluării de către stat, neproducând dovezi în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a fost admis prin Decizia nr. 645 din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Curtea a reţinut că instanţa de fond nu a avut rol activ deoarece, deşi a încuviinţat, la data de 7 februarie 2006, efectuarea unei expertize topometrice, destinată să identifice terenul, a abandonat, în mod nejustificat, administrarea acestei probe, fără să decadă partea din probă şi fără vreo altă motivare.
Efectuarea expertizei era absolut necesară, pentru identificarea terenului, obiect al litigiului, în condiţiile în care reclamanta este beneficiara dispoziţiei 22/2001, prin care i-a fost restituită suprafaţa de 50 ha teren, fără a fi lămurit aspectul privind situarea acestui teren şi a celui solicitat în cauza de faţă şi, respectiv a faptului dacă dovada dreptului de proprietate o reprezintă contractul de vânzare-cumpărare aflat la filele 17-20 din dosar, pentru ambele suprafeţe.
În ceea ce priveşte maniera de preluare a terenului de către stat, instanţa ar fi putut, pe calea interogatoriului solicitat de reclamantă, să lămurească acest aspect, prin raportare la modul de preluare avut în vedere de Primărie atunci când a emis dispoziţia de restituire 22/2001.
În lipsa tuturor demersurilor arătate, nu se poate considera că instanţa a judecat pricina în fond, iar aprecierea în sens contrar ar avea ca efect lipsirea părţii de un grad de jurisdicţie şi încălcarea, în acest fel, a dreptului acesteia la un proces echitabil.
În fond, după rejudecare, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 300 din 17 martie 2009, a respins excepţiile tardivităţii introducerii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 şi a lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâta Primăria comunei Belciugatele.
A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta V.M.M.A. împotriva pârâţilor Primarul comunei Belciugatele şi Primăria comunei Belciugatele - Comisia de aplicare a Legii 10/2001.
A dispus anularea adresei nr. 2002/2005 emisă de pârâtul Primarul comunei Belciugatele numai în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a solicitării reclamantei de restituire în natură a terenului ce a format obiectul notificării nr. 173/N/2001.
A dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 64.307 mp teren (6,4307 ha) situat în perimetrul identificat cu indicativele S 3/1 şi S4 în planşa raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul C.V. (aflat la filele 48-50 şi 254-255 din dosar), ale cărui concluzii le-a omologat parţial.
A constatat dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru construcţiile demolate situate pe terenul solicitat prin notificarea nr. 173/N/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele argumente:
Prin notificarea nr. 173/N/2001, reclamanta V.M.M. a solicitat restituirea în natură a intravilanului moşiei Cojeşti pendinte de comuna Belciugatele, ce a aparţinut autorilor E. şi inginer G.C., aceasta făcând dovada calităţii sale de unic moştenitor legal al autorilor menţionaţi, prin certificatul de moştenitor nr. 480/1993 emis de notariatul de Stat Sector 2 Bucureşti şi certificatul de moştenitor nr. 134/2000 emis de Biroul Notarial F. Bucureşti; dreptul de proprietate al acestora este atestat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 172/1941 încheiat cu Creditul Naţional Agricol, iar amplasamentul terenului este stabilit prin planul terenului şi al conacului, aflate la fila 82 din primul dosar al Tribunalului Călăraşi.
Imobilul solicitat de reclamantă, prin notificare, a fost expropriat de către stat în baza Legii nr. 187/1945, actul de preluare constituindu-l (conform recunoaşterii pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Belciugatele cuprinsă în notele scrise depuse la termenul din 09 decembrie 2008) procesul-verbal încheiat la 19 iunie 1945, în care sunt specificate exproprierile unor proprietăţi de pe teritoriul comunei Belciugatele şi în care, la punctul 4, figurează autorii reclamantei cu suprafaţa totală ce o deţineau la acea dată, cu suprafaţa expropriată şi cu suprafaţa rămasă în proprietatea acestora.
Prin dispoziţia nr. 22/2001 i-a fost restituit reclamantei un drept de proprietate asupra unei suprafeţe de 5000 mp din terenul ce a aparţinut autorilor săi, restituire pe care reclamanta a apreciat-o ca având caracter parţial din moment ce aceasta a revenit, după apariţia Legii 247/2005, cu o nouă notificare nr. 58/N/2005, la care a anexat copiile titlurilor sale de proprietate nr. 126843 şi nr. 137187, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 50 ha, potrivit Legilor fondului funciar, solicitând diferenţa de teren rămasă nerestituită.
Ca răspuns la această nouă notificare a reclamantei, pârâta Primăria comunei Belciugatele i-a comunicat părţii adresa nr. 2002/2005, prin care i-a făcut cunoscut că notificarea sa iniţială este soluţionată prin dispoziţia nr. 22/2001, ce n-a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, deci, în mod indirect, această adresă cuprinde o soluţie de respingere a notificării reclamantei ce privea o suprafaţă mult mai mare de teren decât cea efectiv restituită în natură.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului ce a format obiectul notificării sale, a făcut dovezi privind întinderea dreptului de proprietate al autorilor săi şi cu privire la amplasamentul fostei moşii Cojeasca, prin actele de proprietate depuse, prin schiţa moşiei aflată în primul dosar de fond şi cu privire la preluarea, de către stat, a acestei proprietăţi, astfel încât, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3, art. 4 alin. (2), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acţiunea reclamantei a fost admisă.
Soluţia a vizat o admitere în parte a acţiunii întrucât obiectul notificării reclamantei l-a constituit intravilanul moşiei Cojeşti, liber la data formulării notificării, aceasta raportându-se probabil la data depunerii cererii la dispoziţiile art. 8 din Legea 10/2001, potrivit cărora nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţii la data preluării abuzive sau la data notificării şi cele ale căror regim juridic este reglementat de Legea 18/1991.
Analizând, în raport de această dispoziţie legală, menţiunile cuprinse în procesul-verbal de preluare încheiat în anul 1945, în care sunt enumerate categoriile de folosinţă ale terenului rămas în proprietatea autorilor reclamantei după exproprierea terenului agricol coroborate cu planul terenului pe care se află conacul-proprietatea familiei reclamantei rezultă că avea, indiscutabil, regim de teren intravilan nu numai suprafaţa aferentă conacului (de 1,1013 ha), dar şi cea pe care se afla plantaţia de pomi roditori (0,4897 ha) şi grădinile de zarzavat (4,8397 ha); deci, putea forma obiectul restituirii, potrivit Legii 10/2001, suprafaţa totală de 6,4307 ha, fiind evident că atât terenul arabil, cât şi balta intră sub incidenţa Legii 18/1991, respectiv a art. 8 din Legea 10/2001.
Coroborând această concluzie cu ceea ce a reţinut expertul topo atât prin raportul de expertiză iniţial, cât şi prin suplimentul acestuia rezultă că suprafaţa de teren ce poate fi restituită reclamantei, ca fiind situată pe vechiul amplasament al proprietăţii autorilor săi, ce se află actualmente în intravilan, fiind şi liberă de construcţii, este situată în perimetrul S3/l (în suprafaţă totală de 122.106 mp) şi S4 (în suprafaţă de 5325 mp), Tribunalul a dispus restituirea în natură, către reclamantă, a suprafeţei de 6,4307 ha, pe aceste amplasamente, pârâta urmând să o pună în posesie în aceste două perimetre identificate în schiţa raportului de expertiză întocmit în cauză şi omologat în parte.
Cum pentru imobilele construcţii solicitate prin acţiune, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea 10/2001, instanţa a constatat doar dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta Primăria comunei Belciugatele.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 217 A din 10 decembrie 2009, a respins apelul reclamantei V.M.M.A. şi a admis apelul Primăriei comunei Belciugatele; a schimbat, în parte, sentinţa şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea; au fost menţinute celelalte dispoziţii privind soluţionarea excepţiilor, cu următoarea motivare:
Reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 adresată Comisiei de aplicare a acestei legi de pe lângă Primăria comunei Belciugatele, pentru restituirea în natură a imobilelor aparţinând autorilor săi, iar la data de 14 august 2001, prin dispoziţia nr. 22/2001 a Primarului comunei Belciugatele, i s-a restituit o suprafaţă de 5000 mp, în motivarea dispoziţiei reţinându-se că se are în vedere notificarea nr. 173/N din 3 mai 2001, prin care se cere restituirea intravilanului deţinut în satul Cojeşti.
Această dispoziţie nu a fost contestată.
Reclamanta a formulat o nouă notificare, urmare a apariţiei Legii nr. 247/2005, către Comisiile de aplicare a Legilor nr. 10/2001 şi nr. 18/1991, iar prin adresa nr. 2002 din 31 august 2005, pârâta i-a comunicat că notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, în termenul prevăzut de acea lege, i-a fost soluţionată, putând să o conteste, dacă era nemulţumită, în termenul de 30 de zile de la comunicare. De asemenea, i s-a adus la cunoştinţă şi că Legea nr. 247/2005 nu permite formularea altor notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001. I s-a comunicat şi că, potrivit Legilor fondului funciar, a primit toată suprafaţa de teren care i se cuvenea şi la care era îndreptăţită conform acestor dispoziţii legale.
Recurenta a formulat contestaţie raportat la acest răspuns la noua notificare, privind cererea de restituire a terenului intravilan în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea a considerat că, atât timp cât reclamanta nu a contestat dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care i s-a soluţionat notificarea formulată în baza acestei legi, nu mai poate pretinde obligarea pârâtei să îi restituie o suprafaţă suplimentară de teren, astfel că răspunsul Primăriei la noua cerere este legal şi, în consecinţă, solicitarea recurentei este neîntemeiată.
Prin notificarea formulată în 2001, reclamanta a solicitat „intravilanul" moşiei Cojeşti, fără a specifica, în mod concret, suprafaţa acesteia, astfel că Primăria i-a restituit suprafaţa pe care a considerat-o în intravilan, pentru care era aplicabilă Legea nr. 10/2001, iar suprafaţa care figura în extravilan i-a fost restituită conform Legilor fondului funciar, care prevedeau şi o limită maximă a suprafeţei restituite.
În ceea ce priveşte suprafaţa aflată în extravilan, aceasta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, conform art. 8 al acestei legi, astfel că îndreptăţirea sau nu a reclamantei cu privire la o suprafaţă suplimentară de teren, care i s-ar cuveni potrivit Legii nr. 247/2005, nu face obiectul acestui dosar, care vizează doar partea din răspuns legată de noua notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dacă era nemulţumită de aprecierile Primăriei, reclamanta avea dreptul să conteste dispoziţia, aceasta fiind calea prevăzută de lege, care putea fi exercitată într-un termen de decădere.
Pentru aceleaşi considerente, apelul reclamantei V.M.M.A., referitor la emiterea unei dispoziţii şi pentru bunurile demolate, este nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă V.M.M.A., criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată este pronunţată fără temei legal şi cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
1. În apel, instanţa, deşi a soluţionat pricina pe fond, practic s-a pronunţat pe excepţie, motivând faptul că, necontestând dispoziţia prin care s-a dispus restituirea suprafeţei de 5000 mp teren intravilan, recurenta nu mai poate pretinde, în completare, drepturile ce i se cuvin.
2. Hotărârea este lipsită de temei legal întrucât niciodată nu i s-a comunicat dispoziţia de retrocedare prin care a primit suprafaţa de 5000 mp sus-menţionată.
Mai mult decât atât, conform Legii 10/2001, dreptul de proprietate se dobândeşte în baza dispoziţiilor de restituire şi a procesului-verbal de punere în posesie.
Nu s-a reţinut faptul că, nici până la această dată, recurenta nu a fost pusă în posesie, pentru a se putea pune problema dobândirii dreptului legitim de proprietate, ceea ce înseamnă că era în termenul de contestare a dispoziţiei de restituire a terenului în discuţie, precum şi a răspunsului negativ la cererea de restituire a terenului intravilan aparţinând moşiei Cojeşti.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate, menţinerea hotărârii instanţei de fond sau casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata Primăria comunei Belciugatele a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând Decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 pentru cele privind motivarea hotărârii în raport de dispozitivul acesteia şi art. 304 pct. 9 pentru cele privind posibilitatea contestării dispoziţiei de restituire emisă în anul 2001 în prezentul dosar, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Decizia atacată este modificabilă, printre altele, în cazul în care există contradicţie între dispozitiv şi considerente, în sensul că motivarea acesteia conduce la o anumită soluţie, iar în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară.
Nu este cazul în speţă, susţinerile recurentei privind motivarea pe excepţie a Curţii de Apel fiind neîntemeiate.
După cum s-a redat în precedent, instanţa de apel a reţinut că, prin notificarea formulată în anul 2001, reclamanta a solicitat intravilanul comunei „Cojeşti", dispunându-se restituirea unei suprafeţe de 5000 mp, iar dacă era nemulţumită de această soluţie, avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile de la comunicare.
În ceea ce priveşte terenul situat în extravilan, acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, nici al prezentului dosar.
Pentru aceste argumente, Curtea a considerat că reclamantei nu i se cuvine o suprafaţă mai mare de teren intravilan, iar cel extravilan nu intră în discuţie, astfel încât a respins acţiunea cu obiectul precizat mai sus, ca neîntemeiată. Aceleaşi argumente au fost avute în vedere şi cu privire la emiterea unei dispoziţii, de către pârâtă, pentru bunurile demolate.
Pronunţând această soluţie, Curtea nu a analizat cererea de chemare în judecată din perspectiva vreunei excepţii, ci, raportat la inexistenţa unui demers judiciar din partea părţii, în sensul contestării dispoziţiei nr. 22/2001, a considerat că aceasta nu mai are dreptul, în prezent, la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, răspunsul pârâtei comunicat prin adresa nr. 2002 din 31 august 2005 fiind corect.
Prin urmare, soluţia Curţii a avut în vedere fondul cererii reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei de a restituire a terenului aparţinând autorilor săi şi anularea adresei nr. 2002/2005 emisă de Primărie, înlăturând dreptul părţii la măsuri reparatorii pentru argumentele arătate mai sus.
Soluţia de respingere a unei acţiuni ca neîntemeiată nu implică întotdeauna analiza dreptului părţii raportat la chestiuni de fond şi la probe ce ţin de fondul pretenţiilor deduse judecăţii, ci poate fi determinată, ca în cazul de faţă, de o anumită atitudine a solicitantului, care nu a înţeles să-şi valorifice pretenţiile în cadrul legal pus la dispoziţie în acest scop şi obligatoriu a fi urmat.
Curtea tocmai aceste considerente a avut în vedere la soluţia de admitere a apelului declarat de Primărie, cu consecinţa respingerii acţiunii pe fondul său, motivarea soluţiei fiind corespunzătoare celei exprimate în dispozitiv.
Instanţa nu a reţinut nici tardivitatea acţiunii de faţă, nu a analizat în mod direct nici formularea în termen a notificării care a generat litigiul de faţă, în consecinţă, nu s-a pronunţat pe excepţii, ci a considerat că dreptul părţii la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este operant faţă de neatacarea dispoziţiei anterioare nr. 22/2001, care a rezolvat aceleaşi pretenţii ale reclamantei privind restituirea imobilului solicitat şi în dosarul de faţă.
Ca atare, nu se poate reţine o contradicţie între considerentele deciziei atacate şi soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. Cât priveşte necomunicarea dispoziţiei nr. 22/2001 şi nepunerea reclamantei în posesie pentru suprafaţa de 5000 mp, restituită prin această dispoziţie, aspecte de natură să o plaseze pe aceasta în termenul de contestare a dispoziţiei respective, critica este, de asemenea, nefondată.
Astfel, necomunicarea dispoziţiei emise în anul 2001 reprezintă o chestiune care ar fi putut fi analizată doar în cazul formulării unei contestaţii împotriva acesteia, tocmai ceea ce Curtea a reţinut că nu s-a exercitat în cauză, iar obiectul litigiului de faţă nu priveşte această dispoziţie, prin care a fost soluţionată notificarea nr. 173/N din 3 mai 2001, ci răspunsul dat unei alte notificări, respectiv cea cu nr. 28/N/2005.
Or, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, astfel cum a fost redat mai sus, nu se poate considera că acţiunea de faţă ar fi putut fi calificată drept contestaţie la dispoziţia nr. 22/2001, pentru a se putea aprecia asupra atacării în termen a acesteia, chestiune care, de altfel, nici nu a fost invocată de părţi şi nici supusă dezbaterii.
Cât priveşte faptul că reclamanta „nu a fost pusă în posesia" terenului restituit în 2001, în suprafaţă de 5000 mp, şi această susţinere a fost formulată tot în legătură cu situarea reclamantei în termenul de contestare a dispoziţiei nr. 22/2001, care nu formează obiectul litigiului de faţă, în consecinţă, nu prezintă relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezentul litigiu.
În concluzie, cum singura cale procedurală pentru a obţine suprafaţa pretinsă în intravilan aparţinând moşiei „Cojeşti", de către reclamantă, era ca aceasta să atace dispoziţia nr. 22/2001, prin care s-a soluţionat notificarea iniţială a părţii, privind acelaşi imobil, sens în care aceasta nu a procedat, în mod corect, Curtea a considerat că recurenta nu mai are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitate în prezentul dosar.
Referitor la respectarea termenul de a ataca adresa nr. 2002/2005, prin care i s-au comunicat reclamantei relaţii cu privire la bunurile solicitate prin notificarea 28/N/2005, prima instanţă a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, soluţie confirmată de Curte sub acest aspect, astfel încât critica părţii este lipsită de interes.
De asemenea, Legea nr. 247/2005 nu a adus modificări dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind termenul de depunere a notificărilor, astfel cum a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001, acest termen expirând la 14 februarie 2002.
Prin urmare, nu se poate pune problema obţinerii măsurilor reparatorii, în prezentul dosar, pentru partea din imobil pentru care nu s-au acordat asemenea măsuri prin dispoziţia ce a soluţionat notificarea înregistrată în 2001.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale atât în ceea ce priveşte corespondenţa dintre motivarea acesteia şi dispozitiv, cât şi a consecinţelor juridice reţinute de instanţă în legătură cu neatacarea dispoziţiei nr. 22/2001.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 7 şi 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta V.M.M.A. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4527/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4209/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
