ICCJ. Decizia nr. 4443/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4443/2011
Dosar nr.4433/1/2010
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
La data de 5 august 2005 sub nr. 1569 reclamanta SC A.T.T. SA Sighişoara a chemat în judecată pe pârâta G.C. pentru rezilierea contractului de vânzare cumpărare nr. 1080 din 18 ianuarie 2005 încheiat între reclamantă şi pârâtă.
La 16 septembrie 2005, reclamanta a depus o precizare de acţiune prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi nu rezilierea.
Reclamanta a solicitat chemarea în judecată şi a numiţilor F.I. şi G.A.M. care au dobândit în temeiul art. 58 C. proc. civ., calitatea de intervenienţi, arătând că aceştia au restituit la 20 şi 21 iulie 2005 despăgubirile primite în cuantum de 147.416 lei, iar la 26 iulie 2005 au predat imobilele intervenienţilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta G.C. este titulara contractului de închiriere nr. 85 din 9 mai 1999 privind spaţiul de locuit din Sighişoara, şi că prin dispoziţia nr. 551 din 24 iulie 2003 a Primăriei Sighişoara s-a dispus restituirea imobilului către F.I. şi G.A.M., vânzarea fiind făcută nelegal, întrucât ambele părţi aveau cunoştinţă de restituirea imobilului.
La 2 aprilie 2006 intervenienţii F.I., G.A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Consiliul Local Sighişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 916 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, a fost admisă acţiunea precizată de reclamanta SC A.T.T. SA Sighişoara în contradictoriu cu pârâţii G.C. şi G.I. şi cererea de intervenţie formulată de F.I. şi G.A.M. şi în consecinţă: a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 18 ianuarie 2005 încheiat între pârâţii G.C. şi G.I. cu privire la locuinţa situată în Sighişoara.
A respins cererea de chemare în judecată faţă de pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul Local Sighişoara.
A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii G.C. şi G.I. şi a obligat reclamanta să restituie pârâţilor reconvenţionali preţul plătit acestora pentru locuinţa cumpărată, actualizat cu rata inflaţiei, până la data plăţii.
A obligat pe intervenientele F.I. şi G.A.M. să plătească reclamanţilor – reconvenţionali G.C. şi G.I. suma de 27.717 lei, reprezentând sporul de valoare adus locuinţei stabilit prin raportul de expertiză.
A respins petitul din acţiunea reconvenţională privind dreptul de retenţie asupra locuinţei.
A respins acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.
Pârâţii G.C. şi G.I. au fost obligaţi să plătească intervenienţilor suma de 500 lei cheltuieli de judecată şi pe intervenienţi la 1200 lei către G.C. şi G.I. cu acelaşi titlu.
A compensat cheltuielile de judecată, astfel încât a obligat pe interveniente să plătească numiţilor G.C. şi G.I. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între reclamantă şi pârâţii G.C. şi G.I. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 18 ianuarie 2005 privind imobilul situat în Sighişoara, deşi prin dispoziţia nr. 551 din 24 iulie 2003 emisă de Primarul Municipiului Sighişoara s-a dispus restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 în favoarea intervenientelor F.I. şi G.A.M.
Aşadar, reclamanta a înstrăinat imobilul proprietatea altuia ceea ce atrage nulitatea contractului.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională formulată de pârâţii G., prima instanţă a constatat că, SC. A.T.T. SA a înstrăinat imobilul în litigiu reclamanţilor reconvenţionali încasând un avans de 31.995.035 lei, rămânând o diferenţă de plată de 74.000.000 lei vechi, reeşalonată pe 15 ani, cu dobânda aferentă, fiind vorba de o vânzare în rate a imobilului.
În această situaţie, unitatea vânzătoare urmează a restitui preţul plătit de chiriaşi, actualizat cu rata inflaţiei, în caz contrar aflându-ne în prezenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză.
A mai reţinut prima instanţă că, vânzarea s-a făcut în baza Legii nr. 112/1995 la care se referă dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, sporul de valoare fiind de 27.717 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta – pârâtă reconvenţională SC A.T.T. SA Sighişoara, pârâţii – reclamanţi reconvenţionali G.C. şi G.I. şi intervenientele F.I. şi G.A.M.
Reclamanta SC A.T.T. SA Sighişoara a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii faţă de aceasta, ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, a cererii având ca obiect restituirea preţului actualizat al locuinţei către pârâţii – cumpărători, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, această obligaţie revine Ministerului Finanţelor Publice.
Pârâţii – reconvenţionali G.C. şi G.I. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, însă sub aspectul obligării unităţii vânzătoare la restituirea sumei de 93.360,50 lei, reprezentând preţul de piaţă al imobilului, invocând în acest sens dispoziţiile art. 50 alin. (2)1 din Legea nr. 10/2001, art. 7 introdus prin Legea nr. 1/2009.
A mai solicitat şi instituirea unui drept de retenţie până la achitarea de către interveniente a sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului.
La rândul lor, intervenientele au solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul constatării trecerii imobilului în proprietatea statului fără titlu, cu consecinţa obligării Statului Român sau a unităţii deţinătoare la plata pretinselor investiţii făcute de pârâţii G., invocând sub acest aspect faptul că imobilul a avut destinaţia de locuinţă a familiei lor, fiind exceptat de la naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.
Sub acelaşi aspect, au susţinut că obligaţia de dezdăunare a fost greşit stabilită în sarcina lor, întrucât Legea nr. 1/2009 se aplică numai raporturilor juridice născute după intrarea în vigoare a acestei legi, astfel că plata trebuia făcută de Statul Român.
În fine, intervenienţii au mai solicitat obligarea SC A.T.T. SA Sighişoara şi a Consiliului Local Sighişoara la plata despăgubirilor faţă de pârâţii – cumpărători reprezentând contravaloarea cheltuielilor şi preţul muncii pentru lucrările ce nu pot fi ridicate, invocând sub acest aspect dispoziţiile art. 494 C. civ. şi reaua lor credinţă, întrucât au efectuat investiţiile după data de 20 ianuarie 2005.
Au mai susţinut că, imobilul în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice, însă lucrările au fost executate cu încălcarea Legii nr. 422/2001, astfel că se impunea readucerea acestora în starea iniţială.
În plus, expertul tehnic desemnat în cauză pentru evaluarea investiţiilor nu este specialist în monumente istorice.
Prin Decizia civilă nr. 27/A din 17 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâţii G.C. şi G.I. şi de intervenientele F.I. şi G.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 916 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Mureş.
A admis apelul declarat de pârâta reconvenţională SC A.T.T. SA Sighişoara împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la restituirea către pârâţii – reconvenţionali G.C. şi G.I. a preţului plătit de acestea pentru imobilul în litigiu.
A schimbat dispoziţia privind stabilirea aceleiaşi obligaţii de restituire în sarcina SC A.T.T. SA Sighişoara.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) de Legea nr. 10/2001, chiriaşii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă pentru îmbunătăţirile necesare şi utile.
Fiind vorba de o normă cu caracter special, nu se mai impune examinarea bunei sau relei credinţe în raport cu dispoziţiile art. 494 C. civ.
Nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor privind Legea monumentelor istorice invocată de F.I. şi G.A.M. nu este de natură a exclude aplicarea normei legale, întrucât s-a stabilit prin expertiza tehnică efectuată în cauză, că lucrările efectuate au constat în tencuieli, zugrăveli, placaj din faianţă, pardoseli, instalaţii sanitare, electrice, de canalizare, şi gaz.
S-a constatat de asemenea că imobilul în litigiu nu a pierdut din valoare, din contră a fost conservat şi i-a fost oprită degradarea.
Cât despre obligaţia de despăgubiri stabilită în sarcina lor, curtea a reţinut că a fost corect stabilită, deoarece la data pronunţării erau în vigoare dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 44 din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009.
În ceea ce priveşte solicitarea pârâţilor G.C. şi G.I. de a le fi restituit preţul de piaţă al imobilului, conform prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, introduse prin art. 5 pct. 18 din Legea nr. 1/2009, curtea a constatat că aceste dispoziţii nu sunt incidente întrucât imobilul a fost înstrăinat la data de 18 ianuarie 2005, după ce anterior prin dispoziţia nr. 551 din 24 iulie 2003 emisă de Primarul Municipiului Sighişoara imobilul a fost restituit în natură intervenienţilor.
Referitor la apelul declarat de SC A.T.T. SA Sighişoara, curtea a reţinut că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 restituirea preţului actualizat, plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti plata se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii G.C. şi G.I., intervenientele F.I. şi G.A.M. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, pârâţii G. au invocat faptul că, în mod greşit a fost admis capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, întrucât au fost de bună credinţă dat fiind că antecesorii foştilor proprietari au cerut despăgubiri şi nu restituirea în natură a imobilului.
O altă critică se referă la faptul că nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au precizat suma ce urmează a fi restituită şi care reprezintă preţul imobilului la data achiziţionării acestuia, actualizat la valoarea de piaţă conform art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Intervenienţii F.I. şi G.A.M. au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a invocat următoarele critici:
La termenul de judecată din data de 3 martie 2008, prima zi de înfăţişare, şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat să se constate că imobilul situat în Sighişoara, c.f. nr. 2164 Sighişoara a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra acestei cereri şi fără administrarea vreunei probe a apreciat în considerentele hotărârii că imobilul a fost preluat cu titlu valabil.
Instanţa de apel nu a soluţionat motivul de apel formulat cu privire la acest aspect.
În considerentele sentinţei civile a Tribunalului Mureş se reţine la pag. 5 alin. (9) că, cererea de chemare în judecată a Statului Român, reprezentat de Consiliul Local Sighişoara va fi admisă, dar în aceleaşi considerente, la aceeaşi pagină, alin. 12 se reţine că „faţă de această situaţie va fi respinsă cererea întrucât beneficiar al contravalorii apartamentului va fi SC A.T.T. SA Sighişoara".
În baza considerentelor de admitere a acestei cereri prin dispozitiv se respinge cererea în judecată faţă de pârâtul Statul Român.
Tot în cadrul acestui motiv de recurs ambele instanţe nu au arătat în considerente care au fost motivele de fapt şi de drept pentru care au respins apărările formulate.
Motivarea generică, lapidară, formală, fără referiri concrete la apărările formulate în fond şi în apel, nu constituie o motivare a hotărârii încălcând dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Imobilul fiind trecut fără titlu la stat în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, obligaţia de despăgubire a chiriaşilor revine statului sau unităţii deţinătoare.
Dispoziţiile Legii nr. 1/2009 pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind obligaţia de dezdăunare a chiriaşilor nu retroactivează şi au aplicabilitate numai cu privire la raporturile juridice născute după intrarea în vigoare a acestui ultim act normativ.
Aşa fiind, recurentele – interveniente au susţinut că obligarea lor la plata despăgubirilor pentru aşa – zise „necesare şi utile" hotărârea este ilegală.
Investiţiile trebuiau făcute cu respectarea art. 22, art. 24 şi art. 55 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pe bază de proiect de specialitate, cu avizul Ministerului Culturii şi cultelor şi sub inspecţia şi controlul acestuia, cu angajarea unei firme de construcţii specializată şi autorizată de acelaşi minister.
Din raportul de expertiză, pagina 3 „constatări" rezultă că s-au făcut lucrări ce au constat în „transformarea bucătăriei în dormitor şi a cămării în bucătărie, transformarea WC – ului în baie, prin recompartimentare, modificări instalaţii, dotări cu obiecte sanitare, pardoseli gresie şi placaj faianţă, montare uşă metalică la intrarea în locuinţă, pardoseală gresii şi faianţă în hol, montat convectori…".
Toate aceste lucrări au condus la alterarea monumentului istoric, fapt ce necesită costuri pentru readucerea sa în starea anterioară, ambele hotărâri încălcând ordinea de drept.
La data de 20 ianuarie 2005, atât SC A.T.T. SA Sighişoara cât şi intimaţii G.I. şi C. au luat la cunoştinţă de actul Primăriei Sighişoara prin care se dispunea sistarea vânzării imobilului în litigiu şi cu toate acestea intimaţii – pârâţi au făcut lucrările ilegal, fiind constructori de rea credinţă.
Nefiind lucrări efectuate în calitatea lor de chiriaşi ai unui imobil naţionalizat este ilegală acordarea protecţiei instituită de art. 48 din Legea nr. 10/2001, în favoarea chiriaşilor care cu bună credinţă au efectuat lucrările la imobil.
În temeiul art. 494 C. civ., intimaţii au obligaţia să ridice lucrările pe cheltuiala lor, neputând beneficia de sporul de valoare.
Au mai susţinut că, raportul de expertiză efectuat în cauză este lovit de nulitate absolută acesta fiind făcut în lipsa lor şi pentru faptul că, pe fond, nu au fost soluţionate obiecţiunile la raport, acestea fiind comunicate expertului.
Faţă de cele expuse, intervenientele – recurente au solicitat admiterea recursului în sensul modificării în parte a hotărârilor recurate în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenţionale sau în sensul modificării în parte a hotărârii şi a obligării Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în solidar cu SC A.T.T. SA Sighişoara a Consiliului Local Sighişoara la plata despăgubirilor faţă de pârâţii-reclamanţi G.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a criticat hotărârea ca fiind nelegală întrucât nu are calitatea procesuală pasivă în cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind doar constatată obligaţia la efectuarea plăţilor din fondul extrabugetar constituit, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi ca atare nu poate fi parte în proces.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză de către pârâţii – reconvenţionali G.I. şi G.C., de intervenienţii F.I. şi G.A.M. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş sunt întemeiate urmând a fi admise pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Critica pârâţilor – reconvenţionali G.I. şi G.C. referitoare la faptul că instanţa de fond cât şi cea de apel nu s-a pronunţat cu privire la suma ce trebuie să fie restituită, drept preţ al cumpărării imobilului în litigiu este întemeiată.
Din dispozitivul sentinţei civile nr. 916 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş rezultă că „obligă reclamanta pârâtă reconvenţională SC. A.T.T. SA Sighişoara să restituie către G.C. şi G.I. preţul plătit acestora pentru locuinţa cumpărată, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii".
Această cerere a fost invocată şi în apel, iar instanţa nu s-a pronunţat, fiind obligat Ministerul Finanţelor Publice la restituirea preţului.
Critica vizând buna lor credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost invocată în apel, astfel încât nu poate fi analizată în recurs.
În ceea ce priveşte recursul formulat de intervenienţi F.I. şi G.A.M., urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Instanţa de apel are obligaţia de a examina şi de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel, în concret, asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii, astfel încât instanţa superioară să aibă posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe.
În speţă, instanţa de apel nu s-a pronunţat motivului de apel, vizând nepronunţarea primei instanţe asupra capătului de cerere privind constatarea că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu valabil.
În virtutea rolului activ şi pentru aflarea adevărului în cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel avea obligaţia să stabilească pe bază de probe dacă imobilul în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice, dacă lucrările efectuate au fost „necesare şi utile", dacă au fost respectate prevederile art. 22, art. 24, art. 25 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, dacă a existat un proiect de specialitate, dacă a existat avizul ministerului de resort, dacă lucrările au fost efectuate de către o firmă de specialitate autorizată de acelaşi minister.
După administrarea acestor probe, instanţa va putea aprecia dacă pârâţii reconvenţionali au fost sau nu constructori de bună credinţă şi dacă sunt aplicabile dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Dat fiind că prin hotărârea primei instanţe a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi ca o consecinţă acţiunea a fost respinsă faţă de această entitate, în considerentele sentinţei s-a reţinut că cererea de chemare în judecată a Statului Român va fi admisă.
Or, intervenientele prin apelul declarat au criticat acest aspect iar instanţa de apel nu s-a pronunţat.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi acesta va fi admis întrucât, din dispozitivul deciziei instanţei de apel nu rezultă dacă acţiunea a fost admisă în contradictoriu şi cu această parte şi dacă are calitate procesuală în raport cu excepţia lipsei calităţii procesuale constatată de prima instanţă.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 313 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâţii G.I. şi G.C., de intervenientele F.I. şi G.A.M. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 27 A din 17 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii G.C., G.I. şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN DIRECŢIA GENERALA A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI MUREŞ şi intervenientele F.I. şi G.A.M. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 17 martie2010 a Curţii de Apel Tg-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4448/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4435/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
