ICCJ. Decizia nr. 4482/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4482/2011
Dosar nr. 8421/2/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de la 11 februarie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta P.C.P.R. a chemat în judecată pe pârâta SC A. Mogoşoaia SA şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 144 din 22 decembrie 2004, prin care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren şi construcţii situat în comuna Mogoşoaia, judeţ Ilfov şi să fie obligată pârâta la restituirea imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 6 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat în parte dispoziţia, a obligat-o pe intimată să înainteze către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) notificarea nr. 899 din 14 august 2001 pentru a se propune măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv şi a respins cererea de restituire în natură a imobilului
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele.
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, respectiv în temeiul Decretului nr. 83/1949, completat prin Legea nr. 187/1945, act normativ neconstituţional în raport de dispoziţiile Constituţiei din 1948, prin care se garantează proprietatea privată, şi în raport de cele ale art. 480-481 C. civ..
Tribunalul a considerat aplicabile dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii, Tribunalul a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, care este de imediată aplicare, dat fiind că situaţia juridică născută prin emiterea dispoziţiei atacate produce efecte juridice sub imperiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Reţinând că pârâta este o societate comercială integral privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi făcând aplicarea art. 27 din acest act normativ în forma modificată, tribunalul a constatat că măsurile reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta nu pot consta în restituirea în natură a imobilului, iar pentru măsuri reparatorii prin echivalent, cea care trebuie să facă propunere de acordare a acestora este instituţia implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 286 din 24 aprilie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente: din probele dosarului rezultă că, într-adevăr, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, probând atât calitatea de moştenitoare a proprietarului de la care s-a preluat imobilul, cât şi dreptul de proprietate al acestuia din urmă.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză şi din încheierea de intabulare nr. 1793 din 10 aprilie 2001, rezultă că terenul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul intimatei, iar construcţiile au suferit modificări, în sensul că unele au dispărut, iar altele s-au modificat structural ori au fost edificate ulterior preluării.
Privatizarea societăţii pârâte s-a realizat prin contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, prin fostul F.P.S. şi printr-un act de cesiune, aşa încât pârâta a devenit nu doar titulara acţiunilor, ci şi titulara dreptului de proprietate asupra imobilului, în baza Legii nr. 15/1990.
În atare situaţie, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1)din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată, dispoziţii conform cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Instanţa de apel a constatat că textul, în noua redactare, nu face distincţie între imobilele preluate cu titlu sau fără titlu, fiind aplicabil ambelor categorii de imobile.
S-a mai reţinut că vechea reglementare a art. 27 din Legea nr. 10/2001, care făcea distincţia între imobilele preluate cu titlu valabil şi cele preluate fără titlu nu-şi găseşte aplicare în cauză, deoarece dispoziţia atacată nu şi-a produs definitiv efectele, de vreme ce a fost atacată cu contestaţie, iar pe parcursul soluţionării acesteia a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care înlătură această distincţie. Cum pârâta nu se încadrează în categoria unităţilor deţinătoare la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001, soluţia tribunalului este conformă cu dispoziţiile art. 29 alin. (3) din lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 5707 din 10 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat Decizia din apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Faptul că pârâta are evidenţiat în patrimoniul său imobilul în litigiu a fost reţinut de instanţele anterioare pe baza probelor administrate, care nu pot fi reapreciate în recurs, faţă de structura art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, preluarea fără titlu de către stat a acestui imobil a fost deja constatată de tribunal şi curtea de apel, astfel încât nu se mai impune ca Înalta Curte să reanalizeze nevalabilitatea titlului statului prin raportare la dispoziţiile art. 8, art. 10 şi art. 16 din Constituţia României din 1948 şi a art. 480 şi art. 481 C. civ.
Ceea ce urmează însă a se analiza, este dacă, nevalabilitatea titlului statului trebuia să influenţeze soluţia adoptată de instanţa de apel în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta şi entitatea juridică în sarcina căreia intră obligaţia de a acorda măsurile reparatorii.
Sub acest aspect, validând punctul de vedere al tribunalului, curtea de apel a considerat de imediată aplicare dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Aplicarea imediată a legii civile noi la o situaţie în curs de desfăşurare, corectă din punctul de vedere al dreptului intern, contravine în speţă dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Înalta Curte a constatat că, la data adoptării Legii nr. 10/2001, reclamanta a dobândit o speranţă legitimă constând în aceea că, odată ce va face dovada preluării fără titlu a imobilului autorului său, va beneficia de dispoziţiile art. 7, art. 9 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, fără a i se putea opune art. 27 din lege, în conformitate cu care, numai pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită avea dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent şi tot în cazul acestor imobile, notificarea se adresa instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea.
Speranţa legitimă a reclamantei era dată nu doar de textul de lege anterior redat, ci şi de o jurisprudenţă constantă, care făcea aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil.
Modificând această dispoziţie legală în sensul eliminării oricărei distincţii dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil de stat, legiuitorul a privat persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii de posibilitatea obţinerii restituirii în natură a imobilelor, chiar dacă imobilele au fost preluate fără titlu valabil, iar legea în forma iniţială, aplicabilă la data formulării notificării le lăsa deschisă această posibilitate.
Prin aplicarea acestei dispoziţii legale pe parcursul soluţionării procesului, instanţele au privat-o pe reclamantă de speranţa legitimă a posibilităţii redobândirii în natură a imobilului, speranţă care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În plus, Înalta Curte a constatat că, pe parcursul soluţionării recursului, sesizată într-o altă cauză cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247 /2005 şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobil preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. din Constituţie.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte a constatat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării notificării şi nu dispoziţiile art. 29 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea 247/2005.
Înalta Curte a considerat, însă, că nu poate aplica dispoziţiile legale incidente în cauză la o situaţie de fapt care nu a fost pe deplin stabilită. Astfel, în ceea ce priveşte actuala situaţie a imobilului solicitat, s-a reţinut că terenul se află în patrimoniul intimatei, iar construcţiile au suferit modificări.
Apreciind că este necesar să se stabilească cu exactitate care este suprafaţa de teren liberă, care poate fi restituită în natură, ce construcţii din cele vechi, preluate de la autorul reclamantei, se mai află încă pe teren şi care construcţii au suferit modificări substanţiale, în sensul legii, sau au fost nou edificate după preluarea terenului de către stat, s-a casat Decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 480A din 06 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de c reclamanta P.C.P.R. împotriva sentinţei civile nr. 301 din 6 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Aspectele referitoare la nevalabilitatea titlului statului şi împrejurarea că imobilul este evidenţiat în patrimoniul pârâtei au fost pe deplin rezolvate în ciclul procesual anterior, instanţa de recurs reţinând în motivarea deciziei de casare cu trimitere că aceste elemente ale cauzei nu mai pot fi reapreciate în recurs. Ca atare, împrejurările menţionate au intrat sub puterea lucrului judecat, instanţa de apel fiind reînvestită pentru a rejudeca cererea de restituire în natură formulată de reclamantă din perspectiva prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării notificării.
Examinând probele administrate în rejudecare, Curtea de Apel a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea în natură a imobilului nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:
Reclamata a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare a imobilului, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură. Instanţa nu a fost învestită cu o acţiune în revendicare, care să presupună compararea titlurilor părţilor, ci cu o contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, care se soluţionează în lumina prevederilor acestei legi speciale.
Legea nr. 10/2001, stabileşte, ca regulă, restituirea în natură a imobilelor preluate de stat în mod abuziv, iar în cazul în care această măsură nu este posibilă, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Condiţiile în care se poate dispune restituirea în natură sunt prevăzute în Capitolul II al Legii nr. 10/2001, intitulat „Restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent".
Prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005 (text aplicabil în speţă ca urmare a celor stabilite prin Decizia de casare), cuprind o normă de excepţie de la regula privind restituirea în natură, stabilind că, în condiţiile în care titlul statului este valabil iar imobilul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, se pot acorda exclusiv măsuri reparatorii în echivalent.
per a contrario, dacă imobilul a fost preluat fără titlu valabil (aşa cum s-a stabilit în speţă, prin hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual), norma de excepţie prevăzută la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai este aplicabilă, redevenind aplicabile normele privind restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute în Capitolul II al legii speciale de reparaţie.
În consecinţă, Curtea de Apel a analizat, din perspectiva art. 9 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă imobilul solicitat de reclamantă poate fi sau nu restituit în natură.
Aşa cum rezultă din constatările experţilor, pe terenul preluat de la autorul reclamantei nu mai există construcţii vechi, toate construcţiile fiind edificate după preluarea abuzivă. În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1)-(3) şi art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001, reclamanta neputând pretinde decât restituirea terenului liber.
Noţiunea de „teren liber" are o accepţie proprie în contextul Legii nr. 10/2001, care nu coincide cu sfera noţiunii de „teren liber de construcţii". Din analiza prevederilor legale menţionate [art. 10 alin. (1)-(3) şi art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001], instanţa de apel a reţinut că terenul liber, care poate fi restituit în natură, este cel care nu este ocupat de construcţii noi, nu este afectat servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale şi nu este afectat în mod funcţional de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.
Or, din modul în care sunt dispuse pe teren construcţiile proprietatea intimatei-pârâte, chiar fără luarea în considerare a celor uşoare, demontabile, rezultă că nu există posibilitatea restituirii unei suprafeţe de teren către reclamantă, deoarece întregul teren este ocupat în mod funcţional de construcţiile existente.
Susţinerea făcută de apelanta reclamantă în concluziile scrise, în sensul că dispoziţiile art. 11 alin. (4) nu ar fi aplicabile deoarece „instanţa de fond a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu, şi nu expropriat", este lipsită de temei, în condiţiile în care, chiar în cererea introductivă, reclamanta a arătat că imobilul a fost preluat de stat prin expropriere în temeiul Legii nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 83/1949. Faptul că prin sentinţa primei instanţe s-a constatat că aceste acte erau contrare Constituţiei din 1948 nu schimbă modalitatea de preluare, aceasta fiind exproprierea.
Primele două variante de restituire propuse de expertul topograf nu pot fi luate în considerare deoarece ambele presupun restituirea către reclamantă a terenului ce cuprinde poarta de acces în imobil. Împrejurarea că intimata a făcut demersuri pentru autorizarea amenajării drumului de acces (racord) la DN 1 A după data formulării notificării, respectiv după declanşarea prezentului litigiu, nu este relevantă, în condiţiile în care accesul în incinta unităţii se realiza pe aceeaşi poartă şi anterior acestor demersuri. În acest sens este şi răspunsul expertului topograf la obiecţiunea formulată de intimată, care arată că poarta de acces în imobil are o lăţime de 9 m şi se află în extremitatea estică a gardului de la stradă.
De asemenea, în raport de specificul activităţii intimatei, dovedit prin contractele încheiate cu diverşi parteneri contractuali, respectiv, activitate de producţie agricolă, reparaţii, combine, tractoare, remorci şi alte utilaje agricole, aceasta nu poate fi lipsită de spaţiul neconstruit existent în partea dinspre Şos. Bucureşti-Târgovişte (aşa cum propune expertul topograf în variantele 1 şi 2), deoarece o astfel de măsură ar crea serioase dificultăţi intimatei în exercitarea obiectului său de activitate (care presupune accesul, manevrarea şi parcarea utilajelor folosite în activitate sau supuse reparaţiilor).
Construcţiile existente pe teren nu trebuie considerate ca imobile izolate, ci ca o unitate constructivă cu destinaţie economică. De aceea, nu se pot accepta, de exemplu, variantele 3 şi 4 care ar lăsa intimatei pentru acces o fâşie îngustă de teren în jurul construcţiilor proprietatea sa.
Nici în situaţia în care s-ar aprecia că zona rezervoarelor pentru carburanţi este dezafectată şi nu mai este necesară activităţii intimatei nu s-ar putea restitui în natură terenul către reclamantă, deoarece accesul acesteia către terenul respectiv ar trebui reglementat prin instituirea unei servituţi de trecere, care ar afecta o suprafaţă de teren mult prea mare în raport de suprafaţa restituită.
S-a mai reţinut că instanţa nu poate face aprecieri cu privire la care dintre construcţii mai sunt sau nu necesare activităţii societăţii comerciale pârâte. Atâta vreme cât aceasta este în fiinţă şi îşi poate desfăşura activitatea potrivit obiectului său de activitate declarat la Registrul Comerţului, există prezumţia că imobilele îi sunt necesare. Faptul că la momentul deplasării expertului la faţa locului nu existau parcate în incinta societăţii utilaje agricole nu înseamnă că instanţa poate concluziona că societatea comercială nu mai are nevoie de teren şi de construcţii, managementul activităţii fiind de competenţa exclusivă a conducerii societăţii comerciale.
În ceea ce priveşte construcţia C1, Curtea de Apel a constatat că expertul a identificat această construcţie şi a măsurat-o, stabilind că este vorba despre o construcţie nouă care nu a păstrat din vechea construcţie decât eventul o parte din fundaţiile vechii clădiri şi unele porţiuni din pereţii structurali ai acesteia. În orice caz, expertul a constatat că suprafaţa actuală construită a clădirii C1 (256,65 mp) depăşeşte cu mult procentul de 100% din suprafaţa vechii clădiri (107 mp).
În consecinţă, nu pot fi primite concluziile apelantei reclamante, care solicită restituirea acestei clădiri, deoarece este vorba despre o clădire nouă, vechea clădire fiind demolată.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se referă la restituirea clădirilor nedemolate, iar art. 19 alin. (1) are în vedere, de asemenea, clădirile nedemolate cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală noi corpuri. Or, în speţă, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile, deoarece vechea clădire nu mai există.
În ceea ce priveşte dispoziţia primei instanţe, de obligare a intimatei să înainteze notificarea către A.V.A.S., pentru a se propune măsuri reparatorii în echivalent, Curtea de Apel a considerat că această soluţie este în acord cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta P.C.P.R.
Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
Concluzia instanţei de apel conform căreia pe terenul preluat de la autorul reclamantei nu ar mai exista construcţii vechi, ignoră dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 care prevăd expres acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în situaţia în care imobilelor construcţii le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Astfel, prin obiecţiunile depuse la raportul de expertiză, reclamanta a arătat că expertul a greşit la stabilirea suprafeţei corpului C1, excluzând terasa din faţa grădinii.
Instanţa de apel nu a arătat care este norma legală din care rezultă interpretarea noţiunii de teren liber, astfel cum aceasta a fost reţinută în cuprinsul deciziei recurate, sub acest aspect, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Din situaţia de fapt existentă nu rezultă, aşa cum a reţinut instanţa de apel, că terenul este ocupat funcţional de construcţiile existente. Astfel, clădirea C1 este susţinută de piloni metalici pentru a nu se dărâma, iar toate instalaţiile reprezentate pe schema grafică şi înşiruite prin cartea imobilului sunt dezafectate.
Se mai arată că din dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reiese că se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în situaţia în care imobilul ar fi fost preluat de stat cu titlu valabil şi în situaţia în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ar fi ocupat funcţional întregul teren afectat. Or, în speţa dedusă judecăţii imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către stat, aspect reţinut chiar de către instanţa de apel, care, deşi reţine această împrejurare, arată în considerentele deciziei că susţinerea recurentei în sensul că dispoziţiile art. 11 alin. (4) nu se aplică, sub acest aspect hotărârea pronunţată fiind contradictorie.
Primele două variante de restituire propuse de expertul topograf care presupun restituirea către recurentă a terenului ce cuprinde poarta de acces în imobil pot fi luate în considerare, câtă vreme s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită, şi nu ar exista nici un impediment în a se constitui o servitute de trecere în favoarea intimatei.
Aspectul legat de specificul activităţii intimatei nu poate fi reţinut cu privire la restituirea imobilului în litigiu întrucât se bazează numai pe cele şase contracte depuse de intimată, din care cinci nu mai sunt în vigoare, iar al şaselea a fost încheiat „pro causa" în timpul judecăţii apelului şi nu poate face dovada că la momentul actual societatea ar desfăşura activităţi lucrative conform obiectului său de activitate, exploatând construcţiile în scopul pentru care au fost autorizate.
Şi susţinerea instanţei de apel conform căreia celelalte variante de restituire, propuse de expertul topograf ar fi de natură să împiedice intimata în utilizarea construcţiilor proprietatea sa în conformitate cu obiectul de activitate este neîntemeiată, câtă vreme instanţa de apel nu arată în ce fel restituirea în natură a imobilului ar împiedica desfăşurarea activităţii intimatei.
Tot astfel, susţinerea că nici în situaţia în care s-ar aprecia că zona rezervoarelor pentru carburanţi este dezafectată şi nu mai este necesară activităţii intimatei nu s-ar putea restitui în natură terenul deoarece accesul acesteia s-ar face prin instituirea unei servituţi de trecere care ar afecta o suprafaţă de teren prea mare în raport de suprafaţă uită, nu reprezintă un motiv temeinic pentru a respinge cererea de restituire în natură a imobilului teren, câtă vreme, aşa cum am arătat şi în precedent şi prin obiecţiunile la rapoartele de expertiză, terenul ce poate fi restituit în natură nu se limitează doar la suprafaţa aferentă rezervoarele de carburanţi dezafectate, fiind practic libere de construcţii şi terenurile pe care sunt amplasate toate construcţiile metalice demontabile şi complet uzate.
Se mai arată că instanţa de apel nu a făcut verificat incidenţa în cauză a art. 10 alin. (5) din Legea 10/2001, cu toate că îşi întemeiază soluţia pe prevederile art. 9, art. 10 şi art. 11 din această lege şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prin depăşirea limitelor rejudecării impuse de instanţa de recurs în primul ciclu procesual.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Dacă pe terenul preluat de la autorul reclamantei mai există sau nu construcţii vechi, dacă au fost sau nu adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, întinderea suprafeţei corpului C1, starea acestui corp de clădire, împrejurarea că instalaţiile sunt dezafectate, reprezintă aspecte legate de situaţia de fapt existentă în cauză şi pe care instanţa de apel le-a stabilit pe baza interpretării şi coroborării probelor administrate în cauză.
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
De aceea, instanţa de recurs urmează a verifica numai dacă la situaţia de fapt stabilită, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 19 din Legea 10/2001.
Potrivit acestor dispoziţii legale, vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate în temeiul Legii 10/2001 le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Or, câtă vreme, prin interpretarea probelor administrate, instanţa de apel a concluzionat că suprafaţa actuală construită a clădirii C1 (256,65 mp) depăşeşte cu mult procentul de 100% din suprafaţa vechii clădiri (107 mp), în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 sub aspectul naturii măsurilor reparatorii de care reclamanta poate beneficia.
Contrar celor susţinute de recurentă, Curtea de Apel a arătat care sunt normele legale pe care, interpretându-le, a definit noţiunea de „teren liber" în accepţiunea Legii nr. 10/2001. Astfel, în mod corect s-a reţinut că din analiza prevederilor art. 10 alin. (1)-(3) şi art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001 rezultă că terenul liber, care poate fi restituit în natură, este cel care nu este ocupat de construcţii noi, nu este afectat servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale şi nu este afectat în mod funcţional de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.
Decizia recurată nu este contradictorie în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 11 din Legea/2001.
Curtea de Apel a arătat că aspectul referitor la nevalabilitatea titlului statului a fost pe deplin rezolvat în ciclul procesual anterior, instanţa de recurs reţinând în motivarea deciziei de casare că acest element al cauzei nu mai poate fi reapreciat în recurs, întrucât a intrat sub puterea lucrului judecat.
S-a arătat în continuare, sub aspectul titlului prin care statul a preluat bunul, că imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în temeiul Legii nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 83/1949. Fiind vorba despre un imobil preluat de stat în această modalitate şi ţinând seama de constatările experţilor în sensul că pe terenul preluat de la autorul reclamantei nu mai există construcţii vechi, toate construcţiile fiind edificate după preluarea abuzivă, instanţa de apel a apreciat corect că în cauză devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1)-(3) şi art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001, reclamanta neputând pretinde decât restituirea terenului liber.
În consecinţă, considerentele deciziei recurate nu sunt contradictorii. Prin interpretarea corectă a prevederilor art. 11 alin. (1) şi alin. (3)-(4) din Legea 10/2001, Curtea de Apel a concluzionat că pentru terenul care a aparţinut autorului său şi care a fost expropriat, fiind în prezent ocupat de construcţii edificate după preluarea abuzivă, reclamanta este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în modalitatea stipulată prin alin. (3)-(4) ale art. 11 din Legea 10/2001.
Susţinerile formulate prin motivele de recurs legate de modalitatea de restituire prin raportare la variantele propuse de experţi, la existenţa unei porţi de acces, la specificul activităţii intimatei astfel cum acesta rezultă din interpretarea unor contracte depuse în instanţă, la împrejurarea că zona rezervoarelor pentru carburanţi este dezafectată şi nu mai este necesară activităţii intimatei, nu învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor întrucât acestea vizează situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel şi care, faţă de conţinutul art. 304 C. proc. civ., nu mai poate fi reapreciată în această fază procesuală.
Din perspectiva controlului de legalitate pe care-l poate efectua, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 11 din Legea 10/2001 în ceea ce priveşte modalitatea de restituire a bunului cât timp, prin interpretarea probelor administrate a concluzionat că din modul în care sunt dispuse pe teren construcţiile proprietatea intimatei-pârâte rezultă că întregul teren este ocupat în mod funcţional de construcţiile existente, toate edificate după preluarea abuzivă a bunului de către stat.
Contrar celor susţinute de recurentă, Curtea de Apel a verificat incidenţa în cauză a art. 10 alin. (5) din Legea 10/2001 care permite restituirea în natură, în anumite condiţii, a terenurilor pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare.
Astfel, instanţa de apel a arătat în mod corect că nu poate face aprecieri cu privire la care dintre construcţii mai sunt sau nu necesare activităţii societăţii comerciale pârâte, deoarece, atâta vreme cât aceasta este în fiinţă şi îşi poate desfăşura activitatea potrivit obiectului său de activitate declarat la Registrul Comerţului, există prezumţia că imobilele îi sunt necesare, iar această prezumţie nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză.
Nu este întemeiată nici critica prin care se susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., prin depăşirea limitelor rejudecării stabilite prin Decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual.
Prin acea decizie, instanţa de recurs a dat îndrumări instanţei de apel ca, în rejudecarea cauzei, să se stabilească cu exactitate care este suprafaţa de teren liberă care poate fi restituită în natură, ce construcţii din cele vechi, preluate de la autorul reclamantei, se mai află încă pe teren şi care construcţii au suferit modificări substanţiale, în sensul legii, sau au fost nou edificate după preluarea terenului de către stat.
Or, instanţa de apel a respectat aceste îndrumări, administrând acele probe în măsură să lămurească aspectele menţionate în Decizia de casare ca fiind relevante în soluţionarea litigiului, respectând astfel pe deplin prevederile art. 315 C. proc. civ.
În consecinţă, apreciind ca legală Decizia instanţei de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.C.P.R. împotriva deciziei nr. 480 A din 06 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4490/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4452/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
