ICCJ. Decizia nr. 4487/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4487/2011
Dosar nr. 1896/102/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 14 august 2009 şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, art. 3 şi art. 132 C. proc. civ., reclamantul E.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, „constatarea unui drept" conform art. 4 şi5 din Legea nr. 221/2009.
În motivare a arătat că a fost strămutat împreună cu familia în localitatea Seuca, judeţul Mureş, ca efect al preluării de către stat, prin Decretul nr. 92/1950, a imobilului proprietatea sa situat în oraşul Târnăveni.
Prin sentinţa civilă nr. 1349 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că reclamantul nu a făcut dovada incidenţei dispoziţiilor art. 4 sau 5 din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, invocând în realitate încălcarea dreptului de proprietate ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel arătând că prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus împreună cu familia conform prevederilor Legii nr. 221/2009.
Reclamantul a susţinut că şi-a întemeiat cererea pe efectele măsurilor administrative cu caracter politic dispuse împotriva familiei sale în perioada anilor 1950-1954, pe baza unor ordine politice familia reclamantului fiind evacuată din locuinţa personală situată în Târnăveni şi obligată să se mute în localitatea Seuca, într-o locuinţă aflată în subsolul unui castel vechi.
S-a mai invocat faptul că în mod greşit acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a ţine seama de materialul probator şi de temeiul de drept invocat respectiv dispoziţiile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Măsurile administrative au fost luate de organele represive ale statului şi au creat suferinţe morale.
Pe de altă parte, reclamantul a arătat că nu a solicitat aplicarea procedurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv în condiţiile în care a dovedit prin actele depuse la dosar stadiul procedurilor pornite în baza Legii nr. 112/1995 şi a Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul respectiv.
Prin Decizia nr. 74 A din 25 mai 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanţei de judecată să se constate caracterul politic al acestora.
Instanţa de fond nu a administrat nicio probă pentru a stabili dacă reclamantului i se aplică aceste prevederi legale şi s-a limitat doar la a reţine faptul că acţiunea reclamantului este inadmisibilă deoarece s-a invocat o preluare abuzivă a imobilului în care a locuit reclamantul şi familia sa.
S-a mai reţinut că în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanţa trebuia să lămurească obiectul acţiunii, având în vedere că prin invocarea prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, este cert că reclamantul nu a urmărit obţinerea de drepturi pentru imobilul preluat de stat, ci stabilirea caracterului politic al măsurilor administrative luate după preluarea imobilului şi acordarea de despăgubiri ca efect al acestor măsuri.
În acest context, instanţa trebuia să-i solicite reclamantului precizări suplimentare cu privire la obiectul acţiunii.
Împotriva acestei decizii pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş a declarat recurs fără a încadra criticile potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
În expunerea criticilor se invocă faptul că hotărârea recurată nu arată motivele pe care se sprijină, ceea ce ar echivala cu incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurentul mai formulează o serie de critici încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că prin cererea de chemare în judecată se solicită evaziv să se constate „existenţa unui drept" în temeiul dispoziţiilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, obiectul acţiunii nefiind precizat cu exactitate şi reclamantul nefăcând dovada dreptului pretins.
În acest context sunt enunţate art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 221/2009, care statuează cu privire la ce condamnări au caracter politic, pârâtul invocând încălcarea dispoziţiilor cuprinse în aceste articole de către instanţa de apel.
De asemenea, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, care prevăd limitativ actele normative apreciate de legiuitor ca având drept efect măsuri administrative cu caracter politic. În speţă, Decretul nr. 92/1950 invocat de reclamant nu este enunţat în articolul amintit. Se mai arată că prin hotărârea nr. 287/1996 a Consiliului Judeţean Mureş, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantul a primit despăgubiri pentru imobilul proprietatea sa preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
În concluzie se arată că reclamantul nu a dovedit existenţa măsurii administrative cu caracter politic, aspect neanalizat de instanţa de apel.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din analiza motivelor de recurs nu se reţin critici ce ar putea fi încadrate în acest text de lege.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipotezele când se poate ajunge la o nemotivare sunt foarte diferite, cum ar fi spre exemplu: existenţa unei contradictorialităţi între considerente în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contradictorialitate între dispozitiv şi considerente, nemotivarea sau motivarea insuficientă a soluţiei din dispozitiv.
Or, analizând hotărârea recurată se constată că aceasta a analizat apelul declarat, a expus considerentele ce au condus la soluţia pronunţată, neputându-se reţine existenţa contradictorialităţii între considerente sau între considerente şi minută.
Referitor la criticile încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respinse ca nefondate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat „constatarea unui drept" conform art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009.
În motivare reclamantul a arătat că a fost strămutat împreună cu familia, ca urmare a preluării imobilului de stat prin Decretul nr. 92/1950, imobil aflat în oraşul Târnăveni, localitatea Seuca, judeţul Mureş.
În acest context, hotărârea instanţei de apel este corectă, căci reclamantul a indicat temeiul juridic al cererii, iar motivarea în fapt a fost clară, instanţa de fond neţinând seama de acest lucru şi reţinând greşit că în contextul Legii nr. 221/2009 reclamantul a invocat încălcarea dreptului de proprietate ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanţei de judecată să se constate caracterul politic al acestora şi că instanţa de fond nu a administrat nicio probă pentru a stabili dacă reclamantului i se aplică aceste dispoziţii legale.
De asemenea, în mod corect instanţa de apel a reţinut că faţă de temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond nu a solicitat reclamantului să precizeze obiectul acţiunii, nedând dovadă de rol activ, conform art. 129 C. proc. civ.
Aşa fiind, criticile privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 nu pot fi primite, urmând a fi înlăturate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş împotriva deciziei nr. 74A din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4492/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4485/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
