ICCJ. Decizia nr. 4286/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4286/2011
Dosar nr. 570/99/2010
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 774 din 08 aprilie 2010, a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul M.A.C., împotriva sentinţei civile nr. 486 din 26 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Iaşi, Consiliul Local Iaşi şi SC I. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine că prin sentinţa civilă nr. 486 din 26 martie 2008 pronunţată de secţia civilă a Tribunalului laşi, în Dosarul nr. 9653/99/2006, s-a respins contestaţia formulată de M.A.C., în contradictoriu cu Primarul Municipiului laşi, Consiliul Local laşi şi SC I. SA laşi.
Astfel, prin cererea înregistrată sub numărul 9653/99/2006, reclamantul M.A.C. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 39288 din 06 iunie 2006 a Primarului Municipiului laşi solicitând, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului laşi, Consiliul Local al Municipiului laşi şi SC I. SA, restituirea în natură a imobilului situat în laşi, ce se compune din două corpuri de casă şi teren în suprafaţă de 900 m.p., sau, în condiţia în care nu este posibilă retrocedarea în natură, să-i fie acordată contravaloarea imobilelor preluate abuziv şi fără titlu.
Motivând în fapt cererea formulată, reclamantul a susţinut că, potrivit Legii nr. 247/2005 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, la data de 29 noiembrie 2005, au solicitat Primarului Municipiului laşi reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilele din laşi sau echivalentul acestora. A arătat reclamantului că are la bază calitatea lui de succesor al bunicilor săi, care erau proprietarii imobilelor.
A susţinut reclamantul că din declaraţiile martorilor A.E., H.N. şi H.A. a rezultat că imobilele respective au fost luate fără niciun fel de titlu şi despăgubiri în anul 1949, cu explicaţia că acest lucru s-a datorat extinderii fabricii Ţ. laşi.
Prin sentinţa civilă nr. 2964 din 20 decembrie 2006 a Tribunalului laşi, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul laşi a reţinut că reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 care a prelungit termenul de depunere a cererilor de reconstituire întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, ultimul termen pentru cererile formulate în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 fiind martie 2002. Actul contestat în cauză nu este o dispoziţie a Primarului emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001, ci o comunicare a propunerii emisă în conformitate cu Legea nr. 18/1991 de către Comisia municipală de fond funciar laşi.
În cazul acestora, modalitate de soluţionare este prevăzută de art. 27 alin. (3) din HG 890/2005 care prevede că „persoanele nemulţumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile locale pot face, în termen de 10 zile de la afişare, contestaţie adresată comisiei judeţene, pe care o depun la secretariatul comisiei locale, care este obligat să o înregistreze şi să o înainteze prin delegat şi să o înainteze la secretariatul comisie judeţene".
Faţă de aceste considerente, Tribunalul a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată apreciind că în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu poate fi contestată o propunere făcută de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 107 din 07 iulie 2010 a respins apelul declarat de M.A.C. împotriva sentinţei civile nr. 774 din 08 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a păstrat-o.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Fiind deci o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi examinată decât pentru motivele limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 22 pct. 1-9 C. proc. civ.
Revizuientul, în motivarea cererii sale (reiterată în apel), făcând trimitere la adresa din 29 decembrie 2009 eliberată de Serviciul Arhivele Naţionale Istorice Centrale - Biroul Relaţii cu Publicul, primită la 10 noiembrie 2010 a încercat să acrediteze ideea că cererea sa ar fi întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Împrejurarea evocată de revizuient nu poate întruni cerinţele înscrise în art. 322 pct. 5 C. proc. civ. deoarece situaţia expusă nu poate fi echivalată unei situaţii insurmontabile de natură a împiedica procurarea actului invocat în susţinerea cererii de revizuire, înscris, de altfel, nerelevant în pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere.
În motivarea cererii de revizuire (reiterată în apel) revizuentul a arătat că prin acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 9653/99/2006 al Tribunalului Iaşi a precizat că cererea sa are caracterul şi natura juridică a unei acţiuni în revendicare în privinţa căreia instanţa nu s-a pronunţat.
Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive instanţa de apel sau prin neapelare se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Textul arătat mai sus vizează aplicarea principiului disponibilităţii şi acţionează inadvertenţele dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a pronunţat.
Tribunalul a reţinut în mod judicios că instanţa, prin sentinţa supusă revizuirii, s-a pronunţat în limitele cadrului procesual. Astfel, prin Decizia civilă nr. 90 din 08 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a admis apelul reclamantului M.A.C. împotriva sentinţei civile nr. 2964 din 20 decembrie 2006 a Tribunalului Iaşi prin care s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului. Hotărârea apelată a fost desfiinţată în totalitate şi ca urmare a respingerii excepţiei inadmisibilităţii s-a trimis cauza spre rejudecare reţinându-se împrejurarea că cererea reclamantului, potrivit precizărilor sale, vizează o contestaţie la Legea nr. 10/2001 şi, prin interpretarea unor dispoziţii legale inaplicabile în cauză, s-a reţinut greşit inadmisibilitatea acţiunii fără ca pricina să fie soluţionată în fond.
Cum Decizia civilă nr. 90 din 08 iunie 2997 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a rămas irevocabilă prin nerecurare, a rezultat că reclamantul-revizuient a fost de acord cu calificarea juridică dată de Curtea de apel deciziei sale. De altfel, aspectele legate de calificarea acţiunii în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare au format obiectul criticilor în recursul promovat de către M.A.C., soluţionat în sensul respingerii acestuia prin Decizia civilă nr. 4854 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum dezlegarea problemei de drept a calificării cererii deduse judecăţii dată prin Decizia civilă nr. 90/2007 a Curţii de Apel Iaşi (irevocabilă) este obligatorie, în mod corect Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 486 din 26 martie 2008, s-a pronunţat în limitele cadrului procesual determinat, hotărâre ce a rămas definitivă (prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 129/2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi) şi irevocabilă (prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 4854 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamantul M.A.C., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
- Tribunalul Iaşi, ca instanţă de fond, a respins cererea de revizuire pe cu totul alte motive decât cele prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., referindu-se în mod cu totul deosebit la faptul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege. Fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi examinată decât pentru motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece a reţinut faptul că adresa din 29 decembrie 2009 emisă de Serviciul Arhivele Naţionale Istorice Centrale, nu constituie „un act nou", în condiţiile textului de lege mai sus menţionat, respectiv nu constituie un înscris doveditor reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor bunuri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Cu alte cuvinte, textul de lege mai sus enunţat este o aplicare a principiului disponibilităţii şi vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a pronunţat.
Faţă de dispoziţiile art. 129 alin. final, instanţa nu poate depăşi limitele obiectului, fără deosebire după cum este formulat printr-o cerere principală, accesorie sau incidentală.
În raport cu dispoziţiile textului de lege mai sus menţionat, instanţa de fond, în mod judicios, a reţinut că instanţa, prin sentinţa supusă revizuirii, s-a pronunţat în limitele cadrului procesual. Astfel, prin Decizia civilă nr. 90 din 08 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a admis apelul reclamantului M.A.C. împotriva sentinţei civile nr. 2964 din 20 decembrie 2006 a Tribunalului Iaşi prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului.
Cum dezlegarea problemei de drept a calificării cererii deduse judecăţii prin Decizia civilă nr. 90/2007 a Curţii de Apel Iaşi (irevocabilă) este obligatorie, în mod corect Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 486 din 26 martie 2008, s-a pronunţat în limitele cadrului procesual determinat.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., şi, în consecinţă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.A.C. împotriva deciziei nr. 107 din 07 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4289/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4285/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
