ICCJ. Decizia nr. 4285/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4285/2011

Dosar nr. 3778/99/2008

Şedinţa publică din 23 mai 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 317 din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.E. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică Iaşi, dispunându-se anularea în parte a deciziei nr. 1279 din 08 mai 2008, emisă de pârâtă.

Totodată, s-a atribuit în natură reclamantei A.E. parcela cu suprafaţa de 156 m.p. ce reprezintă suprafaţa de teren din vechea proprietate A., liberă de construcţii sau detalii de sistematizare, identificată în planşa 1 anexă la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. P.A. ce face parte integrantă din hotărâre.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor deciziei contestate, ce nu contravin hotărârii pronunţate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele:

În soluţia dată, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea introductivă la instanţă reclamanta A.E. a solicitat anularea deciziei nr. 1279/2008 emisă de pârâta Universitatea Tehnică Iaşi, motivat de faptul că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilele construcţie şi teren în suprafaţă de 724 m.p. situat în Iaşi, ce au fost preluate fără titlu de Statul Român, aflate în prezent în posesia pârâtei, parte din terenul preluat fiind liber de construcţii ce poate fi restituit în natură.

Prin notificarea din 2001 formulată prin Biroul Executorului Judecătoresc Z.C., reclamanta A.E., a solicitat restituirea în temeiul Legii 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie situat în Iaşi.

Cu actele depuse, reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită asupra imobilului notificat şi a dovezii dreptului de proprietate şi a preluării sale abuzive.

Reanalizând notificarea, având în vedere şi sentinţa civilă nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâta a propus reclamantei acordarea de măsuri adiacente pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 724 m. p. situat în Iaşi.

Din concluziile raportului de expertiză iniţial întocmit de expertul M.I. rezultă că din totalul suprafeţei revendicate, 117 m.p. reprezintă teren liber de construcţie neafectat de detalii de sistematizare sau utilităţi aflat în administrarea pârâtei.

La acest prin raport de expertiză părţile au formulat obiecţiuni, depunând noi schiţe cadastrale pentru o corectă individualizare şi măsurare a terenului.

Instanţa a admis şi proba cu expertiză întocmită de un expert consultant, care, pentru măsurarea şi individualizarea terenului fostă proprietatea reclamantei, a folosit un sistem de protecţie „Local Iaşi" în care sunt realizate planurile topo-cadastrale ediţia 1955-1957 şi planurile cadastrale actuale ale municipiului Iaşi.

Folosind acest sistem de protecţie, s-a identificat suprafaţa de 894 m.p. teren proprietatea A. dobândită în baza actului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1957.

Având în vedere mijloacele de identificare şi măsurare folosite de expertul consultant, instanţa a avut în vedere la pronunţarea hotărârii raportul de expertiză efectuat de ing. expert tehnic P.A., considerente pentru care instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta A.E., cât şi pârâta Universitatea Tehnică Iaşi, iar prin Decizia civilă nr. 72 din 05 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul reclamantei A.E. şi s-a admis apelul pârâtei Universitatea Tehnică Iaşi şi s-a schimbat în tot hotărârea instanţei de fond în sensul respingerii contestaţiei reclamantei împotriva dispoziţiei nr. 1279 din 08 mai 2008 emisă de Universitatea Tehnică Iaşi, fiind reţinute următoarele considerente:

În fapt, prin notificarea înregistrată în 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc Z.C., reclamanta a solicitat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul şi terenul în suprafaţă de 980 m.p. situat în Iaşi.

Urmare a documentaţiei depusă în susţinerea notificării, prin Decizia nr. 453 din 06 martie 2006 emisă de Universitatea Tehnică Iaşi a fost respinsă notificarea formulată de A.E. privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent referitor la imobilul construcţie şi teren situat în Iaşi, motivat de împrejurarea că titulara notificării nu a depus actele juridice care să ateste existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile cu privire la anularea sau constatarea nulităţii actului de donaţie.

Decizia nr. 453/2006 emisă de Universitatea Tehnică Iaşi a fost contestată în instanţă de către reclamanta A.E., acţiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 5333/2006, reclamanta solicitând anularea deciziei şi obligarea universităţii la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată sau acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii.

Prin sentinţa civilă nr. 1618 din 30 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 5333/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către părţile litigante, s-a dispus anularea deciziei nr. 453/2006 emisă de universitate, constatându-se că reclamanta A.E. este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Iaşi, compus din suprafaţa de 724 m.p. teren şi construcţie demolată, Universitatea Tehnică Iaşi fiind obligată să propună despăgubiri în procedura Legii nr. 247/2005.

Întrucât prin sentinţa civilă nr. 1618 din 30 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a decis irevocabil asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, a întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv, cât şi asupra regimului stabilirii despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, pârâta Universitatea Tehnică Iaşi a procedat la punerea în executare a respectivei hotărâri judecătoreşti şi a emis Decizia nr. 1279 din 08 mai 2008, contestată în dosarul de faţă.

Neîntemeiate sunt criticile apelantei-reclamante A.E. potrivit cărora instanţa de fond nu a analizat complet cererea sa de restituire care viza suprafaţa totală de 980 m.p. teren, şi nu doar cea de 747 m.p. inserată în contractul de donaţie, şi că nu ar fi analizat posibilitatea compensării în natură cu o altă suprafaţă de teren pentru cel afectat de detalii de sistematizare.

Susţinerea reclamantei-apelante potrivit cărora notificarea nu ar fi fost soluţionată cu privire la întreaga suprafaţă de teren notificată nu poate fi primită întrucât, în mod definitiv şi irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, instanţa a statuat asupra îndreptăţirii reclamantei de a beneficia de prevederile legii de reparaţie în sensul acordării măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată şi numai pentru suprafaţa de 724 m.p. în procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, dispoziţii care au stat la baza emiterii deciziei nr. 1279/2008 contestată în cauza de faţă. Mai mult chiar, referitor la terenul a cărui restituire în natură se solicită, prin actul de donaţie din 1974 reclamanta A.E., împreună cu defunctul său soţ, l-a donat Statului Român, donaţie ce fusese anterior acceptată prin Decizia nr. 217 din 19 mai 1972 de către fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi.

În ceea ce priveşte terenul, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, restituirea acestuia în natură sau prin echivalent este condiţionată de admiterea acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Or, reclamanta-apelantă nu se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti de admitere privind anularea sau constatarea nulităţii actului de donaţie din 1974, mai mult chiar, demersul său realizat sub acest aspect fiind respins în mod irevocabil.

Cu toate acestea, prin sentinţa civilă nr. 1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a statuat, cu putere de lucru judecat, asupra îndreptăţirii reclamantei la măsuri reparatorii atât pentru construcţia demolată, cât şi pentru terenul în suprafaţă de 724 m.p. în procedura Legii nr. 247/2005, sentinţă în considerarea căreia a fost emisă Decizia nr. 1279/2008, considerente pentru care urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantei A.E. să fie respins ca nefondat.

Astfel, s-a reţinut că Decizia contestată, nr. 1279/2009, a fost emisă în considerarea sentinţei civile nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi, neputându-se conferi reclamantei drepturi noi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.E. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului său şi respingerea apelului pârâtei.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Astfel recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii în condiţiile în care sentinţa definitivă la care instanţa de apel face referire a vizat doar a suprafaţa de 849 m.p. teren şi nu toată proprietatea familiei A. nefiind făcută nicio menţiune cu privire la diferenţa de teren şi nici cu privire la imobilul construcţie preluată fără titlu de către stat.

Or, susţine reclamanta, acţiunea sa vizează tocmai stabilirea situaţiei juridice a diferenţei de teren ce a fost preluată abuziv.

Ca atare, susţine reclamanta nu este prezentă nici excepţia puterii de lucru judecat, iar terenul solicitat este liber.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.

Notificarea reclamantei din 2001 viza acordarea normelor reparatorii pentru imobilul teren de 980 m.p. situat în Iaşi.

Această notificare a format obiectul unui litigiu soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1618 din 30 iunie 2006 a Tribunalului Iaşi, Dosar nr. 5333/2006, prin care s-a stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Iaşi, compus din suprafaţa de 724 m.p. teren şi construcţie demolată.

Hotărârea sus-evocată a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac, intrând astfel în puterea lucrului judecat cu privire la calitatea şi dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din Iaşi, teren de 724 m.p. şi construcţia demolată.

Nemulţumirea reclamantei că sentinţa civilă nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi vizează doar suprafaţa de 724 m.p. şi nu 980 m.p., cât a solicitat prin notificarea sa, nu mai poate constitui obiect al analizei în condiţiunile incidenţei excepţiei autorităţii de lucru judecat prevăzute de art. 66 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ.

De altfel, în executarea sentinţei civile nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi, s-a emis, de către pârâtă, Decizia nr. 1279/2008, contestată în prezenta cauză.

În conformitate cu prevederile art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi.

Potrivit art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii de lucru judecat are caracter imperativ, şi are ca scop stabilitatea raporturilor juridice, împiedicând nu numai judecarea din nou a unui litigiu finalizat printr-o hotărâre judecătorească ci şi contradicţiile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile cuvenite unei părţi şi constatate printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară dată într-un alt proces.

Excepţia dirimantă, absolută şi peremptorie a autorităţii de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza şi o administrare uniformă a justiţiei.

Astfel din perspectiva celor expuse şi raportat la sentinţa civilă nr. 161/2006 a Tribunalului Iaşi, este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat în condiţiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ.

Cum obiectul dedus judecăţii îl constituie contestaţia împotriva Deciziei nr. 1279/2008, şi cum această decizie a fost emisă în baza şi în conformitate cu sentinţa civilă nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi, susţinerile reclamantei sunt nefondate şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.E. împotriva deciziei nr. 72 din 05 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4285/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs