ICCJ. Decizia nr. 4481/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.4481/2011

Dosar nr. 6904/100/2008

Şedinţa publică din 26 mai 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 188 A din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC T.A. SA împotriva sentinţei civile nr. 1558 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureş.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că B.C.I. a obţinut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu de la G.A., şi s-a adresat cu notificare pârâtei la 21 septembrie 2005.

Faţă de formularea notificării, pârâta era obligată să respecte prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la data înregistrării ei sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Aceste prevederi legale nu disting după cum unitatea deţinătoare se pronunţase sau nu anterior asupra vreunei alte notificări făcute cu privire la acelaşi imobil, ceea ce trimite la concluzia că ori de câte ori se formulează o notificare privitoare la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta trebuie să primească soluţionare.

Stă în puterea unităţii deţinătoare să aprecieze asupra legalităţii şi caracterului fondat ori nefondat al notificărilor ulterioare, acestea putând fi respinse ca tardive, nefondate etc. atunci când nu întrunesc cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

2. Recursul

2.1. Motive

Pârâta SC T.A. SA a declarat recurs prin care a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa a omis să se pronunţe asupra inadmisibilităţii acţiunii decurgând din faptul că notificarea nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea apelului s-a mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, însă instanţa a omis să analizeze şi aceste motive de apel.

Hotărârea instanţei de apel nefiind motivată, se impune casarea acesteia în condiţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Notificarea autoarei reclamantului a fost soluţionată prin Decizia nr. 1028 din 17 octombrie 2002.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Reclamantul a învestit prima instanţă cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei să se pronunţe asupra notificării formulate de acesta în 21 septembrie 2005 privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 4.133 m.p., situat în Baia Sprie.

Niciuna dintre instanţele de fond nu s-a pronunţat decât în limitele învestirii, respectiv nu a obligat pârâta la emiterea unei decizii/dispoziţii prin care să şi restituie în natură imobilul ce formează obiectul notificării.

Instanţa de apel a răspuns tuturor criticilor apelantei, explicându-i că ori de câte ori se formulează o notificare privitoare la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 aceasta trebuie să primească soluţionare. S-a mai arătat, de asemenea, faptul că soluţia asupra notificării urmează să fie dată de unitatea deţinătoare la care s-a depus notificarea, aceasta putând să decidă în funcţie de situaţia concretă din dosarul constituit pentru analiza notificării.

În aceste condiţii, nu se poate considera că Decizia din apel nu este motivată, prin faptul nerăspunderii asupra tuturor criticilor invocate de apelantă, ceea ce înseamnă că apelantei nu i s-a produs nicio vătămare procesuală, de natură să ducă la anularea hotărârii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de aceasta.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate de recurentă nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.A. SA împotriva deciziei nr. 188 din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4481/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs