ICCJ. Decizia nr. 4531/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4531/2011
Dosar nr.2375/96/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalului Harghita, prin sentinţa civilă nr. 298 din 09 februarie 2010 a admisîn parte acţiunea formulată de reclamanta F.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar D.G.F.P. Harghita, constatând caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele vremii împotriva reclamantei în perioada 21 august 1951-28 septembrie 1956, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a socrului reclamantei, defunctul F.M.
Prin aceeaşi hotărâres-au respins capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că din probele administrate a rezultat faptul că socrul reclamantei, F.M. a fost declarat chiabur în anul 1951, întrucât deţinea o instalaţie agricolă şi a avut un angajat, astfel că întreaga familie a suferit persecutări din partea organelor de ordine.
Instanţa de fond a reţinut că membrilor familiei, inclusiv reclamantei, le-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comună şi aveau obligaţia de a preda produsele agricole provenite din munca agricolă pe care o desfăşurau, către stat.
S-a constatat că sunt întrunite condiţiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, în vederea constatării caracterului politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 21 august 1951 – 28 septembrie 1956, însă s-a reţinut că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ despăgubiri se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic.
Referitor la despăgubirile materiale, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada acestora.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele părţi.
Reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, inclusiv a petitelor vizând acordarea despăgubirilor.
În motivarea apelului a arătat că prima instanţă a dat o interpretare restrictivă eronată prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, întrucât rezultă fără dubiu că au dreptul la despăgubiri şi persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Harghita, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul exonerării acestuia de la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 300 lei.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale, întrucât instituţia nu s-a opus în mod categoric admiterii acţiunii, ci doar a arătat în apărare că, raportat la obiectul cauzei, probele administrate nu erau suficiente.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 52/A din 28 aprilie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta F.E. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
Curtea de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Socrul reclamantei, F.M. a fost declarat chiabur, apreciindu-se că ar fi aparţinut clasei exploatatoare, întrucât a deţinut o instalaţie agricolă (batoză) şi a avut un angajat care lucra cu acest utilaj.
Martorii audiaţi D.D. şi N.I. au arătat că întreaga familie a lui F.M., inclusiv reclamanta au suferit persecutări din partea organelor de ordine, stabilindu-li-sedomiciliul obligatoriu în comuna Şoimuşu Mare şi nu puteau să părăsească localitatea fără acordul organelor de ordine, fiind obligaţi să se prezinte periodic la sediul acestora.
Potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, textul legal făcând trimitere la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, care la rândul său, face trimitere la unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Curtea a apreciat că faţă de această stare de fapt, prima instanţă a reţinut corect că măsurile administrative luate faţă de reclamantă de organele represive, în perioada 21 august 1951 – 28 septembrie 1956, ca urmare a declarării socrului acesteia ca fiind chiabur, au avut un caracter politic, fiind incidente dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
De altfel, acest aspect nici nu a făcutobiectul criticilor pârâtului.
Referitor la despăgubirile solicitate de reclamantă, Curtea a reţinut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [lit. a)], respectiv, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare [lit. b)].
Curtea a apreciat că faţă de prevederile legale menţionate, în mod legal prima instanţă a constatat că despăgubiri morale se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, reclamanta nu a făcut dovada acestora, în sensul că nu a administrat probe în privinţa valorii utilajului agricol deţinut de socrul său şi nici nu a probat faptul că utilajul respectiv ar fi fost confiscat, ca efect al unei măsuri administrative.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a constatat că apelul reclamantei este nefondat.
Referitor la apelul pârâtului, s-a constatat că acesta vizează exclusiv obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate de apelant, instanţa a constatat că prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că reclamanta nu a probat pretenţiile formulate.
Faţă de acest aspect, în mod legal instanţa de apel a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară de situaţia în care a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Cum pârâtul a căzut în pretenţii, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., prima instanţă obligându-l în mod legal la plata cheltuielilor de judecată, astfel că nici apelul pârâtului nu este fondat.
Împotriva deciziei menţionate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta F.E. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta a arătat că a solicit instanţei de judecată să se constate că socrul său F.M., a fost declarat chiabur şi datorită acestui statut social nedrept, atât acesta cât şi familia, inclusiv reclamanta, au suferit persecuţii din partea organelor de ordine de atunci, între care stabilirea domiciliului obligatoriu în localitate, etc.
In această situaţie, a solicitat şi despăgubiri materiale - constând în valoarea unui utilaj agricol (tocmai datorită deţinerii acestui utilaj fiind declarat chiabur), cât şi daune morale pentru suferinţele îndurate în plan psihic.
Prima instanţă a admis în parte acţiunea, constatând că aceste măsuri abuzive au avut caracter politic, potrivit art. 1 alin. (3), art. 3 şi art. 4 alin. (3) din Legea 221/1999, însă a respins capetele de cerere privitoare la despăgubiri, cu motivarea că daunele materiale n-au fost dovedite, iar cele morale nu i se cuvin deoarece situaţia socrului său nu se încadrează în prevederile art. 5 din aceeaşi lege, respectiv nu a suferit o condamnare cu caracter politic.
Instanţa de apel a respins apelul reclamantei, preluând motivarea instanţei de fond.
Recurenta-reclamantă a susţinut că ambele instanţe au interpretat greşit prevederile legale menţionate, adică art. 5, deoarece, situaţia socrului şi a familiei sale se încadrează perfect în alin. (1) al acestei legi, care prevede că, pe lângă persoanele care au suferit o condamnare cu caracter politic, pot solicita despăgubiri şi acele persoane care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Adoptând acest punct de vedere ambele instanţe au făcut o aplicare mai mult decât restrictivă a acestor prevederi legale, interpretând greşit prevederile legale menţionate, adică art. 5, deoarece, situaţia socrului şi a familiei sale se încadrează perfect în alin. (1) al acestei legi, care prevede că, pe lângă persoanele care au suferit o condamnare cu caracter politic, pot solicita despăgubiri şi acele persoane care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că reclamanta nu a probat existenta unui prejudiciu material sau moral astfel încât să se poată reţine că măsurile luate împotriva familiei reclamantei au avut un caracter politic. Totodată a solicitat ca instanţa să aibă în vedere prevederile OUG nr. 62 din 30 iunie 2010 cu privire la cuantumul daunelor suferite ca urmare a măsurilor abuzive.
Analizând recursul reclamantei, Înalta Curte constată că este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:
În speţă, reclamanta a formulat acţiunea la data de 15 octombrie 2009, în termenul de trei ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, îndeplinind astfel cerinţa impusă de dispoz. art. 5 alin. (1) din acest act normativ privind termenul de sesizare a instanţei.
Cu privire la despăgubirile materiale soluţia instanţei de apel este la adăpost de critică atât timp cât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, faptul că utilajul agricol aparţinând subiectului principal al măsurii abuzive a fost confiscat şi nici valoarea acestuia.
În ceea ce priveşte neacordarea daunelor morale, contrar celor reţinute de instanţele de fond,Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, critica în acest sens fiind întemeiată.
Astfel, faptul că la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic.
Aceasta deoarece, alin. (1) al art. 5 deschide calea acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: …".
Aşa fiind, categoriile de despăgubiri – morale şi materiale - enumerate în continuare, la lit. a)şi b), nu pot fi înţelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menţionate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.
Interpretarea potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri numai pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu şi pentru prejudiciul moral suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, nu poate fi acceptată, deoarece ea ignoră sensul dispoziţiilor de la alin. (1) al art. 5 şiînsăşi raţiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.
Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic – condamnări şi măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării – moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situaţii similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale şi morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.
Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 iar, nerecunoscând reclamantei dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin stabilirea de domiciliu obligatoriu pentru ea şi familia sa, măsură administrativă cu caracter politic prevăzută la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea incorectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.
În consecinţă, reţinând că această critică este fondată, Înalta Curte urmează ca, în aceste limite, conform art. 312 alin. (1) şi (5) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 297 alin. (1) C. proc. civ., să admită recursul reclamantei, să caseze Decizia recurată, şi, admiţând apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 298 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, să o desfiinţeze, în parte, şi să trimită cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru soluţionarea capătului de cerere privind daunele morale.
În rejudecare, instanţa va avea în vedere atât faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru o măsură administrativă cu caracter politic cât şi apărările formulate de pârât prin întâmpinare referitoare la cuantumul daunelor, ţinând cont de faptul că prevederile OUG nr. 62/2010, act normativ invocat de acesta, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta F.E. împotriva deciziei nr. 52/A din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează, în parte,Decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 298 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, pe care o desfiinţează, în parte, şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru soluţionarea capătului de cerere privind daunele morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţatăîn şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4579/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4490/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
