ICCJ. Decizia nr. 4343/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4343/2011
Dosar nr. 4729/103/2007
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 8010 din 11 septembrie 2007, Primarul mun. Roman, a respins notificarea formulată la 14 august 2001 de K.G., prin SC D.P. SRL, cu motivarea că la dosarul aferent cererii de restituire în natură a imobilului din Roman nu s-a depus o procură în formă autentică care să mandateze societatea în cauză în vederea formulării notificării şi susţinerii acesteia în faţa autorităţilor competente şi nici actele doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită.
La 16 octombrie 2007, notificatoarea – prin procurator – a contestat această dispoziţie solicitând instanţei – în contradictoriu cu Primarul mun. Roman – să oblige pârâtul a da curs cererilor formulate pe calea notificării.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa nr. 559/C din 10 iunie 2009, a admis contestaţia şi anulând dispoziţia atacată, l-a obligat pe pârât să soluţioneze pe fond notificarea vizând restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Roman.
A constatat că K.G. are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri, în temeiul legii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin sentinţa civilă nr. 668/C din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Neamţ (pronunţată în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva unei dispoziţii prin care i se respinsese aceleiaşi notificatoare cererea de restituire în natură a unui alt imobil, situat în Roman) s-a stabilit că K.G. are calitatea de moştenitoare legală a fostei proprietare a imobilului, S.M.B., calitate în care a înţeles să-şi exercite, cu privire la imobilul în litigiu, dreptul de reparaţie conferit prin Legea nr. 10/2001.
Apelul formulat de pârâtul Primarul mun. Roman împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 65 din 14 iunie 2010, a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii contestaţiei, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, chiar dacă mandatul dat SC D.P. SRL, este unul tacit, ce îndeplineşte cerinţele art. 1533 şi 1534 C. civ., notificarea a fost totuşi corect respinsă pentru lipsa actelor doveditoare vizând calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la una din măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, se arată, imobilul a fost preluat de la o altă persoană decât cea care se pretinde a fi autoarea contestatoarei, respectiv S.M.B., neputându-se susţine că este vorba despre o simplă eroare materială de vreme ce acest nume apare în mai multe înscrisuri oficiale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, contestatoarea K.G., prin procurator G.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul reţinerii greşite a lipsei actelor doveditoare vizând calitatea de persoană îndreptăţită.
Astfel, se arată, conform actelor de stare civilă, îndreptăţit la restituire este nepotul său de soră, K.M., fiul defunctei sale surori L.K. (născută B.).
Iniţial, se mai arată, imobilul a aparţinut mamei contestatoarei – S.M.B. – însă prin hotărâre judecătorească de partaj a fost atribuit surorii sale, L.B., reclamantei revenindu-i alte imobile pentru care a depus la rândul său notificări, prin acelaşi mandatar SC D.P. SRL.
Mai susţine recurenta că pârâtul invocă în mod greşit faptul că nu s-au depus acte doveditoare în susţinerea mandatului acordat către SC D.P. SRL.
Or, în considerarea relaţiilor de familie, nepotul de soră i-a acordat iniţial un mandat tacit, ulterior „materializându-l" prin procura din 10 aprilie 2003.
Dovada legalităţii şi valabilităţii mandatului acordat, conchide recurenta, constă în faptul că mandantul K.M., nu i-a revocat mandatul ci, din contră, conform dispoziţiilor art. 1553 C. civ., a suplinit mandatul tacit cu unul în formă scrisă.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îndreptăţirea de a solicita una din măsurile reparatorii prevăzute de lege, aparţine atât moştenitorilor legali, cât şi testamentari, temeiul culegerii moştenirii reieşind chiar din certificatul de moştenitor, cotele părţi ce revin fiecărui succesor fiind determinate în raport cu regulile devoluţiunii succesorale.
În considerarea textului mai sus indicat, pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptăţită la una din măsurile reparatorii prevăzute de lege a titularului notificării, contestatoarea trebuia să facă dovada calităţii acestuia de moştenitor după defuncta S.M.B., fostă proprietară de la care imobilul a fost preluat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 111/1951.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar, eventuala prezumţie de lucru judecat relevată din considerentele sentinţei nr. 668/C din 17 decembrie 2004 dată de Tribunalul Neamţ, secţia civilă, priveşte calitatea de moştenitoare a contestatoarei în raport cu defuncta S.B., iar nu S.M.B., astfel cum apare în toate documentele oficiale vizând preluarea imobilului.
Tot astfel, nu s-ar putea susţine că este vorba de o eroare materială strecurată în actul de preluare al imobilului, în condiţiile în care şi celelalte documente depuse la dosarul cauzei atestă că imobilul situat în Roman a aparţinut lui S.M.B., în vreme ce S.B. a fost proprietara unei alte construcţii, situată în Roman.
Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut că contestatoarea nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
Cât priveşte critica vizând validitatea mandatului acordat SC D.P. SRL, aceasta a rămas fără obiect, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că mandatul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1533 şi 1534 C. civ. şi este un mandat special tacit dat în scopul redobândirii proprietăţii asupra imobilului notificat.
De altfel, singurul motiv pentru care a fost admis apelul formulat de pârât şi schimbată în tot hotărârea primei instanţe, vizează respingerea corectă a notificării pe temeiul lipsei dovezii calităţii de moştenitor.
În considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K.G. împotriva deciziei nr. 65 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4348/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4345/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
