ICCJ. Decizia nr. 4478/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4478/2011
Dosar nr. 1321/42/2010/a1
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte sub nr. 5386/315 din 31 mai 2010 contestatorul G.G. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite a sentinţei penale nr. 1628/2005 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, solicitând şi aplicarea art. 403 C. proc. civ. În cauză a fost conceptat, ca şi intimat, D.G.F.P. Dâmboviţa - A.F.P. Pucioasa.
În motivare, petentul a arătat că prejudiciul din titlul executoriu este greşit calculat, fapt ce urmează a fi dovedit cu înscrisuri şi o expertiză extrajudiciară.
În drept, contestatorul a invocat art. 399-401 C. proc. civ., art. 403 C. proc. civ.
La contestaţie au fost anexate următoarele înscrisuri: titlu executoriu emis de D.G.F.P. Dâmboviţa - A.F.P. Pucioasa.
La solicitarea instanţei, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv: încheiere din 21 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosar nr. 6082/2004, sentinţa penală nr. 1628 din 24 noiembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosar nr. 6082/2004, Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 52 din 18 ianuarie 2007, pronunţată în dosar nr. 6926/42/2006.
Intimata D.G.F.P. Dâmboviţa a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca nelegală şi netemeinică.
Contestatorul a depus la dosar o cerere completatoare. prin care a solicitat partajarea apartamentului situat în Târgovişte, jud. Dâmboviţa.
În motivarea cererii completatoare, s-a arătat, în esenţă, faptul că respectivul apartament este bun comun, dobândit împreună cu soţia acestuia, şi cu toate acestea face obiectul procesului-verbal de sechestru din 27 noiembrie 2007, în vederea scoaterii lui la licitaţie publică. Mai arată contestatorul că instanţele aveau obligaţia de a stabili concret sumele care reprezentau prejudiciul aferent fiecărei fapte penale.
Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 4169 din 27 august 2010, a admis excepţiile de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în speţa supusă analizei, sunt aplicabile prevederile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cu care „contestaţia privind lămurirea, înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută". Cum în cauză hotărârea ce se execută a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a concluzionat că, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Ploieşti.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Ploieşti, după înregistrarea cauzei sub nr. 1321/42/2010, a disjuns capătul de cerere vizând partajarea bunurilor comune şi, în şedinţa publică din 15 februarie 2011 a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea unei astfel de cereri.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, în sensul art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competentă şi că prin Decizia nr. 8/2000 Curtea Supremă de Justiţie, secţiile unite, a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. în cazul soluţionării cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei, în cazul în care valoarea masei partajabile depăşeşte suma prevăzută în acest text de lege şi a stabilit că, indiferent de valoarea masei partajabile, competenţa de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune revine judecătoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiune a principală de desfacere a căsătoriei, cât şi atunci când sunt formulate separat.
S-a concluzionat că, în speţă, soluţionarea capătului de cerere vizând partajarea bunurilor comune este de competenţa Judecătoriei Târgovişte şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat instanţei supreme.
Pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1321/42/2010/01.
Analizând actele şi lucrările dosarului se va reţine următoarele:
Contestatorul G.G. a învestit Judecătoria Târgovişte cu o cerere având ca obiect contestaţie la executare împotriva executării silite a sentinţei penale nr. 1628/2005 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, modificată irevocabil sub aspectul cuantumului sumei de Curtea de Apel Ploieşti.
Pe parcursul desfăşurării procesului civil, acelaşi contestator a formulat şi o „cerere completatoare" prin care a solicitat partajarea bunurilor comune, respectiv a apartamentului situat în Târgovişte, jud. Dâmboviţa, arătând că acest imobil are destinaţia de bun comun, fiind dobândit împreună cu soţia sa.
Instanţa fondului, respectiv Judecătoria Târgovişte, în şedinţa publică din 27 august 2010, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei apreciind că ambele petite ale acţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., cad în competenţa de soluţionare a instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, respectiv în competenţa Curţii de Apel Ploieşti.
Hotărârea pronunţată de instanţa fondului a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de contestator.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Ploieşti a disjuns capătul de cerere vizând partajarea bunurilor comune şi din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea acestei cereri, în primă instanţă de Curtea de Apel Ploieşti şi a trimis cauza disjunsă spre soluţionare Judecătoriei Târgovişte.
Soluţia împărtăşită de Curtea de Apel Ploieşti privind disjungerea bunurilor comune este corectă întrucât dispoziţiile procesuale referitoare la conexarea şi disjungere deşi nu sunt imperative, ci lăsate la aprecierea instanţelor, trebuie să fie aplicate în aşa fel încât să ajute mai bine şi mai repede la realizarea drepturilor ce formează obiectul judecăţii, ca scop final al procesului civil.
După aplicarea instituţiei disjungerii cererii având ca obiect partajarea bunurilor comune, legal s-a stabilit că astfel de cereri cad în competenţa de soluţionare a judecătoriei, având în vedere atât dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., cât şi Decizia în interesul legii nr. 8/2000.
Nu poate fi reţinut în cauză, referitor la „cererea completatoare", raţionamentul potrivit cu care în speţă, este aplicabilă, prin analogie, regula instituită pentru situaţia cauzelor conexate, respectiv art. 164 C. proc. civ., întrucât excepţia conexităţii reprezintă o instituţie destinată a servi, alături de litispendenţă, la o mai bună administrare a justiţiei prin evitarea posibilităţilor virtuale de pronunţare a unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.
Dar în cauza supusă analizei, trebuie urmărit ca dispoziţiile procesuale să fie aplicate în aşa fel încât să ajute mai bine şi mai repede la realizarea drepturilor ce formează obiectul judecăţii, în sensul că contestaţia la executare trebuie să se judece de urgenţă şi cu precădere şi atunci este fondat raţionamentul aplicării disjungerii petitului doi al acţiunii şi trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Târgovişte.
Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4479/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4454/2011. Civil. Suspendare provizorie. Recurs → |
|---|
